- Ce vechime ai?
- Un anişor împlinesc în septembrie. Pe 1 de când am păşit pentru prima oară în cancelarie şi pe 15 de când am început să lucrez cu copiii, să-i primesc în pseudocabinetul meu şi de când încerc să le dezvolt spiritul civic. (zâmbesc)
- Cum ţi-a fost?
- Nu tocmai greu, pentru că eram obişnuită cu catedra, cu zeci de ochi aţintiţi înspre mine, aşteptând să le spun ceva care să-i intereseze. Adesea, Civica, în sine, nu-i interesează prea mult. Aici mi-a fost cel mai greu, pentru că trebuie să stau în apropierea programei şi să nu le abandonez nici interesele. Dar, la orele de dirigenţie, chiar consider că am avut un succes mai mare. Concluzia e că profesorul trebuie să dea o reprezentaţie de zile mari...în fiecare zi. Să aibă mereu ceva spectaculos cu care să le capteze atenţie elevilor şi metode eficiente prin care să-i implice în piesa de teatru. E ca un teatru-forum.
- Şi în cabinet?
- De aici nu pot dezvălui prea multe, pentru că trebuie să respect dreptul la confidenţialitate. Totuşi, în urma unei evaluări de ansamblu, pot spune că rezultatele încă nu-s vizibile, pentru că schimbarea de comportament are loc în timp. Şi adesea trebuie intervenit în familie, de acolo plecând majoritatea problemelor copiilor. Numai că familia nu este adesea deschisă colaborării, cu atât mai puţin schimbării.
- Este la modă profesorul reflectiv. Ce gânduri îţi trec prin minte în urma unor reflecţii de ansamblu?
- Aş fi putut să fac mai multe lucruri. Am "pierdut" mult timp cu acomodarea, mai ales în cabinet, căci activitatea de aici îmi era cunoscută doar din cărţi. Dar, anul acesta pornesc atât cu forţe proaspete, cât şi cu direcţii clare de acţiune. (zâmbesc)
- Care este lucrul cu care te mândreşti cel mai mult?
- Îmi trec mai multe lucruri prin minte...aş putea aminti de premiile obţinute...dar, nu! un câştig cu mult mai mare a fost replica pe care mi-a dat-o un copil: "Doamna, cred că acum ţin la dumneavoastră ca la o rudă".
- De ce anume îţi este cel mai ruşine?
- Se spune? (zâmbesc) De momentele pe care probabil nu le-am putut controla foarte bine la clasă.
- Gânduri pentru noul an?
- Îmi doresc să dezvolt mai multe proiecte la nivelul şcolii, dar prefer să vorbesc despre ele când vor avea loc. Ah! Şi îmi doresc mie multă baftă la Def.
- Un anişor împlinesc în septembrie. Pe 1 de când am păşit pentru prima oară în cancelarie şi pe 15 de când am început să lucrez cu copiii, să-i primesc în pseudocabinetul meu şi de când încerc să le dezvolt spiritul civic. (zâmbesc)
- Cum ţi-a fost?
- Nu tocmai greu, pentru că eram obişnuită cu catedra, cu zeci de ochi aţintiţi înspre mine, aşteptând să le spun ceva care să-i intereseze. Adesea, Civica, în sine, nu-i interesează prea mult. Aici mi-a fost cel mai greu, pentru că trebuie să stau în apropierea programei şi să nu le abandonez nici interesele. Dar, la orele de dirigenţie, chiar consider că am avut un succes mai mare. Concluzia e că profesorul trebuie să dea o reprezentaţie de zile mari...în fiecare zi. Să aibă mereu ceva spectaculos cu care să le capteze atenţie elevilor şi metode eficiente prin care să-i implice în piesa de teatru. E ca un teatru-forum.
- Şi în cabinet?
- De aici nu pot dezvălui prea multe, pentru că trebuie să respect dreptul la confidenţialitate. Totuşi, în urma unei evaluări de ansamblu, pot spune că rezultatele încă nu-s vizibile, pentru că schimbarea de comportament are loc în timp. Şi adesea trebuie intervenit în familie, de acolo plecând majoritatea problemelor copiilor. Numai că familia nu este adesea deschisă colaborării, cu atât mai puţin schimbării.
- Este la modă profesorul reflectiv. Ce gânduri îţi trec prin minte în urma unor reflecţii de ansamblu?
- Aş fi putut să fac mai multe lucruri. Am "pierdut" mult timp cu acomodarea, mai ales în cabinet, căci activitatea de aici îmi era cunoscută doar din cărţi. Dar, anul acesta pornesc atât cu forţe proaspete, cât şi cu direcţii clare de acţiune. (zâmbesc)
- Care este lucrul cu care te mândreşti cel mai mult?
- Îmi trec mai multe lucruri prin minte...aş putea aminti de premiile obţinute...dar, nu! un câştig cu mult mai mare a fost replica pe care mi-a dat-o un copil: "Doamna, cred că acum ţin la dumneavoastră ca la o rudă".
- De ce anume îţi este cel mai ruşine?
- Se spune? (zâmbesc) De momentele pe care probabil nu le-am putut controla foarte bine la clasă.
- Gânduri pentru noul an?
- Îmi doresc să dezvolt mai multe proiecte la nivelul şcolii, dar prefer să vorbesc despre ele când vor avea loc. Ah! Şi îmi doresc mie multă baftă la Def.
bafta draguta, mi-a placut interviul. Felicitari si cat mai multi ani de acum inainte plini numai cu reusite
iti raspund aici la intrebarea de pe blogul meu :)
nu e vorba ca m-a suparat cineva, doar ca sunt satula sa mi se intample tot ce am scris in postul respectiv. insa din pacate nu am nicio dovada suficient de puternica incat sa pot lua masuri drastice...sper sa se simta respectivul (pe care il banuiesc eu) si sa inceteze cu toate prostiile.
Irina, ma gadeam eu ca cineva se joaca cu nervii tai!