CORA
Nici nu știu cui îi trecuse prin minte să așeze o oglindă atât de mare pe ușa holului din micuța, dar cocheta locuință de pe Cricovul Dulce. Era un spațiu pe care îl locuiam în ACEI ani în care eram atât de împlinită! Oglinda mi s-a întipărit în minte pentru că avea darul de a-mi aminti cine sunt, cum sunt, îmi disipa temerile pe care obișnuiam uneori să le las să îmi populeze gândurile. Îmi priveam în acea oglindă chipul nemulțumit și îngrijorat, apoi îmi scuturam ușor capul, amintindu-mi brusc: locuiești în orașul după care ai tânjit atâta vreme, ai un loc de muncă pe care îl adori și ... te ai pe tine, cu toate resursele tale interioare pe care le-au cultivat în întreaga ta istorie personală. Hai, alungă-ți tristețile și lasă-te să te bucuri de CEEA CE EȘTI!
Acum, nu mai am nicio oglindă suficient de mare cât să mă cuprindă în întregimea mea. Și mă întreb: îngrijorările care mă încorsetează...de ce nu mai dispar? Pentru că nu mai am unde să mă reflectez sau pentru că ceea ce ar fi reflectat s-a schimbat într-atât de mult încât...nu mă mai mulțumește? Lipsa oglinzii sau lipsa acelei CORA mă îngrijorează?


CORA
Plutește atâta liniște în micul oraș...plutește atâta speranță în micul meu univers interior!
Este iz de așteptare! Aștept mâna lui Dumnezeu să mă conducă suav, ca pe un fulg de nea, pe umărul unui timp al împlinirii! Timpul împlinirii mele!
Am timp, în adânca după-amiază de ianuarie, să revăd pe ecranul minții mele filmul anului ce a trecut...
Am reflectat îndelung la scenele – puzzle din filmul meu:
Am crescut un copil minunat, care mă uimește cu fiecare clipă care trece.  O privesc cu atâta mândrie și, totodată, cu atâta frică! Am dat junglei sociale în care trăiesc un copil mult prea bun pentru mizeria în care clocim! Nu am decât să îi promit că o voi duce, în viață, cât mai departe de oamenii mici cu cara
cterele lor hidoase!  Și că îi voi pune la îndemână toate instrumentele prin care să iubească arta, muzica de calitate, filmele bune,  prin care să se retragă în minunata lume a cărților pentru a-și construi un suflet frumos, cu care să strălucească pe oriunde ar trece!
Am redescoperit oameni, am primit cadou de la ei oportunități și orizonturi neașteptate! Oare cum le voi putea mulțumi vreodată pentru toate astea?
Am învățat lecții pe care speram să nu le învăț vreodată, am tăinuit suferințe care mi-au ucis atâția licurici de speranță! Mi-am sfâșiat cu dinții carnea sufletului și am surâs lumii care mi-a pălit candoarea de altădată.  Am traversat furii, tristeți, dezamăgiri. Cineva îmi spunea că ceea ce nu te omoară te întărește. Altcineva îmi spunea că ceea ce nu te omoară te schilodește. Eu aș spune că ceea ce nu m-a omorât, m-a transformat. M-am transformat într-o femeie vigilentă, care pune sub semnul întrebării toate câte i se ivesc în cale, în continuă apărare și mereu cu garda ridicată.
Pe de altă parte, am dat miresme noi prieteniilor vechi, am trecut momente de calitate cu fetele mele, pe care le-am descoperit și alături de care m-am redescoperit după ce toate fricile de mai sus mă inundaseră total!
Și, bineînțeles, nu m-am dezis de spiritul meu rebel.  Anul 2015 a fost anul în care am renunțat la tot ceea ce jungla socială mă obliga să fac și în care am început să modelez eu propriile mele reguli, pentru viața mea, care îmi aparține numai mie, în ciuda tuturor celorlalți care ar vrea să se facă stăpâni pe ea.

Pentru anul care se naște, am doar speranțe de împlinire! Sunt convinsă că nimeni nu mă va apăra de intemperiile vieții, știu sigur că nu-mi va ocroti nimeni speranțele! Pentru asta sunt datoare mie însămi să fac lucrurile așa cum știu eu că îmi este cel mai bine!