CORA
Pentru că actul de întemeiere al oraşului Olteniţa a avut loc pe data de 23 aprilie 1853, de Sf. Gheorghe (care şi este Sfântul ocrotitor al oraşului), Olteniţa a împlinit 156 de ani! Cu justificată întârziere urez LA MULŢI MULŢI ANI olteniţenilor! Deşi propriu-zis aniversarea a avut loc acum câteva zile, astăzi oraşul este în strai de sărbătoare, evident fiind motivul că în cursul săptămânii nu ar fi avut acelaşi farmec. Nu pot să nu menţionez regretul că nu voi mai regăsi acelaşi fast de altădată. Autorităţile dau vina pe criză, eu aş mai adăuga şi lipsa de interes electoral (care acum un an, de pildă, era în floare!). Dar nu contează, Olteniţa merită celebrată! Iar eu o voi face printr-un alai de fotografii:



Olteniţa de demult, strămoşi de-ai noştri, clădiri vechi, clădiri care au căzut în urma dorinţei comuniste de modernizare. Şi totuşi...



...aceasta a rezistat! Şi mă bucur că au păstrat arhitectura. Ador balconul din colţ!

Biserica unde merg la Sf. Liturghie cu mare drag! Ea adăposteşte certificatul de naştere al Olteniţei, Un Stâlp de temelie, pe care sunt inscripţionate într-o limbă română veche date cu privire la actului de întemeiere a oraşului.

Statuia închinata eroilor care au luptat pentru independenţă şi unire! Din păcate, nu am o forografie şi cu monumentul închinat soldaţilor ruşi, pentru luptele de pe acest teritoriu. Amintesc că în acele vremuri a trecut pe aici, în acea trupă, şi Lev Tolstoi!

Recunosc că nu am luat niciodată masa la acest restaurant, dar am vizitat adesea DUNĂREA. Deşi peisajul nu este tocmai demn de ea, aerul ei este curat şi adierea vântului în preajma ei este atât de viu!

În plus, aş vrea să vă împărtăşesc nişte pozne olteniţene, pe care le-am citit în monografii sau mi s-au povestit de către cei mai în vârstă:
- O stradă din oraş, poartă numele TRAIAN, are o poveste tare haioasă. "Consilierii locali" de la acea vreme, reuniţi într-o şedinţă plăcută, deciseseră că este cazul să dea nume străzilor nou apărute. Au avut loc dezbateri fel de fel, mai ales asupra uneia, pe care vroiau să o denumească după o figură istorică pregnantă. Au avut de ales, în cele din urmă, dintre Traian şi Decebal. Pentru că au considerat că este de cuviinţă ca strada cu pricina să ne amintească de gloria eroilor de pe teritoriul nostru şi nu de cea a cotropitorilor, în cele din urmă, au decis să îi spună DECEBAL. Numai că cel care consemna procesul - verbal, fiind un pic ameţit de discuţie, dar mai ales de nişte păhărele de vin, s-a încurcat şi a scris negru pe alb: TRAIAN!
- Evenimentul construirii căii ferate în zona noastră a fost pesemne unul fericit pentru strămoşii noştri olteniţeni. Numai că, primul contact cu trenul nu a fost unul foarte încântător, dat fiind că ai noştri nu ştiau ce sunet implică sosirea unui tren în gară. Deşi s-au strâns cu mic cu mare să întâmpine primul vagon ce avea să sosească în gară, mare le-a fost spaima când au auzit zgomotul pe care îl scotea mult aşteptatul tren. Gura lumii încă spune că au fugit cât i-au ţinut picioarele, de teama sunetului!

Iar acum, mă simt nevoită să dau nişte explicaţii celor care mă tot întreaba dacă nu cumva sunt nebună că iubesc Olteniţa. "Ce te îmbeţi cu apă rece? Nu vezi că nu-ţi oferă nimic? Nu vezi că e un oraş mort? NU vezi ce plictisitor e?" Ba da, văd. Am trăit pe propria piele toate astea. Numai că, asta nu înseamnă că nu văd ceea ce voi vă încăpăţânaţi să nu vedeţi:
- aici am devenit OM! Aici am crescut, aici am deschis ochii pe lume. Aici sunt oamenii care m-au ajutat să deven ceea ce sunt acum. Aici sunt rădăcinile mele. Nici
Humuleştiul lui Creangă era un loc mirific.Dar a ştiut să îl vadă ca pe un colţişor de Rai, cu Ozana lui cea frumos curgătoare.
- Consider că în orice loc există oameni de toate felurile. Nu numai aici de strâng băbuţe la bârfă, nu numai aici se mănâncă seminţe la colţ de stradă. Dar şi astea au farmecul lor. În plus, pe lângă asta, avem o mulţime de lucruri pe care să le admirăm. Nu le ştiţi? Păcat de voi!Oricum, consider că cei care nu văd frumosul aici, nu îl vor vedea niciunde!
CORA
Am primit ieri vestea trecerii la cele veşnice a părintelui Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor! Aseară am citit mai multe despre lucrarea sa misionară şi duhovnicească, pe net. Puteţi citi şi voi aici, aici şi aici mai multe.Mai mult decât din cele povestite de Răzvan, care şi-a petrecut o mare parte din adolescenţa lui în Slobozia, mi-am format o idee despre episcopul nostru în zilele în care a venit la Olteniţa, o dată când a fost târnosită Biserica "Sf. Gheorghe" (era pentru prima oară când aveam contact cu un ierarh...îmi amintesc şi acum cât de şocată am fost de opulenţa veşmintelor...) şi altădată când s-a resfinţit Biserica "Sf. Nicolae" (biserica mea de suflet, unde am stat mult mai aproape de dumnealui şi mi-am dat seama că sub "cupola aurită" pe care o purta pe cap se afla un om smerit - chiar reţin imaginile diferite care mi s-au impregnat în minte). Deşi este posibil să epatez mai mult decât e cazul, vă mărturisesc că regret plecarea lui dintre noi. Şi pentru nimic altceva decât pentru faptul că, mai întâi de toate, s-a rugat pentru noi toti, pentru binele nostru. Sper că se va ruga pentru noi şi e acum încolo, acolo sus, din dreapta lui Dumnezeu!




Fotografiile sunt preluate de pe Olteniteanul.ro, dintr-un filmulet al domnului Iulian Călin şi din arhiva personală.
CORA

În seara asta am mers pe jos înspre casă, alături de prietena mea din copilărie, ca pe vremurile dulci ale adolescenţei. Ne-am amintit cum citeam Dostoievski pe bancă în parc, cum ne plimbam pe strazile oraşului cu ochii după băieţi! Şi când mergeam noi cu pas grăbit, ce-mi văd ochii în parcul nou? Două fântâni, nu prea mari, dar atât de frumoase, colorate şi delicate! Zău că m-am îndrăgostit de ele! Deşi era tare târziu,a m mai zăbovit pe băncuţele asemănătoare cu cele din anii 1900, la lumina felinarelor de pe stradă! Cum naiba am trecut de atâtea ori pe acolo şi nu le-am văzut? Aşa-mi trebuie dacă mă deplasez numai cu maşina. De acuma mă învăţ minte! Ratez prea multe lucruri!
CORA
Doresc pentru toţi cei care mă înconjoară munţi de sănătate, saci de pace interioară, mii de raze de lumină şi infinit de multe realizări!

Nota bene: prin TOŢI înţeleg: mama, Răzvan, restul familiei, prieteni dragi, cunoştinţe, colegi (de la facultate, de la şcoală, de la Mediafax), elevi, toţi olteniţenii care îmi citesc blogul, toţi bloggerii! Îmi faceţi viaţa mai savuroasă, iar eu nu pot decât să vă mulţumesc pentru asta! HRISTOS A ÎNVIAT!
CORA
Când am ajuns, curtea bisericii părea neîncăpătoare pentru toţi enoriaşii olteniţeni care au venit să ia Lumină! Am intrat în Biserică, unde am aşteptat cuminţi să înceapă slujba. La 12 fara 1 minut, toate luminile s-au stins, lăsându-ne în întuneric deplin. Asociem întunericului moartea. Cu sufletele licărind de speranţă, am văzut cum se ridică o făclie aprinsă, LUMINA noastră, străpungând întunericul şi disipând moartea. "Veniţi să primiţi LUMINĂ"! Am înaintat, am primit LUMINA în sufletele şi în lumânările noastre. Am ascultat apoi vestea ÎNVIERII, a minunii dumnezeieşti, a biruinţei Binelui şi a Vieţii! "Hristos a înviat din morţi, Cu moartea pe moarte călcând, Şi celor din mormânturi, Viaţă dăruindu-le!". Această odă a Învierii a fost pe buzele tuturor! Pentru încă un sfert de oră, toată suflarea i-a dat slavă lui Dumnezeu pentru minunea Învierii. După care, zeci de luminiţe au început să se retragă, mergând spre casele enoriaşilor care le purtau.

REFLECŢII PASCALE
- Cât timp a fost întuneric, i-am şoptit Andreei: Oare aşa va fi şi când vom fi morţi? Cred că da. Aşa va fi. Vom aştepta cu inimile bătând mila lui Dumnezeu, cu ochii plini de speranţă aţintiţi către Altarul Ceresc pentru a fi mântuiţi prin lumina sfântă. În fond, tot ceremonialul religios este alegoria a ce a fost sau a ce va fi să fie!
- Pentru că la un moment dat simţeam că mi se închid ochii, mi-a trecut prin minte întrebarea: De ce o slujbă de Înviere la miezul nopţii, de ce noaptea? Şi mi-au revenit în minte versurile: Iata, Mirele vine in miezul noptii, Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind! . Adevărat este că nu se cuvine să dormim, să lenevim, la o asemenea sărbătoare, cea mai importantă pentru întreaga creştinătate!
- Nu sunt în măsură să îi judec pe cei care au plecat pentru nerăbdarea de a mai asista la slujbă. Dar nu pot decât să fiu un pic tristă că nu am fost mai mulţi să ne rugăm şi să îi dăm slavă lui Dumnezeu. Sper numai că anul viitor oamenii vor înţelege că e un lucru nemaipomenit să primeşti Lumina, dar că nu trebuie să ne limităm doar la atât!
- Mi-ar plăcea ca oamenii să înţeleagă taina acestei sfinte sărbători. Să vadă dincolo de miei, ouă, cozonaci şi excursii la munte!
CORA

Fie că mergi la Biserică de când te ştii, fie că acum ar fi pentru prima oară, mergi în noaptea aceasta să iei Lumina Învierii! Mergi cu ea acasă! Las-o să îţi pătrundă în minte şi în suflet! Bucură-te şi dă-I slavă lui Dumnezeu pentru EA!
CORA
Anunţam chiar de duminică o săptămână incendiară...incendiară pentru mine şi hrana mea culturală! Marţi şi miercuri au fost două zile pline de intrări pe la muzee şi galerii de artă. De o grămadă de timp îi promisesem domnişoarei Otilia că o voi duce pe la muzee prin Bucureşti, iar săptămâna aceasta de vacanţă a fost una nemaipomenită pentru a-mi îndeplini promisiunea. Domnişoara a mai venit cu o domnişoară, le-am găzduit la noi acasă şi le-am plimbat atât cât ne-a permis timpul. Şi, ca să îmi organizez relatarea, am să încep aşa:
ZIUA 1:
- Răzvan, Oty şi Flory au venit şi m-au luat de la şcoală, unde cu multă sârguinţă îmi desfăşuram activitatea metodico-ştiinţifică. Şi nu au ratat ocazia să îmi facă o fotografie în toaleta cadrelor didactice:


- am mers apoi către Catedrala Sf. Spiridon, care m-a impresionat întotdeauna prin măreţie, somptuozitate şi încărcătură istorică.


- am vizitat apoi Facultatea de Teologie, unde învaţă pe rupte Răzvan ;)

- următoarea oprire a fost La Steguleţe, unde am înfulecat cu mare poftă o porţie de fasole, genial gătită!

- apoi ne-am urcat în metrou cu destinaţia Aviatorilor - Arcul de Triumf - despre care auzisem că este deschis pentru vizită luni şi marţi; nu puteam rata ocazia, nu? Dat fiind că foarte foarte rar apare o asemenea ofertă.


Turul Arcului de Triumf, prin interior, a fost o adevărată lecţie de patriotism, o frântură de istorie a românilor care ne-a săltat inimile şi a readus păe buzele noastre cântece patriotice (Trei culori, Pui de Lei ş.a.) pentru că da, erau amplasate undeva în centru nişte boxe imense care ne (în)cântau cu toate aceste cântece. Din nefericire, acest aspect nu l-am putut imotraliza în niciun fel. De subliniat este faptul că mi s-a părut că această expoziţie a fost cea mai bine organizată dintre toate cele pe care le-am văzut. Foarte pedagogic aranjate toate informaţiile, fotografiile. Ba mai mult, pe un mare perete erau proiectate filmări de la evenimentele ce au avut loc în timpul Marii Uniri. Ne-am lăsat şi impresii pe un caiet special realizat pentru a ne aşterne gândurile la finalul vizitei. Nu mai ştiu ce am scris acolo, dar fac un bis aici: Mă înclin în faţa unei asemenea iniţiative, care m-a făcut să îmi să fiu recunoscătoare bravadei românilor ce mi-s strămoşi. Dar nu pot totodată să nu îmi exprim teama faţă de deciziile conducătorilor ce vor urma... . Mai mult de atât cred că nu pot spune. Las fotografiile să vorbească de la sine:








Turul Arcului de Triumf a inclus şi ieşirea pe o terasă din vârful acestuia, care ne-a dat o excelentă ocazie de a ne fotografia, de a imortaliza frânturi din Bucureştiul văzut de foarte sus:





- am mers apoi către Universitate, năuciţi totuşi de Triumful Românilor,unde am vurt să vizităm Palatul Şuţu, care era închis în acea zi, dar am vizitat Facultatea de Chimie, Facultatea de Istorie, care le-a impresionat în mod neplăcut pe viitoarele noastre studente.

- am mers apoi către galeriile de la Cercul Militar. Aici am rămas înmărmurită şi absolut răvăşită de povesştile de viaţă ale Sfinţilor Închisorilor: părintele Arsenie Boca, părintele Daniil - Sandu Tudor, părintele Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu şi părintele Arsenie Papacioc. Am regăsit aici sentinţe, decizii de urmărire ale Securităţii, declaraţii scrise de toţi aceştia, fotografii..destine afişate pe panouri tocmai pentru ca noi să facem cunoştinţă cu acestea, pentru a lua exemplu de îndurare în numele lui Hristos. Vă recomand o carte impresionabilă, din care am găsit pagini de manuscris pe panoul dedicat lui Ioan Ianolide, "ÎNTOARCEREA LA HRISTOS"! Tulburătoare mărturisire din închisoare!


- pentru că am vrut să simţim Bucureştiul cu tot ce ne poate oferi el, am mers apoi într-un mall, unde ne-am plimbat prin magazine, după care am savurat un film franţuzesc, Eden a l'Ouest în regia lui Costa-Gavras, a cărui cronică o puteţi găsi aici

- am mers apoi pe Dealul Patriarhiei pentru a asista la Denie. Înălţătoare!!! Însă, am o mică reţinere: totuşi, parca linia melodică grecească nu mă încântă atât de tare...

- apoi am avut destinaţia ACASĂ, căci eram frânţi, înfometaţi şi pe jumătate adormiţi. Am gătit, am povestit, am râs, am adormit!

ZIUA 2

- le-am pregătit fetelor şi băiatului meu niste sandwich-uri hazlii, după care am pornit pe la magazinele de prin cartier, după care am pornit din noi pe traseu.

- prima oprire: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. De ce? Pentru că am vrut să le şterg fetelor gustul amar al facultăţilor vizitate cu o zi înainte. Am avut şi cu ce, nu?

- Următoarea oprire: Palatul Cotroceni. Multă securitate la intrare. Fast, bun gust, diferite stiluri arhitecturale şi de decoraţiuni interioare. Formidabil. Am închis ochii pentru un moment şi m-am străduit să îmi imaginez cotidianul vieţii regale, copiii jucându-se cu bibelourile lor de porţelan la masa unde aveau voie să se joace, regina scriind la biroul său înmiresmat, regele cel mic de statură primindu-şi oaspeţii în picioare, pentru a se asigura că vizitele sunt scurte. Deşi mai vizitasem de două ori acest palat, nu am încetat nici acum să mă minunez de diverse aspecte, de fiecare dată descoperind altele şi altele. Aş vrea sa mă întorc şi la toamnă, când se va deschide şi Biserica din centrul complexului Cotroceni pentru vizitare.

- Am alergat apoi într-un suflet la Palatul Parlamentului. Doamne Dumnezeule, ce mici suntem pe lângă asemenea clădire, care uimeşte numai prin cifrele care îţi sunt date de ghid: 1.000.000 m³ de marmura, 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de otel, 20.000 de tone de nisip, 1.000 de tone de bazalt, 900.000 m³ de esense de lemn, 3.500 de tone de cristal, 200.000 m³ de sticla, 2.800 de candelabre, 220.000 m² de covoare si 3.500 m² de piele. Casa Poporului are o inaltime de 84 m, 12 nivele la suprafata si 8 in subteran, o suprafata de 330.000 m² si este construtia in forma de piramida fara varf. Ceauşescu a vrut să construiască ceva cu adevărat grandios şi chiar i-a ieşit. Păcat numai că nu a avut timp să se bucure de ea...Totuşi, când am ieşit pe balconul central, am început să înţeleg puţin din ceea ce te face să devii dictator. Imaginează-ţi că ai totul la picioare, că ieşi pe balconul celei de-a doua clădiri ca mărime din lume, că mulţimea te aclamă, te aplaudă, că îţi strigă numele, că dacă spui: "Vreau să văd fântâni de aici şi până în capătul bulevadrului Unirii", porunca ta se va transforma în realitate! Cum să nu fii tentat să dezvolţi cultul personalităţii?

- am mers apoi La steguleţe (da, din nou!), unde am diversificat meniul, ne-am hrănit aşa cum se cuvine, după care am pornit spre casă, spre Olteniţa. Numai că traicul s-a încăpăţânat să ne întârzie...am făcut o oră până la centură şi 40 de minute până acasă. Acesta este un aspect tare important al Bucureştiului, de care nu le puteam priva pe fete.

CONCLUZIE
Deşi obositoare, zilele astea două m-au hrănit prin încărcătura lor culturală. C toate astea, îmi pare tare rău că timpul a fost scurt, că nu am apucat să vedem casa memorială a lui Bacovia, muzeul literaturii şi palatul Şuţu, aşa cum ne promisesem. Dar nu e timpul trecut, putem reveni oricând, nu?
CORA
Da, sunt prăfuită din cap până în picioare. Da, sunt obosită frântă. Da, m-am distrat de minune la pădure. Da, ador Dunărea. Şi 4x4 care ne-a plimbat prin pădure. Şi pe Dig. Şi pe câmp. Şi pe malul Dunării. Da, îmi place peştele pe care l-am fript azi pe grătar. Şi, da, îmi place mujdeiul de usturoi cu sos tomat făcut de tatăl prietenei mele (deşi altora nu le place mirosul meu de acum, deşi am folosit aproape toată apa de gură).
Şi, da, chiar îmi iubesc prietenii. Pe cei vechi, dar şi pe cei noi, pe care mi i-am făcut azi, la o partidă de fotbal, la un dumicat de mujdei, la un pahar de vorbă, la o plimbare cu 4x4 (15 în el şi 3 pe el ;)).
Da, mi-a plăcut la nebunie ziua de azi! Sper să vă arăt cât mai curând poze!
O săptămână frumoasă şi călduroasă tuturor! A mea se anunţa incendiarăăăă! Dar am să vă povestesc de îndată ce îmi revin!
CORA
Sărbătoarea Intrării Mântuitorului în Ierusalim - Floriile
Astăzi, ortodocşii din toate colţurile lumii sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, când întreaga suflare l-a recunoscut ca pe un Împărat al Iubirii! Oamenii l-au întâmpinat cu flori, cu covoare de flori, cu urale florale, cu iubire, cu evlavie! Astăzi ne bucurăm,peste câteva zile suferim, pentru ca apoi, peste o săptămână,să ne înfruptăm din Lumina Învierii!
Tot astăzi, ne sărbătorim Florile care ne încântă cu prezenţa lor existenţa, oamenii deosebiţi care ne fac viaţa cu mult mai dulce şi mai colorată! Lor şi nu numai lor, le ofer un înmiresmat bucheţel de mărgăritari(lăcrămioare, dar prefer prima denumire, pentru că le dă mai multă valoare ;)).


Aşadar, Flory, Florin, doamna profesor Narciza Ion, doamna profesor Viorica Carp, doamna Liliana, mama lui Răzvan, vă urez ani mulţi coloraţi, înmiresmaţi şi cât mai încărcaţi cu realizări pe toate planurile!
CORA
Astăzi am avut ceva vreme să mă plimb prin blogosferă. Din blog în blog, am descoperit o scrisoare către liceeni, pe un blog tare draguţ.
Dragii mei, luaţi aminte!


Cred totuşi că deşi am depăşit vărsta liceenilor, nici pentru tineri din generaţia mea nu e prea târziu să ne schimbăm în sensul propus de Tudor. Poate încă nu suntem atât de pervertiţi...
CORA
Dacă vă aruncaţi privirea în partea dreaptă, o să daţi de "Decăderea Leului". Este o compunere pe care au realizat-o trei elevi de la clasa a VI-a C, într-un exerciţiu de creativitate. În grupe de câte trei elevi, au avut de creat o poveste după o imagine dată (m-am folosit de imaginile din testul aperceptiei la copii). Am promis că cea mai ingenioasă poveste va fi publicată pe blogul meu. Şi nu aş vrea să fie ca o altă postare, care la un moment dat va dispărea de pe pagina de început. Aşa că o voi lasă acolo, ca un "gadget".
Imaginea de care s-au folosit pentr a da frâu liber imaginaţiei punea în prim plan un leu trist, pe un tron imens, cu fălcile în palmă şi un şoricel ghiduşel jumătate ieşit dintr-o gaură în perete! Povestea mi se pare una genială (mai ales pentru vârtsa lor!), dar şi suficient de ingenioasă cât să fie selectată pentru a fi publicată!
Felicitări autorilor, care au demonstrat că nu-s preocupaţi numai de jocuri pe calculator, ci şi de lucruri tare serioase, cum ar fi politica monetară ;).

PS: Pentru că foicica pe care mi-au dat-o era semnată scurt: Vîju, Cucui, Paraschiv şi pentru că, spre ruşinea mea, nu ştiu cum îi cheamă pe toti, prenumele unuia dintre copii lipseşte, Dar promit că mă voi documenta şi îl voi posta!
CORA
Când nu-ţi cunoşti limitele, iese prost! Şi tot pentru tine! Am început de ceva timp să mă plimb prin blogosferă (spre ruşinea mea, până acum puţin timp, deşi aveam blog, nu citeam şi alte bloguri...nu din dezinteres, ci din lipsa de timp!), să citesc fel de fel de postări, fel de fel de comentarii, fel de fel de ...sondaje.
La un moment dat, dau de un sondaj care m-a amuzat pentru o întreagă săptămână. Întrebarea este legată de consecinţele pe care le are "exodul" forţei de muncă româneşti în străinătate, consecinţe resimţite de copiii acestor oameni. Nu, nu vă gândiţi că dorinţa celui care a iniţiat sondajul a fost de a afla care sunt, punctual, aceste consecinţe, cum ar putea fi: lipsa reperelor parentale, crearea unei carenţe educative, afective, emoţionale, apariţia unor probleme legate de faptul că aceşti copii rămân în grija unor persoane străine, cu prea mulţi bani pe mâna lor. NUUU! Întrebarea se interesează doar dacă aceşti copii resimt "acut" lipsa părinţilor. Nu zău! Ar putea cumva să nu o simtă??? Poate sunt copii care nu conştientizează lipsa părinţilor, deşi şi acest aspect este rar întâlnit. Dar e un nonsens să pui această problemă în discuţia publicului, dat fiind că se ştie clar care va fi rezultatul sondajului!
Şi, de parcă asta nu ar fi fost suficient ca realizatorul sondajului să îşi dovedească incompetenţa în ale cercetării, chiar şi la un nivel atât de informal, apar ca variante de răspuns următoare: DA, NU, FOARTE MULT, DELOC.
Poate îmi explică şi mie cineva diferenţa dintre NU şi DELOC, că eu încă nu o sesizez! Acest aspect m-a amuzat teribil!!!
Cred că ar trebui să îi mulţumesc şi aici domnului profesor Lucian Ciolan pentru alfabetizarea mea în domeniul cercetării! (deşi cred că nu trebuie să studiezi asta la facultate (fie ea Filologie sau Pedagogie sau Psihologie sau Sociologie...) ca să simţi că ceva e în neregulă!) Simpla cunoaştere a semnificaţiei cuvintelor este suficientă pentru a-ţi da seama de greşeală. şi ca să nu credeţi că aberez...şi eu...citez: "Sistemul de variante de răspuns al oricărei întrebări închise trebuie să satisfacă un număr de condiţii elementare, dintre care amintim:
a) El trebuie să fie complet, în sensul că orice răspuns posibil trebuie să-şi găsească locul în gama variantelor prevăzute.
b) El trebuie să fie discriminatoriu, înţelegând prin aceasta că două situaţii semnificativ diferite trebuie suprinse în variante de răspuns diferite.
c) El trebuie să fie univoc, adică unui răspuns să-i corespundă o singură variantă dintre cele oferite".
Acum, pentru că vreau să folosesc această postare nu numai în scop critic, ci şi formativ, îi voi oferi realizatorului sondajului două alternative:
1. Copiii care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate resimt acut lipsa dragostei acestora.
a. Adevărat
b. Parţial adevărat
c. Fals

sau:

1. Cu ce probleme se confruntă copiii care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate?
a. carenţa afectivă
b. carenţa educativă
c. carenţă socială
d. altele (şi aici se pot lăsa variante de răspuns pe spaţii libere sau, în cazul blogului, prin comentarii).
De remarcat este că eu optez pentru cea de-a doua formă!
CORA
Dacă oricare dintre voi aţi fost ţepuiţi, dezamăgiţi de astfel de persoane, vă ofer spaţiul necesar să vă strigaţi supărările, să vă eliberaţi de furie! Cer numai un limbaj adecvat şi suficientă cenzură cât persoanele vizate să nu ne facă rău! Aşa că, aştept poveştile voastre!
CORA
Doar am promis că am să acord spaţiu pentru a comenta niţeluş pe marginea unor legi propuse de elevii mei, aşa că am să o fac chiar acum şi aici, dat fiind că mă manâncă limba (a se citi degetele) foarte tare.
Prima pe listă: Profesorii să nu mai ia mită!. Presupun că elevul care a gândit o astfel de lege a trăit pe propria lui piele o nedreptate de genul ăsta. Am tot căutat despre această problemă şcolară, socială, dar mai ales morală pe net. Puteţi găsi detalii aici, aici, aici sau aici.
Cu toate acestea, am să adaug şi eu unele aspecte, cu care, de pildă, nu sunt de acord în primul link.
Nu sunt de acord cu cei care consideră că a plăti un profesor pentru meditaţiile pe care le dă elevilor este echivalentul a da mită. Oameni buni, păi omul ăla pierde timpul lui liber, pierde energie, pierde neuroni, încercând să-i facă pe plozi să înţeleagă cine ştie ce teorii, teoreme şi alte taine ştiinţifice. Dacă nu te simţi în stare să studiezi singur şi ai nevoie de oameni care să te ajute, plăteşte-i! Doar nu vrei să-i plătească statul şi pentru asta! Deşi, am colegi la şcoală care au în orarul lor ore de meditaţii pentru elevii care urmează să dea tezele naţionale. Şi fac asta benevol, gratuit, numai să le fie bine elevilor. Chiar şi eu, în clasele gimnaziale, mergeam în vacanţe la şcoală (ceea ce nu îmi plăcea deloc), pentru aşa-zisă pregătire pentru examen.
Pe de altă parte, nu mai pot susţine la fel de mult profesorii care îşi compromit predarea numai pentru a obliga elevii să vină la ei la meditaţii: scad efectiv eficienţa predării. Sau, mai mult, le solicită de la obraz elevilor să vină la ei la meditaţii, căci altfel repercursiunile se vor vedea în catalog. Cu asta NU NU şi NU sunt şi nici nu pot fi vreodată de acord!
Alte forme de mită, cele mai pregnante, sunt cele pentru bacalaureat. Părinţii dau cu ocazia asta oricât, nu se uită în stânga sau în dreapta. Doar copilul nu e suficient de inteligent, dar, nu-i nimic, cumpărăm noi şi inteligenţa!De cele mai multe ori nu apelăm la cadre didactice, ne ducem la cei mai mici, la auxiliari, care îşi bagă codiţa unde nu le fierbe oala şi se dau mari oameni de bine. La final, nici nu vreau să mă gândesc câţi rămân cu buza umflată şi cu banii luaţi.
Şi aş mai adăuga şi categoria celor care fac ce fac, simulează fel de fel de situaţii, sună mătuşi şi unchi de prin străinătate (cu conturi grase în euro)şi le spun că nepoţii au probleme la şcoală, dar no problem, cu un virament bancar, totul se rezolvă!
Ah! Era să uit ce bani frumoşi se fac din dorinţa unor elevi şi părinţi să îşi transfere elevii de la o şcoală la alta! Izvor nesecat de fonduri băneşti suplimentare pentru unii oameni ai şcolii...
Bineînţeles, să nu uităm de mici examene cu valoare aproape nulă - atestate, mici concursuri etc, dar pe care atât elevii cât şi părinţii le acordă o importanţă mult mai mare decât o au de fapt. Să ne fie înţeles. Atestatul ăsta pe care îl dăm noi cu mare fast nu are o valabilitate decât de un an...apoi, numai bună diploma pe post de hârtie igienică! (Ar fi interesant să îmi scrieţi câtor dintre voi le-a fost necesară aceastp diplomă undeva)

Le înţeleg calicia unora, căci salariile sunt mici (dar există meditaţii pe bune - pentru asta totuşi trebuie să ai un anumit renume de "profesor bun"). Sau, există un al doilea job (a se vedea exemplul meu! Un job part-time plătit la fel de "bine" ca cel de la şcoală!).

Dacă sistemul descentralizării ar fi unul care să nu fie şi el corupt, tare aş vrea ca directorii să îşi aleagă numai oamenii drepţi, cu coloană vertebrală! Să dispară auxiliarii care se cred buricul pământului şi nu fac altceva decât să împută şcoala!

Problema mitei în mediul şcolar este poate mai întâi de toate una morală. Şcoala este spaţiul în care copilul, puberul, apoi adolescentul face cunoştinţă cu o societate în miniatură. Nicăieri mai bine decât aici se învaţă norme sociale, se interiorizează valori. Profesorii sunt cei care creează fel de fel de situaţii pentru a stimula elevii. Tot ei sunt modelele pe care elevii le urmează îndeaproape. Ce se întâmplă când în rândul nostru, al profesorilor, există astfel de plăgi? Unde e modelul corect pe care îl oferim elevilor? De ce ne mirăm că elevii îşi crează un anumit mod de găndire, crezând că pot cumpăra totul? De ce ne-am mira dacă viitorul societăţii se întrevede a fi unul în care facem comerţ cu inteligenţa, cu competenţele, cu valorile? Aşa-i formăm, aşa-i avem!

CORA
Aşa cum am promis, am să fac publice dorinţele pe care le au elevii mei în ceea ce priveşte legile pe care le-ar adopta dacă ar fi parlamentari. Les voila:
- toţi copiii să facă o facultate;
- oamenii să respecte curăţenia din mediul înconjurător;
- să se mărească salariile şi să se micşoreze preţurile produselor;
- interzicerea vânzării ţigărilor pe piaţă, să se interzică fumatul în ţară (aş adopta legi care să interzică tot ce poate dăuna sănătăţii);
- dreptul copilului la vot liber;
- să se mărească alocaţiile (au gandit această lege 5 elevi);
- lege anti-fumat;
- să se mărească pensiile;
- profesorii să poarte uniformă (lege gândită de 3 elevi);
- totţi copiii să facă ce vor ei şi să decidă pentru ei;
- şi elevii şi profesorii să poarte uniformă;
- să avem ore mai puţine la şcoală;
- să nu se mai poarte uniformă (2 elevi);
- pauzele să fie mai lungi (2 elevi);
- vacanţele să fie mai lungi;
- minorii cu probleme de comportament să fie trimiţi la şcoli de corecţie atunci când sunt prinşi că au făcut ceva rău. Astefl, copiii ar avea frică şi ar dispărea consumul de droguri, tutun, alcool.
- în şcoli să se facă cantine gratuite, să nu se mai dea doar lapte şi biscuiţi;
aş face şosele şi aş înlocui mersul cu maşina cu mersul pe jos pentru că este mai sănătos;
- lege pentru renovarea şcolilor;
- construirea unor terenuri de fotbal pentru protejarea copiilor mici din parcuri;
în şcoli să nu mai fie violenţă şi să fie mai puţine ore;
- alocaţiile să vină la timp;
- profesorii să nu mai ia mită;
- poliţia să fie corectă;
- să se interzică munca copiilor sau să cerşească obligaţi;
- profesorii să nu mai dea 1 sau 2 când copiem;
- protejarea animalelor şi pedepsirea celor care rănesc sau nu îngrijesc animalele. Şi animalele au dreptul la protecţie şi superavieţuire.

Bineînţeles, am avut şi elevi care au profitat de ocazie, şi au dat frâu liber creativităţii şi simţului umorului şi iată ce a ieşit:
- orele să fie de 5 minute şi pauzele de 40 de minute;
- fiecare om să aibe în casă el acolo (obligatoriu) brânză de oaie şi asparagus.
- în loc de porc de crăciun să se tae (sic!) un cimpanzeu de crăciun.

Comentarii succinte şi lămuriri:
Poate că unele dintre propunerile elevilor mei sunt pueril exprimate, dar dacă observaţi cu atenie, fiecare dintre ei au detectat o problemă care se cere soluţionată (ex. pensii mici, problema uniformelor, modalitatea adeseori injustă de notare etc.). Cred că unele dintre "legi" e bine să le luăm în serios. Tocmai de aceea, pentru unele dintre ele am să rezerv un loc în următoarele postări.
"Textele legilor" sunt preluate tale quale din lucrările elevilor de la clasa a VII-a B şi a VII-a D. Nu am prelucrat nimic, le-am lăsat în forma lor originală (ce rost ar fi avut să le modific, să le cenzurez? Aşa au mult mai multă savoare!)
CORA
Oare mă veţi putea ierta vreodată pentru faptul că nu v-am spus până acum cât de fericită am fost duminică?
Planurile să ieşim la o iarbă ce tocmai se înverzeşte au început să prindă contur chiar de acum două săptămâni. Iar duminică ce tocmai a trecut le-am pus în aplicare. După ce ne-am făcut o listă măreaţă de cumpărături, după ce am achiziţionat tot (pe primul loc fiind produsele de post), ne-am urcat în două maşini şi am pornit înspre pădurea de pe la Căscioarele. Ce-a ieşit?

- o partida de badminton pe cinste...

- unde am câştigat de cele mai multe ori!

- un gratar de..post!

- un bucheţel de flori superb (m-am plimbat ceva prin pădure după floricele...!)

- înspre final am preluat frâiele maşinii, să îi duc pe prieteni înspre casă...sau înspre primul copăcel!

- dar a sosit my SuperBoy şi ne-a salvat pe toţi de la dezastru!

Şi acum, în amintirea compunerilor puerile din clasele primare, închei: CE FRUMOS A FOST DUMINICĂ LA PĂDURE!