CORA
Nici nu știu cui îi trecuse prin minte să așeze o oglindă atât de mare pe ușa holului din micuța, dar cocheta locuință de pe Cricovul Dulce. Era un spațiu pe care îl locuiam în ACEI ani în care eram atât de împlinită! Oglinda mi s-a întipărit în minte pentru că avea darul de a-mi aminti cine sunt, cum sunt, îmi disipa temerile pe care obișnuiam uneori să le las să îmi populeze gândurile. Îmi priveam în acea oglindă chipul nemulțumit și îngrijorat, apoi îmi scuturam ușor capul, amintindu-mi brusc: locuiești în orașul după care ai tânjit atâta vreme, ai un loc de muncă pe care îl adori și ... te ai pe tine, cu toate resursele tale interioare pe care le-au cultivat în întreaga ta istorie personală. Hai, alungă-ți tristețile și lasă-te să te bucuri de CEEA CE EȘTI!
Acum, nu mai am nicio oglindă suficient de mare cât să mă cuprindă în întregimea mea. Și mă întreb: îngrijorările care mă încorsetează...de ce nu mai dispar? Pentru că nu mai am unde să mă reflectez sau pentru că ceea ce ar fi reflectat s-a schimbat într-atât de mult încât...nu mă mai mulțumește? Lipsa oglinzii sau lipsa acelei CORA mă îngrijorează?


CORA
Plutește atâta liniște în micul oraș...plutește atâta speranță în micul meu univers interior!
Este iz de așteptare! Aștept mâna lui Dumnezeu să mă conducă suav, ca pe un fulg de nea, pe umărul unui timp al împlinirii! Timpul împlinirii mele!
Am timp, în adânca după-amiază de ianuarie, să revăd pe ecranul minții mele filmul anului ce a trecut...
Am reflectat îndelung la scenele – puzzle din filmul meu:
Am crescut un copil minunat, care mă uimește cu fiecare clipă care trece.  O privesc cu atâta mândrie și, totodată, cu atâta frică! Am dat junglei sociale în care trăiesc un copil mult prea bun pentru mizeria în care clocim! Nu am decât să îi promit că o voi duce, în viață, cât mai departe de oamenii mici cu cara
cterele lor hidoase!  Și că îi voi pune la îndemână toate instrumentele prin care să iubească arta, muzica de calitate, filmele bune,  prin care să se retragă în minunata lume a cărților pentru a-și construi un suflet frumos, cu care să strălucească pe oriunde ar trece!
Am redescoperit oameni, am primit cadou de la ei oportunități și orizonturi neașteptate! Oare cum le voi putea mulțumi vreodată pentru toate astea?
Am învățat lecții pe care speram să nu le învăț vreodată, am tăinuit suferințe care mi-au ucis atâția licurici de speranță! Mi-am sfâșiat cu dinții carnea sufletului și am surâs lumii care mi-a pălit candoarea de altădată.  Am traversat furii, tristeți, dezamăgiri. Cineva îmi spunea că ceea ce nu te omoară te întărește. Altcineva îmi spunea că ceea ce nu te omoară te schilodește. Eu aș spune că ceea ce nu m-a omorât, m-a transformat. M-am transformat într-o femeie vigilentă, care pune sub semnul întrebării toate câte i se ivesc în cale, în continuă apărare și mereu cu garda ridicată.
Pe de altă parte, am dat miresme noi prieteniilor vechi, am trecut momente de calitate cu fetele mele, pe care le-am descoperit și alături de care m-am redescoperit după ce toate fricile de mai sus mă inundaseră total!
Și, bineînțeles, nu m-am dezis de spiritul meu rebel.  Anul 2015 a fost anul în care am renunțat la tot ceea ce jungla socială mă obliga să fac și în care am început să modelez eu propriile mele reguli, pentru viața mea, care îmi aparține numai mie, în ciuda tuturor celorlalți care ar vrea să se facă stăpâni pe ea.

Pentru anul care se naște, am doar speranțe de împlinire! Sunt convinsă că nimeni nu mă va apăra de intemperiile vieții, știu sigur că nu-mi va ocroti nimeni speranțele! Pentru asta sunt datoare mie însămi să fac lucrurile așa cum știu eu că îmi este cel mai bine! 
CORA
Oare momentele acestea de dor incomensurabil de vremurile de altdată sunt imperios necesare în viața unui om? Or fi ele inerente? Câteodată, cu precădere în ultima vreme, mă sfâșie un dor năprasnic de ceea ce eram și de ceea ce trăiam în vremuri apuse! Și ce crezi? Mă doare chiar și acum, când le numesc APUSE! Mă apucă un soi de revoltă asupra timpului, despre care s-a tot zis, mai ales de poeți, că e ireversibil. Știam asta și, totuși, când îi descopăr ireversibilitatea pe propria mea piele, mă secătuiește un sentiment de durere.

Le numeam mai sus momente necesare și mă întrebam dacă fiecare dintre noi trebuie să le trăim. Adică oare fiecare dintre noi ne oprim din alergata vieții și ne întoarcem privirile interioare spre noi, cei de altădată sau mi se întâmplă doar mie? Mă întreb numai cât voi sta blocată aici, în tărâmul dorului de mine cea de odinioară! Poate că nu va trece niciodată! Sau poate până când voi fi motivată să re-privesc înainte! Sau poate chiar după ce voi încheia această postare și toate durerile vor fi fost verbalizate!

Oricum, sper să învât vreodată ce este resemnarea....
CORA
În urmă cu cinci ani, din mare nevoie de bani, am apelat la serviciile Băncii Cooperatiste Record Călăraşi. Pentru cei care nu ştiu cu ce se mănâncă, vă spun pe scurt: este un soi de struţo-cămilă bancară, de unde ţi se dau nişte bani din fondul social depus de cei care "cooperează". Pe larg, puteţi citi aici. 
  Aşadar, în septembrie 2009, iau un credit, din care mi se reţin sume multe şi mărunte, 470 lei comision de acordare şi altele, plus o sumă de bani ce reprezenta fondul meu social. Adică cu cât a contribuit mandea la fondul ăla din care iau şi ceilalţi bani cu împrumut. Bunnn!

Circul de astăzi a fost legat de suma aceea, de fondul social. Mi-am permis să fiu nelămurită cu privire la sume. Adică la banii mei. Şi mi-am permis să cer un extras de cont. Şi mi-am permis să am îndoieli cum că suma cu care am contribuit nu a fost doar 700 de lei, ci mai mult. Astăzi am fost să retrag acel fond social de la Banca Groazei. Ştiam că fondul e mai mare decât suma pe care am primit-o, motiv pentru care am cerut şi eu, atât de cuviincios cât am putut, nişte explicaţii!

Păi, ce credeţi? Eu, îndatorata, cea care are nevoie de ei, am avut tupeul  să ridic capul şi să întreb de ce anume primesc o anumită sumă de bani şi nu alta. Nu vă spun că doamna cu pricina a trântit uşile după dumneaei când s-a dus să caute nu ştiu ce dosar, că a ridicat tonul la mine, că am cerut să văd şi eu negru pe alb ce şi cum.
 Mi s-a transmis, printre dinţi, să înghit explicaţii, fără hârtii, că hârtiile trebuia să le fi ştiut eu deja pe dinafară, că doar am hârtiile acasă.

În fine, după vreo oră de contre, mi s-a bagat sub nas un dosăroi, cu o chitanţă, de unde cică aş fi plătit eu o sumă de bani. Nu am prea înţeles eu ce e cu foaia aia, cert e că am plecat nelămurită de acolo, un extras de cont nu mi s-a acordat, plus că am fost ameninţată că voi plăti nu ştiu ce sumă pentru acel extras de cont.

Trebuie să ştiţi că am mai avut parte de nişte ironii că am avut tupeul să le fac plângere la Protecţia Consumatorului pentru că am primit o somaţie de la ei, lăsată în cutia poştală, care avea CNP-ul meu şi alte date cu caracter confidenţial. Mi s-a spus că sunt SINGURA care face probleme acolo. Păi, bineînţeles, la ce atitudine am observat eu că au românii, pot fi înfierată în piaţa publică pentru că susţin că am nişte drepturi! Nu mi-ar fi ruşine? Eu nu ştiu că Românica noastră este despre capul plecat ghiocel? Nesimţită sunt că nu sunt conştientă că un client este un rob, iar ce de dincolo de ghişeu sunt zei, care au dreptul să se comporte cum vor cu el...

Să-mi fie cu iertare, eu cred că EI au nevoie de mine ca să existe! Eu le-am făcut lor un serviciu că i-am ales pe ei şi nu pe alţii şi aş fi meritat puţin respect astăzi! Chiar dacă nu aş fi avut dreptate!
CORA
Degetele ei descriu o lume curată, unde dorinţa de cunoaştere, curiozitatea şi gingăşia sunt la ele acasă! Degetele ei te pot mângăia duios înainte să adoarmă sau te pot explora cu putere, lovindu-ţi uneori ochii, pentru că vrea să te cunoască, să te simtă, să înţeleagă ce e cu tine în viaţa ei!

Atingerile degetelor ei sunt proaspete, miros a bomboane şi sunt moi! Sunt cele mai moi atingeri care mi-au dezmierdat vreodată chipul.

Degetele ei mă explorau, până de curând în cele mai ascunse cotloane ale mele. Cum aş putea uita cu ce zarvă înotau în toiul nopţii, de punea pe fugă somnul meu cel de noapte?

Degetele ei prind în palmă, cu speranţă, cu încredere şi cu multă iubire degetele noastre! Uneori, nu poate adormi dacă mâna mea nu stă strânsă în pumnul ei! E duios să adorm aşa! Încleştată cu atâta iubire de degetele ei! Acolo este siguranţa ei, de acea mână întinsă în pătuţul ei depinde încrederea ei în această lue nebună în care am decis să o nasc!

Degetele tale voi ţese lucruri frumoase! Degetele tale vor izbăvi curajoase!


Degetele tale, Isidora, vor cuceri Universul!


CORA
Aşa de mult ce m-a emoţionat mesajul pe care l-am primit de la o DOAMNĂ care poartă acelaşi nume cu mine, încât am decis să îl postez! 

"Chiar dacă scriu mai tarziu, eu port acest nume aprox de acum 50 de ani.
Nu e nici Corina, nici Coralia sau alta derivatie de la Cora Persefona, ci doar Cora.

Numele nu l-a inventat Fenimore Cooper, ci el chiar apare in Legendele Olimpului-Zeii ca perte din Odiseea lui Homer si nu in forma de Kore (care de fapt denumesc simbolic acele statuete închinate lui Persefone şi Demetra), ci în forma de Kora care in fapt o numeste direct pe fiica lui Zeus si a Demetrei. Numele Persefona i s-a atribuit in momentul căsătoriei ei cu Hades. De fapt Hades a rapit-o, dar pentru a nu face război cu Zeus şi Demetra a acceptat ca din toamnă până în primăvară Kora să stea cu el, iar celelalte 6 luni să stea în Olimp de unde trebuia să supravegheze recoltele

Lumea confunda pe Hades si Persefona ca fiind zeii infernului când de fapt vechi greci le atribuiau tot tărâmul vietii de apoi pe care noi acum uzual le impartim in 3 iadul, purgatoriul si raiul. Persefona de fapt împârtea judecata şi domolea excesele lui Hades care avea un caracter mai sumbru si, hai sa-i spunem, mai impetuos.

Kora Persefona avea un rol destul de complex în Grecia antică: era o femeie creativă, inteligentă, chiar puţin rebelă, o femeie care nu s-a lăsat subjugată nici de tată, nici de soţ (trebuia să fie ca să-i facă faţă şi lui Hades şi mamei ei şi lui Zeus) care se ocupa de tot ce ţine de ciclul natural moarte-creaţie-viaţă, începând de la germinarea din toamnă în pământ, la răsărirea lor, creşterea lor, similar urmărirea vieţii umane, împărţirea judecăţii în trecerea în nefiinţă şi se considera fără echivoc că decizia ei finală era dreaptă şi nepărtinitoare.

Nu era o zeiţă fatidică, rea, distrugătoare de genul lui Ares, Hera sau chiar Hades, ci o zeiţă care proteja acest ciclu, deci inclusiv natura, deci în fapt viaţa, unde iminenta moarte nu inseamnă sfârşitul şi distrugerea totală, ci un nou început
Adevărul este că era mai respectată şi iubită în acelasi timp decât Hera sau Afrodita la un loc.

Privind vechimea numelui, nu mai ştiu exact, dar cred că în Cartea Morţilor, oricum la egipteni “foarte” antici, era un pasaj unde apărea Ko-Ra cu traducerea de “fata sau fetele zeului Ra” făcute cu pământence, care trebuiau să protejeze acelaşi ciclu al naturii.

Numele Corina a apărut ulterior, in momentul preluării zeităţilor de către romani de la greci, ca alint romanic la acest nume.

In momentul aparitiei creştinismului, această zeitate a fost desfiinţată, iar rolul femeii a fost minimizat la maxim, lăsându-i-se doar ce era evident concepţia şi naşterea unei noi vieţi.

De unde ştiu. Pentru că pe vremea mea nu era internet sau atâtea filme, ci erau biblioteci cu bibliotecare foarte informate unde puteai găsi documentat în detaliu tot ce te interesa.
Iar în al doilea rând tată pasionat de istorie şi mamă profesoară de limba şi literatura română."
CORA
Bineînţeles că aş fi mers în fiecare zi la medic, să mai văd muguraşul: ce face, cât a mai crescut, cum îi bate inimioara?
Deşi se zice că o graviduţă nu ar trebui să traverseze anxietăţi, e imposibil ca ele să nu apară! Sau, cel puţin, la mine, una, au fost! Din plin! Mai ales în primele patru luni de sarcină, pe lângă minunatele probleme ivite cu sistemul sanitar!
Una dintre veşnicele mele temeri era să nu pierd sarcina! Dacă se opreşte inimioara din ritmul ei frumos, iar eu nu voi şti? Tocmai d-asta aş fi mers zilnic la medic! Să fiu eu sigură că totul e bine!
Dar cu lucrul acesta era uşor imposibil, mi-am găsit un alt semn prin care detectam dacă bebe e încă acolo: greţurile!

Da, nu vă uitaţi miraţi în ecran! Pentru mine, greţurile erau semnul că sarcina merge strună!

Bineînţeles că mă simţeam jalnic! Bineînţeles că mă simţeam fără puteri, că nu aş fi mâncat nimic. Chiar şi acum, la un an de când traversam perioada greţurilor, îmi revin acele senzaţii de sfârşeală (pentru că nu prea puteam să mănânc mare lucru). Ardeiul verde mi-a fost cel mai mare tartor! Şi toţi cei care se gândeau să gătească în jurul meu! Deşi iubeam lavanda, începuse şi ea să mă chinuiască!

Îmi amintesc de un episod rupt din filmele horror, când ai mei găteau la bucătărie! Afară se pornise o furtună rece, de toamnă târzie! Mirosul de mâncare se furişa pe lângă tocul uşii, iar eu mi-aş fi aruncat toate măruntaiele, mi-aş fi vârât capul sub pernă, să nu mai simt nimic! Cum să fac? îmi spuneam disperată. Deschid fereastra! Larg! Şi mă vâr sub pătură, să nu simt aerul rece decât prin nările îmbâcsite de miros de prăjeală! E cald sub pătură, e bine cu aerul rece şi proaspăt mângâindu-mi, ce-i drept, cam brutal chipul! Îmi e bine! Adorm! Brusc, se deschide uşa! Răzvan vroia să verifice ce fac! Se sperie de draperiile ce stăteau să rupă galeria şi de frigul ce inundase camera! S-a înfipt fix în fereastră, pe care a închis-o cu cruzime, spre disperarea mea! Mirosul de mâncare mi-a furat starea de bine! Am terminat prin a vârî, din nou, capul în vasul toaletei! Ce imagine emblematică pentru începutul de sarcină!

Da, asemenea unor alcoolici notorii, aşa îmi petreceam dimineţile! Poate că sună urât! Dar, pentru mine, suna bine! Era semnul că bebe creşte, că e încă acolo!

Cea mai cu cântec rundă de vărsături mi-am petrecut-o la metrou, la Unirii! Mergeam la un laborator de analize! Pe la Tineretului, simt cum mă apucă o căldură pe şira spinării! Aşa mă anunţa că urmează să dau la boboci şi că a cazul să scot punga din geantă (da, aveam cel puţin două pungi goale în geantă!). Am zis repede o rugaciune, să mă ţină un pic, măcar până cobor din metrou! Şi m-a ţinut! Ce bine că există coloanele acelea mari, la Unirii 2, că ai pe unde să te ascunzi cu punga la gură! Nu, nu-s aurolac! Sunt doar gravidă!

O treabă care mi s-a întipărit pe ecranul minţii: privirea de om scandalizat a lui Răzvan, care se uita acuzator la mine, de parcă îl fac de ruşine, de parcă aş fi putut să mă abţin şi nu am făcut-o. Da, e umilitor ce ni se întâmplă! Dar, mai presus de asta, dragul meu, eu sunt cea care duce toate grelele unei sarcini, ai putea totuşi să fii mai empatic?

Năbădăioasele greţuri au trecut la fix patru luni! Ce bine! Auzisem că există femei care au greţurile asta toată sarcina! Bine că nu mi s-a întâmplat! Dar am auzit că există şi femei care nu au greţuri deloc! Nu ar fi putut să mi se întâmple şi mie? Nu, aţi putea să îmi răspundeţi! De unde ai mai fi ştiut că sarcina merge bine?


***
Înainte de sarcină, citisem cartea unui psihanalist, care inducea ideea că greţurile şi vărsăturile în sarcină ar fi semnul faptului că gravida nu îşi doreşte copilul, motiv pentru care vrea să îl dea afară...pe gură! Eu mi-am dorit copilul, de aceea am rămas surprinsă când am avut primele simptome! Am început apoi să mă gândesc mai bine, să mă analizez, să descopăr dacă nu cumva în adâncul meu, aveam temeri legate de apariţia unui bebe. Da, le aveam: nu avem o casă a noastră, poate nu suntem încă suficient de responsabili pentru un copil! Hei, dar asta nu acoperă nicicum dorinţa de a fi mamă! Da, aveam multe temeri, mi le-am găsit, le-am conştientizat, dar greţurile nu au trecut! Nu, nu îi dau dreptate lui Stekel! Decât poate în cazurile severe! Aici nu e vorba decât de HCG! Şi sper că atât! :)


CORA

Isidora se cuibărise de 6 săptămâni în pântecul meu, trecuseră aproape două săptămâni de când testul de sarcină îmi confirmase existenţa ivirii unui nou suflet în sufletul meu! Dar, ca prima întâlnire cu sufleţica...nu a  fost nimica :)! Da, confirmarea sarcinii este pasul cel mai emoţionant al începutului de sarcină. Am urcat pe masa de consult cu o iuţime de nedescris. Isidora era prea mică pentru a fi vizibilă! Hai la ecograf! Hopa ţopa pe masa de la ecograf! Cred că niciodată de atunci încolo nu am mai urcat cu atâta repeziciune şi uşurinţă pe acea masă!
Am acceptat fără comentarii treaba aia intravaginală! Soţul era deja instalat comod în scaun, privind cu nerabdare ecranul pe care urma să apară mogâldeaţa! Avea să fie prima întâlnire dintre noi şi ea! "Nici dacă ar fi intrat un avion pe uşă şi ar fi ieşit pe fereastră, nu aş fi luat ochii din ecranul ăla!"
 Simţeam cum mii de lacrimi vesele şi fierbinţi îmi inundă ochii şi sufletul! Da, uite, se deschide imaginea dinlăuntrul meu! Uite un muguraş, cum stă acolo cuminte, în cuibul din corpul meu! Hei, are doar trei milimetri, numai şase săptămâni, iar inima îi bate în ritm cadenţat! În toată acea camera obscură, inimioara sufleţelului se aude cu putere! Da, ea e acolo! Minunea ce avea să se petreacă cu noi două în următoarele 8 luni a fost confirmată!

***

Nicio altă ecografie nu a fost mai emoţionantă, deşi fiecare dintre ele a fost însoţită de nerăbdare!
CORA
Mi s-a recomandat testul TORCH. O porcărie, zic, din moment ce sarcina e deja instalată. Rezultatele proaste la această analiză nu duc decât la întreruperea de sarcină. Poate unele femei au sufletul să facă asta. Noi decisesem că, în orice situaţie, voi duce sarcina până acolo unde o pot duce, indiferent de malformaţii, rezultate proaste etc.

Revenind la TORCH. Ce credeţi? A reieşit că aş fi fost infectată în ultimele trei luni cu virusul rubeola, ceea ce semnifică malformaţii 100% la bebe. Am mers uşor temătoare la medic cu rezultatele, sperând într-un posibil fals pozitiv de pe buzele doctoriţei. Păi, cum să vă spun că în acelaşi cabinet mai era şi altă doctoriţă, pe care a mea nu a potolit-o deloc. Se comporta ca şi cum ea era doctoriţa mea...şi îmi recomanda călduros să avortez, că niciun medic nu îşi va asuma o sarcină cu aşa risc...să merg să repet repede analizele, că sunt la limita legalităţii, că de atunci încolo e ilegal avortul...În zadar încercam să îi explic mirobolantei că am avut rubeolă în clasa a 10-a. Avea un zâmbet ironic în colţul gurii: "dar, ce? Aţi verificat serologic? Poate era rozeolă, sau rujeolă"...ce să mai încerc să explic că nu am avut nicio bubă pe mine, că nu am avut febră, nici răcită nu am fost... Tanti doctora îmi aducea toate argumentele că aş fi putut fin bolnavă, fără să ştiu! Pe bune? Deşteapta pământului, rozeola o fac doar copiii!!! Toate acestea mi le spunea mirobolanta, care, repet, nici nu era medicul meu. Cealaltă, a mea, tăcea cu o privire tâmpă în foile cu rezultatul.

La un moment dat, cu o vagă urmă de pesimism...întreb: "Dar nu poate fi un fals pozitiv acolo?" Primesc un răspuns la fel de vag...da, poate fi...Încercaţi să repetaţi testul. "Unde?", întreb. "Păi, la Cantacuzino", răspunde a mea, încercând să intre pe o pagină web care nu răspundea la nicio comandă a ei.

În fine, am ieşit devastată din cabinetul groazei. Cerul era căzut cu totul pe mine. Se luptau atâtea furii în mine...Bietul Răzvan încerca şi el să mă încurajeze. Am ales să nu vorbim despre asta cu nimeni. Am ales să nu spun nimănui, decât vag, că analizele au ieşit prost şi că urmează să le repet. Încercam să mă întremez şi să gândesc pozitiv, ştiind că trăirile negative nu fac bine pentru bebe. Am ales să mă rog. Mult! Şi nu a fost în zadar.

Nu vă mai povestesc cum minunatul Cantacuzino recomandat de mirobolantele doctoriţe nu făcea analizele astea de peste 5 ani (minunată recomanare!!!). Am ales Medlife. Am refăcut indicatorii pentru rubeola şi testul de aviditate! Aveam inima cât un purice şi sufletul umbrit de frici. Într-o seară, găsesc pe mail rezultatul analizelor. Nici azi nu pot realiza de unde au dobândit cei de la Medlife adresa mea de email. Ce mai contează? Rezultatele erau bune! Nu vă imaginaţi ce poftă am chiar şi acum să fac un mic scandal doamnelor doctoriţe! Să merg la ele cu copilul în dinţi şi să le arăt pe cine ar fi vrut ele, cu priviri diabolice, să omoare, din cauza unei lipse acute de experienţă!

Repet, pentru toate mămicile care fac TORCH: Ce se întâmplă dacă IGM-ul iese pozitiv în sarcină? Ce se întâmplă dacă iese pozitiv vreun indicator la TORCH? Dragele mele, fără semne evidente de boală, nu vă alarmaţi! Rezultatele pot ieşi fals pozitive! Refaceţi analizele! Eu am fost acolo! Am crezut, aiurea-n tramvai, că port în pântece un copil cu malformaţii! Am plâns, mi-am făcut mii de scenarii sumbre şi mii de procese de conştiinţă că voi pune pe umerii copilului meu greutatea unei boli! Din pricina unor doctoriţe dornice de spectaculos, care se plictiseau, probabil, în cabinetul lor, frustrate că nu fac parte din echipele medicale din spitale mari...se înţelege şi de ce, am umbrit fericirea sarcinii mele! Mă aşteptam să o pierd, mă aşteptam la ce-i mai rău! Aiurea! Natura şi-a urmat cursul firesc, fără să ia în seamă fataliăţile unor doctoriţe idioate!

Mesajul meu de acum, de la un an de la întâmplare? Ia priviţi, stimabilelor, pe cine îmi recomandaţi să ucid în pântecul meu!

CORA
De îndată ce am „citit” cele două teste de sarcină, aveam nevoie de un medic.

Ce fel de medic îmi doream?

În primul rând, nu mă vedeam pe aceeași lungime de undă decât cu o femeie. Apoi, aș fi vrut ca această femeie să fie în primul rând empatică, gândind că dacă rezonează cu mine, se va simți motivată să își pună la bătaie toată priceperea pentru ca bebe să se nască sănătos! merg pe premisa că nu există medici incompetenți, ci medici dezinteresați! Consider că meseria lor este una care ține atât de ei, dar și de Dumnezeu: poți merge la un medic excelent și tocmai la tine Dumnezeu să nu vrea să facă lucrurile să funcționeze! Bun. Așadar, un medic empatic.

Am întrebat și-n stânga, și-n dreapta, lumea își dădea cu presupusul, cu recomandările, până la urmă am ales un cabinet în apropierea casei, gândindu-mă că mă voi îngreuna înspre sfârșitul sarcinii și nu voi mai putea să alerg prin tot Bucureștiul ca să ajung la un control.

Povestea sarcinii mele numără cinci medici, deși îmi planificasem să am un singur medic - dinainte de naștere până după ea.

Primul medic 
Primul medic la care am mers a fost cel care mi-a recoltat analizele dinainte de sarcină. Din motive de stres profesional, probabil, al medicului sau al asistentei, mai degrabă, el nu a mai apucat nici să citească rezultatul analizei, pentru că ... nu aveam programare, deși solicitasem una, iar asistenta mi-a spus că nu e necesară o programare pentru citirea analizelor. În cele din urmă, s-a dovedit că era utilă, după ore bune de așteptare pe holul spitalului. Am ales să spun două vorbe de dulce asistentei și să plec! Analizele și tratamentul au fost citite și recomandate de medicul cu care, în cele din urmă am născut...Dar nu înainte de a mai avea peripeții...

Al doilea medic

După ce am efectuat cele două teste, am dat peste o doctoriță tânără, entuziastă - îmi părea, cu recomandări destul de bune, îmi plăcea. Mi-a confirmat sarcina, mi-a înlăturat temerile legate de ciprofloxacină (dacă sarcina este prea mică, antibioticul nu ar lăsa să se formeze embrionul - deci nu s-ar forma sarcina. Luasem antibioticul cam în a doua săptămână de sarcină! Scriu toate acestea pentru graviduțele care caută cu disperare răspunsuri pe net - eu nu le-am găsit și mi-am făcut griji degeaba!).

Primii pași care trebuiau urmați erau analizele! Din nefericire, rezultatul analizelor, interpretarea lui și atitudinea, mai ales atitudinea doctoriței, m-au făcut să decid să nu mai calc în veci prin cabinetul ei!

Al treilea medic

Cel de-al treilea medic din povestea sarcinii mele este o doamnă despre care se poate spune că are experienţă. Odată plecată de la prima doctoriţă, pe care am considerat-o lipsită de experienţă, am zis că o doctoriţă mai în vârstă îmi va fi de mai mult ajutor. Nu! Experienţa vine la pachet cu unsoarea cu toate alifiile, cu o încredere prea mare în sine, cu o atitudine de superioritate incontestabilă. De la acest medic mi-au auzit urechile câte în lună şi în stele, însă am considerat că ar fi vorbe normale...Însă, în momentul în care m-a speriat cu faptul că aş putea face pre-eclampsie, descriindu-mi foarte plastic cum e posibil să fac crize asemănătoare cu cele de epilepsie, şi, cu toate acestea, nu mi-a dat un amărât de concediu medical (aveam nevoie de vreo 20 de zile până la intrarea în pre-natal), am decis că baba e excroacă şi nu am ma călcat prin cabinetul ei. Asta după ce, bineînţeles, mi-a spus că dacă vreau concediu medical de la medicul de medicina muncii, să fac bine să îii dau CEVA...Presupun că aşa ceva vroia şi dumneaei, deşi plăteam o grămadă de bani consultaţia, şi nu am primit niciodată chitanţă...că nah, vorba aceea, "nu aveţi nevoie de chitanţă, nu?". Nu mai punem la socoteală că mi-a sugerat că mi-a spus să ţin dietă drastică şi nu mi-a dat niciun gram de vitamine...Pas zic, doamna doctor!

Ultimul medic

Aşadar, la doamna doctor cu care am născut, am ajuns din marea nevoie de concediu medical. Fusesem deja diagnosticată cu aritmie cardiacă, aveam nişte dureri aprinse de muşchi abdominali, aşa că îmi era din ce în ce mai greu să mă deplasez la serviciu. M-am dus pentru un concediu medical, deci, şi am ajuns să o îndrăgesc! Mi-a acordat atâta încredere, nu m-a jignit pentru kilogramele ce le-am luat în plus, nu m-a făcut să mă simt prost, mi-a evaluat cu atenţie întreaga stare de sănătate. Deşi se presupunea că ar fi trebuit să nasc în Olteniţa, am trecut peste toate prejudecăţile pe care le aveam legate de spitalul nostru şi am ales să nasc acasă. Şi asta, datorită doamnei doctor.

Nota Bene: Aşa tentată ce sunt  să scriu numele doctorilor ce le-am consultat...însă mă abţin, căci cine ştie ce calomnie considerăă că fac povestindu-vă micile drame prin care am trecut din cauza lor! Scriu doar numele doamnei doctor care mi-a adus fetiţa pe lume: dr. Adăscăliţa Adelina!