CORA
Ieri mama a avut examenul de licenţă. Ieri s-au terminat probele la oral la Română la Bac! Şi urmează încă alte 5 probe. Săptămânile acestea este rost de mari emoţii. Simt în aer aromă de stres, umiditatea aerului creşte datorită palmelor transpirate, iar rugăciunile se înteţesc.

Emoţii vs stres
Este normal să ai emoţii. Pentru că oameni suntem şi pentru că ne-am transforma în animale dacă nu am avea aceste reacţii afective faţă de evenimentele ce ne stau în faţă. Numai că trebuie să avem un instrument mental de ţinut în frâu emoţiile, pentru a nu le lăsa să se transforme în stres - inteligenţa emoţională.
Este deja ştiut faptul că emoţiile intense au efecte negative asupra puterii de concentrare, asupra atenţie, implicit asupra randamentului. Deci, ce fac emoţiile prea mari? Scad nota! Şi se produce exact efectul nedorit: ne este teamă să nu luăm note mici, avem amotii, nu mai putem da randament şi vom lua note mici.
În consecinţă, e bine să cerem ajutor atunci când simţim că nu ne putm manageria emoţiile! Sau să încercăm singurei să ne punem ordine în lumea interioară cu întrebări raţionale de tipul: de ce îmi este teamă? Care este cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla? Care sunt cele mai bune lucruri care mi se pot întâmpla? Cum pot să mă ajut? Cine mă mai poate ajuta? Cum aş putea să ies din această situaţie?

Dumnezeu
Înainte de fiecare examen naţional, la Biserica unde merg eu se fac slujbe cu rugăciuni speciale pentru elevi. Iniţial, când eram puţin mai păgână decât sunt acum, îmi ziceam: "Ce poate face Dumnezeu unui om care nu a învăţat? Că nu îl poate pocni cu rezultatele în cap! Şi nici nu îi poate scrie rezultatele pe foaie!" Ceea ce cred totuşi şi acum. Numai că atunci nu vedeam utilitatea slujbei. Acum înţeleg. Elevii au nevoie să ştie că pot fi ajutaţi de Dumnezeu, dar numai dacă aduc şi ei un plus de cunoştinţe acumulate prin învăţare. Până la urmă, Dumnezeu nu îi poate ajuta pe cei leneşi (deşi uneori aceştia sunt băftoşi).
Tocmai pentru managerierea emoţiilor este bine să te rogi. Dumnezeu chiar ajută la curăţarea lumii interioare de furtunile emoţionale prin simplul fapt că avem încredere. Căci, în fond, despre asta este vorba: nu avem încredere în noi. Ne simţim neputincioşi în faţa multitudinii de cunoştinţe pe care le-am avut de acumulat. Recomand cu căldură următoarea rugăciune:
PAULA SELING__RIDICA-VOI OCHII
Asculta mai multe audio Muzica

Doamne ajută!
CORA
Astăzi se împlineşte o săptămână de când am intrat în posesia premiului de la Organizaţia Salvaţi Copiii, la etapa pe capitală. Această Organizaţie militează pentru respectarea drepturilor copilului, dar are şi alte domenii de activitate, pe care le puteţi găsi aici. Dacă veţi citi cu atenţie, veţi observa şi ştirea legată de concurs, care se numeşte Concursul National privind Drepturile Copilului editia 2009. Provocarea participării la acest concurs a venit din partea doamnei director, eu am preluat sarcina de a lucra cu câteva echipaje. Unii elevi au răspuns cu mult entuziasm, care pe parcurs a pălit. În cele din urmă am selectat proiectul acestei echipe:
În ce a constat efectiv proiectul? Elevii au fost provocaţi să proiecteze şi să implementeze o campanie de promovare a drepturilor copilului. Ce au gândit elevii mei?
1. publicarea unui pliant informativ cu privire la drepturile copilului



2. realizarea unui promo al campaniei


3. răspândirea pliantelor în şcoală şi în cartier


4. Prezentarea promo-ului în cadrul unor grupuri de lucru, unde ulterior am dezbătut nişte studii de caz:


5. Colectarea de promisiuni din partea tuturor celor cu care am vorbit: "Promit că voi respecta drepturile copilului oriunde aş merge!"


Cam acesta a fost proiectul copiilor mei. Cu care ne-am calificat printre primele zece echipaje. Lunea trecută ne-am întâlnit cu toţii la Muzeul "George Enescu", unde vă recomand să mergeţi în vizită!!! Sala în care a avut loc festivitatea are o arhitectură de vis:



Îmi pare atât de rău că nu am încă fotografiile pe care le-au făcut cei de la Organizaţie din timpul premierii. Tot ceea ce am putut prinde eu a fost asta:



Acum urmează concursul naţional! Ne ţineţi pumnii?
CORA
Să repetăm: am avut un mini-party la Mediafax, am avut un party în toată regula sâmbătă seara, iar duminică am fost la plajă, pe un colţ de mare!

Despre party-ul de sâmbătă nu am ce să vă spun...decât că nu am putut să pun toate pozele, toate cele 400 :) Aşa că am făcut o selecţie:


Trebuie neapărat să vedeţi şi voi cel mai sweet cadou pe care l-a primit Răzvan. Să ştiţi că are boticul şi o singură lăbuţă albă, şi se hrăneşte mult mult mult. Roade cu mare poftă morcovei, salată şi vărzică. Iar la party-ul lui Răzvan a fost mascota noastră!


Acum, colţişorul de mare de care vorbeam. S-a amenajat undeva lângă Olteniţa, pe malul unuii lac, un colţ de mare, cu plajă curată. Au chiar şi o terasă, unde poţi servi şi un grătărel delicios, cu preţuri mici;). Au în dotare şi hidrobiciclete, skijet, teren de fotbal, fileu pentru volei pe plajă. Dar, ceea ce m-a făcut să mă simt în largul meu a fost muzica faină!
CORA
Pentru că ieri a fost ziua lui, dar noi sărbătorim trei zile şi trei nopţi, m-am decis să vă scriu şi astăzi, tot despre Răzvan.
Cine este Răzvan? De aproape 6 ani este prietenul meu, primul pe care l-am avut. Şi aşa de tare îmi doresc să fie şi ultimul. Răzvan este băiatul excepţional, mereu pus pe şotii, vesel, alături de care nu ai cum să te plictiseşti.
Răzvan e frumos, Răzvan e deştept, Răzvan este spiritual, credincios, aproape teolog - la anul termină facultatea:). Câteodată este şi zeflemist! Dar mereu împăciutor.
Lui Răzvan îi place fotbalul - dacă nu ar fi ales Teologia, ar fi fost fotbalist (drăguţă potrivire, nu?). Şi m-a făcut şi pe mine să fiu curioasă de ultimele rezultate ale meciurilor...Aşa cum a reuşit să mă determine să merg la Biserică. Şi să CRED. Şi să IUBESC oamenii.
Răzvan în imagini:




- lui Răzvan îi plac prietenii şi este, la rândul lui, un prieten de nădejde:





- vă spuneam doar că e haios:




- Şi, DA, Răzvan este cel care mă iubeşte! ŞI pe care eu îl ador! Azi mai mult decât ieri şi mai puţin decât mâine:





Mâine vom merge din nou să îl sărbătorim pe Răzvan şi totodată vă promit că vă aduc poze de la petrecerea din seara asta, unde am dănţuit şi am râs şi ne-am simţit bine alături de toţi prietenii noştri!
CORA
Astăzi este ziua iubitului meu! Pe care îl iubesc, îl ador, alături de care sunt atât de fericită! Încă 200 de ani să-mi trăieşti, iubit! Toţi îngeraşii (printre care şi eu)din această lume să te ocrotească, iar Dumnezeu să îţi ofere tot ceea ce este spre folosul tău! La mulţi ani!
CORA
Da, elevii mei au ocupat locul I! La un concurs pentru care au muncit preţ de câteva luni! Este numai meritul lor! Pentru că sunt nişte copii geniali, spontani şi exagerat de inteligenţi! O să aduc mai multe detalii când o să am timpul necesar, dar şi toate pozele pe care le-am făcut! Oricum, dacă vreţi să îi felicitaţi, puteţi să o faceţi! O să ajungă la ei toate gândurile voastre!
CORA
Am vrut să transform ziua de sâmbătă, pe care de obicei o folosesc numai pentru odihnă, într-o zi deosebită! Motiv pentru care am acceptat provocarea de a merge la pescuit cu Răzvan şi cu fratele lui. Tocmai bine, mi-am zis, profit de ocazie să mă bronzez puţintel. Numai că exact puţintel este bronzul meu, fiindcă am folosit emulsie de plajă! Şi nu m-am prăjit. Mai bine aşa. Încet, dar sigur!
Am profitat de liniştea peisajului, am ascultat natura, vântul vâjâind printre trestii, orchestra de broscoi şi insectele bâzâind.
Şi m-am jucat cu palmele şi cu natura!


- m-am lăsat mângâiată de razele soarelui!


- am dat formă norilor!


- am invitat coroana unui copac la un vals!


- am fost invidioasă pe un fir de iarbă pentru îndrăzneala cu care se înalţă înspre soare!


- am scufundat degetul în catifeaua norilor!


- am lăsat norii să cadă peste mine!


- şi, mai presus de toate, am rostit o rugăciune: "Doamne, prinde-mă de mână şi miluieşte-mă!"
CORA
1. DEFECTELE MELE: Pentru că am vorbit într-o postare anterioară despre calităţile mele, mi se pare firesc să vorbesc şi despre defectele mele. Numai că, ar trebui să vă atrag atenţia asupra faptului că, odată descoperit, un defect poate fi ameliorat. Aşa că nu am să le spun defecte, ci lucruri pe care eu le pot îmbunătăţi, la mine însămi. Aşadar, ce aş putea îmbunătăţi eu la mine?
În primul rând, aş renunţa să mă mai gândesc atât de mult la mâncare. Încep să cred că-s dependentă de mâncare. Aş schimba cu siguranţă viziunea "TRĂIESC CA SĂ MĂNÂNC în MĂNÂNC CA SĂ TRĂIESC!". Să ştiţi totuşi că mă tratez! Şi de asta se leagă victoria mea!
În al doilea rând, aş renunţa la a-mi exprima sentimentele cu atâta imprudenţă. În sensul acesta trebuie să citesc muuulte manuale de dezvoltare a inteligenţei emoţionale :).
În al treilea rând, aş fi mult mai reflectivă. Deocamdată am impresia că nu rumeg suficient de bine evenimentele din viaţa mea, nu reflectez la ele. Cel mai mult mi-ar plăcea să am un jurnal reflectiv în legătură cu activitatea mea profesională, în care să notez observaţiile mele la cald, necenzurate, nepătate de uitare.
Şi, mai presus de toate, aş vrea să fiu mai evlavioasă!

2. CAMEEA MEA: Am sfârşit şedinţa foto cu cameea mea. Luaţi de vedeţi:


3. VICTORIEEEE! Am reuşit să slăbesc peste 10 kilograme de la Crăciun până acum, deşi am avut şi perioade în care acum cântarului se întorcea către cifre mari:). Deci, observaţi că mă tratez în legătură cu primul defect. Dar mai am muuult până să scap de el. Pentru că mi-aş dori să nu mai fiu pofticioasă. Şi, cu toate astea, am reuşit să scap de 11 kilograme. A căror lipsă este atât de observabilă! Mă încurajează atât de tare când toţi oamenii îmi spun "Cora, ai slăbit atât de mult!". Asta îmi dă şi mai multă forţă să merg mai departe. Doamne ajută!
CORA

POFTA DE CITIT
Este, într-adevăr, un mare câştig să duci la bun sfârşit "Fata cu portocale" a lui Jostein Gaarder. Pentru că ea propune pentru fiecare cititor un joc de tipul "Află cum ai venit pe această lume".
Georg Roed, un adolescent pasionat de astronomie, primeşte de la tatăl său, mort în urmă cu 11 ani, o scrisoare - pe care bineînţeles, i-a scris-o înainte să moară. Acesta îi povesteşte în detaliu o poveste de dragoste, îi dezvăluie visele pe care le avea alături de o fată cu portocale.O poveste de dragoste ce a luat naştere în cel mai nebunesc mod, într-un tramvai! După multe pagini de dezvăluiri din această poveste de dragoste platonică, copilul descoperă la tatăl lui pasiuni pe care le avea şi el, unele gânduri care îi trecuseră şi lui prin minte. În cele din urmă, povestea ajunge într-un punct culminant, în care tatăl lui şi Fata cu portocale se întâlnesc şi încep o frumoasă idilă. Pas cu pas, Georg descoperă cine este Fata cu portocale, şi află, totodată povestea venirii lui pe lume.
Pentru că scrisoarea este scrisă în ultimele zile de viaţă ale unui bărbat, ale unui tată, ni se dezvăluie şi gândurile unui muribund, temerile din faţa morţii, întrebările existenţiale pe care le are un Om înainte de Marea Trecere. Iar întrebarea pe care şi-o pune tatăl lui Georg este aceasta: "Tu ce ai fi ales dacă ai fi avut posibilitatea Ai fi ales să trăieşti scurt timp pe Pământ, pentru ca numai după câţiva ani să fii smuls de acolo, fără ca vreodată să te poţi întoarce? Sau ai fi refuzat?". Argumentele ce susţin această întrebare sunt legate de ideea că noi părăsim eternitatea pentru a ne naşte pe pământ, viaţa aici este scurtă, iar apoi ne ducem cine ştie unde, posibil fiind să nu ne mai întoarcem în eternitate. Astfel, se merită oare să părăsim eternitatea doar de dragul unor ani pe Pământ? Aceasta este întrebarea pe care o are tatăl pentru Georg.
Dificilă alegere pentru un adolescent, iar răspunsul lui este unul cât se poate de simplu, dar profund: "În cele din urmă am făcut dificila alegere. Sunt foarte sigur că aş fi ales să trăiesc o viaţă pe pământ, chiar dacă numai pentru "scurtă vreme".
Fila ultimă a cărţii face cititorul să se simtă fericitul beneficiar al unui secret al vieţii. "Mai am un aşa-numit PS pentru tine, cel care citeşti această carte. este doar un mic sfat confidenţial: Întreabă-i pe părinţii tăi cum s-au întâlnit. Poate îţi vor povesti o istoie palpitantă. Întreabă-i pe fiecare, de fapt, pentru că nu este sigur că îţi vor povesti acelaşi lucru. Nu trebuie să fii uimit dacă deodată se vor arăta timizi, cred că este normal. Aceste întâmplări la care mă refer nu sunt niciodată exact la fel, dar am început să înţeleg că toate au reguli mai mult sau mai puţin delicate, despre care este dificil să vorbeşti. Poate că ar trebui să ai grijă să nu te apropii prea mult de aceste reguli. Nu este întotdeauna uşor să le exprimi în cuvinte, pentru că există ceva care se numeşte "tact". Cu cât o asemenea istorie este mai detaliată, cu atât este mai palpitant să o asculţi, cred eu, căci daca ceva s-ar fi întâmplat ceva diferit de ceea ce s-a întâmplat de fapt, tu nu te-ai fi născut! Pariez că sunt o mulţime de amănunte care ar fi putut schimba totul astfel încât nu ai fi avut nici cea mai mică şansă să vii pe lume. Sau, ca să împrumutăm o vorbă înţeleaptă de la tata: Viaţa este o loterie gigantică unde numailozurile câştigătoare sunt vizibile. Tu, care citeşti această carte, eşti un asemenea loz câştigător! Lucky you!".
CORA

Pericol iminent de inundaţii cu aromă de flori de tei pentru pe toţi trecătorii bulevardelor din Olteniţa. Specialiştii avertizează că este posibilă şi o beţie cruntă cu romantism şi voie bună! Codul roşu instituit de AIT (Agenţia Iubitorilor de Tei) va fi ridicat cel mai probabil înspre sfîrşitul lunii! Până atunci, olteniţenii sunt sfătuiţi să nu se plimbe singuri, ci numai cu persoanele iubite sau cu prietenii!
CORA
Unul dintre personajele create în pamfletul respectiv nu face referire la nicio persoană reală cu numele Codiţă Georgeta. Aşa cum menţionam atât la începutul, cât şi la finalul pamfletului, orice asemânare cu realitatea este coincidenţă.
CORA

Mama, mămico, maman, mami - sau oricum te-am strigat de când am început să rostesc primele cuvinte - tu ştii că eu te iubesc de la pământ şi până la cer şi mai ştiu că nu este nevoie să scriu postarea asta ca să îţi dovedesc asta. Dar vreau să afle toată suflarea că astăzi te sărbătorim, că astăzi este cea mai frumoasă şi senină zi pentru că este ziua ta!
Sunt atât de mândră că esti a mea şi că eu, sunt puiul tău - aşa cum îţi place să îmi spui: chiar şi atunci când eu voi avea 150 de ani şi tu 173, eu tot puiul tău mă voi numi!
Da, sunt mândră că m-ai crescut aşa de frumos, că ai ştiut să fii şi mama şi tata, că nu mi-a lipsit nimic, deşi nevoile erau mari, iar posibilităţile puţine!
Da, sunt mândră că mă susţii când e cazul, că mă tragi de urechi când greşesc (deşi asta nu îmi convine la momentul respectiv). Sunt mândră că nu sunt răzgâiată, că sunt o fiinţă responsabilă, că m-ai învăţat să mă bucur de micile minuni ale vieţii!
Îţi mulţumesc pentru faptul că învăţai tabla înmulţirii cu mine, că o repetam neîncetat pe stradă, că îmi dadeai "dictare" ...tot pe stradă, oral. Sau că citeai cu mine toate cărţile pe care le aveam de citit. Sau că îmi măsurai sticle de lapte, ca să înţeleg cu stă treaba cu unităţile de măsură! Şi asta în timpul în care ai fi putut să faci orice altceva pentru tine!
Îţi mulţumesc că ţi-a bătut de atâtea ori inima accelerat când eram bolnăvioară, pentru că m-ai vegheat în nopţile cu febră, pentru că îmi făceai masaj pe picioarele care mă dureau după o zi întreagă de alergat!
Îţi mulţumesc că ai avut grijă să nu fiu niciodată geloasă pe copiii tăi de la grădi, pentru că ştiu că şi pe ei îi iubeai, dar eu nu m-am simţit niciodată neglijată!
Îţi mulţumesc că ai avut puterea să te refaci şi că..ai renunţat la fumat!
Sunt mândră de tot ce ai realizat în ultimii ani: reuşeşti să conduci de peste 10 ani o unitatea de învăţământ, ai reuşit să termini o facultate (apropo:)baftă la licenţă!!!) la o vârstă când alţii nici nu mai ştiu ce e aia o carte! Sunt mândră că eşti dedicată muncii tale, că le faci faţă celor peste 20 de pici cu energie de oţel, că pui cărămidă peste cărămidă pentru a face din ei oameni de calitate!
Sunt mândră că eşti cochetă, că ai bun-gust, dar mai ales că ai răbdarea să îţi faci unghiile zilnic, în ton cu hainele!
Îţi mulţumesc pentru ceea ce sunt!
Te iubesc că exişti!
La muuuuuuuuuulţi ani!
CORA
Fără glumă! Acesta a fost primul meu job plătit! Am ajuuns la grădiniţă printr-o conjunctură urâtă urâtă de tot - am înlocuit-o pe mama, care a avut o perioadă luuuungă de timp concediu medical. Dar, să trecem peste moment, acum mama e bine. Dar, cu ce experienţă m-am ales eu?
Învăţasem pe rupte pedagogie preşcolară în facultate, psihologia copilului şi credeam că sunt pregătită să fac faţă, bine înarmată cu răbdare şi cunoştinţe. Mă încuraja şi faptul că îi ştiam pe copii, ei erau obişnuiţi cu mine, părinţii, de asemenea, mă cunoşteau, deci, nu avea ce să meargă rău!
Şi, mă trezesc mijlocul a 20 de prichindei, toţi cu o energie ieşită din comun, care alergau în toate părţile, care se simţeau liberi, că doar nu mai era doamna lor printre ei. În prima săptămână am crezut că nu voi face faţă. Mă simţeam sleită de puteri, căutam întruna în toate informaţiile pedagogice din capul meu metode, tehnici, prin care să îi atrag de partea mea, să îi fac să...mă iubească.
În maxim trei săptămâni am reuşit! După ce am fraternizat cu ei, am dat în mintea lor, mă jucam cu ei! Odată atraşi de partea mea, am început să "scot untul din ei", i-am pus la lucru serios - numărat, socotit, memorizări, pictură, desen, jocuri didactice ...

Bineînţeles că nu am reuşit să imortalizez totul - panoul cu regulile clasei, copacul palmelor, lista cu bulinuţe, din păcate. Dar le păstrez pe toate în sufletul meu, căci nu am să pot uita ever cum stăteau la "ora judecăţii" - când luam fiecare copil în parte şi "evaluam" comportamentul conform panoului cu reguli, apoi fiecare primea bulinuţe roşii sau negre, iar părinţii, seara, se apucau de numărat bulinuţe negre:). Urmau apoi recompensele sau...întăririle negative.
Pentru că mi-a plăcut să fac şi lucruri inedite cu ei, mai ales că am putut profita de entuziasmul lor, îi provocam la fel de fel de activităţi. Luaţi şi priviţi un carnaval al "Prietenilor omului" (animale domestice. Să ştiţi că măştile sunt realizate de mânuţele lor dibace!!!:

Bineînţeles că organizam şi mini-petreceri de ziua lor, ocazie cu care de abia aşteptam să ne murdărim la guriţă, să purtăm coifurile cu multă mândrie, să aruncăm cu confetti, să dansăm - de altfel, dansam în fiecare zi, căci ne făcusem un obicei din asta!:

Cred că nu aş putea să vă redau aşa cum trebuie ce frumuşei au fost copiii mei la serbarea de Crăciun. Toţi costumaţi, viu coloraţi, cu năsuc morcovel, cu hăinuţe brăduleţ, cu rochiţe de crăiese ale zăpezii:X

M-a preocupat în mod special să îi alfabetizez puţintel şi în domeniul religios. De asta l-am chemat pe părintele diacon de la noi de la Biserică să le vorbească puţintel despre Mântuitorul, despre Dumnezeu, despre Îngeraşul protector. Dar, am fost şi noi la Casa Domnului, unde ne-am împărtăşit în Săptămâna Mare:

Alte evenimente deosebite aveau loc în grădiniţă când veneau diferite trupe de teatru spre deliciul copiilor:

Eheee, dragii mei, a trecut fix un an de când mama a revenit la catedră, iar eu i-am redat în grija ei. Unii au plecat la şcoală, alţii au rămas în grădiniţă.
Am realizat că poţi să ştii teorie multă, dar dacă nu ai un fler deosibt să aplici, un tact pedagogic care, după mine, este oarecum înnăscut, totul e în van. Bineînţeles că îi vizitez ori de câte ori reuşesc să ajung pe acolo, deşi vă mărturisesc că mă îneacă lacrimile când îi văd că-mi sar în braţe! Mi-e dor de ei, dar am marele avantaj că o pot întreba pe mama de fiecare în parte, mă asigur că-s bine şi că se dezvoltă frumos.
Acum am crescut şi eu. Am trecut de la grădiniţă la şcoală, unde cu aceeaşi pasiune mă dedic tot lui...COPILULUI!
CORA
Probabil că mă tot citiţi, vă întrebţi cum sunt, mai ales cei care nu mă cunoaşteţi decât prin intermediul blogului. Aţi intuit cum sunt din stilul meu de a scrie, din felul în care îmi petrec timpul si altele. Dar eu nu am spus niciodată cum mă percep eu, aşa că, e timpul să o fac, nu?
Mă numesc Cora Iulia Moldoveanu şi sunt:
Curioasă
Intuitivă
Minunată
Pentru asta, m-am folosit de un joc de cuvinte. Poate vreţi să vă jucaţi şi voi, aşa că am sa spun care sunt regulile:
- trebuie să alegeţi trei caracteristici ale voastre, care să înceapă cu iniţialele numelor voastre;
- nu se acceptă defecte! Trebuie să scoateţi în evidenţa ce aveţi cel mai bun!
- nu e necesar să îmi spuneţi mie ce a ieşit în urma jocului! (deşi curiozitatea mă cam macină..., dar mă tratez:));
- Dacă ai reuşit să găsesşti o trăsătura cardinală a ta, nu ezita să e foloseşti de ea ca să ajungi acolo unde vrei! E ca o cheie cu care poţi deschide porţile succesului. Doar nu degeaba se zice ca e magnific să ne cunoaştem pe noi înşine ca să reuşim în viaţă!

Baftă la joacă!

PS: Eu în imagini (pe când mă plictiseam pe drum înspre capitala ţării noastre şi pe când eram curioasă să ştiu cum arăt:-p)
CORA
În noapatea aceasta se împletesc două mari sărbători: tocmai au trecut Rusaliile, urmează să sărbătorim Sfânta Treime. După Învierea Domnului şi după Naşterea Sa, Pogorârea Duhului Sfânt este a treia mare sărbătoare a ortodoxiei. Astăzi, Sfânta Liturghie a fost încununată şi de Vecernie, iar Vecernia de nişte rugăciuni atât de înălţătoare, atât de adânci, că la un moment dat începusem să tremur. Aceste rugăciuni, 7 la număr, fac parte din Vecernia plecării genunchilor ne îndreptează paşii inimii către pocăinţă! Puteţi asculta aceste rugăciuni aici .
Mâine, ca o încununare a sărbătorilor din ultimele 50 de zile (Paştele, Înălţarea, pogorârea Duhului Sfânt), sărbătorim Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, întreit în persoană, dar Unic în fiinţă. Este greu de înţeles cu mintea dogma Sfintei Treimi. După îndelungi perioade în care efectiv l-am torturat pe Răzvan să îmi explice cum pot fi trei persoane şi o fiinţă unică, am constatat că numai în Biserică şi cu sufletul poţi înţelege această taină.
Sunt atât de fericită că mâine este zi liberă şi că pot merge la Slujbă! Mă tem numai că oamenii, cei care nu sunt atât de religioşi, nu au înţeles de ce avem liber mâine, pentru că peste tot auzim: avem zi liberă de Rusalii! Deci există riscul ca ei să creadă că mâine sunt Rusaliile! Greşit! Rusaliile cad mereu duminica, iar ziua următoare este liberă aşa cum este liberă şi a doua zi de Paşte!
Oricum, e bine să mergem mâine la Sfânta Liturghie, să aducem slavă lui Dumnezeu, Trinităţii şi să ne rugăm pentru toşi cei dragi ai noştri!
CORA
Trec printr-o nouă pasiune! Am depăşit perioada pesiunii pentru culoarea roşie. Acum am ajuns la...CAMEE! Cu totul întâmplător mi-am achiziţionat un colier foarte frumos cu camee. L-am pus de îndată la gât şi, de atunci, am constatat că nu ot să mai ies din casă fără el. E clar, mi-am zis. Am o nouă pasiune. Şi îmi port cameea cu multă mândrie! Stă atât de somptuoasă pe suportul colierului, la baza gâtului! Are un sidef ce-i dă o sumedenie de nuanţe: verde, albăstrui, mov, roşu pe alocuri!
Iar profilul fetei suave este atât de fin reliefat, precum şi floarea pe care o poartă în părul rebel strâns!
Bun...m-am îndrăgostit de cameea mea. Şi totuşi, ce e cameea? Am întrebat-o pe mama, mi-a zis ea câte ceva, mi-a vorbit şi despre un deo-parfum de pe vremuri :)(ce ciudat sună asta), care se numea Lady Cameea! Şi am ajuns la minunantul Google, care zice aşa: "Cameea este un simbol al modei de la curtile regale, un tip special de bijuterie sculptata, foarte populara in secolele XIX si XX .In general, cameea infatiseaza portretul unei femei sau al unui zeu din mitologia greaca ori romana"., într-un material pe care îl puteţi citi aici , CAMEEA - ÎNTRE VINTAGE ŞI MODERN!
Bun! Acum se explică de ce poposesc de multe ori pe blogurile cu produse vintage. Aşa pot dovedi că am o pasiune deosebită pentru lucrurile preţioase.
Ce mai! Iubesc CAMEEA!
CORA
Oricat de imperativ ar părea titlul meu, să ştiţi că nu glumesc! Mâine trebuie să mergem să votăm! Vi se pare că nu aveţi pe cine? Pe liste stau mai multe nume. E obligaţia voastră să căutaţi informaţii despre ei, să faceţi ierarhii! Dacă vi se par toţi răi, trebuie să fie unul mai puţin rău decât ceilalţi! Ce câştigaţi dacă nu vă duceţi? Un sfert de oră în care să vă petreceţi timpul altfel! Dar dacă ajunge in PE unul ca Becali? N-o să fiţi mulţumiţi, nu? Chiar nu înţelegeţi că prin neprezentarea la vot nu reuşiţi decât să lăsaţi pe alţii să se exprime...şi cine ştie pe cine aleg?
Nu ştiu de ce au murit oameni la Revoluţie. Dar am auzit că ieşiseră în stradă să lupte pentru democraţie, să strige din toate puterile că vrem să fim liberi. Iar votul este una dintre emblemele democraţiei. Ce să înţeleg acum? Că ne-am răzgândit?
CORA
Pentru că astăzi a fost zi liberă şi pentru că elevii mei m-au întrebat luni - la ultima oră de Civică de pe anul ăsta - de ce e liber de Ziua Educatorului, iar de Ziua Copilului nu, le-am propus să sărbatorim împreună această zi. Iniţial le-am propus să mergem la Palatul Parlamentului, numai că nu îşi luaseră toţi carnetele de elev, aşa că...am mers în Orăşelul Copiilor!
Fraţi bloggeri, chiar nu cred că pot exprima cât de bine ne-am simţit împreună, cât de frumos ne-am pretrecut timpul. Vă vine să credeţi că m-au convins să mă urc în maşinuţe tamponate? Eu, care nu m-am mai urcat într-o maşinuţă d-asta de când m-am lovit când aveam 5 ani, pentru că mă lovisem la năsuc:). Am lăsat toate temerile deoparte şi hop, am sărit la o cursă "tamponată"! Vă imaginaţi că s-au răzbunat pe mine pentru toate bătăile de cap pe care le-au avut din cauza puterilor în stat:)). Am scăpat totuşi nevătămată, după care am mers să îşi încerce băieţii forţa de fotbalişti. Poate ştiţi aparatele acelea în care lovesc cu piciorul într-o minge de fotbal şi este contabilizată puterea şutului! Apoi...să vedeţi şi să nu credeţi, am mers la mountagne russe!!! Unde am şi urcat!!! (Cine mă cunoaşte, ştie că nu m-aş urca nici în banelele paraşute). Dar au fost atât de irezistibili, încât nu i-am putut refuza. Şi m-am urcat în trenuleţul magic! Aş fi ţipat, vă imaginaţi, dar trebuia să încurajez o fată care se urcase lângă mine şi care era tare speriată! Am coborât de acolo cu un vertij nemaipomenit! Dar a fost fain! Dacă ar fi să mai fac încă o dată "sportul ăsta extrem", nu aş refuza!
Am mers apoi să ne hrănim, după care am invadat un teren de fotbal, unde băieţii mei au încins o partidă de fotbal, iar fetele mele una de badminton.
Concluziile mele:
- dacă nu ar fi fost această ieşire, aş fi fost mai puţin bogată din toate punctele de vedere: spiritual, "copilăreşte", pedagogic.
- i-am descoperit pe copii altfel decât în bănci, cu emoţiile lor, cu entuziasmul lor, cu pasiunile lor, chiar şi cu minusurile lor.
- sper că am reuşit să mă las şi eu descoperită altfel decât la catedră!
- promit că la anu' facem un repeat!

PS. De îndată ce voi face rost de poze, am să vi le arăt!
CORA

Se presupune că astăzi este ziua mea. Pentru că sunt profesor, pentru că am nişte copii de care mă ocup, pentru că îi iubesc şi pentru că poate şi ei mă iubesc!
Dar...sunt eu educator? Cine îmi acordă mie privilegiul să fiu educator? Ce înseamnă să fii educator? Citeam de curând, într-o minunată carte a domnului profesor Cucoş, o "definire" excepţională a relaţiei educaţionale: "Dascălul trebuie să depăşească statutul de simplu funcţionar al informaţiei/informării elevilor săi. Dascălul trebuie să ajute elevul să se apropie de cunoaştere, să-l determine să se descopere în urma unei întâlniri spiritule, autentice, cu o rezonanţă afectivă". Unde este provocarea? De ce mi-am pus toate acele întrebări de la început? "A preda înseamnă a pătrunde în intimitatea celuilalt. Înseamnă a anula obişnuinţe, ticuri, moduri de a fi, a distruge stabilitatea, a doborî obstacole şi a ridica altceva în schimb. Atunci când educi pe cineva, încerci să-l formezi, să-i conturezi personalitatea, să-i impui un BINE care este al tău. Învăţarea presupune anularea unui EU pentru a determina un TU sau mai exact, un sine deschis, perfectibil, în sensul dorit de tine [...]. Oare este potrivit cu ceea ce ar fi putut face el îţi pui această întrebare? A aduce cu forţa pe altul la opinia ta înseamnă o anexare forţată a persoanei, un atentat la libertatea ei. Este drept să facă aşa ceva?".
Deci, cine sunt eu să "formez", sa "determin", să EDUC?
Poate că va mai trece mult timp până ce îmi voi contura propria-mi personalitate pedagogică. Până atunci, nu-mi rămâne decât să merg la ÎNTÂLNIREA cu elevii, aşa cum sunt eu, ca o carte deschisă, ca un model pe care ei îl pot urma. Pentru că, evident, nu le pot impune să fie ca mine. Şi revin la un pasaj pe care îl ador din cartea de care v-am vorbit ("Educaţia. Iubire. Edificare. Desăvârşire"): "Să educi înseamnă să ajuţi pe altul să ajungă mai sus decât ai putut tu urca, să faci din altul ceea ce tu nu eşti".
Aşadar, educatorul din mine îşi promite lui însuşi şi elevilor: am să stau în slujba educaţiei, a copiilor, a tinerei generaţii aşa cum voi şti eu mai bine, voi aduce tot ce am pozitiv, creativ, minunat în mine, pentru voi!
CORA

Iubite copil!
Aceasta este postarea cu numărul 100, pe care am păstrat-o special pentru tine, că să îţi acord un loc special pentru a-ţi transmite cele mai curate gânduri, ţie, cel ce eşti templu al inocenţei.
Tu, copil frumos, eşti o minune! Oamenii ar trebui să înveţe de la tine cum să fie fericiţi fără motiv, cum să fie mereu energici, cum să fie spontani!
Toţi oamenii au fost copii, dar nu toţi mai ştiu să păstreze neştirbită puritatea copilăriei. Au pervertit simplitatea, au început să se încurce în iţele murdare ale societăţii. Şi, totuşi, sunt oameni care păstrează o părticică din ei pentru copilul ce încă sălăşluieşte în sufletul lor.
Ţie, cel ce eşti la vârsta copilăriei, dar şi celor care te păstrează în locul cel mai luminat al sufletului lor, vă doresc să răzbiţi în lumea asta prefăcută, să topiţi prin căldura voastră gheaţa sufletească ce a încremenit mintea şi spiritul adulţilor. Eu am să stau mereu în slujba ta, copil frumos! Chiar dacă politicienii noştri aproape că ne-ar lăsa pe noi, dascălii, să murim de foame! Dar, pentru tine şi pentru că alături de tine sunt EU, am să rămân în preajma ta. Va veni o vreme când voi avea propriul meu copil, la care visez de acum şi pe care îl iubesc nespus!
Aşadar, copil nepreţuit, La mulţi ani!