CORA
Când auzeam din guri iscoditoare că istoria o scriu învingătorii, vroiam cu tărie să cred că afirmația e falsă. Cum ar putea fi istoria scrisă ...altfel decât obiectiv, urmând cu strictețe adevărul întâmplărilor din timpurile apuse? Ce ar căuta subiectivismul și scrisul părtinitor în cărțile de istorie? Dacă îmi răspundeți că, de pildă, ziua de naștere a cuiva poate influența decizia de schimbare a datei de comemorare a unei comunități, mi s-ar părea ciudat, pueril și, de ce nu, haios. Conform regulii, de pildă, dacă eu aș ajunge președintele acestei țări, dintr-un soi de ceaușism fără pereche, aș decide că nu 1 Decembrie este Ziua Națională a României, ci aș căuta prin analele istoriei și aș găsi eu cumva că data de 18 august este o dată însemnată în istoria românilor. Iată, în această zi, în anul1938 a fost semnat, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care urmau să adere şi Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (porţiunea din aval de Brăila) era lăsat în grija guvernului român . Important nu? Vă dați seama, motiv numai bun de aniversare a României, cu fast și baloane colorate!
*********************************************************************************
Într-o cu totul altă ordine de idei, zilele acestea sărbătorim Oltenița. Anul trecut pe vremea asta...doar ne gândeam la Sărbătorile orașului, pentru că 23 aprilie urma să vină. :) Dacă ați citi postările mele din anii anteriori, de exemplu aici, ați rămâne ușor surprinși:
Pentru că actul de întemeiere al oraşului Olteniţa a avut loc pe data de 23 aprilie 1853, de Sf. Gheorghe (care şi este Sfântul ocrotitor al oraşului), Olteniţa a împlinit 156 de ani! Biserica unde merg la Sf. Liturghie cu mare drag! Ea adăposteşte certificatul de naştere al Olteniţei, Un Stâlp de temelie, pe care sunt inscripţionate într-o limbă română veche date cu privire la actului de întemeiere a oraşului.
Cercetătorii istorici au răscolit prin documentele istorice și au observat că prima atestare a Olteniței se face cu mult înainte, din anul 1515, așadar Oltenița împlinește nu mai mult de 498 de ani!

Așadar, am dat uitării toate elementele de istorie locală de la orele de dirigenție, uit ce am aflat de la domnul Done Șerbănescu despre patronul spiritual al Olteniței, pentru că acum avem un nou document. Tare mi-ar fi drag să îl văd, căci îmi iubesc cu tărie orașul natal și orice fărâmă de istorie regăsită în documente îmi este dragă.
CORA
Am străbătut în ultima vreme căi nebănuite: cele care m-au apropiat de unii și cele care m-au îndepărtat de alții.
Sentimentul confortabil al realizării faptului că unii oameni mă plac, că vor să le fiu aproape, că agreează momentele petrecute împreună, ma face să mă simt bine și încrezătoare în mine însămi.
Sentimentul că alți oameni mă țin la distanță, că nu mai caută compania mea, ma face să mă simt respinsă, nesigură pe ultimii pași petrecuți împreună alături de întrebarea: unde am călcat strâmb, care vorbă nu a fost la locul ei?
Dat fiind că nu le poți avea pe toate deodată, pesemne că OMUL are un număr limitat de locuri libere care apropie și un număr necesar și impus de locuri de respingere, astfel încât balansul încântării și deziluziei să fie echilibrat.
Mă bucur și sufăr deopotrivă. Pentru că sunt fericită și pentru că îmi e dor.

Pentru că sunt apropiată și sunt respinsă.

Urmează...în mod ironic, pe cale de consecință, să apropii (pe cei care mă apropie) și să resping (cu îndârjire pe cei care mă resping). Just?