Probabil că fiul uneia dintre rudele străbunicului meu a urmat studii avansate, din moment ce îşi petrecea stagiul de practică la castelul Peleş. De acolo a trimis străbunicilor mei o vedere (ce datează din 1936, după cum este inscripţionat pe verso)ce a imortalizat Peleşul cu terasa lui "din faţă". Se pare că tipul avea destul simţ al umorului, pe care l-a picurat printre salutările pe care le transmite către rudele din Olteniţa: "Primiţi salutările mele. Sunt în practică. Fotografia este a palatului meu (ce bine ar fi!). Chetebeţu ce mai face? - 10 iulie 1936". Precizez că Chetebeţu este modul în care era alintat bunicul meu, care avea pe vremea aceea 8 ani.
Am vizitat şi eu de câteva ori acest castel, pe care nu se ştie dacă îl voi mai vizita vreodată după ce va fi retrocedat. Mi-ar plăcea ca familia regală să-i păstreze destinaţia. Până la urmă, este destul de fragil cât să fie o locuinţă numai bună. Ca să nu mai amintesc de toate investiţiile pe care le-a făcut statul român pentru întreţinere. Dar, ăsta este poate un alt subiect.
Până atunci, e clar că nu am fost singura nebună care a închis ochii în curtea castelului Peleş şi a încercat să vadă cu ochii minţii cum ar fi decurs o zi din cotidianul regal, în care eu aş fi putut fi, dacă nu regina, măcar guvernanta copiilor. Şi strămoşul meu a avut genul acesta de vise.

Ce-mi plac amintirile de genul asta! :) La Peles nu am ajuns pana acum, insa..am timp nu-i asa?:)
Fain treaba Cora...hehehehehe....Sa sti ca chiar si eu,in curte la Peles fiind,am inchis ochii si mi-am iaginato pe Regina Elisabeta plimbandu-se la brat cu Alecsandri sau cu Eminescu...si mi-l mai imaginam si pe seriosul Rege Carol I....cu moaca lui taciturna....
Mdap,eu as mai merge sa vizite,dar cine stie cand va mai fi asta?
Mihaela,mergi cat se mai poatemca de il cre printul Duda inapoi....ma indoiesc ca il vei mai vedea....sau se va intampla ca la Bran....care a fost aproape golit de catre proprietarul sau,nepotul Printesei Elena.
multumec pentru comentariile tale din ultima vreme.. :*
referitor la ce m-ai intrebat, ma refeream la sex. In ultimele zile, 2 baieti au vrut asta de la mine. Fara sa le pese de ce as fi vrut eu... Si nu cred ca face parte din iubire. ;))
dar de mine?..de mine de ce nu zici nimic?..:P
ca si eu am legatura cu pelesul:p
si cu tine:P
mi-e dor de tine
ms pt tot pt gandurile intense si support atat informatic dar mai ales psihic
p.s.9.33 ;))
dar de mine?..de mine de ce nu zici nimic?..:P
ca si eu am legatura cu pelesul:p
si cu tine:P
mi-e dor de tine
ms pt tot pt gandurile intense si support atat informatic dar mai ales psihic
p.s.9.33 ;))
Si mie imi placea sa caut prin lada cu amintiri a bunicii mele. Am pastrat si eu toate vederile pe care lam primit pana acum. Poate vor cauta nepotii prin ele...
Mihaela, fugi repede la Peles, caci nu se stie ce se va intampla cu el dupa ce va fi retrocedat!
Ana-Maria, cat d etare! Am avut vise asemanatoare! ;;). Eu as vizita si etajul superior, care este deschis o singura data pe luna, pentru care trebuie sa platesti vreo 60 ron, pentru ca, se pare ca este destul de fragil...dar..poate ajunge Duda acolo si nu mai apuc...
Nu esti cine cred:), o sa mai revin pe blogul tau, printre gandurile tale! Multumesc de vizita! Te mai astept, daca iti face placere si tie sa revii!
Phephy, iubita mea, cum sa te uit? Tu ai o stransa legatura cu Pelesul pentru ca ai crescut langa el, pentru ca m-ai insotit cand am fost pe acolo! Dar nu numai d-asta te iubesc!
Florentina, si eu fac la fel! Strang tot ce apuc. pentru mine si pentru aminitrea mea. :)
Un document de mare valoare sentimentala si istorica. Esti norocoasa.