CORA
Universul omului în pragul Crăciunului, al românului în pragul sărbătorii Nașterii Domnului este înconjurat cu o sumedenie de lucruri, semn al trecerii noastre printr-o eră comunistă care, e clar a durat prea mult, și o dovadă certă a unei eterne tranziții. E greu să îmi explic în ce mod au reușit ambele -  era comunistă și veșnica tranziție să ne sărăcească, să ne frustreze și să ne îndobitocească. Însă miile de cozonaci înfulecați, miliardele de cârnați nedigerați încă, steluțele, globurile, luminile, călătoriile (valoroasele călătorii pe Valea Prahovei), Moșii, catralioanele de lei cheltuite pe jucării care mai de care (vândute de „comersanți”șmecheri avizi de bani și cumpărate de părinți care vor să îsi dovedească cu această ocazie cât de buni și dedicați sunt ei) - toate acestea sunt dovada clară că ultimii 70 de ani ne-au lăsat fără ce aveam mai de preț: credința adevărată în Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Astăzi, românii își dovedesc lor că au ieșit din sărăcie: se ghiftuiesc, se bucură de cadourile lor scumpe, ascultă manele în boxele mari (asemenea vecinului meu de la care aud acum refrene necunoscute mie).
Astăzi, Bisericile nu au fost la fel de pline la frigiderele (ciudată și, probabil,. urâtă comparație). Oamenii nu se îngrijesc de sufletele lor în aceeași măsură cu care se îngrijesc de stomacele lor, uitând cu desăvârșire adevăratul motiv pentru care astăzi este una dintre cele mai mari Sărbători ale anului.
Aș putea trece cu vederea toate aceste aspecte, aș putea să mă fac că nu văd, aș putea să fiu mai spirituală, aș putea să nu scriu despre toate acestea. Însă nu pot să nu fiu tristă pentru toți cei care astăzi se bucură în van de un Moș care nu există, de un frigider prea plin pentru colesterolul nostru și care se ascund după pretextul datinei străbune. Toți aceștia pierd. Pierd din suflete ADEVĂRUL Crăciunului care stă să fie aflat în inima Bisericii, în acea iesle plină cu credincioși - magi care stau martori ai Luminii care se coboară pentru noi, ia chip de OM pentru mântuirea noastră. Culmea -  a noastră, a tuturor...

CORA
În puținele drumeții pe cărările patriei, am simțit că sunt mândră că sunt aparținătoare a minunatelor locuri, peisaje, încărcături istorice, povești patriotice, înaintași, istorie. Iubesc România, am ales, pentru moment, să îmi duc umilul destin pe meleaguri române, practic o meserie pentru viitorii cetățeni ai statului, meserie cotată cu fix doi bani...meserie pe care o iubesc și de care sunt convinsă că mi se potrivește. Imnul național mă cutremură, Sala Marii Unirii de la Alba Iulia m-a răvășit, iar la Sarmisegetuza am simțit cum mă trag rădăcinile de picioare.
Și totuși...

De-a lungul timpului, am tot scris despre rușinea pe care o resimt atunci când vine Ziua Națională, neînțelegând de unde iese atâta patriotism din români când vine vorba de parade...Unde dispare el de mâine încolo când plecăm capul-ghiocel la toate atrocitățile la care ne supun ai noștri conducatori aleși?
****************
Zice lumea LA MULȚI ANI! La mulți ani? Adică acuma ne e bine și tot așa să ne fie mulți ani de acum încolo? Bine, aveți și voi dreptatea voastră, căci urmând algoritmul ultimilor ani, nouă ne-a mers din rău în mai rău...așa că ar fi un lux să rămânem la stadiul actual, fără să ne afundăm și mai tare!
****************
Azi am văzut la teve sau prin fotografii pe feisbuc cum stau ai noștri conducători aleși cu piepturile înainte, mândri de faptele lor mărețe, care ne duc pe culmile cele mai înalte. Ale disperării. Și cum priveam eu așa la ei, cu oarece licăriri de patriotism - care au trecut destul de repede la vederea lor, m-a izbit un danf de prostie și ipocrizie venind dinspre ei, atacându-mă prin sticla prin care priveam. Aliniați frumos, ca la paradă, deh, nu puteam să îmi dau seama care e mai prost decât altul, care e mai rău, mai ipocrit, mai fetid...Zadarnică încercare, înspăimântătoare perspectivă: acum doi ani, de pildă, nu îmi imaginam că poate fi mai rău. Iar azi trăiesc pe pielea mea „mai răul”.
***************
Mă gândeam la Armata Română ... o fi și la ei ipocrizie când își umflă piepturile...sau trăiesc pe bune pentru binele țării? Oricum ar fi fost, eu nu mi-aș da viața pentru țară. Căci alții oricum o vând pe doi lei...sau 0.5 euro :). Însă aș face altceva. Cu o mitralieră. Asta m-ar face cu adevărat să simt că am făcut un bine țării.Însă nu aș fi considerată eroină națională, ci o criminală în serie.
***************
Mă întreb...dacă toată afacerea Marii Uniri ar fi fost lasată pe mâna românilor, și nu a Regelui Străin (care, fie vorba între noi, și-a asumat un ideal care nici măcar nu știu dacă era al nostru)...ce s-ar fi ales de minunata unire de care zicem azi că suntem așa mândri? Eu pot face prinsoare că Românica nu ar fi devenit stat totalitar. Aveau ai noștri grijă să o vândă în cele patru zări încă de atunci. Dar, nu e bai, nu e timpul trecut!!!
***************


CORA
Buni: Creierul femeii poate cântări 2.5 kg, pe când cel al bărbatului doar 2.
Nepoțelul: Nu e adevărat!!!
Buni: Ba da, uite, au spus cercetătorii!
Nepoțelul: Ba nu!
Buni (zâmbind): Ei, uite, scrie aici!
Nepoțelul: Poate așa e, DAR NU ÎNTOTDEAUNA!
Aceasta a fost discuția ce mi-a stârnit la început o stare de amuzament teribilă în timp ce vizitam expoziția THE HUMAN BODY! Apoi, m-am întrebat (temă de casă pentru voi):
- ce îl făcea pe puștiul de maxim 7 ani să fie atât de înverșunat pe creierul fetițelor?
- cine l-a pus vreodată în comparație cu fetițele, iar concluzia lui a fost că băiețeii sunt mai buni, mai inteligenți decât fetițele?
- cum ar trebui discutat despre fetițe și băieți și diferențele dintre ei?
- cum rămâne cu „masa fetelor și masa băieților” sau „fetele cu fetele și băieții cu băieții”?
- e bine sau e rău că băieții sunt formați să gândească și să se simtă superiori fetițelor?
- oare fetițele, la rândul lor, se supun acelorași legi? Sau ajung să se sustragă lor? Cum se vor împotrivi ele gândirii „patriarhale” a bărbaților și, poate, a unor femei?

PS: Expoziția „The Human Body” este, într-adevăr, spectaculoasă! Am intrat cu inima cât un purice, de teamă că mă voi speria, am ieșit uimită de perfecțiunea propriului nostru corp! Cine, unde, când, a avut timp să ne proiecteze atât de inteligent, astfel încât noi să fim atât de armonios construiți, milimetric proiectați, într-un detaliu care nu se poate observa poate nici la microscop! Am rămas șocată de misterele propriului meu corp și de echilibrul cu care mi se îmbină fiecare fibră a ființei mele, pentru ca eu să mișc, respir și, mai ales...să gândesc!
Nu am găsit nimic înspăimântător, nimic dizgrațios (din contră, grația cu care au fost așezate exponatele este surprinătoare!). Oricât de grea ar fi viața pe acest pământ, oricât de dificil îmi este uneori să răzbat printre problemele cotidiene, am conștientizat astăzi că...merită! Experiența unui trup perfect, minunea de a fi o creatură armonioasă, ieșită din planurile grozave ale lui Dumnezeu, asta da...asta merită să sărbătorim!


CORA
„Când m-am trezit Arhiepiscop, mi-am luat rolul în serios încă din prima zi. I-am avertizat pe colaboratorii mei și pe viitorii mei colaboratori să nu încerce să mă lingușească și nici măcar să mă laude. (...) Prefer să fiu desființat de un critic bun decât consacrat de subalternii mei”.(IPS Bartolomeu Anania în cadrul emisiunii „Profesionișii” cu Eugenia Vodă)
CORA
Flori de Crivăț! Mulțumesc!

CORA
Iubitele mele,
Ieri ne-am petrecut ceaiul de la ora 5, cu arome de scorțișoară și biscuiți cu migdale, într-o atmosferă cu iz interbelic, care ne-a făcut să ne promitem că vom reveni...cu alți prieteni, cu iubiți sau mămici! Ne-am frumoase, romantice și voioase!
Într-o zi de vară fierbinte, într-o după-amiază de iulie de București, alegerile de petrecere a timpului împreună pentru foste colege de facultate, continuând o prietenie frumoasă, nu te pot duce decât într-un loc însemnat: Salonul de ceai Bernschutz&Co!
Pe o străduță liniștită, aproape de centrul bucureștean, sălășluiește un colț de rai pentru amatorii de momente tihnite alături de persoane dragi. Bunul gust te ademenește încă de la portiță, de unde observi un coș cu flori care te așteaptă să treci pragul. Te primesc cu brațele deschise ceșcuțe cu buline și ceainice înflorite, un samovar regal, felii de tort cu morcovi delicioși, ciocolată franțuzească și mii de arome de ceai care îți trezesc simțurile cu îndrăzneala cu care te întâmpină de pe rafturile cu atenție aranjate, din borcane mari, care de abia așteaptă să fie deschise pentru a te îmbăta cu savoarea unor licori magice! Colțul cu cărți bune, ilumnat de un „felinar” discret este, după mine, marele regal al acestui colț de rai! Reci sau calde, shake sau fresh, există din belșug opțiuni cu care să te răsfeți. Da, ai voie să te răsfeți după o zi încărcată, aici ai voie să lași deoparte griji și temeri și să te lași în voia bunului gust și a muzicii de calitate, care îți șoptește în surdină acorduri calde. Departe de vacarmul orașului, Salonul de Ceai este un minunat spațiu primitor, unde poți lăsa loc aducerilor aminte sau planurilor de viitor: întâlniri, cursuri de facultate, examene cu frici, petreceri într-o grădină ce urmează să o avem, nunți, viitori iubiți, aniversări și pepene! Dacă ar fi să găsim „cuvinte-cheie” pentru după-amiaza de ieri, ca pentru o monitorizare completă a evenimentelor, încropim următoarea listă: portocală, grapefruit, vanilie, ceai, pepene, linguriță rotundă, scorțișoară, fotograf, flori, ceainic, ceașcă, veioză, carte, suport de reviste, oglinzi, felinar, coș cu flori voioase, prietenie, zâmbet, compact - discuri, speranțe, tristeți, confesiuni, taifas, minunății mari și mici!
Vă mulțumesc, dragele mele, pentru momente valoroase:
















PS: Destinatarii acestui post de suflet sunt Corina, Andreea și Corina, care și-au exprimat dorința de a mai citi câte ceva scris de mine! Iată, deci, le dedic lor aceste gânduri!
PPS: Mulțumim, de asemenea, minunatului băiat care a acceptat să ne fotografieze împreună!
PPS: Salonul de Ceai l-a descoperit prietena mea, Ștefania, alături de care am petrecut momente frumoase, despre care am scris aici. Am revenit apoi cu micuța și voioasa mea prietenă, Florina Stoian, pentru ca anul trecut să aleg să petrec momente de vis aici alături de iubitul meu!


CORA
Emoţionant, cu emoţii, îţi mulţumesc pentru:
- zâmbetul pe care l-am moştenit de la tine!
- dragostea pe care mi-ai dăruit-o neîncetat, mereu, fără limite!
- mângâierile drăgăstoase în orice moment anevoios!
- pentru că mi-ai vegheat primii paşi!
- pentru că mi-ai adulmecat primele cuvinte stâlcite!
-pentru că ştiu să îl pronunţ de R (şi cuvântul frunte :D)
- pentru toate temele, dictările şi lecturile cu care m-ai ajutat!
- pentru toate grijile pe care încă ţi le faci pentru mine!
- pentru că m-ai învăţat să fiu demnă!
-pentru toată cuminţenia cu care ai îndurat toate greutăţile pentru a mă face om...!
- pentru chipul tău frumos care îmi zâmbeşte ori de câte ori revin acasă!
- pentru că mă faci să mă simt neîncetat copilă!
- pentru rochiţele pe care mi le-ai croşetat cu atâta drag, ca să fiu mereu frumoasă, ca tine!
- pentru că tu exişti, ca să exist şi eu! :)

Te iubesc nespus! NESPUS!

CORA



CORA



EcoRacovițenii de Ziua Mediului
5 iunie 2013

Așa cum ne-am obișnuit elevii, activitățile ecologice cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului nu au lipsit
din Școala Gimnazială EMIL RACOVIȚĂ.
Din dragoste pentru natură și din respect pentru toate acțiunile care atrag atenția asupra protejării mediului, am dat naștere unei activități – concurs, la care au participat 30 de elevi din clasele a 5-a și a 6-a ale școlii noastre. Fiecare colectiv și-a nominalizat un echipaj reprezentativ, care a pregătit câte o prezentare sub forma unui referat. Temele abordate de elevi au fost: protejarea mediului, poluarea apelor, poluarea aerului, poluarea solurilor, iar prezentările au fost înalt calitative și de interes pentru elevii noștri.
Din programul nostru nu au lipsit nici sloganurile eco, creativitatea elevilor fiind aici surprinzătoare, mesajele lor fiind clare, succinte și, mai ales, elocvente: 

Ceea ce a acordat o notă inedită activității noastre a fost concursul dintre echipaje, care a constat în completarea unui chestionar de cunoștințe din domeniul botanicii, zoologiei și ecologiei. Elevii au arătat adevărat interes pentru ca răspunsurile să fie corecte, astfel încât echipajul din care au făcut parte să iasă câștigător. De aceea, rezultatele celor șase echipaje au fost foarte strânse! Însă, cu un ușor avantaj, a ieșit câștigător echipajul clasei a 5-a A!

Un alt aspect inedit al activității noastre a constat în prezentarea unor afișe realizate de către elevii, care au uimit prin originalitate și grafică!
La finalul activității, considerăm că obiectivele au fost atinse, elevii fiind sensibilizați cu privire la nevoia protejării mediului ! De asemenea, prin faptul că aceștia au fost active, curioși, prompți în organizare, creative și informați, se dovedește că activitatea a fost una încununată de succes.

Înainte de încheierea momentului eco, elevii și profesorii nu au uitat nici de Ziua Educatorului, motiv pentru care au închinat cuvinte de mulțumire față de această flacără aprinsă în slujba educației tinerilor generații.
Întreaga activitate a fost gândită și organizată de doamna Stela Pârcălabu, profesor de Biologie, cu înalte preocupări pentru activitățile ce susțin protejarea mediului și unul dintre cei mai îndrăgiți dascăli ai școlii noastre. De asemenea, la activitate au participat doamnele Lavinia Barbu, profesor de Limba Engleză și Cora Aprozeanu, profesor consilier. 
Cu aprobarea și susținerea doamnei director Codila Cornelia, activitatea ce a avut loc într-una dintre cele mai frumoase și bine dotate săli ale școlii noastre, în sala Clubului European, a avut un real succes și a fost agreată și cu adevărat utilă pentru elevii noștri.

A consemnat, cu stimă pentru dumneavoastră,
Cora Aprozeanu




CORA

CORA
Când auzeam din guri iscoditoare că istoria o scriu învingătorii, vroiam cu tărie să cred că afirmația e falsă. Cum ar putea fi istoria scrisă ...altfel decât obiectiv, urmând cu strictețe adevărul întâmplărilor din timpurile apuse? Ce ar căuta subiectivismul și scrisul părtinitor în cărțile de istorie? Dacă îmi răspundeți că, de pildă, ziua de naștere a cuiva poate influența decizia de schimbare a datei de comemorare a unei comunități, mi s-ar părea ciudat, pueril și, de ce nu, haios. Conform regulii, de pildă, dacă eu aș ajunge președintele acestei țări, dintr-un soi de ceaușism fără pereche, aș decide că nu 1 Decembrie este Ziua Națională a României, ci aș căuta prin analele istoriei și aș găsi eu cumva că data de 18 august este o dată însemnată în istoria românilor. Iată, în această zi, în anul1938 a fost semnat, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care urmau să adere şi Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (porţiunea din aval de Brăila) era lăsat în grija guvernului român . Important nu? Vă dați seama, motiv numai bun de aniversare a României, cu fast și baloane colorate!
*********************************************************************************
Într-o cu totul altă ordine de idei, zilele acestea sărbătorim Oltenița. Anul trecut pe vremea asta...doar ne gândeam la Sărbătorile orașului, pentru că 23 aprilie urma să vină. :) Dacă ați citi postările mele din anii anteriori, de exemplu aici, ați rămâne ușor surprinși:
Pentru că actul de întemeiere al oraşului Olteniţa a avut loc pe data de 23 aprilie 1853, de Sf. Gheorghe (care şi este Sfântul ocrotitor al oraşului), Olteniţa a împlinit 156 de ani! Biserica unde merg la Sf. Liturghie cu mare drag! Ea adăposteşte certificatul de naştere al Olteniţei, Un Stâlp de temelie, pe care sunt inscripţionate într-o limbă română veche date cu privire la actului de întemeiere a oraşului.
Cercetătorii istorici au răscolit prin documentele istorice și au observat că prima atestare a Olteniței se face cu mult înainte, din anul 1515, așadar Oltenița împlinește nu mai mult de 498 de ani!

Așadar, am dat uitării toate elementele de istorie locală de la orele de dirigenție, uit ce am aflat de la domnul Done Șerbănescu despre patronul spiritual al Olteniței, pentru că acum avem un nou document. Tare mi-ar fi drag să îl văd, căci îmi iubesc cu tărie orașul natal și orice fărâmă de istorie regăsită în documente îmi este dragă.
CORA
Am străbătut în ultima vreme căi nebănuite: cele care m-au apropiat de unii și cele care m-au îndepărtat de alții.
Sentimentul confortabil al realizării faptului că unii oameni mă plac, că vor să le fiu aproape, că agreează momentele petrecute împreună, ma face să mă simt bine și încrezătoare în mine însămi.
Sentimentul că alți oameni mă țin la distanță, că nu mai caută compania mea, ma face să mă simt respinsă, nesigură pe ultimii pași petrecuți împreună alături de întrebarea: unde am călcat strâmb, care vorbă nu a fost la locul ei?
Dat fiind că nu le poți avea pe toate deodată, pesemne că OMUL are un număr limitat de locuri libere care apropie și un număr necesar și impus de locuri de respingere, astfel încât balansul încântării și deziluziei să fie echilibrat.
Mă bucur și sufăr deopotrivă. Pentru că sunt fericită și pentru că îmi e dor.

Pentru că sunt apropiată și sunt respinsă.

Urmează...în mod ironic, pe cale de consecință, să apropii (pe cei care mă apropie) și să resping (cu îndârjire pe cei care mă resping). Just?

CORA

CORA
www.scoalaemilracovita.ro
CINE SUNTEM?
- O scoala cu deschidere europeana aflata la intersectia sansei, reusitei si a performantelor.
MISIUNEA NOASTRA
Scoala Gimnaziala Emil Racovita urmareste ca fiecare absolvent sa devina, in societate omul potrivit la locul potrivit Pentru aceasta, fiecare elev va fi sprijinit sa-si cunoasca si sa-si dezvolte potentialul si aptitudinile in functie atat de interesele si aspiratiile personale, cat si de cerintele comunitatii si ale societatii in general.Totodata, scoala dezvolta capacitatea de adaptare si de orientare intr-o societate aflata intr-un proces continuu  si rapid de schimbare.Deviza noastră este pentru o scoala mai buna.
SCOPUL NOSTRU
Avem o obligatie morala si o responsabiliate de a investi in elevii nostri si de a le asigura o cale catre un viitor mai bun.Scopul nostru este sa formam cetateni autonomi creativi si responsabili si pentru aceasta le oferim un climat de siguranta fizica si psihica precum si cele mai moderne metode educationale.
Scoala noastra poarta cu mandrie numele marelui savant Emil Racoviţă un mare explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peşteri şi pânze freatice de apă).A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române in anul 1926.Activitatea sa stiintifica include insa si secvente mai aventuroase decat prospectarea mediului lacustru, printre ele numarandu-se si expeditia polara a navei Belgica din 1897-1899. In timpul expeditiei din Antarctida Emil Racovita a avut posibilitatea sa studieze viata imenselor mamifere acvatice, dar si a pinguinilor. El a rămas in istoria stiintei ca descoperitor al balenei cu cioc.
Scoala Gimnaziala Emil Racovita a fost fondata in anul 1973 ca scoala generala, cu ciclurile primar si gimnazial, avand la inceput 600 de elevi. Localul scolii este construit in cartierul Berceni- Sud. Cladirea scolii se afla pe un teren de 5797 mp, aria construita fiind de 940 mp, iar aria desfasurata este de 2820 mp, cladirea are parter si doua etaje, este formata din corpurile A,B si C. In anul 1999 scoala noastra a devenit scoala afiliata UNESCO iar in anul 2012 a devenit scoala membra a Academiei scolilor din Europa Centrala (ACES).
2.Scoala in prezent
Scoala este situata in zona de Sud a capitalei,in cartierul Berceni,intr-o zona frumoasa cu multe parcuri si spatii verzi, avand in vecinatate Cresa Nr.4 si Gradinita Nr.199 “Strop de Roua”.Scoala se compune din 15 sali de clasa, cabinet medical, cabinet stomatologic, cabinet de consilere psihopedagogica si o sala pentru Semiinternat.Incepand din toamna anului 2012, in urma finalizarii lucrarilor de reabilitare prin Banca Europeana de Investitii (B.E.I.) scoala noastra se bucura de spatii educationale moderne, dotate la standarde europene din care putem enumera:laborator de fizica, chimie, biologie, 2 laboratoare de informatica, club european si o biliblioteca cu peste 10.000 de volume.Curtea scolii va dispune de un teren de baschet, unul de fotbal si o sala de sport, lucrari ce urmeaza a fi finalizate in decursul acestui an scolar.Siguranta elevilor este lucrul cel mai important pentru noi,motiv pentru care unitatea noastra de invatamant este dotata cu sistem modern de supraveghere care functioneza 24 de ore din 24 precum, 3 paznici de la o firma specializata de paza si protectie si un paznic al scolii.De asemenea, unitatea noastra de invatamant are o stransa colaborare cu politia de proximitate - Sectia 15 Politie.
CORA
Dimineața este prilejul reinventării. Dimineața este pentru cei optimiști o ocazie minunată să dea la o parte eșecurile zilei ce a apus și să privească dintr-un alt unghi oportunitățile ce iau naștere cu noua zi. 
Diminețile sunt ferestre deschise către noi experiențe. Mintea și corpul își încarcă mădularele cu energie, se descarcă prin vis de apăsările din ziua precedentă, pentru a lăsa loc bucuriei unui nou început cu entuziasm. 
Ei bine, aceasta este o dimineață spectaculoasă, cu raze care invadează camera! În această dimineață nimeni nu are dreptul să fie încruntat! Freamătul noii vieți ce este pe cale să înmugurească trebuie să fie respirat de fiecare dintre noi!

Bună dimineața!
CORA
Preluata de aici: sursa
Dacă ar fi să mă gândesc care dintre femeile din mine iese cel mai mult în relieful imaginii mele din oglinda în care mă privesc în acest moment, ar fi ca și cum m-aș așeza într-o cumpănă identitară. Balansul cumpenei cade, fără echivoc, în dreptul femeii - iubită. Cu ea mă identific cel mai bine, ea mă creionează cât mai aproape de realitate. Sunt iubita soțului meu, iar meritul lui este că mă face să înfloresc înlăuntrul ființei mele feminitatea cu care am fost hărăzită de Dumnezeu. Îi mulțumesc lui pentru felul autentic în care mă iubește. Autentic, nebunesc, cu umor, cu răbdare, cu loialitate, mereu cu înțelegere, cu grijă și întotdeauna cu tărie. 

Alături de el am învățat să fiu femeie cu minte. Să fiu discretă, silențioasă, enigmatică. El mi-a stins focul adolescentin în care ardeam alături de neliniștile mele și m-a reîntors întrucâtva înspre starea de copilă, mereu în centrul universului familiei, securizată și iubită necondiționat.

Așa mă simt când mă privesc în oglindă. Femeia -iubită este completată de femeia - copil, pentru aceasta îi mulțumesc mereu mamei, pentru modul în care mă face să mă simt copilul ei ori de câte ori pășesc pragul casei ei. Femeia -iubită și femeia-copil mă fac fericită. Fericirea se citește și în relațiile cu voi, prietenii mei, pentru că știu să fiu femeie - prieten, partenera de drumeție a celor care umplu universul meu, oameni care îmi echilibrează existența prin modul în care se relaționează cu mine.

 Numai așa, în echilibru, femeia - profesionist își găsește terenul cel mai fertil pentru a înflori. Susținută de entuziasmul pedagogic al mamei, de afecțiunea și echilibrul emoțional al iubitului meu, am reușit să obțin prin propriile forțe locul de muncă în care mă simt confortabil, în pielea mea, în care știu că sunt minunată și unde sunt apreciată pentru ceea ce sunt și ceea ce fac. Mereu cu entuziasm și dedicație pentru meseria mea.


Acestea sunt ele, femeile din mine, care așteaptă să își împlinească și paharul maternității, maternitate pe care promit că am să o împletesc cu femeia - iubită (fără a o călca în picioare în vreun fel!). 


CORA
preluata de aici
Nu am fost niciodată o împătimită a gândului în vers. Am avut mai mereu senzația că e ceva forțat la mijloc, că nu pică lin cuvântul, că exprimarea e forțată numai cu scop stilistic.

Pe Eminescu l-am resimțit ca MARE POET în urma contactului cu entuziasmul profesorilor mei, de la doamna dirigintă la profesorii de Limba Română.

În copilărie, mă fascinau ATÂT DE FRAGEDĂ și alte poezii de dragoste. Nu am resimțit până ieri gustul poeziilor cu iz filosofic. Cu toate că le-am studiat în liceu. Dar mintea mea de acum, de pildă, digeră altfel GLOSSA:

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie) (preluată de aici)
CORA
Educaţia unui copil - fie că vine de la părinţi ori de la societate, prin şcoală, presupune, dincolo de o atenţie sporită, afecţiune, transmitere de informaţii, formare de atitudini, o riguroasă investiţie. 
Încă de când se naşte, în copil se investesc bani şi speranţe. De la scutece la laptele praf, de la vise legate de viitorul lui strălucit - părinţii investesc. Copilul creşte, părintele investeşte. Din ce în ce mai mult. Şi cu atât mai mult părintele evaluează progresul copilului spre speranţele lui. Şi, bineînţeles, dacă copilul se îndreaptă într-acelaşi punct, părinţii se declară mulţumiţi şi mândri. Mândri de progenitura lor. 
Copilul ajunge la şcoală. O altă investiţie. De data aceasta a statului. Statul investeşte în infrastructură educaţională şi resursa umană - de la cadre didactice la instalator - având ca scop educarea, formarea copilului. Aşadar, preia în custodie, cu sfert de normă, copilul. Are şi statul, prin şcoală, un scop care stă frumos scris în Legea Educaţiei. Cu cât copilul se comportă aşa cum toată lumea se aşteaptă, cu atât oamenii şi statul sunt mai fericiţi. Părinţii investesc în continuare: bani pentru pregătiri suplimentare, speranţe din ce în ce mai mari. Copiii învaţă bine, citesc, merg la olimpiade, la concursuri, sunt încununaţi cu lauri. Părinţii, profesorii, până şi instalatorul le recunosc meritele şi sunt mândri de ei. STOP!

În tot demersul proiectat să fie perfect, apar probleme în paradis. Copilul nu vrea să se îndrepte în acelaşi sens cu speranţele părinţilor. Copilul nu poate - ba din cauză unor probleme fiziologice, ba din cauza unei dezvoltări mai încete, ba din cauza unor resurse intelectuale mai mici - sau poate copilul nu vrea - pentru că este independent sau chiar îndărătnic. 

În câţiva ani de experienţă de lucru cu acest tip de copiii care nu se pliază pe dorinţele părinţilor şi pe dezirabilitatea profesorilor, am constatat că în aceşti copiii nici nu se prea investeşte. În primul rând, părinţii sunt dezamăgiţi, copilul NU ESTE CUMINTE, copilul NU ESTE ASCULTĂTOR, MERITĂ DE LA MOŞUL O NUIELUŞĂ. În al doilea rând, în urma evaluărilor, copilul nu se încadrează nici la şcoală în rândurilor celor buni. Părinţii sunt o dată în plus dezamăgiţi şi se comportă ca atare: îl cicălesc, îi vorbesc răstit, îl dojenesc pentru orice pas greşit. Copilul resimte dezamăgirea părinţilor, îşi traduce în minţişoara lui că NU ESTE UN COPIL BUN şi tapiţează palatul sufletului cu frustrări, pe care nu le va putea rezolva, comportamentul lui poate deveni cu atât mai indezirabil. Se îndepărtează de părinţi, se îndepărtează de ei înşişi.

Pentru că nu este copil de excelenţă, nu se investeşte prea mult în el. Nu ai să îl găseşti nici la cercul de dans, nici la cel de artă. Nu ai să îl găseşti nici la pregătirile suplimentare, pentru că nu e copil de olimpiadă. Nu ai să îi găseşti numele nici pe pereţii şcolii, pentru că nu aduce diplome.Nu ai să îl găseşti nici în centrul familiei acasă.

Ai să îl găseşti totuşi în discuţiile din cancelarie sau în discuţiile din familie: nu ştiu ce să mă mai fac cu el. Nu mă ascultă. Nu face nimic toată ziua. Face numai rele. 

Pentru că da, copilul face ce poate ca să ne atragă atenţia. Ştie din start, asumat, că NU E COPIL BUN (aude asta mereu de la noi) şi face ce se pricepe pentru a atrage atenţia. Acea atenţie pe care noi o îndreptăm cu precădere înspre copilul mai bun este cerşită prin toate mijloacele de copilul pe care îl etichetăm ca fiind rău.

Eugenismul venit de la spartani se aplică cu succes şi în familiile şi şcolile româneşti. Copiii puternici, inteligenţi, sănătoşi sunt cei care PROMIT. Sunt cei în care investim cel mai mult. Ceilalţi se "aruncă" în groapa ruşinii. Nu îi mai aruncăm precum spartanii în groapa de gunoi, însă îi învelim în cuvinte urâte, în cuvinte repezite, în etichitări pe care şi le asumă, în vorbe grele, într-o critică continuă, critică grea.

Poate că este un proces normal al speciei umane să îşi selecteze membrii cei mai puternici.

Însă, atâta timp cât copiii de tot felul încă există, ar trebui să lăsăm deoparte mândria şi ruşinea. Să luăm la purtător responsabilitatea. Şi să INVESTIM în copiii noştri, bani şi speranţe. 

Vedeţi culmea investiţiei în copii? 

Într-un "copil bun" investeşti mai mult, considerând că are şanse mai mari. Tu crezi despre tine că eşti un părinte sau profesor bun.

Într-un "copil slab" investeşti mai puţin. Chiar şi tu crezi atunci despre tine că eşti un părinte sau profesor slab. Copilul slab se întăreşte. Cu investiţie. El are nevoie de cea mai mare investiţie. Cu cât este mai slab, tu cu atât mai mult trebuie să investeşti în el: bani şi speranţe. Cu atât îl vezi avansând, cu atât mai mult te consideri un părinte sau profesor bun.