Această fotografie datează din 17 aprilie 1940 şi a fost primită de străbunicul meu, Vasile Mihăilescu. El este micul Dorel, fiul unor rude din Bucureşti. La 3 anişori şi jumătate era un cavaler foarte mândru. Numai că soarta lui este una tare nefericită, căci, câţiva ani mai târziu, s-a înţepat într-o sârmă şi a murit de tetanos. Fotografia m-a impresionat atât prin această poveste, dar şi prin scrisul ce pare pictat de pe verso!
Ma bucur ca te fascineaza tot ce am mai reusit eu sa recuperez din obiectele bunicii mele. Imi amintesc cum, mica fiind, mamaia scotea dintr-o cutie care probabil ca avusese in ea bomboane fine, un teanc mare de poze. Acestea erau amintirile ei din tinerete. Si incepea apoi si imi vorbea despre toate personajele de acolo, crampeie din viata lor, episoade mai vesele sau mai triste. Revazandu-le acum cu tine, nu pot sa nu constat ca oamenii erau altfel atunci. Mai romantici, mai visatori, mai atasati unii de altii! Am sa-ti spun si eu despre fiecare tot ce-mi povestea mamaia mea atunci! Sa le pastrezi si tu,sa duci povestile mai departe
Ce soarta cruda!
Pentru maine va pregatesc o surpriza cu umor. :)
CORA, si eu am poze de la inceputul secolului, ma impresioneaza si pe mine caligrafia atat de placuta si cursiva, poate fi citita cu multa usurinta.
Diana are dreptate, o soarta cruda la rapus pe micut si iata ce inseamna ca parintii sa pastreze lucruri ce declanseaza amintiri si trairi trecute.
Va doresc duminica placuta!
Sarut-mana..."mama"!
Buna dimineata, Paul! Fotografiile, fara sa vrem , declanseaza amintiri: placute sau mai putin placute dar sunt oglinzi ale vietii oamenilor. Oameni cu destine diferite. Fericite sau nefericite. E imposibil sa nu te emotionezi cand le vezi la atatia ani de cand a fost facute. mai ales ca ele apartin familiei tale.
e simpatic in poza:)