CORA
Sunt una dintre cei 27.213 de locuitori ai Olteniței, oraș care a fost întemeiat în urmă cu 157 de ani. Așadar, ieri a fost ziua mea de oltenițeancă, a fost ziua noastră, a tuturor celor care populăm acest oraș.

Aici m-am născut, aici am trăit cele mai frumoase clipe ale copilăriei, aici am crescut și am devenit adolescenta entuziastă și plină de vise care s-a transformat astăzi în tânăra dornică de afirmare, pentru care Oltenița, din păcate, nu aferă prea multe lucruri. Pot ierta, însă, Oltenița, pentru faptul că nu mă primește și în lumea muncii de aici. O iert pentru că mi-a oferit cea mai bună mamă, cei mai buni prieteni. Și pentru că aici mi-am întâlnit iubirea. E paradoxal că, deși nu îmi pot construi un loc al meu aici, revin totuși la fiecare sfârșit de săptămână, ACASĂ, în locul copilăriei și al adolescenței mele.

Ce aș putea să urez eu Olteniței în ziua întemeierii ei? Să se dezvolte, să aibă primari gospodari, să intre în zona metropolitană a Bucureștilor cât mai repede cu putință și să aibă locuitori care să conducă la dezvoltarea ei optimă!

Puteți citi aici, pe site-ul Oltenițenilor , www.olteniteanul.ro, mai multe date despre oraș!

Despre Oltenita am mai scris aici! si aici.
CORA
Se anunţă la TV că mâine e grevă. Zău? La noi, pe toate uşile şcolii scrie mare: pe 22 aprilie NU e grevă. Prin judeţul Călăraşi e aceeaşi poveste, prin ţară sunt convinsă că e la fel.
Să fie clar, salariile tot mici sunt, tot ciopârţite sunt în urma salarizării, iar Boc şi Băsescu tot de disponibilizări cu zecile de mii vorbesc. Iar noi ce facem? Renunţăm la grevă! A început să ne placă, cred, că altfel nu pot să înţeleg ce se întâmplă cu noi de acceptăm să fim bătaia de joc a politicienilor incompetenţi şi de râsul societăţii. Noi singuri ne călcăm în picioare demnitatea profesională prin atitudinea asta pe care o avem. Demnă de toată sila.
Nu suntem decât nişte lătrăi, care mârâim de nu mai putem, dar apoi stăm că mieii la tăiere când vine vorba să trecem la fapte.
Vai, vezi tu Doamne, mâine era probă de Bac. Şi? Să nu sufere copiii! Nu zău, că zic eu că s-a gândit cineva la deţinuţii ale căror cazuri nu au fost analizate de procurori când au fost în grevă. Şi, să ne înţelegem, acolo putea fi vorba de oameni închişi pe nedrept, era vorba de libertatea lor! Dar, în faţa magistraţilor, nimeni nu a suflat! Şi şi-au păstrat şi sporurile!
Pe când noi ce facem? Ne batem joc noi de noi! Ruşine să ne fie! Nouă, liderilor de sindicat şi tuturor celor laşi, care simţindu-se şantajaţi prin posturile pe care le deţin, boicotează protestul de mâine!
Îmi amintesc de ameninţarea că nu trecem note în catalog, semestrul trecut. Noi ne-am conformat! Cică să protestăm. Şi, până la urmă, la finalul semestrului, am primit indicaţii să trecem notele! SĂ fi vazut bătaie pe cataloage, care să apuce mai repede să transcrie notele! Semestrul ăsta, iar am primit indicaţii să nu trecem note. Da da, staţi pe aproape, că eu le-am trecut pe toate! De ce? Pentru că oricum nu sunteţi în stare, dragi lideri, să duceţi vreo formă de protest la bun sfârşit! Pentru că sunteţi şantajabili!
Iar de acum încolo, mi-am zis: am să fiu prima spărgătoare de grevă! Şi nu pentru că aş fi mulţumită de ceea ce se întâmplă în sistem sau pentru că ţin cu dinţii de salariu, să nu mi se taie ziua! Ci pentru că protestez împotriva activităţii sindicatelor, care, după părerea mea, mai rău încurcă decât descurcă! ÎMi vine să huidui...dar mă abţin...
CORA
CORA
Astăzi a fost una dintre acele zile de care oamenii se tem. Ziua în care se suprapune marţea cu ghinionistul 13. Superstiţie, crez sau idioţenie. Fiecare după cum consideră. În ceea ce mă priveşte, e autosugestie. E o energie negativă emisă de un gând nejustificabil, energie care atrage alte energii negative şi care, în cele din urmă, se concretizează în întâmplări care ne tulbură. E cam aceeaşi "politică" care merge pe principiul "ai grijă ce îţi doreşti, că e posibil să ţi se întâmple".

Până în clasa a XII-a, credeam în aceste superstiţii. În clasa a XII-a, în timpull săptămânilor când dădeam Bacalaureatul, o cucuvea îmi cânta în fiecare seară înainte să adorm. Ba mai mult, mi se întâmpla să mă trezesc şi să înţepenesc de frică: precis o să mi se întâmple ceva rău, mâine la proba orală! Precis o să extrag un bilet cu un subiect pe care nu îl ştiu..precis...precis..precis...mă gândeam eu la mii de psoibilităţi în care comisia mai că nu mă linşa. Şi cucuveaua tot cânta. La un moment dat, am închis ochii şi mi-am zis. Cora, calm! Dumnezeu nu te va lăsa în momentul ăsta greu! Cu siguranţă va fi bine! Ia uite, de unde ştii tu că pasărea asta nu îţi aduce semnul că mâine totul va merge exact aşa cum îţi doreşti? În primul rând, gândul bun m-a adormit. În al doilea rând, am extras chiar biletul la care am descurcat cel mai bine, mai bine de atât nici că se putea. Eh, iată deci, prietena mea cucuveaua, cum îmi aduce mie numai semnale pozitive. Bineînţeles, m-a vizitat în toată acea perioadă, iar media finală a fost una gigant, la care nu m-aş fi aşteptat în veci. Numai că, de fiecare dată când auzeam cucuveaua, mă gândeam ce noroc voi avea! Sunt convinsă că acea cucuvea nu are nicio vină pentru tot binele ce a urmat. Ci faptul că am avut gânduri pozitive, că am avut încredere în Dumnezeu, care nu m-ar fi putut părăsi tocmai în acel moment greu!

Aseară, am primit o veste teribilă, care ar fi schimbat anumite lucruri din viaţa mea care îmi plac şi la care nu aş vrea să renunţ! Nu am putut dormi...m-am tot gândit şi răzgândit...poate ştiţi şi voi cum e cu gândurile astea care nu dau pace. De dimineaţă, buimacă de atâtea frământări, mi-am aşezat totuşi, zâmbetul pe chip şi am pornit înspre şcoală, unde lucrurile au mers minunat! În spre prânz, am vorbit cu mama şi i-am spus "Ce va fi va fi, am să trec eu şi peste asta şi gata!". Apoi la facultate, timpul a trecut rapd, apoi am primit un telefon care mi-a luat piatra de pe suflet! S-a modificat schimbarea! Recunosc, m-am gândit că azi, marţi, 13, e posibil să îmi aducă...ce credeţi? Noroc, normal! Şi mi l-a adus!!!
CORA
Corcodușul de sub fereastra mea înflorește pe zi de primăvară ce trece!




PS. Stau la etajul 3! :)
CORA
Monica drăguțica m-a însărcinat cu o leapșa care sună interesant. Să vedem:
SUNT Cora.
AS VREA să fiu veșnic echilibrată emoțional.
PASTREZ lucrurile cu valoare sentimentală.
MI-AS FI DORIT să fiu slabă. Slăbănoagă.
NU IMI PLAC manelele (tocmai am avut o aventură cu maneliști, care m-a făcut să dau cu promptitudine acest răspuns).
MA TEM de moarte.
AUD M2M - Love Left for me.
IMI PARE RAU ca am momente de slăbiciune, în care îmi ies din fire.
IMI PLACE să visez cu ochii deschiși.
NU SUNT materialistă.
DANSEZ oriunde, cu prietenii, până la epuizare.
CANT atunci când gătesc.
NICIODATA nu aș face avort.
NU SUNT perseverentă.
NU IMI PLACE DE MINE cu kilograme în surplus. În rest,mă ador!!!
SUNT CONFUZA atunci când vine vorba de ispite.
AM NEVOIE DE perseverență. Și de voință. Și de ambiție.
RAR mi se întâmplă să mă las rănită.
PLANG atunci când mă doare ceva tare tare (fizic și sufletește).
AR TREBUI să mă apuc de atâtea lucruri, însă e așa de interesant să ai multe lucruri de făcut și să nu faci nimic! :D

Leapșapleacăcătre cine se simte atras de ea. :)


UPDATE: Am primit un premiu de la Nikol! Poate fi preluat odat[ cu leapsa, de oricine doreste!
CORA
"Eu când vreau să fluier, fluier" este filmul care poate fi cu ușurință catalogat ca fiind unul slab. Mai ales de cei care nu îl privesc cu ochi avizat, profesionist. Unghiul din care l-am văzut eu este cel de psihopedagog. Din punctul meu de vedere, filmul atacă una dintre cele mai stringente probleme ale societăți românești - exodul forței de muncă în țările occidentale și consecințele acestuia pentru copiii noștri.
Din acest punct de vedere, filmul redă dureros de real acest spin din coasta societății noastre.

************

Pe scurt, filmul se centrează pe povestea unui adolescent de 18 ani, provenit dintr-o familie distorsionată, cu un tată bolnav și o mamă plecată în Italia, un adolescent care cade în plasa delincvenței juvenile, ajungând astfel într-un centru de corecție (închisoare). În responsabilitatea lui rămâne fratele lui mai mic, pentru care își dorește o adolescență diferită de cea a sa. Numai că mama lor, recent întoarsă din străinătate, își dorește să repete istoria, dorind să își ia copilul cu ea, așa cum făcuse și cu Silviu, pe care , atunci când își găsea un iubit, îl făcea pachet și îl trimitea în România.

Silviu vrea cu tot dinadinsul să îl salveze pe fratele lui de dezamăgirea transmformată în dramă la care el însuși a fost supus prin iresponsabilitatea unei mame descrisă ca fiind egoistă.

Ideea mamei de a-l lua pe fratele lui Silviu cu ea naște în el un conflict pe care, cu stângăcia de a-și controla eficient furtuna interioară, o rezolvă așa cum crede el mai bine. Fluierând. :) Fluieratul fiind simbloul rebeliunii adolescentine a lui Silviu.

******

Acțiunea filmului este centrată pe furtuna interioară a lui Silviu. Imaginile sunt statice. Cuvintele sunt puține. Și, de cele mai multe ori, izbitoare. Despre detalii cinematografice tehnice puteți citi aici, într-un comentariu al lui Pitbull, care a realizat o cronică care, pentru mine a fost edificatoare.

*******

În urma vizionării acestui film am constatat că nu știu să văd un film. Că nu pot aprecia valoarea lui, pentru că nu am grila de apreciere corectă. Aș putea să spun că am plecat un pic dezamăgită de la cinema, mai ales de final. Final care am înțeles că este unul foarte bine ales. Poate că tocmai d-asta am și fost intrigată de el. Citind apoi opinii specializate, am ajuns la concluzia că problema e la mine, deci ar fi cazul să mă opresc de la comentarii răutacioase.


******

Ceea ce m-a izbit a fost cruzimea cu care regizorul a transpus în peliculă viața din detenție. Muzică de calitate josnică, limbaj colorat, vulgar (mă întreb încă cum vor traduce în engleză anumite expresii tipic românești, fără a distorsiona expresivitatea lor), comportamente de mahala, violența în floare.
Am auzit persoane care se întreabă dacă chiar era cazul să arătăm tuturor hibele românești și dacă chiar era nevoie să ne facem pe noi no de râs. Subiectul rămâne de comentat, părerea mea fiind că un film bun nu se poate complace în compromisul acoperirii realității. De altfel, ceea ce adaugă valoare acesui film este tocmai gradul ridicat de congruență cu realitatea.

******

În mod evident, juriul Festivalului de la Berlin a știut ce și, mai ales, de ce premiază "Eu când vreau să fluier, fluier".

******

Această postare a fost în mod intenționat amânată, pentru a scrie numai ceea ce a rămas în memorie, după ce a intervenit uitarea. Sunt aspecte pe care nu le-am comentat, cum ar fi așa zisa iubire dintre Silviu și Ana, despre care am tot auzit vorbindi-se (în ceea ce mă privește, nu aceasta este punctul central al filmului - decât poate pentru a evidenția modul în care un tânăr mai percepe astăzi o relație). Așadar, dacă aveți și alte puncte de comentat, aștept schimbul de impresii.

sursa foto aici
CORA

Tabloul care o inchipuie pe Gala ‘Leda Atomica’ se incadreaza in acelasi stil nonconformist si modern al lui Dali. Operele sale sunt pline de intelesuri ascunse si de simboluri greu de descifrat. Lucrarea ‘Leda Atomica’ are drept substrat eterna dihotomie “esenta vs. aparenta”. Toate elementele din pictura plutesc chiar daca in aparenta acesta se ating. Gala pare sa atinga capul lebedei si sa atinga piedestalul insa in realitate leviteaza. Intentiile acesteia raman ascunse lasand loc la interpretari.

Misterul care te inconjoara te aseamana cu Gala, femeia pe care Dali a incercat sa o descopere toata viata gasindu-i intotdeauna noi fatete pe care le-a imortalizat in lucrarile sale.


Acesta este rezultatului unui QUIZ care mi-a părut tare interesant de pe Kudika.
CORA
De la Adelin şi de la Ana, care ne pune la încercare prietenia! Mulţumesc, Adelin! Mulţumesc, Ana!








Premiul de la Adelin este însoţit de următoarele precizări:

1. Sa postezi premiul.

2. Sa spui din partea cui este oferit.

3. Sa oferi premiul altor 12 prieteni.
12? Wow! Ana Thomas, Laura, Adizzi, Tasha, Angi, Elite, , Mariana, Ana, Monica Daniela, Laura, Terra, Claudia


4. Sa afisezi linkul lor.


5. Sa le dai de stire intr-un comentariu pe al lor blog.

6. Sa faci o lista cu 10 lucruri care-ti plac
- florile de primăvară
- trandafirii
- cărţile bune
- filmele captivante
- genţile mari
- bijuteriile cu Camee
- vasul de aromaterapie
- farfuriile colorate
- inghetata de vanilie
- oja rosie
CORA




CORA
Pentru voi toți!



Primit de la Ana și Mariana! Regula:
"se "ridica" si se posteaza pe blogurile acelor persoane care imi sunt prietene/prieteni.

Eu il daruiesc cu drag tuturor celor care imi sunteti prieteni,deci nu va sfiiti, luati-l si postati-l pe blogurile voastre si pastrati regula: nu il daruiti personal nimanui, si daruiti-l de fapt tuturor, insa asteptati sa va vedeti PRIETENII!"


CORA
Vineri, am văzut primul copac înflorit! Și l-am fotografiat!

Simt cum mă inundă primăvara, mă complac în renaștere, simt cum mă reinventez cu fiecare petală de floare de cireș. Și aștept. Aștept verdele. Vreau să îmi fie furate privirile numai de verde, să mă sufoc de verde. De verde proaspăt. Fraged. Cu speranță.
CORA

Lumină și dangăt în miez de noapte adună creștinii la marea sărbătoare a Învierii lui Hristos, la cea mai strălucită și cea mai așteptată dintre toate sărbătorile din calendarul creștin. E frumos, este feeric. N-ai cum să nu te transpui atunci când și cel mai sărac, și cel mai bogat, când și cel mai învățat și cel mai neînvățat se află sub minunata și binefăcătoarea înrâurire a veseliei fără seamăn. Bisericile sunt neîncăpătoare, pentru moment, pentru că fiecare dintre noi vine la Casa lui Dumnezeu - lăsându-și propria casă - ca să primească lumină din Lumină. Se apropie miezul nopții. O citire monotonă la strană se amestecă cu forfota celor sosiți. Grijulii, slujitorii sfântului Altar verifică amănuntele din cărțile de slujbă, astfel încât să nu le scape nimic din îndatoririle ce le-ar avea față de cea mai mare dintre duminicile anului, față de Ziua Învierii. Cinci, patru, trei, două minute. Se sting toate luminile din locașul sfânt. Amnarul smulge de la piatră, de la cremene, scânnteile noii lumini, ale luminii ascunse de Dumnezeu în inima cea mai tare a pământului. Iasca primește lumina, lumina Învierii, o transformă în foc și în flacără. Se aprinde cea dintâi făclie, albă, curată, nepătată. Din ea va lua poporul credincios, cu lăcomie sfântă, izvor nou de curățire, de viață nouă, de nădejdi neînșelate, de dragoste nețărmuită.
Se trage perdeaua de la Sfintele Uși, se deschid Ușile Îmmpărătești. Fața preotului, luminată de făclia cea nouă, strigă în noapte, străpungând ca o sabie întunericul din biserică și din suflete: "Veniți de primiți LUMINĂ". Dorința dde a fi primul și răbdarea de a fi cuminte de bat cap în cap. Dar, încetul cu încetul, luminițele se înmulțesc, strălucirea multelor raze inundă sfântul lăcaș împreună cu sufletele credincioșilor.
Ce bine este să ai lumină din Lumina-Hristos, din Învierea Fiului lui Dumnezeu! O privești cu gingășie, o ocrotești să nu se stingă, îți pui în suflet dorințe noi. Slujba se mută sub cerul lui Dumnezeu. Și iarăși bate clopotul. Măsuța de afară, c un altar de rugăciune, se înconjoară din toate părțile. Se citește răspicat, de la Matei. Se istorisește Învierea lui Hristos. Încă puțin și preotul, cu Sfânta Cruce ridicată în văzduh, proclamă: HRISTOS A ÎNVIAT! Iar noi, în toată țara, pe tot globul pământesc unde se află suflet de român, răspundem din toată inima la apelul lui Dumnezeu: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!


Părintele Calist

* Material preluat din revista DOINA, nr.4 din anul 1993



CORA
Un material care vine în completarea gândurilor mele poate fi găsit aici.

A fost bine articulată ideea. Greva în educație nu blochează nimic! De aceea nimeni nu se avântă să răspundă nevoilor noastre...
CORA


Însoțesc rugăciunea narcisei mele cu versurile primite astăzi de la Mariana, care emană atâta iubire și putere de iertare!!!

Astăzi, Iubirea are culoarea jertfirii...
Astăzi, Jertfa are culoarea iubirii...

Pe un loc înalt, cel mai înalt, Iubirea îşi desface braţele
pentru cea mai largă îmbrăţişare...
şi cea mai caldă...şi cea mai înlăcrimată!...
Îmbrăţişarea care schimbă vieţi...pe totdeauna...

Astăzi Cuvântul tace...doar câte o şoaptă de iubire se aude...,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!"...
Astăzi Cuvântul tace...dar STRIGĂ IUBIREA RĂSTIGNITĂ...
strigă atât de puternic încât ecoul acesta răsună repetat în inimile golite de ,,eu"...pentru o umplere cu Hristos...

Astăzi vreau să învăţ să tac, pentru că vreau, Doamne, să vorbeşti Tu...doar Tu...doar Tu să foloseşti inima mea şi gura mea din clipa în care le vei înnoi după chipul Iubirii Tale Sfinte... pe totdeauna...

Fără Tine, cuvintele mele sunt slabe...şi goale...şi triste...

Doar ecoul Cuvintelor Tale vor mai răzbate lin, ca o adiere divină...de la o inimă la alta...inimi însetate de Lumină, mergând prin ,,noapte", căutând Lumina...urcând Calvarul împreună...aşteptând INVIEREA...

...şi dacă azi ar trebui să spun ceva, aş vrea să spun:
,,Te iubesc , Doamne, şi îţi mulţumesc!
Te iubesc, soţul meu, şi copilul meu!...
Te iubesc fratele meu şi sora mea!...
Vă iubesc, prieteni ai mei!...
Vă iubesc, vrăjmaşi ai mei, cu iubirea Lui...a mea e prea slabă...
Vino , Doamne, în inima mea cu iubirea Ta sfântă!!!


Friday Flowers este ideea Anei.
CORA
Ieri, grevă spontană la RATB. Bucureștenii au fost tare supărați. Și enervați. Și obosiți, presupun. Pentru că au mers pe jos. Auzeam în spatele meu discuții cu nerv legate de "nesimțirea salariaților cu dooojdemilioane pe lună, care se răscoală că așa vor ei, idioții lumii!!!"

Pe mine m-a afectat și nu prea greva ratbistă, pentru că oricum merg la școală pe jos. Aș fi avut de mers până la ceainăria de la Cotroceni (unde, da, am fost din nou!), însă am mers la pas vioi, ceea ce mi-a făcut tare bine.

Îi înțeleg pe cei care au fost supărați ieri, pentru că e probabil frustrant să te trezești dimineața la ora obișnuită, să mergi în stație, să aștepți, să aștepți, să aștepți și să nu înțelegi de ce nu mai apare tramvelu. Bineînțeles că urmează să iei un taxi, însă deja ești în întârziere. Da, asta trebuie să fie tare frustrant. Măcar dacă anunțau și ei cu o zi înainte, să știe oamenii să se trezească mai devreme!

Și totuși...

Eu nu îi condamn mai deloc pe ratbiști. Din contră. I-aș lua drept model. Au avut curajul să pună deodată piciorul în prag, nemulțumiți de faptul că salariile lor vor scădea. Deși mie mi se par mari, în comparație cu venitul meu de profesor, nu mă avânt să îi judec, pentru că sunt convinsă că nu au un program de lucru lejer. Iar despre traficul bucureștean știm cu toții cât poate fi de stresant.

Ieri, șoferii RATB ne-au arătat cât sunt de importanți în viața noastră de zi cu zi. În urma a nici 24 de ore de grevă, ne-am dat cu toții seama cât de dependenți suntem de ei. Pentru că da, dependența din noi ne-a îndemnat să fim așa nervoși. E ca și cum cineva fură țigările unui fumător înrăit într-o zi de Paște, când magazinele sunt aproape toate închise.

Și nu pot să nu mă uit în grădina mea și să mă gândesc că poate ar trebui ca și noi, educatorii, să arătăm într-un mod asemănător, cât suntem de importanți pentru societatea asta. Noi lătrăm pe unde apucăm că murim de foame, plângem pe la posturile teve, ne jelim cunoscuților, îi blestemăm pe demmnitari să trăiască și ei cu noo milioane pe lună sau să își petreacă sărbătorile cu o sumă infimă de bani (exact ca a noastră). Amenințăm că nu trecem note în cataloage. Că nu încheiem medii. Că înghețăm anul. Că nu mai organizăm examene. Așa și? Lătrăm asta de cel puțin 8 ani încoace. Și ia uite ce s-au mai speriat ai noștri...

Ratbiștii ce au făcut? Cum au simțit că ceva nu le convine, au dat o lecție de ținut minte. Și au negociat la sânge drepturile lor salariale. Au arătat că fără ei e cam nasol prin bucurești și au reușit să obțină, în mare, cam ce au dorit. Pe când noi, profesorii, ce facem? Și în plus, ce rezolvăm???