CORA
De mâine revin în cancelarie. Vacanţa a zburat - parcă prea repede - şi semnele toamnei se arată: ploi, e ceva mai frig decât săptămâna trecută şi...începe şcoala! Până vin elevii, mai e! Dar trebuie să ne pregătim să îi aşteptăm, nu?
CORA
Astăzi plouă...vreme numai bună de amintiri! Amintirea pelerinajului în Alba. La mânăstirea Sf. Ioan Botezătorul de la Strungari.
Probabil că această mânăstire este cea mai apropiată spiritual de Olteniţa, pentru că aici slujesc cu multă slavă două olteniţence. De asemenea, oameni ai bisericilor de aici au mers multă vreme acolo pentru a ajuta la construirea mânăstirii. Iar unul dintre ei este chiar Răzvan, care a mers timp de 4 ani, câte o lună pe an, să ajute...cu ce era de ajutat. De asemenea, Marian, cel care ne-a însoţit în acest pelerinaj, a stat acolo 8 ani, la rând!
Sâmbătă a fost hramul acestei Mânăstiri, astfel încât cei doi au dorit din tot sufletul să mergem acolo, cu toate sacrificiile posibile. Am plecat aşadar la lungul drum eu, Otilia, Răzvan şi Marian.
Ziua I
Ne-am îmbarcat, cu multă curiozitate duhovnicească din partea mea şi a Otiliei, dar cu mult dor duhovnicesc din partea celor doi băieţi, şi am pornit înspre mânăstire. Traseul: Olteniţa-Bucureşti-Piteşti-Valea Oltului-Sibiu-Sebeş-Strungari (mânăstire)
Drumul înspre Bucureşti a fost parcă mai aglomerat ca niciodată. Prin Bucureşti cred că nu mai are rost să vă spun că am făcut aproximativ o oră şi jumătate. Pe autostradă a fost ca pe autostradă. Am ocolit Piteştiul pe centură, după care, când să întrăm pe valea Oltului...stop. Se taie filmul. Un şir luuuuuuung de maşini se întindea în faţa noastră. Zvon: o cisternă s-a răsturnat pe şosea. Perfect. De ce mai aveam nevoie pe un drum aşa anevoios? Se pare că Dumnezeu ne încearcă răbdarea. Nu-i bai. Avem din plin. Uite, e o ocazie numai bună să zăbovim la Mânăstirea Cozia.

**************

Mânăstirea Cozia mi s-a întipărit în minte prin cuminţenia ei, prin modul statornic în care stă dovadă a credinţei neamului românesc. Chiar aici, pe malul Oltului, care curge lin, de-o veşnicie parcă.
Pictura veche şi o mireasmă de credinţă mi-au trezit o rugăciune simplă. Muzeul mânăstirii este dovada trecerii timpului şi poartă însemne ale acesteia.
În fântănă zac mulţi bani. Poate că sunt aruncaţi acolo împreună cu o rugăciune. Sau poate din superstiţie. Oricum, sper că spre folosul mânăstirii.
*************

Ieşim. în faţa mânăstirii se formase o coadă imensă. Mai treceau meşini din sens opus şi ne spuneau că avem de înfruntat cam 20 de km de...coadă. Bun. România e ţara cozilor. Avem înmagazinat în noi instinctul de coadă. La butelii şi pâine înainte de '89, la semafoare prin Bucureşti. Şi după cisternă, pe Valea Oltului.

Nici nu ştiu cât am rămas blocaţi chiar acolo, în faţa mânăstirii Cozia. Vă spuneam doar că acolo timpul are alte dimensiuni...
Nu am apucat să vedem decât o mică parte a Văii Oltului, căci noaptea îşi intra în drepturi, iar autorităţile române au rezolvat cu greu problema cisternei. Ca-n România.
Prin Sibiu am zburat efectiv. Numai că mi-a plăcut atmosfera nopţii în Sibiu.
Pe la 23 am ajuns. La mânăstire. Undeva în munte, ruptă de lume, aşa cum îi stă bine unei mânăstiri.
Măicuţele forfoteau prin curte, pregătind toate cele necesare pentru hram. Erau veniţi aici şi alţi olteniţeni. Noi, fetele, am dormit în cameră cu femeile olteniţence. Iar băieţii în chilia ce fusese vreme de 8 ani a lui Marian. Frumos. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă...ziua I
CORA
Dinamo

UPDATE:
Aseară nu a fost vorba de noroc. Aseară a fost vorba de motivaţie. De acel ceva care a activat la jucători spiritul de echipă. Şi care i-a făcut să joace...şi să închidă guri. Multe. Da, sunt dinamovistă! Iar ei sunt adevăraţi eroi. Mai ceva decât cei de la Termopile!

Mi-a plăcut enorm un post al lui Tolontan, care spunea că cei de la masa verde nu puteau omori sansele lui Dinamo din cauza suporterilor. Şi astfel, AU DECIS SĂ LASE FOTBALUL SĂ ÎŞI SPUNĂ CUVÂNTUL.

****
Astăzi plec! La mare...depărtare de casă. Trec munţii, înspre Alba! Să fiţi cuminţi!
CORA
Pentru voi


Persoanele care urmeaza sa completeze lantul sunt:
Alexandra
Cristina
Orianda
Mariana
Carmen
Mihaela
Catalin
Sergiu
Anne
Gabrielle
Ana
Ana-Maria
Paul
Carmen
Elite
Julie
Emanuel Tivadar
Lory
Terra
Mihaela Barta
Eveln

*trimite-mi-l inapoi - daca ma numeri printre prietenii tai;


* nici o trimitere... mai ai inca de lucru la relatia ta cu ceilalti;

*2 trimiteri...esti amabila, dar ai nevoie sa te exteriorizezi;

*4 trimiteri...ti-ai ales bine prietenele;

*6 trimiteri... esti dintre cei mai populari, si acesta este probabil motivul pentru care esti in lista mea!
CORA
Se spune că gradul de civilizaţie al unei societăţi se măsoară în cantitatea de apă pe care o consumă. Prin apă scăpăm de "impurităţile" de pe corpul nostru, de pe obiectele noastre şi din...toaleta noastră.
Ştim cu toţii de unde provine apa pe care o folosim. Ştim însă şi unde ajunge după ce o folosim?
Orice locuitor al oraşului Budeşti, dar şi orice trecător peste podul de pe Dâmboviţa ştie mirosul civilizaţiei bucureştenilor.
Trec aproape zilnic prin acel loc şi am de fiecare dată grijă să închid geamurile maşinii, căci altfel m-aş îmbolnăvi de hepatită. Şi tot pătrund miresme de ouă stricate.
Nu vă puteţi imagina ce miros de varză clocită are civilizaţia!
CORA
Printre toate fotografiile vechi pe care mama le-a păstrat de la bunica ei, am găsit un răvaş de dragoste, păstrat poate cu multă tandreţe. Nu ştiu dacă i-a fost trimis de cel ce avea să devină apoi soţul ei sau de un alt pretendent, dar, oricine ar fi, se pare că a iubit-o!



"Dragă Miţa, îţi mulţumesc pentru felicitarea de ziua onomastică a fiinţei mele!"
"Aştept răspuns. Urgent"

* Ştiu că probabil vă par zgârcită la vorbe, dar vă las pe voi să descifraţi versurile care stau pe verso şi vă las să degustaţi din sentimentele amorezului de altădată! (cu un click pe fotografie veţi reuşi să o măriţi)

Din păcate, este datată doar din 30 iunie, fără an, pentru a putea şti de cât timp este păstrată această epitolă amoroasă! Oricum, tind să cred că este anterioară anului 1920. Mă surprinde deci frumuseţea imaginii colorate, care era probabil raritate la acea vreme.
CORA


Teoretic, s-a terminat! Practic, rămâne o stare de spirit pe care nu o pot alunga, oricât de tare se încăpăţânează toţi să-mi spună că în seara asta merg la serviciu sau că peste o săptămână merg la şcoală! Ce să-mi fac? Încă îmi stă mintea la plajă, la apă...
Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi transmis gânduri bune de ziua mea! A avut mama grijă să mi le citească pe toate!
A propos! Ştiaţi că mai vreau la mare?
23
CORA
De astăzi înainte şi până la anul pe vremea asta am decis să am 23 de ani. :D
Şi mi-e bine.
Pentru că prietenii m-au sunat să îmi transmită gândurile lor bune şi mulţi ani încă de azi-noapte de la 00.00.
Şi pentru că plec la mare! Pentru că şi anul acesta, ca şi anul trecut, mi-am dăruit marea. Şi este cel mai însorit şi ...sărat cadou!
Rămâneţi cu bine!
CORA
Sărbătoarea de astăzi este înălţătoare. Aducătoare de mângăiere sufletească. Izbăvitoare.
Astăzi ne rugăm mai aprins la icoana Maicii Domnului, pentru că astăzi trupul acesteia s-a ridicat la Ceruri şi de atunci a devenit Maica tuturor oamenilor.
NU a fost rugăciune pe care să o fi înălţat Maicii Domnului şi care să rămână fără ecou. De aceea, Fecioară Preacurată, pe Tine Te Fericim!

**************
Îmi îndrept gândul meu bun înspre domnul meu diriginte şi înspre toţi prietenii mei care poartă numnele Născătoarei de Dumnezeu.
**************
Aceasta este icoana mea de suflet, care îmi aduce atâta mângâiere! O ofer cu mult drag sărbătoritilor de astăzi: Marian, Mariana, Marian, Ana, Ana-Maria, Mariana! Marian, Marina.

Înalţ o rugăciune către Măicuţa Domnului să aibă în pază sufletul bunicului meu, Marin!

Doamne ajută!
CORA
De vreo câteva zile mă benoclez în televizor şi citesc prin toate ziarele - cu o scârbă desăvârşită, evident - la decalarţiile pline de patos ale ministrului finanţelor care anunţa cu o nonşalanţă ce mă scoate din minţi că soluţia perfectă pentru a ieşi din criză este concediul de 10 zile - fără plată - de care vom beneficia toţi bugetarii.
Yupy! Vă daţi seama? 10 zile! Nici nu mă aşteptam să dau dintr-un concediu într-altul!
Îmi fac un mic calcul la bugetul personal şi...constat că într-una din lunile în care voi beneficia de magnificul concediu voi avea un venit de 400 RON. Şi mă apucă o bucurie teribilă! Îmi vine să ţopăi de fericire, o să am cu ce să-mi plătesc întreţinerea, chiria, telefoanele, mâncarea. Şi cred că îmi mai rămân şi ceva în plus, ca să mai cumpăr şi ceva materiale didactice, nişte chestii pentru "Ora de creativitate" pe care o plănuiesc pentru elevii mei.
Şi iar îmi vine să vomit! Vor învăţământ de calitate...standarde europene...vor performanţă! Iar eu am să le dau calitate...în criză!
Azi dimineaţă, însă, am avut parte de bombonica de pe tort. Era în reluare "Ştirea Zilei", unde ministrul muncii spunea că ar fi indicat ca directorii să ne convingă să facem cereri pentru aceste concedii fără plată. Şi că ar fi indicat să ne convingă, de asemenea, să venim la serviciu... Nu zău?
Iată cum m-am gândit eu!
Eu, din septembrie încolo, nu mai vreau salariu! Uite cum coalizez eu cu Statul şi mă duc la şcoală să fac voluntariat! La ce-mi trebuie salariu? O să merg frumos să educ generaţia de mâine, care ne va da pensie, aşa cum îmi daţi şi voi salariu. Ce naiba? Doar sunt tânără. N-am nevoie de perspective. Nici nu vreau să am o familie şi nişte copii cărora să le asigur un trai decent. Şi nici nu aş vrea să îmi cumpăr o casă!
Hai, mai coalizează cineva cu mine, în folosul Statului, al campaniilor de publicitate şi al perdelelor?

PS. Ce m-aş fi făcut dacă nu aveam al doilea job?
PPS: Ziua de azi mi-a fost îndulcită de Sergiu, care mi-a dăruit nişte flori superbe, de vineri, pe care să le împart cu voi!


CORA
Nu pierd niciodată niciun prilej de a culege flori, cele mai diverse flori Nici chiar atunci când merg la pădure.



Mă mir de fiecare dată de frumuseţea imensă a florilor mici. Mă miră că se ascund atât de bine în marea verde a copacilor. Mă miră cu câtă stăruinţă sălăşluiesc lângă imenşii pomi. Şi mă bucur de paradooxul naturii.



Sursa foto: Galeria personala - "Bucheţel de pădure" (29 martie 2009)
CORA
"Sase banci din top 10 au cumulat in semestrul I profituri nete de aproape 350 mil. euro, ca in vremurile bune din 2005-2006, in timp ce clientii lor companii se chinuie sa reziste in fata prabusirii vanzarilor si a dobanzilor mari la credite".

"BNR a inceput reducerea dobanzii-cheie in februarie, pornind de la 10,25%, dar la nivelul lunii mai bancile inca cereau dobanzi de peste 20% pe an la creditele corporate noi in lei cu valoarea de pana la 1 mil. euro (in echivalent), in timp ce pentru sume mai mari clientii tot aveau de platit 14-15% pe an. "

Sursa: www.zf.ro
CORA
POVESTE CU TÂLC
A fost odată că niciodată o capră. Ea avea trei iezişori, frumuşei şi tare inteligenţi. Numai că, doi dintre ei erau foarte zvăpăiaţi şi tare neascultători. Mama lor se supăra adesea pe ei şi le dădea drept exemplu pe fratele lor mai mic, care era, de altfel, foarte cuminte. Asculta de fiecare dată sfaturile mamei, era înţelegător şi îi cerea de fiecare dată voie înainte să facă ceva.
Într-o zi, capra a plecat în pădure, să aducă niscaiva iarbă pentru hrana puilor ei. Înainte să plece, i-a avertizat pe pui să fie cuminţei, să nu descuiE uşa nimănui, mai ales că lupul cam dădea târcoale gospodăriei lor. Au inventat împreună un cântec pe care mama avea să îl cânte la întoarcere, pentru ca puiuţii să îi deschidă uşa.
Numai că, lupul cel viclean a tras cu urechea la sfaturile mamei, a învăţat cântecelul şi, de îndată ce mama a plecat, a pus la cale să le vină de petrecanie iezişorilor.
După scurtă vreme, acesta a bătut la uşa iezilor, a murmurat cântecelul şi...a reuşit să îi facă pe cei doi fraţi mai mari să îi deschidă uşa, deşi puiul cel mic îi avertizase că aceea nu este vocea mamei lor. "Ia taci tu! Ce ştii? Nu vezi că eşti mic?"
Însă nu mică le-a fost mirarea când au văzut că au fost păcăliţi...au încercat să se ascundă, dar a fost în zadar, căci lupul viclean i-a găsit. Numai iedul cel mic a reuşit să se ascundă bine, în cuptor, astfel încât să nu fie găsit.
Vă imaginaţi numai ce durere a simţit capra la întoarcere. Doi dintre fii ei şi-au găsit sfârşitul într-un mod atât de brutal. Şi dacă ar fi fost mai atenţi...şi dacă l-ar fi ascultat pe iedul cel mic...
A doua zi, la uşa casei bate judecătorul pădurii, ursul, şi o anunţă pe capră că urmează să fie judecată pentru ucidere din culpă, deoarece fii ei au murit din cauza faptului că nu au fost supravegheaţi. Urmează să decadă din drepturile părinteşti, va merge la închisoare, iar iedul cel mic va fi adoptat de o familie de oiţe.
(poveste inpirată din "Capra cu trei iezi" - Ion Creangă)

*Postare inspirată de aici.
CORA

Sergiu
a avut o idee super genială şi plină de voie bună! Să zâmbim! Şi uite aşa vă transmit tuturor un zâmbet virtual uriaş!



Postarea lui mi-a amintit de un mesaj publicitar din RATB:
Zâmbetele aruncate întâmplător nu accentuează încălzirea globală! Fii mai spontan! Fii mai Nokia. :D
CORA

Augustin Vîju este unul dintre copiii care au câştigat locul I la Concursul "Drepturile copilului" aşa cum povesteam aici. Vă imaginaţi cât sunt de mândră de ei toţi, pentru că-s copii deştepţi, frumoşi şi simpatici!
Astăzi, am avut o surpriză de proporţii! Campionul Augustin are blog! MUZICA! A ales această denumire din motive lesne de înţeles. Numai că ceea ce nu puteţi intui este că îi place să cânte la chitară şi la pian! Chiar mi-a făcut o demonstraţie live la unul dintre pianele de la Muzeul "George Enescu"!
Vă invit şi pe voi să-l "citiţi" pe Augustin, dar, mai ales să-l ASCULTAŢI!

http://augustinviju.blogspot.com/
CORA
De la Adizzi provocare:
5 cărţi preferate:
"Quo Vadis" - Henryk Sienkiewich
"Întoarcerea la Hristos" - Ioan Ianolide
"Mizerabilii" - Victor Hugo
"Amintiri, vise, reflecţii" - C.G. Jung
"Pe aripile vântului" - Margaret Mitchell

5 melodii de sulfet:
"Simply the best" - Tina Turner

Tina Turner - Simply the Best
Asculta mai multe audio Muzica
"Diamonds and Rust" - Joan Baez

joan baez - diamonds and rust
Asculta mai multe audio Muzica
"Cine ştie" - Holograf

Cine ştie - Holograf
Asculta mai multe audio Muzica
"Ricordi del Cuore" - Amadeo Minghi

amadeo minghi-ricordi del cuore
Asculta mai multe audio Muzica
"La petite fille de la mer" - Vangelis

La Petite Fille De La Mer
Asculta mai multe audio Muzica

5 persoane dragi:
Doar cinci???
Mama, Răzvan, după care pe acelaşi plan: Corina, Corina, Simona, Nina, Oty, Flory, Gusty, Marian, Marian, Claudia! - şi ce dacă s-au făcut 12? :D Şi asta după o serioasă selecţie...


5 filme pe care le-aş vedea de n ori:
"The Thorn Birds" (Pasărea Spin)
"Les Miserables"
"Quo Vadis"
"Sex and a City" :D
"My Sassy Girl"

5 persoane pe care le admir:
Sunt cu mult mai mult de 5 persoane pe care le admir! Sunt cele care-mi sunt model în viaţă, începând cu mama şi sfârşind cu toţi profesorii pe care i-am adorat, din gimnaziu si până la master, prietenii, personajele preferate din cărţi...

5 persoane care nu-mi plac:
Nu am nimic deosebit cu nimeni! Sunt mulţi care-mi sunt indiferenţi şi atât! În rest, nu se merită...Mă încarc cu emoţii negative degeaba!

5 locuri în care aş vrea să merg:
Ţara Sfântă
Franţa
Insula Eghina
Egipt
Târgul Anticarilor

O pasez la...Ana, Lory, Ana-Maria! Pentru ele obligatoriu! pentru toţi ceilalţi numai dacă vă face cu ochiul!
CORA
Ieri am fost premiată! Dublu premiată!
De Ana şi Ana-Maria!

Premiul are urmatoarele reguli:

1. afisarea premiului

2. afisarea linkului celui care a acordat acest premiu

3. oferirea lui la 10 bloggeri

4. informarea bloggerilor prin mesaj

Aşadar, astăzi premiez pe:
Alexandra,
Cristina,
Orianda,
Mariana,
Carmen,
Mihaela,
Catalin,
Sergiu,
Anne,
Gabrielle.

Am să fac o excepţie şi am să mai trimit acest premiu către Augustin, care este nou în blogosferă şi care este...elevul meu!

Ceilalti cu care ma socializez virtual (stiti voi: Ana, Ana-Maria, Lory, Adizzi) au primit deja premiul, de aceea am incercat sa-l imprastii pentru cat mai multe bloguri!
CORA


John Paul Young - LOVE IS IN THE AIR
Asculta mai multe audio Muzica
CORA
8 Martie 2007. Soare. Ieşisem de la Biblioteca Pedagogică şi mergeam agale înspre Universitate. Gânduri triste îmi zburau prin minte, pentru că mă simţeam părăsită. Nu aveam poftă nici de soarele care se străduia să strălucească, atât cât poate la început de primăvară, şi nici de cursul la care trebuia să merg. Numai că...
"O frezie de la Pro Fm! La mulţi ani!" Şi îmi sare în faţă un tip zâmbăreţ, plin de viaţă care îmi aşează în mână o frezie. Şi pe obraz un pupicel.

Uite aşa a reuşit frezia să îmi deseneze un zâmbet pe chip şi un strop de speranţă în suflet! Viaţa are gust! Şi miros dulce de frezie! Am aşezat-o cu mândrie pe "mon petit armoire", am aşteptat până s-au deschis toţi bobocii, iar acum stă presată într-o carte ce mi-e dragă. Şi îşi păstrează aproape acelaşi galben viu, ca în acea zi în care m-am redescoperit.


CORA
De la Mailat încoace, Italia, România şi vreo alte popoare cred că jefuitorii şi criminalii sunt aşa pentru că-s ţigani. Hai să vă dau o veste. Ei sunt aşa pentru că-s jefuitori şi criminali. Şi atât. Etnia nu are nicio legătură cu apucăturile neortodoxe ale lor.
Pe ce anume îmi susţin ipoteza?
Încă se vorbeşte la televizor despre studenţii la medicină care au ucis şi tranşat un om (care era ţigan, apropo!), despre poliţistul care a împuşcat un om, pentru că aşa a vrut el şi despre nişte bătrâni decapitaţi în propria casă! Vestea proastă? Toţi sunt români! Când Europa ne-a catalogat pe toţi ca pe Mailat, ne-am supărat, spunând că ţiganii ne fac de râs prin Europa.
Şi când colo, iată că aceşti suspecţi cruzi criminali nu-s ţigani. Dar aşa ne-am învăţat noi să catalogăm oamenii şi să-i judecăm după culoarea pielii.
Generalizările de felul acesta iată că se dovedesc injuste. Oamenii ar trebui catalogaţi după felul lor de a fi.Diferenţele nu apar la nivelul etniilor. Ci la nivelul OAMENILOR.
CORA


Aştept cu o nerăbdare de nedescris proiectul de lege pe educaţie! Se anunţă schimbări care mi se par binevenite, mai ales în ceea ce priveşte Bac-ul. În schimb, tot 70% am auzit că vor fi disciplinele teoretice...din trunchiul comun. Ceea ce înseamnă că se va umple capul elevilor cu aceeaşi teorie pe care a doua zi o uită, în loc să punem accent pe lucruri care chiar l-ar ajuta, în mod concret!
Vrem teste de tip PISA, la fel ca în ţările unde disciplinele teoretice ocupă sub 40% din curiculă şi la care elevii români au obţinut rezultate execrabile.Nu ar fi totuşi binevenit să mai tăiem din materia asta multă şi care ajută prea puţin elevul?
Copiii noştri stiu să rezolve ecuaţii cu 50 de necunoscute, dar când merg într-o excursie nu ştiu să-şi drămuiască "bugetul". Elevii noştri ştiu cele mai mici detalii despre celulă, dar nu cunosc elemntarele reguli de igienă intimă.
Îmi amintesc de un foarte bun profesor de-al meu, prorector al Universităţii din Bucureşti şi un foarte bun educator. După ce elevii din Finlanda au obţinut cele mai bune rezultate la testele PISA, o echipă de pedagogi a mers acolo să vadă ce au ei şi noi nu. Ce au descoperit? Că doar 30% din curriculă era acoperită de materii teoretice. În rest: educaţie casnică, educaţie sexuală, educaţie ecologică, arte etc. Mă întreb dacă concluziile lor sunt folosite acum, la noul proiect de lege...
Ce învăţau la educaţie casnică? Să gătească, cum să alcătuiască bugetul familiei, cum se face curăţenie...
Ce învăţau la educaţie sexuală? Ne povestea profesorul nostru că a nimerit la o lecţie despre epilare: "Ştiaţi că epilarea inghinală se face numai în cabinet medical? Eh, nici eu nu ştiam. Sâc, că eu am aflat acolo". :)
Ne mai povestea că la o oră de educaţie casnică, au gătit ceva la cuptorul cu microunde. Numai că o elevă a scăpat un castron care s-a făcut ţăndări. Ce ar fi făcut profesorul român? AR fi început sigur să o beştelească. Ce a făcut profesorul finlandez? A spus: "E Ok, se poate întâmpla şi acasă! Hai să vedem ce-i de făcut. Care ar fi primul lucru pe care l-aţi face în această situaţie?" "Măturăm!" "Dăm cu mopul!" "Greşit! În primul rând, ne asigurăm că nu suntem răniţi!". :)
Tot aşa se întâmplă şi în Românica? Toate, de la cursuri până la atitudinea faţă de elev, de om ne separă şi ne distanţează de un învăţământ eficient.
CORA
- "Scoateţi o foaie de hârtie!"
- "Dăm test?"
Anunţat sau nu, testul scris dă emoţii oricărui elev. Rup cu aceleaşi emoţii hârtii de la mijlocul caietului, îşi scriu numele în partea stângă, notează data şi Test la... în centru. Notele mari depind de cât de bine au învăţat, de ce coleg stă lângă ei sau de ... neatenţia profesorului.
Totuşi, ce se ascunde în spatele acestor teste scrise? Evident, dorinţa profesorului de a evalua parcursul fiecărui elev, de a nota progresul sau regresul fiecăruia.
Un test nu poate fi construit la întâmplare. Fiecare profesor are în vedere nişte obiective, trebuie să cunoască tehnici de construire a itemilor - care să se plieze cât mai bine pe tipul de achiziţie pe care doreşte să îl evalueze şi trebuie să îşi formuleze un barem de apreciere şi notare a lucrărilor.
De ce trebuie neapărat să se ţină cont în construirea itemilor de tipul de achiziţie ce se doreşte a fi evaluat? Pentru că sunt itemi care se potrivesc unui anumit tip de competenţe şi sub nicio formă altui tip. De exemplu, nu pot evalua niciodată printr-un item de tip grilă dacă un elev se exprimă corect şi coerent. Sau, pur şi simplu dacă ştie să scrie corect. Aşa cum, de asemenea, el nu indică sub nicio formă originalitatea elevului sau aptitudinile lui creatoare.
De aceea, într-un test scris, profesorul trebuie să folosească mai multe tipuri de itemi - obiectivi, semiobiectivi şi subiectivi, pentru a se asigura că evaluează un palier cât mai larg de achiziţii.
Aş vrea să mă opresc cu precădere asupra itmilor de tip grilă, pentru că există o tendinţă din ce în ce mai mare de utilizare a lor în diverse medii şcolare.
Evident, testele care conţin numai itemi de tip grilă sunt cele mai uşor de corectat şi de notat. Probabil de aceea universităţile cu număr exorbitant de studenţi aleg această formă de evaluare.
Totuşi, ce evaluăm prin acest tip de itemi? Evident, o arie foarte restrânsă de achiziţii.
Urmând taxonomia lui Bloom, care ierarhizează procesele gândirii de la simplu înspre complex - dobândirea de cunoştinţe, înţelegerea acestora, aplicarea lor în contexte noi, analiza, sinteza şi evaluarea (emiterea de judecăţi de evaluare asupra unor informaţii, cunoştinţe etc.)
Itemii de tip grilă pot merge cel mult până la aplicare, ajung acolo chiar forţat şi numai printr-o iscusinţă deosebită a profesorului. De cele mai multe ori, evident, nu se apelează decât la dobândirea de cunoştinţe.
Este probabil o tendinţă a învăţământului românesc, despre care cred că e enervant de longevivă, de a umple capul elevilor cu exagerat de multe cunoştinţe, pe care ei le tocesc, uneori neînţelegându-le (şi, evident, nici măcar treapta a doua a lui Bloom nefiind atinsă). Iar itemii aceştia se potrivesc ca o mănuşă acestei obsesii a învăţământului românesc de a forma "savanţi".
Spuneam la începutul postării că nota depinde şi de cât de mult au studiat elevii, dar şi de cât de norocoşi sunt. Evident, e uşor de suflat sau de copiat: la 1 - c, la 2 - b, la 3 - b. Astfel, nu reuşim să evaluăm decât cunoştinţele unui singur elev şi capacitatea altora de a se "inspira" de la el.
Utilizarea în exces a grilelor mi se pare periculoasă, căci induce cu uşurinţă în eroare profesorul în legătură cu progresul elevilor, ineficientă - căci rezolvarea corectă a unor grilă nu vorbeşte deloc despre creativitatea şi originalitatea elevilor, neuitând că acesta este una dintre părţile esenţiale ale idealului educaţional.
Nu aş vrea să se înţeleagă faptul că sunt total împotriva acestui tip de itemi. Mi se pare că au locul lor corect şi bine definit într-un test. Chiar şi eu îi folosesc în evaluarea scrisă. Dar cu multă precauţie şi întotdeauna alături de un eseu.
CORA
Acesta este iconul iubirii a doi oameni frumoşi, păstrat de străbunica mea în cutia cu amintiri.


"Oamenii aceştia s-au iubit mult, aşa-mi povestea bunica mea! Uite cât e de frumoasă femeia asta! Păcat însă că nu a putut avea copii...Aveam o poză de la nunta lor..pe unde o fi?...".(mama)

Momentul în care şi-au devenit colegi de viaţă unul altuia, în care au ales să îşi trăiască iubirea alături unul de celalt. Au ales nu numai să se uite unul în ochii celuilalt şi să îşi şoptească cuvinte dulci. Au ales să stea mereu împreună, privind în faţă, spre acelaşi viitor.

Deşi nu au putut avea un puiuţ al iubirii lor, cei doi şi-au consumat povestea de dragoste cu multă patimă. Respect. Fidelitate. Până la adânci bătrâneţi!

"Nu îmi mai amintesc care dintre ei a murit primul. Dar îmi amintesc că îmi povestea bunica mea că nu a supravieţuit unul în lipsa celuilalt foarte mult...a murit la scurt timp..." (mama)