CORA
În urma sondajului ce tocmai l-am încheiat, a reieşit că aproape jumătate dintre respondeţi consideră că EDUCAŢIA este principala valoare a societăţii româneşti. Toate celelalte, banii, familia şi sănătatea, aveau scoruri relativ egale.
Vă mărturisesc faptul că ideea acestui sondaj a venit în urma unui curs de la Master, când am studiat diferite tipuri de societăţi, fiecare având, bineînţeles, o numită valoare dominantă. Curiozitatea mea ar fi să aflu care este valoarea dominantă a românilor...pentru asta îmi este necesară, bineînţeles, o cercetare în toată regula. Aşadar, curiozitatea mea s-a redus doar la a afla care este valoarea dominantă a celor care vizitează blogul meu.
Rezultatul coincide cu ceea ce gândesc şi eu: EDUCAŢIA este valoarea de căpătâi, după care mă ghidez, pe care o am ca pe un punct de reper în activitatea mea.
Nu vă ascund faptul că aş fi putut jura că pe primul loc vor ieşi BANII, pentru că, peste tot în jurul meu văd oameni ahtiaţi după bani, care calcă peste orice, numai să dobândească un bun material sau o fiţuică cu poza unui român de renume :). Dar, poate că domnul profesor Constantin Cucoş are dreptate în cartea pe care încă i-o devorez, când spune că "Omul, atunci când se satură de a avea, începe să se preocupe să fie".
CORA
"Din păcate pentru tine, prost idiot umflat frustrat, ştiu că mi-ai aflat parola de yahoo şi că mă "vizitezi" zilnic!"



Dragi prieteni, nu vă speriaţi, tot eu sunt! Aşa reacţionez la nervi! Să vă povestesc ce mi s-a întâmplat! Pe când lucram eu cu spor la Mediafax, înspre zori, apare mama pe Mess. Casc ochii, mă mir şi încep o conversaţie: ce faci, mamico, n-ai somn? Nu primesc niciun răspuns. Peste căteva minute, iese. Zic: ce naiba are mama mea? A doua zi, într-una dintre lungile discuţii de la telefon, întreb: mama, tu de ce nu dormeai azi-noapte? Primesc un răspuns care mă dă cu capul de lada patului: Mamă, dar eu la ora aia dormeam dusă!
Hmmm...ceva suspect la mijloc. Nu iau în seamă...aproape că uit. Până în seara asta...când am ieşit brusc de pe Mess! Îmi arunc ochii în modem: funcţiona, nu pâlpâia niciun beculeţ. Ciudat...dacă ar fi picat netul, clipocea beculeţul.
Şi atunci, îmi amintesc brusc de păţanie. Şi îmi trece prin minte: ia să intru de pe cealaltă adresă, pe care o folosesc la serviciu. Pe invi, bineînţeles. Şi surpriză! Eram online de pe cealaltă adresă! Simt cum mi se umflă venele pe gât, cum îmi aleargă înjurăturile prin gură...le arunc înspre degete si tastez un mesaj în care i-am sugerat intrusului să iasă cât mai repede de pe ID-ul meu. Peste 30 de secunde, era ieşit.
Poate credeţi că dau semne de paranoia. Bine, admit că ceea ce s-a întâmplat în seara asta poate fi o eroare..deşi coincidenţa e cam mare...dar nu mai admit aceeaşi teorie pentru vineri dimineaţa!
Am o listă de suspecţi, plină de aceeaşi persoană, prin imensitatea ei, aştept proba contrarie...prezumţia de vinovăţie, na!
Până atunci, află că ştiu ce murdar joci şi sunt en garde!
În rest, vă salut pe toţi cordial şi vă doresc o săptămână plină de culoare!
CORA
Vreau, nu vreau, prin natura meseriei 2 pe care o am, sunt la curent cu tot ce mişcă în ţară şi în afara ei. Ce ştiri au ţinut prima pagină a ziarelor? Ce cârduri de rapoarte am avut de corectat? Ce ştiri m-au şocat? Luaţi de vă înformaţi:
1. CRIN ANTONESCU ESTE ALESUL LIBERALILOR
Până săptămâna aceasta, Crin Antonescu îmi era perfect indiferent. După ştirea conform căreia a câstigat alegerile din partid, îmi era la fel de indiferent. Ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de Crin Antonescu? Asta:

Şi asta:

Şi a mai fost ceva. Un clip pe care Antena 3 l-a realizat în urma alegerilor, prin care se făcea o diferenţă clară între cei doi candidaţi, între două tipuri de discursuri, între două tipuri de stiluri manageriale, între două tipuri de...oameni.Oricum, concluzia-mi e clară: IL IUBESC PE CRIN ANTONESCU!

2. ARTISTUL CRISTI MINCULESCU A SUFERIT UN TRANSPALT DE FICAT
Faptul că această ştire a apărut în presa centrală semnifcă faptul că i se recunosc meritele de artist, că lumea realmente este preocupată de starea sa de sănătate. Cu toate astea, într-unul dintre tabloide, a fost publicată o fotografie care, pe mine, una, m-a şocat total! Şi nu pot decât să mă întreb: oare de câte lucruri sunt în stare jurnaliştii pentru a surprinde oamenii? Oare nu se mai respectă demnitatea unui artist? Da, a fost suficient de şocant să aflu că ficatul lui Minculescu cântărea înainte e operaţie 20 de kg! Dar fotografia asta...e prea mult!


3. UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE GATA SĂ EMITĂ O NOUĂ TAXĂ
Consider că fotografia vorbeşte de la sine, iar comentariile mele sunt aproape de prisos. Imaginaţi-vă doar că râd în hohote! Asta a fost reacţia mea!

*Toate imaginile sunt preluate de pe www.libertatea.ro
Update 13.11.2009
Desi am precizat sursa fotografiilor pe care le-am postat, se pare ca de, fapt, ziarul Libertatea le-a preluat de la revista Q Magazine. Dar fotografiile mele sunt preluate de pe Libertatea, zau!
CORA
Stiu că sunt genială! Dar nu ştiam că atât de genială încât oameni care se cred în braţele maturităţii să mă copieze! Şi, da, totuşi o fac! Îşi fac blog, doar am făcut-o şi eu! Vă mulţumesc pentru "acreditarea" pe care mi-o acordaţi! Respect!
CORA

Concertul la care am fost aseară, a avut scopul de a colecta fonduri pentru Alexandra, care a fost diagnosticată cu o boală teribilă. Colegii, prietenii şi toţi cei din jurul ei au hotărât că este cazul să facă ceva pentru ea, să o ajute, mulţumindu-i poate pentru faptul că ea există în viaţa lor şi în semn că o vor acolo pentru mult timp de acum încolo. O astfel de campanie este numai bună de dat exemplu elevilor mei, cu care lucrez la Educaţie Civică, dar şi cu cei care vin la cabinet. În fond, ideea lor a fost doar startul pentru o amplă acţiune civică, care a fost promovată şi în media. Am preluat şi eu un afiş, în ideea că am vreun cititor care îi poate fi de folos. De asemenea, trebuie anunţat şi faptul că vinerea viitoare va avea loc un alt concert, cu acelaşi scop, unde puteţi merge şi voi. Până la urmă, dacă sunteţi olteniţeni, Bucureştiul nu este atât de departe şi cred că meritaţi să vă distraţi şi altfel. Blue Night Club este un loc care merită prezenţa voastră! Şi Alexandra, de asemenea!
CORA
Pentru că aseară mi-am petrecut timpul într-un mod formidabil, superdistractiv şi, zic eu, cât se poate de constructiv (urmăreşte postarea viitoare!, nu mă pot abţine să nu vă povestesc, să vă strig bucuria mea în gura mare!
Propunerea de a merge la un concert caritabil pentru sănătatea Alexandrei, unde au urcat pe scenă trupele Montuga şi Vama, dar şi adorabilul artist Florin Chilian, a venit de la Fete! Nu am fi putut rata asemenea ocazie, care ne oferea două tentaţii: să ascultăm muzică bună live, cu artişti chiar lângă noi, pe de o parte, şi posibilitatea de a pune umărul la binele unei fete care se află într-o situaţie dificilă!
Chilian a reuşit să creeze o atmosferă intimă, Montuga a reuşit să îmi deschidă interesul pentru muzica lor, iar Vama..e Vama şi nu cred că are niciun rost să comentez, nu? ;;)
Totuşi, pe lângă toate astea, aş vrea să surprind cu orice preţ concluzia la care am ajuns aseară, concluzie la care ajunsesem şi altădată, dar acum...parcă e prea evident: CE MICĂ E LUMEA!
Aseară am reuşit să adun în jurul meu oameni care, teoretic, nu se cunoşteau, dar practic, am avut surprize. Am ajuns la club, unde a venit şi Andreea. Razvan l-a chemat şi pe Florin care a venit cu Radu. Andreea îl cunoştea pe Radu, aventuri vechi...Andreea a venit cu o prietenă care, după spectacol, s-a întâlnit cu un baiat, un amic de-al ei, care..ce credeţi? Era un băiat pe care îl cunoşteam şi eu, si Andreea, olteniţean de-al nostru. Când a început show-ul, a urcat pe scenă un tip, pe care juram că îl cunosc de undeva. Cine? Matei! Cel care era coprezentatorul Marinei Almasan într-o emisiune pe care o îndrăgeam foarte mult. Spectacolul a avut un scop caritabil: colectarea de fonduri pentru Alexandra. Ghiciti ce? Alexandra este colega de cameră a unei fete pe care o cunoaştem şi...pe care o ştia şi Răzvan, pentru că a fost prietena unui prieten de-al lui, coleg acum cu noi la Mediafax.
Aşadar, teoretic, nu cunoşteam pe nimeni. Andreea şi fetele nu se cunoşteau, nici Andreea cu Florin şi Radu, nici noi cu amicul fetei. Teoretic, ne-am dus la un specatcol pentru ajutorarea unei fete pe care în mod logic nu aveam de unde să o cunoaştem. Şi când colo..surprize peste surprize! Cum să nu te minunezi: CE MICĂ E LUMEA!!!
CORA
Reflecţii în urma evaluării

Lunea trecută am dedicat-o evaluării scrise, pentru că am încheiat un capitol mare din „Educaţia Civică”. Astăzi am corectat lucrările şi am avut surprize fel de fel, după cum urmează:
- Unii elevi au reuşit să avanseze, să ducă cu succes sarcinile la final şi chiar să compună eseuri de calitate;
- Alţi elevi, deşi nu au formate competenţe pentru a compune eseuri cu structuri de idei coerente, dau semne că sunt pe drumul cel bun. Deşi nu ştiu cum să îşi exprime ideile, nu înseamnă că nu au nişte idei bune.
- Unii elevi încă nu ştiu să scrie corect...
- Unii elevi au obţinut note mult mai mari decât au obţinut semestru trecut, ceea ce notează un important progres.
- Alţii, din contră, au obţinut rezultate mai slabe (dar sunt într-un număr mai mic decât cei cu rezultate mai bune).
- Subiectele care au „avut succes” – a se citi „care au fost rezolvate în totalitate” sunt cele care au apelat doar la cunoştinţele elevilor. Eseul în care trebuia să fie analizată o anumită Putere, în care trebuia să se facă anumite conexiuni între cunoştinţe, în care acestea puteau fi aplicate, le-a cam dat bataie de cap copiilor mei...Unii dintre ei nici măcar nu s-au apropiat de acest subiect, dându-mi lucrarea imediat după ce au terminat primele subiecte.
- Subiectul numărul 3, cel în care le-am propus elevilor să se transpună în pielea unor parlamentari, mi-a furnizat un material numai bun pentru următoarea postare.
- Un elev a considerat că este bine să mă amuze puţin, a colectat toată creativitatea pe care o are în dotare şi a compus un eseu foarte original...numai ca nota nu va fi pe măsura originalităţii lui...
Reflecţii:
- Faptul că elevii încă nu reuşesc să apeleze şi la alte procese cognitive, mai departe de aplicare (mă refer la analiză, sinteză etc), indică două lucruri:
a. Modul de lucru cu care sunt obişnuiţi nu face apel la altfel de competenţe. Aşadar, elevii efectiv nu sunt obişnuiţi să lucreze într-un anumit mod. Probabil s-ar fi aşteptat ca şi eu să îi confrunt cu teste grilă sau..cine ştie...să le „public” subiectele...
b. Încă nu şi-au dezvoltat aceste procese cognitive. Dar singurul mod prin care o pot face este prin sarcinile şcolare.
- Ce mă fac cu lucrarea cea originală? Cea care propune ca fiecare om să aibă în casă un asparagus? Consider de cuviinţă ca nota să fie pusă în urma consultării cu domnul diriginte şi cu domnul părinte. Trebuie aflat dacă ceea ce a scris este luare peste picior sau din teribilism („Moaaaaa, să vedeţi ce am eu curaj să scriu în lucrareeee!”)
- Pentru că timpul de feed-back pentru fiecare elev este unul foarte scurt, am preferat să las pe fiecare lucrare câte un „mesaj” prin care le transmit elevilor ce ar trebui să facă pentru a-şi îmbunătăţi performanţele şi pentru a le arăta unde au greşit, de ce le-am scăzut din punctaj.
CORA
Tot circulă prin presă ştirea care dă pe faţă ilegalităţile care se petrec în mediul şcolar, academic...social. DIPLOMELE FALSE. Am găsit pe paginile virtuale câteva rânduri în acest sens: „Rectorii prezenti la Cluj au luat o pozitie clara fata de practica eliberarii unor diplome false de catre unele facultati si universitati de medicinadin România, practica incriminata in presa incepând din 1997: „Dezavuam practicile ilegale si imorale de eliberare a unor diplome false in orice domeniu de activitate si, cu atât mai mult intr-o profesie care are ca si preocupare viata oamenilor. Din pacate, cu toate cadin informatiile existente rezultacaau fost identificate o serie de persoane implicate in aceste fraude, organele abilitate si/sau justitia nu si-au facut pânala capat datoria, astfel incât nimeni nu a fost declarat vinovat. Fara vinovati, consecintele se repercuteaza asupra institutiilor de invatamânt medical in care functioneaza cei incriminati, aducând deservicii majore tuturor universitatilor de medicina din România, precum si credibilitatii invatamântului superior medical pe plan national si international.”
(Sursa: http://www.medicalnet.ro/content/view/804/83/)
Sunt mai mult decât sigură că această practică nu se întâlneşte numai în facultaţi, ci şi în cadrul învăţământului preuniversitar. Şi nu pot decât să mă transpun în pielea celor care dau bani grei ca să aibă în mână o diplomă, pentru ca apoi să descopere că acea diplomă nu are nicio valoare. Să rămân şi cu banii luaţi, şi cu o diplomă pe care o pot folosi pe post de hârtie igienică? Aş lupta din toate puterile să îmi fac dreptate, iar cei care profită cu nesimţire de banii mei şi de buna mea credinţă să plătească cu vârf şi îndesat pentru fapta pe care o comit.
Mai mult decât atât, cunosc oameni care au trecut prin această experinţă şi, dacă aş fi în locul lor, nu m-aş lăsa până ce nu mi-aş face dreptate!
CORA
Anul acesta se împlinesc patru ani de când Bucurestiul a devenit al doilea oras domiciliu pentru mine. Facultate, serviciu, alt serviciu, master şi prieteni foarte buni. Acestea sunt lucrurile care mă leagă strâns de Bucureşti. Dar, va jur, nu mă pot lipsi de Olteniţa în niciun week-end. Cand mă întorc ACASĂ, parcă îl iau pe Dumnezeu de picioare şi nu aş rea să îi mai dau drumul. De ce iubesc Olteniţa? De ce sunt dependentă de ea? Pentru că:
- Aici mă aşteaptă mama!
- Aici sunt încă tare răsfăţată (nu gătesc, nu fac cumparaturi şi multe altele)
- În Olteniţa îmi întâlnesc prieteni buni.
- Aici ştiu să ajung în orice loc.
- Aici ajung oriunde în maxim 10 minute unde vreau, fără RATB, fără semafoare multe la care să aştept zeci de minute în şir, fără să alerg după tramvai, fără să mă îmbulzească cineva, fără să fiu lovită de oameni disperaţi să prindă troleul.
- În Olteniţa, ma pot trezi cu 15 minute înainte să ajung undeva, nu ca în Bucureşti, unde mă trezesc cu o oră şi zece minute înainte să ajung la şcoală.
- Aici timpul curge altfel, mai cu „răbdare”, mai calm.
- În Olteniţa nu există tabele care să îmi amintească ce aer poluat respir.
- În Olteniţa cunosc oameni, îi întâlnesc pe stradă, îi salut, le vorbesc. În Bucureşti, cel mai des mă întâlnesc cu olteniţeni la Piaţa Sudului...şi atât!
- Aici e multă linişte, multă multă linişte (nu trece niciun 139 scârţâind pe sub fereastra mea).
- În Olteniţa aud cocoşi cântand, guguştiuci (guguştiuc, tu eşti turc – după cum mă învăţa bunicul meu să cânt când eram mică şi mă păcăleam singură că asta cântă şi ei), vrăbiuţe ciripind.
- În Olteniţa mănânc cea mai bună pizza pe vatră.
- În Olteniţa nu plătesc chirie.
- Aici l-am întâlnit pe Răzvan şi îmi place să mai stau cu el pe aceeaşi bancă pe care am stat prima oară în parc.
- Iubesc Olteniţa pentru priveliştea superbă de pe pod.
- Îmi place să merg din când în când la muzeu şi să mă minunez de cultura care a populat acest spaţiu cu mii de ani înainte.
- Aici este Biserica în care mă întâlnesc cu Dumnzeu, unde l-am descoperit pentru prima oară.
- Pe cerul Olteniţei se văd stelele!!!
- Aici este ACASA!!!

Voi de ce iubiti Oltenita?
CORA
CORA
Stirea despre succesele elevilor liceului Neagoe Basarab mi-a trezit amintiri. Amintiri frumoase, amintiri urate, pe care le transpun intr-o povestioara. Atrag atentia ca orice asemanare cu realitatea este pura coincidenta!
Inceputul
Eram o adolescenta dornica de afirmare, eram plina de idei, de energie! Si probabil si de curaj, din moment ce am ajuns sa bat alaturi de prietena mea cea mai buna de atunci la usa redactiei unui ziar local, "Actualitatea Olteniteana" pentru a solicita o colaborare. Ca niste fete destepte ce eram, am fost acceptate. Am ucenicit pe acolo o vara intreaga, am invatat o sumedenie de lucruri bune, am facut cunostinta cu multi oameni importanti. Intr-o zi, pe cand plecam de la redactie, ne striga cineva de la balconul etajului 4: doamna Ceanina Godita, autoarea unei proaspat aparute carti, pentru care ar fi dorit un spatiu publicitar in paginile ziarului nostru. Apoi, intamplarea a facut sa ne revedem, la scurt timp dupa ce apartamentul i-a fost jefuit.
Perioada de glorie
A inceput anul scolar. Eram pe atunci clasa a 11-a...Ce vremuri! Am renuntat la colaborarea cu ziarul respectiv din lipsa de timp. Am reincercat, fara succese prea mari, reeditarea revistei liceului, pentru care am beneficiat de ajutorul doamnei Godita. Intr-o zi luminoasa ne cheama in laboratorul de informatica si ne face o propunere, tuturor celor care lucram la revista, sa concepem un ziar, care sa aiba caracter national (va rog, nu radeti!). Am pus pe hartie idei, am inventat rubrici, am inceput sa scriem. Numele ziarului? MESAJUL! Da, doream sa transmitem un mesaj...Mesajul, ziar national! :)) Primul numar a luat nastere usor...Al doilea cu greu, iar al treilea nu a mai aparut niciodata. De ce? Nu am avut voie sa stim. Doamna nu ne-a dat nicio explicatie, ne-a zis doar sa nu intrebam. Intre timp, relatiile dintre mine si dumneaei s-au strans foarte tare. Mergeam adesea la emisiunea pe care o realiza la postul de radio local. O vizitam in fiecare pauza la laboratorul de informatica. Si uite asa a luat sfarsit clasa a 11-a (Singura pe care am fost in stare sa o termin cu 10 pe linie, in afara de clasele primare). Vacanta...am sacrificat-o pe toata pentru dumneaei: pe banca alaturi de ea si fiica ei in fiecare seara; nemultumirea lui Razvan ca nu diversificam programul. Ce conta? Doamna Godita merita. A venit vremea sa plece uneva la tara, prin Gorj. Liberi, am inceput sa ne strangem mai multi, am inceput sa cream, sa ne imaginam, sa ne entuziasmam. Asa a aparut ideea SPOT. Gaby, Ioana, Arzu, Iulia, Razvan, Andreea Sebea, Andreea Moise si..evident...eu. Numai ca noi toti minori, aveam nevoie de cineva care sa atraga sponsorizari (si stiam ca Ceanina Godita este experta in asa ceva...dupa cum se lauda mereu). Asa ca am facut propunerea ca ea sa ne coordoneze. Gaby s-a opus cu rezistenta. Numai ca am avut atata putere de convingere asupra celorlalti, ca a ramas asa. I-am facut si dumneaei propunerea. A acceptat cu placere. Ne-am apucat de treaba. Nu stiu cum si prin ce metoda, pe Andreea Moise a inlaturat-o din grup foarte usor. Imadiat dupa prima actiune, a reusit sa ne intoarca pe toti impotriva lui Gaby. Usor usor a renuntat singur. Dupa alte actiuni, Arzu a renuntat. Usor usor a renuntat si Ioana. Doamne, cat de tare regret ca am fost atat de naiva, ca i-am lasat sa plece, ca nu am avut puterea sa ma opun dezbinarii. In fond, erau ideile noastre, ale grupului. Cand anume m-am lasat convinsa ca ei nu trebuie sa mai fie alaturi de noi? Dragii mei, daca cititi cumva randurile astea, sa stiti ca regret enorm ca v-am lasat sa plecati asa usor! Am ramas cativa, eu, Iulia, Razvan si A.S. Intre timp au mai aparut si altii, mai mici. Dar nu la fel de preocupati. Eu eram lipita trup si suflet de doamna Godita, cascam gura la tot ce-mi spunea, deschideam urechea la barfe despre profesorii din liceu (cei pe care de altfel, ii iubeam nespus!). Nu vreti sa stiti cum si cat iscodea impotriva profesorilor liceului! Mai ales impotriva directorului de atunci. In fine. O iubeam, o adulam, o acopeream cu orice, nu acceptam sa se vorbeasca urat de ea, o aparam si ii faceam mare publicitate. In tot acest timp, m-am indepartat de clasa mea. Ma consideram superioara, consideram ca toti ma invidiaza (de fapt, preluasem din gandirea telenovelistica si manelistica a "doamnei": am valoare, am dusmani!). De asemenea, daca citeste careva dintre colegii mei, va transmit sincerele mele scuze pentru comportamentul execrabil pe care l-am afisat fata de voi si...imi pare exagerat de rau ca nu am petrecut alaturi de voi mai mult timp!
La un moment dat, are loc o intamplare pe care nu mi-am iertat-o nici acum, pentru care m-a taxat si Lucian Diculescu, pe care mi-o asum. Intr-o dimineata, prietena mea gaseste in banca un telefon, pe cand eu transcriam niste fraze la ora de germana pe tabla. I-am propus sa-l ducem inpoi celui care a stat in banca noastra inainte. Numai ca, in pauza, in loc sa ne ducem cu el la clasa cu pricina, ajungem...ghiciti unde? In cabinet la madama Godita! Eh, acum e momentul critic! (pe care eu, acum, ca profesor, il vad altfel!). Ca adult, ce sfat ar fi trebuit sa ne dea atunci??? Eh, evident, sa ne vedem de treaba si sa ducem baiatului respectiv telefonul. Cand colo: Fetelor, pastrati-l! Prietena mea deja isi imagina cum face bani pe el, prin vanzarea lui. Iar eu, m-am hotarat sa trec totul sub tacere, s-o acopar! Numai ca am dus telefonul in redactia revistei, unde cel mai deosebit om de pe acest pamant l-a gasit si a facut ceea ce ar fi trebuit sa facem noi: l-a returnat, Slava Cerului!Ne-am recunsocut greseala, ne-am mancat papara. Care a fost sfatul doamnei Godita? "Fetelor, in locul vostru nu as recunoaste nici in ruptul capului!!!"(De altfel, aceasta este modul de abordare al tuturor problemelor pe care le are, de care ne-am dat seama ulterior). Bun. (App! Ce poofta de scris am!). Urmeaaza un Mister, pe care il organiza o clasa care isi daduse foarte bine seama de cine este madame Godita si care au decis sa o ridiculizeze in show-ul lor. Iar eu am luat totul ca pe un afront atat de personal, incat m-am implicat intr-un scandal peste care madame Godita a pus paie pentru ca focul sa fie cat mai mare, in loc sa stinga conflictul, asa cum orice om matur ar fi facut. Din nefericire, nu-mi pot cere scuze Laurei Buiac pentru raul pe care i l-am facut. Am rupt, de asemenea, o prietenie frumoasa cu Cristina. Si totul pentru...da, ati ghicit, doamna Godita (stau eu acum si ma gandesc: Doamne, cat de fraiera si oarba am putut fi???).
Urmeaza un alt capitol important: Flagrant (un ziar pe care probabil si-l aminteste toata Oltenita), ziar la care am lucrat un timp (pe bani, fiind primul meu job platit;)). Ce credeti? Madame Godita a reusit sa ma faca sa renunt si acolo, pentru ca era periculos patronul..De fapt, cred ca era periculos sa nu aflam cu ce sume sponsoriza SPOT-ul si ce suma ajungea de fapt, in contul SPOT.
Si de aici incepe declinul...
Pe o ploaie infernala ne ducem pana la Filatura, dupa o sponsorizare, pe un ger teribil strangem niste banuti, ca sa punem pe picioare asociatia. Varsam banii intr-un cont.. Mai facem si alte actiuni de altfel frumoase...Dar de fiecare data ieseam pe minus. Nu pot uita cum la spectacole banii ajungeau toti la ea in geanta. Si apoi ni se spunea: cand am ajuns acasa aveam in geanta ..nu mai stiu ce suma...dintre care nu stiu cat..erau ai mei. Incepea ceva sa scartaie. In tot acest tavalug, vine propunerea unui redactor Flagrant (cu care mai tinusem legatura) sa puna la rubrica "Omul saptamanii" pe madame Godita. M-a deranjat nespus rapiditatea cu care l-a chemat sa-i faca poza, a dat si declaratii. Intr-adevar, era reprezentanta SPOT-ului, dar...sa apara acolo singura, ca fiind singura merituoasa a celor ce intreprindeam cu toti cu greu, mi s-a parut exagerat. Simteam cum imi curge sange fierbinte prin vene. Nici macar nu meritam sa aparem cu totii acolo? Poza noastra, a tuturor, una de grup? Nu! De ce? Pentru ca probabil madame avea prea multe guri de inchis (a directorului, a fostei sotii, a tuturor celor despre care credea ca o invidiaza, dupa cum ii este genul: am sa va demonstrez eu ca sunt deasupra voastra!...).
Sfarsitul
Madame se decisese asa deodata sa vada de ce suntem in stare fara ea. Asa ca ne-a lasat sa facem singure o actiune. Bineinteles, fara bani, ca nu aveam voie sa umblam in contul ala al SPOT-ului. Desi acolo erau banii dupa alergasem, noi, copiii, pe la toti patronii din oras. Si ne sare tandara, bineinteles, aveam nevoie de 30 ron. La care nu am avut acces. De ce credeti? Ne-am dus la banca si am cerut un extras de cont. Ce credeti ca am descoperit??? Ghiciti voi! Au urmat amenintari: ca ne da in vileag fapta cu telefonul, ca suntem niste gunoaie, ca suntem niste curve ca am luat masa alaturi de colegii de redactie,toate acestea, bineinteles, pentru ca noi se ne simtim incoltite si sa nu spunem nimic din ceea ce descoperisem. Au urmat repercisiunile, alte amenintari, ca va trimite scrisori la toate facultatile, sa stie toata lumea ce gunoaie suntem. :)) Apoi a inceput sa imprastie lucruri urate despre mama mea (ce legatura o fi avand?) ca a imprumutat-o pe mama cu niste bani pe care nu i-a recuperat:)) Hilar, era vorba chiar de aceeasi suma care lipsea...
Da, recunosc, sunt un gunoi ca nu am deschis ochii la timp, sunt un gunoi ca am iubit-o si am aparat-o atat de-a lungul timpului!
Prezent
Stire pe Olteniteanul: Mare glorie mare pentru elevi ai liceului Neagoe Basarab. Cine poarta laurii? Madame, aceeasi Madame...Numai ca lumea a mai deschis ochii, au inceput sa curga commenturi si bune si rele. Si, reluand stilul manelistio-telenovelistic, apar raspunsuri de genul urmand aceeasi linie.
In plus, are si ea o manie: sa i se spuna profesoara. Cand o da titularizari, grade didactice, cand o lupta cu clase intregi de elevi, atunci poate va merita si apelativul asta. Pana atunci, se ocupa de 2-3 elevi dotati, al caror singur merit este ca sunt ei destepti.E si normal.Cand ai lectii de pregatit, clase de tinut in frau, lucrari de corectat, e de inteles ca cu greu iti mai arde de proiecte extracurriculare. Desi sunt multi profesori adevarati care se ocupa si de asa ceva. Dar in imaginatia ei..si a celorlalti "lingai" cum ii numea Lidia, pe Olteniteanul..., nu exista persoane mai deosebite decat ea, ea are valoarea, ea are dusmanii:))
AAAh! Ce mi s-a aparut si mai hilar a fost faptul ca s-a folosit de numele ziarului Mesajul pentru proiectul de informatica. Doamne, cat am mai stat cu Iulia sa ne gandim pana am ajuns la denumirea asta!!!
Dragii mei, sa nu va imaginati ca face toate astea de dragul vostru! Sau de amorul artei! O face pentru ca ii vin niste bani, probabil prin salariul de merit sau gradatia de merit. Pentru ca mai pica un premiu si pentru fiica. Pentru ca, dupa cum ziceam si mai sus, vrea sa inchida guri, pe care le considera invidioase, dar de care nu isi imagineaza ca vad penibilul!
MESAJUL
Pentru toti cei care lucrati cu madame: Nu va lasati pacaliti! Profitati de faptul ca are timpul necesar sa lucreze la fel de fel de proiecte, dar nu o lasati sa intre in viata voastra personala (ca profita din plin!) Nu de putin ori imi spunea ca nu ma vede in viitor langa Razvan...ca desi e un baiat bun, nu ne potrivim (spre marea ei surpindere, poate, si acum, dupa 6 ani, suntem impreuna!).
*Aceasta postare este un pamflet si trebuie tratat ca atare!
CORA
Stirea despre succesele elevilor liceului Neagoe Basarab m-a
CORA
Nici nu s-a facut bine 1 Martie, ca am si inceput sa tanjesc dupa primavara. Nu-mi pot explica fenomenul,dar o astept cu nerabdare. Iar in seara asta, crezand ca pot forta mana naturii, am luat-o usor inspre parc, am stat pe banca (exact ca-n vremurile calde), am barfit, am ras cu pofta, tare tare, cat am putut de tare, oricum nu ma auzea nimeni (in afara de partenerii de banca). Si mi-am zis asa: Stimata Natura, observati ca mi-e dor de primavara? Faceti ceva in sensul asta, va rog, sa simt raze de soare gadilandu-mi nasul, caci s-a saturat sarmanul sa tot inghete!!!
Nu va imaginati ca am stat mai mult de 15 minute, ca a inceput sa dardaim, sa ni se cutremure dintii...asa ca am luat-o usor spre masina si ne-am vazut de ale noastre. Dar a fost buna experienta. Poate imi e de folos asteptarea, poate se indura cineva si de mine!
P.S. Ma straduiesc de ceva zile sa postez ceva ce pe Olteniteanul nu am putut, in legatura cu un subiect ce ma macina de ceva ani, pe care l-am dat uitarii la un moment dat, dar care a renascut odata cu stirea cu pricina. Adolescenta din mine cere dreptul la replica. Pregatiti-va, e timpul sa i-l acord!!!
P.P.S. L-am redescoperit pe domnul profesor Cucos, altfel decat in facultate, mai reflectiv, mai necanonic, mai poet, mai filosof, mai spiritual. Sper sa am ragazul s arevin cu un post despre ceea ce m-a fascinat!
CORA


A venit primăvaaaaaaaraaaaaaa! Scăldaţi-vă în soare, îmbataţi-vă cu ghiocei, râdeţi cu poftă, ameţiţi-va de fericire, aşteptaţi verdele, bucuraţi-vă, profitaţi!
CORA
Am promis ca revin cu foto atunci cand le voi avea si iata-ma! Nu va pot priva de explicatii...pe care le gasiti sub fiecare poza!

- 18 ani, 18 cadouri, 18 cutii (multe multe cutii, dupa cum i-a fost dorinta, toate de la noi). Apropo! Nu ma intrebati cat am stat sa le impachetez pe toate...

- si, de asemenea, nu o intrebati cat a stat sa le despacheteze! (ea a vrut-o:-p)

- cum la 18 ani, totul se intampla de 18 ori, iata 18 aruncari! Biata de ea, bietii baieti...ce amuzament pe noi:-P

- noi 2 si-o "majoreta"!

- istoria acestei grozave fotografii este un dramatica pentru ca viata e plina de stimuli perturbatori, dupa cum urmeaza:

- o maimutica iubita ne taie calea...si pentru ca...

- un picior poznas nu sta langa proprietarul lui. Dar, ce bine cand totul se temrina cu bine!

- proprietarul piciorului si un very gooooooood friend! Best Augustin ever!

- doi iubiti si-o "majoreta"

- un majorat este probabil cea mai buna cale de a aduce impreuna prieteni virtuali. Da, el este chiar el, unul dintre prietenii mei cei mai buni de pe mess: 22!

- ele, veveritele! si eu, in spatele ochiului fotografic;)

- "Majoreta"

- pe numele ei de vedeta: Otilia Bratu, Love U, Girl!