CORA
Eram, așadar, pe malul mării! Nimic nu prevestea că devenisem cuib pentru un pui plăpând, care se lupta să trăiască, în ciuda tuturor lucrurilor care l-ar fi putut distruge! Ca niciodată, eram mai certăreață cu prietenii mei, aș fi plâns din orice, aș fi dormit enorm (lucru pe care nu l-aș fi făcut în veci în vacanță). Mă aflam în pitorescul Balcic, când am crezut, pentru încă o lună la rând, că bebe nu vrea să apară! Îmi procurasem toate cele necesare unei noi runde menstruale, aveam și ceva sângerări, care mă făceau să fiu sigură că nici de data asta nu ne-a reușit. Și totuși, odată cu prima scaldă în apa mării, am spus adio și ultimei sângerări. „Ptiuuu, să vezi că am făcut-o lată, am răcit și acum va fi nevoie de noi tratamente, pe lângă cele care se anunțau deja la întoarcerea acasă”. Pe când îmi plângeam de milă cu voce tare, vocea Feliciei s-a umplut de entuziasm, ochii de o bucurie covârșitoare: „Coraaaaaaaaaaaaaa, ești însărcinată!!!” „Cum aș fi putut fi însărcinată când eu am început să am menstruație?” „Să vezi tu că ești!”. Departe de orice gând de acest fel, mi-am continuat concediul pe iubitul tărâm al Reginei Maria. La întoarcerea acasă...Felicia nu m-a lăsat până nu mi-am achiziționat un test de sarcină. „La ce bun?” gândeam, amintindu-mi de alte dăți în care cea de-a doua liniuță roz refuza să apară, iar eu mă descurajam din ce în ce mai mult. Ajunsă acasă, aveam să constat cu stupoare cu urmă vagă de roz pe cea de-a doua liniuță! „Nah, ca naiba, nici nu e total, dar nici nu pot spune că nu e! Așadar, sunt sau nu însărcinată? ”Nedorind să mă entuziasmez prea tare, am decis cu Răzvan să mai repetăm unul și a doua zi dimineața. De data asta, a doua linie s-a făcut mai roz ca rozul și da, mi s-a înrozit și sufletul de fericire! Mi s-au umplut instant ochii de lacrimi, am plâns mult, covârșită de o emoție imensă, care nu vroia deloc să îmi dea pace!
Au început mii de neliniști: tocmai urmasem o cură cu ciprofloxacină, intrasem în acea apă a mării,  folosisem absorbante interne...dacă am dăunat lui bebe?
Cui să spun prima oară? Cum va reacționa mama? Cum vor reacționa toți ceilalți? Cum va reacționa viitorul meu? Ce avea să mi se mai întâmple, nu aveam de unde intui...
CORA
Trecurseră aproape doi ani de când devenisem familia Aprozeanu, iar pântecul meu se încăpățâna să nu primească un mic locatar înlăutrul lui. Decisesem împreună cu Răzvan să nu ne panicăm, știind că stresul e...infertil. Și totuși, simțeam nevoia unui fruct al nostru, așteptând lună de lună miracolul! Dar miracolul nu putea să apară din pricina unei mici infecții pe care am descoperit-o la controlul medical ce mi s-a părut, în cele din urmă, iminent. Cea care m-a luat de-o aripă și m-a dus la medic a fost Claudia, fina mea, căreia Isidora ar trebui să îi mulțumească pentru momentul în care a venit pe lume! După câteva aventuri cu oamenii spitalelor, am urmat un tratament, care să rezolve prima dintre problemele care m-ar fi putut împiedica să aduc trupului meu un co-locatar. Ar fi urmat dozări hormonale sau, într-un final, complicata HISTEROSALPINGOGRAFIE (uluitoare intervenție, la fel ca numele ei). Eram hotărâtă să înfrunt orice scârboșenie de analize și investigații, numai să fac loc COPILULUI MEU! Numai că Dumnezeu m-a ajutat și m-a trecut de alte probe de foc! La finalul unei singure săptămâni de tratament, aveam să plămădim una dintre cele mai frumoase făpturi din viața noastră! Însă, nu știam încă de existența ei, nici nu îmi imaginam că în templul meu o ființă se lupta să trăiască, să se dezvolte, să devină OMUL CEL MAI IMPORTANT! Mi se pare miraculos cum, fără știrea mea, fără ca eu să mă străduiesc în vreun fel, corpul meu lucra la cea mai complexă arhitectură umană, pentru construcția căreia nu a fost nevoie decât de o iubire frumoasă și o dorință imensă de desăvârșire!

OSHO spunea că făpturile minunate nu iau naștere decât în urma unei apropieri conștiente, încărcată pozitiv emoțional, între doi oameni care trăiesc la o intensitate aproape nebunească momentul în care are loc MINUNEA! la polul opus, oamenii terni iau naștere în urma unei împreunări fără trăiri prea intense, părinții nefăcând nimic altceva decât un alt lucru banal într-o zi ca oricare alta, fără să conștientizeze prea mult importanța momentului! Isidora este, pe cale de consecință. o făptură minunată! :)

Avea să fie, așadar, momentul unei aventuri miraculoase, încărcată cu emoții fel de fel! Nu aveam cum se le intuiesc, nu aveam cum să mă feresc de întâmplările urâte prin care mi-a fost dat să trec, nu am putut să scriu nimic despre ele, paralizate fiindu-mi ideile de gânduri negre, gânduri induse de medici cărora le-am pus în mâini viața copilului meu și care au terminat prin a-mi terfeli, efectiv, entuziasmul și optimismul! Dar, despre aventurile cu medici, în altă postare!

Concluzionând, Dumnezeu m-a purtat în brațele Lui viguroase, mi-a ocrotit speranțele și mi-a adus la piept cea mai gingașă făptură din câte pot exista în Univers! :) Tot El m-a traversat lungul fluviu de temeri, de momente dificile, de stres, de frici! MULȚUMESC!


CORA
Dimineaţă tihnită, cu Isidora dormind îngereşte lângă mine, cu o cafea aromată alături de o revistă minunată! Ce îmi umbreşte simţămintele? Teama de falsele valori! Îmi privesc copilul sorbindu-i de pe chip frumuseţea primară, orice gest lipsit de învăţare socială...totul e atât de natural în fiinţa asta fragedă! Şi mi se face frică! O frică dintr-aceea care nu prea are alin...Cărei lumi am dăruit eu acest copil? În ce fel de societate o voi strecura? Ce valori îi voi insufla? Privesc cu teamă, din coconul familiei mele, cum în jurul meu cresc atâţia inteligenţi, atâţia doctori în te miri ce specializări, atâţia elevi eminenţi...care la o singură articulare de cuvânt trădează o prosie crasă!!! Cum voi face eu ca făptura aceasta de lângă mine să nu se lase minţită de falsele valori? Cum o voi putea îndemna să nu se lasă pradă indivizilor ieftini, neautentici? Şi, mai presus de atât, cum o voi face să înţeleagă de ce aceşti indivizi domnesc în funcţii înalte? CUM???