CORA
Întrebări la început de postare:
1. De ce  nu mai suntem patrioţi?
2. Cine condamnă comunismul şi cu ce drept?
************************************************************************

Aflu de la televizor ce manifestaţii fastuoase aveau loc pe vremuri cu ocazia zilei de 23 august. Mă miră puterea de organizare, mă uimeşte toată desfăşurarea de forţe pentru a pune la punct un eveniment de asemenea amploare (uimirea vine din faptul că tare am impresia că în zilele noastre oamenii nu se mai organizează la fel de prompt).
Sursa: www.casa-regală.blogspot.com
Priveam tribunele pline de oameni, sute - poate mii - de copii şi tineri, frumos îmbrăcaţi, voioşi, mândri chiar, că participă la asemenea fast. Poate că unii erau uşor frustraţi şi enervaţi de poziţia lor sau de cravata roşie, însă, cu siguranţă, ştiau să o ascundă foarte bine.
Unde sunt toţi acei oameni din tribune acum? Ce s-a întâmplat cu copiii învăţaţi să se bucure de Tovarăş? De asemenea, mă întreb, unde sunt torţionarii lui Gafencu, lui Ianolide, lui Raţiu sau Copos? Unde sunt cei care erau spuma securităţii?
Da, sunt chiar aici, printre noi! Este mama, este tata, este verişoara, este unchiul, este cumătrul, este preşedintele consiliului judeţean din judeţul Alfa, este senatorul din judeţul Omega, este preşedintele ţării mele. Ei, cu toţii, altădată, pe 23 august, ieşeau la paradă. Iar acum, se întrunesc în comisii şi condamnă comunismul în faţa altora asemenea lor. Povestea cu CONDAMNAREA COMUNISMULUI mi se pare oarecum hilară şi uşor perversă din partea unor oameni care au fost acolo, în acele vremuri şi fluturau steguleţe voioase. Nu ştiu dacă timpurile comuniste erau bune sau rele, însă, nu pot să nu mă întreb: de ce să fugim de trecutul nostru, din care am făcut parte, de ce să îl aruncăm la colţul ruşinii, în loc să ni-l asumăm?
Comunismul a fost, ne-a trecut prin case, prin stomac, am dormit cu el în pat, am mers cu el la şcoală şi, după umila mea părere, îl purtăm cu noi în viitor. Deşi am trăit doar trei ani de comunism, dacă fac o evaluare uşor politizată - şi, bineînţeles, supusă greşelii - descopăr în istoria societăţii mele vreo 10 ani de post.comunism şi vreo alţi 10 de NEO-COMUNISM. Este aproape logic să fie aşa, de vreme ce sistemul a murit împuscat în inimă în ziua de Crăciun, însă oamenii, ei, verigile sistemului, trăiesc şi mişună prin democraţie (sic!).
Sunt tentată chiar să spun că sistemul politic s-a schimbat, însă clasa politică a rămas aceeaşi (cu prospăturile şi mortăciunile inerente). E ca şi cu PARTIDUL care era ieri de stânga şi prin vraja Crăiesei de peste noapte, azi dimineaţă s-a trezit de dreapta. Nu e minunată puterea de schimbare a oamenilor, cum, peste noapte, realizezi că o ideologie este mai presus decât cea pe care ai îmbrăcat-o până mai ieri?
Cred că a venit vremea asumării, a iertării, a înţelepciunii. Nu vom crea vremuri mai bune legându-ne la infinit de greşelile unor greşeli istorice. Cu atât mai puţin cu cât ipocrizia hoţului de a striga "hoţii!!!" merge mână în mână cu clasa politică. Cu alte cuvinte, POT IERTA GREŞELILE TRECUTULUI (dacă ele au existat) , ÎNSĂ NU POT SUPORTA PREFĂCĂTORIA PREZENTULUI!
Aşadar, îi întreb pe cei din generaţia mea, pe cei din generaţia dinaintea mea şi pe cei din cea din urmă: când dăm un REFRESH al clasei politice? 

CORA
Azi se împlinește fix un sfert de veac de când consum oxigenul planetei! Nu-s fericită, din contră, mă regăsesc cumplit de speriată! Doamne, ce fuge timpul ăsta! Parcă acum câteva ore mă țineam de burtica mamei sa nu mă expulzeze în lume! Dar, nah, nu obtinem întotdeauna ce vrem! :)


Îmi puteți ura una, alta, le primesc cu drag, poate că îmi va trece și depresia! :)

Zile cu soare vă doresc!

PS: Vi se pregătește o surpriză!