Pentru că astăzi a fost zi liberă şi pentru că elevii mei m-au întrebat luni - la ultima oră de Civică de pe anul ăsta - de ce e liber de Ziua Educatorului, iar de Ziua Copilului nu, le-am propus să sărbatorim împreună această zi. Iniţial le-am propus să mergem la Palatul Parlamentului, numai că nu îşi luaseră toţi carnetele de elev, aşa că...am mers în Orăşelul Copiilor!
Fraţi bloggeri, chiar nu cred că pot exprima cât de bine ne-am simţit împreună, cât de frumos ne-am pretrecut timpul. Vă vine să credeţi că m-au convins să mă urc în maşinuţe tamponate? Eu, care nu m-am mai urcat într-o maşinuţă d-asta de când m-am lovit când aveam 5 ani, pentru că mă lovisem la năsuc:). Am lăsat toate temerile deoparte şi hop, am sărit la o cursă "tamponată"! Vă imaginaţi că s-au răzbunat pe mine pentru toate bătăile de cap pe care le-au avut din cauza puterilor în stat:)). Am scăpat totuşi nevătămată, după care am mers să îşi încerce băieţii forţa de fotbalişti. Poate ştiţi aparatele acelea în care lovesc cu piciorul într-o minge de fotbal şi este contabilizată puterea şutului! Apoi...să vedeţi şi să nu credeţi, am mers la mountagne russe!!! Unde am şi urcat!!! (Cine mă cunoaşte, ştie că nu m-aş urca nici în banelele paraşute). Dar au fost atât de irezistibili, încât nu i-am putut refuza. Şi m-am urcat în trenuleţul magic! Aş fi ţipat, vă imaginaţi, dar trebuia să încurajez o fată care se urcase lângă mine şi care era tare speriată! Am coborât de acolo cu un vertij nemaipomenit! Dar a fost fain! Dacă ar fi să mai fac încă o dată "sportul ăsta extrem", nu aş refuza!
Am mers apoi să ne hrănim, după care am invadat un teren de fotbal, unde băieţii mei au încins o partidă de fotbal, iar fetele mele una de badminton.
Concluziile mele:
- dacă nu ar fi fost această ieşire, aş fi fost mai puţin bogată din toate punctele de vedere: spiritual, "copilăreşte", pedagogic.
- i-am descoperit pe copii altfel decât în bănci, cu emoţiile lor, cu entuziasmul lor, cu pasiunile lor, chiar şi cu minusurile lor.
- sper că am reuşit să mă las şi eu descoperită altfel decât la catedră!
- promit că la anu' facem un repeat!
PS. De îndată ce voi face rost de poze, am să vi le arăt!
Fraţi bloggeri, chiar nu cred că pot exprima cât de bine ne-am simţit împreună, cât de frumos ne-am pretrecut timpul. Vă vine să credeţi că m-au convins să mă urc în maşinuţe tamponate? Eu, care nu m-am mai urcat într-o maşinuţă d-asta de când m-am lovit când aveam 5 ani, pentru că mă lovisem la năsuc:). Am lăsat toate temerile deoparte şi hop, am sărit la o cursă "tamponată"! Vă imaginaţi că s-au răzbunat pe mine pentru toate bătăile de cap pe care le-au avut din cauza puterilor în stat:)). Am scăpat totuşi nevătămată, după care am mers să îşi încerce băieţii forţa de fotbalişti. Poate ştiţi aparatele acelea în care lovesc cu piciorul într-o minge de fotbal şi este contabilizată puterea şutului! Apoi...să vedeţi şi să nu credeţi, am mers la mountagne russe!!! Unde am şi urcat!!! (Cine mă cunoaşte, ştie că nu m-aş urca nici în banelele paraşute). Dar au fost atât de irezistibili, încât nu i-am putut refuza. Şi m-am urcat în trenuleţul magic! Aş fi ţipat, vă imaginaţi, dar trebuia să încurajez o fată care se urcase lângă mine şi care era tare speriată! Am coborât de acolo cu un vertij nemaipomenit! Dar a fost fain! Dacă ar fi să mai fac încă o dată "sportul ăsta extrem", nu aş refuza!
Am mers apoi să ne hrănim, după care am invadat un teren de fotbal, unde băieţii mei au încins o partidă de fotbal, iar fetele mele una de badminton.
Concluziile mele:
- dacă nu ar fi fost această ieşire, aş fi fost mai puţin bogată din toate punctele de vedere: spiritual, "copilăreşte", pedagogic.
- i-am descoperit pe copii altfel decât în bănci, cu emoţiile lor, cu entuziasmul lor, cu pasiunile lor, chiar şi cu minusurile lor.
- sper că am reuşit să mă las şi eu descoperită altfel decât la catedră!
- promit că la anu' facem un repeat!
PS. De îndată ce voi face rost de poze, am să vi le arăt!
Cum altfel sa-i intelegi pe copii daca nu-i cunosti in toate ipostazele? Si cunoscandu-i gasesti si solutii la rezolvarea problemelor lor. Frumos v-ati mai distrat!!!! Un strop de fericire pentru copii, dar si pentru tine! Legatura cu ei va fi de acum mai stransa.Dar sa-i duci si la Palatul Parlamentului!
Draga mea, nu trebuie sa astepti un an sa faci un repeat! Poti face oricand asta!Tine-ti elevii aproape! Ca mare iti va fi satisfactia peste ani cand te vor cauta si-ti vor multumi pentru tot ceea ce ai facut pentru ei! Fa-i ca de ziua educatorului sa-si aduca aminte cu placere de tine, nu ca le-ai pus nota 4 in catalog fiindca nu ti-a reusit tie lectia! Ca unii asta isi amintesc din cauza frustrarii de a nu se fi putut ridica in viata la nivelul invatatorilor, profesorilor pe care i-a avut!Cu alte cuvinte, acei oameni ar fi de vina!
Ma bucur din suflet ca exista inca profesori ca tine, dornici de a se darui pe sine meseriei pe care o fac. Chiar daca motivatia pecuniara lipseste. Aviz guvernantilor care vor ca un profesor sa traiasca si sa se pregateasca doar cu aer, pentru ca ala nu costa. Apropo, nu am auzit pe niciunul adresand o vorba, o urare cadrelor didactice fara de care nu ar fi ajuns acolo pe scaunele confortabile de unde fac legi. Ba dimpotriva i-am auzit in alte dati spunand ca profesorii muncesc prea putin pentru salariul pe care se indura ei sa-l dea, asta ca nu cumva sa aiba tupeul sa ceara mai mult.
Bine zice anonimul2. Tu, Cora, ma duci cu gandul la poezia lui Octavian Goga numita Dascalita. Acolo, poetul nu-si aminteste de prima nota de 4, o fi avnd si el saracul note mici vreodata, ci omagiaza una din miile de invatatoare care prin vocatie si pasiune pentru profesie si pentru copii, a uitat de sine. Daruieste cu pasiune copiilor tot ce ai mai bun, dar nu uita de tine, chiar daca cei aflati la putere, rand pe rand uita de dascali punandu-i mereu pe ultimul loc.
Foarte frumoasa iesirea voastra. Felicitari pentru ca ai reusit sa dai in mintea copiilor.
Iti urmaresc blogul de mult timp, si te admir enorm pentru tot ceea ce scrii. Ma bucur ca spui mereu lucrurilor pe nume cu mult curaj si bun simt. Se vede ca esti o fire dreapta, cerebrala, nu-ti este frica sa iti recunosti greselile care de altfel sunt omenesti.Citind tot ce ai postat pe acest blog mi-am dat seama ca traiesti din plin si bucuriile si ncazurile vietii tale si cauti intotdeauna sa-ti croiesti drumul drept de care sa nu-ti fie rusine. Pentru mine postarile tale sunt oglinda reala a ceea ce esti, a ceea ce ai vrea sa fii.Intotdeauna lectura este placuta. Chiar si a comentariilor pe care le primesti. Am mai vazut eu bloguri pline de articole si comentarii siropoase care te ingetoseaza prin falsitatea cu care sunt scrise. Lectura lor ma face sa mi se strambe fata de parca as fi in pragul unei crize biliare. Ma intreb daca cei ce scriu nu cumva au diabet de revarsa atata sirop fals din dorinta de a-si acoperi adevaratul caracter. E adevarat , nu ma pune nimeni sa citesc, dar citesc cateodata ca sa vad pana unde pot merge asemenea persoane, cand din intamplare le mai si cunosc adevarata fata.Ramai asa cum esti, cinste parintilor si dascalilor tai care te-au educat atat de frumos ca la randul tau sa educi si tu pe altii la fel de bine! Un sincer La multi ani de ziua educatorului!
Frumos! La multi multi, ani! Tie si tuturor educatorilor.
Anonim 1: Am sa ii duc si la Palat! Asta e clar! Ai dreptate cand spui ca acum simt o legatura mai stransa cu ei. In plus, un mare castig este ca au socializat si ei altfel decat in sala de clasa.
Anonim 2: Cand spun la anu', ma refer la anul scolar viitor. Care va veni peste trei luni. Ma bucur ca ma consideri un profesor dedicat. Sunt departe de a fi profa model, dar ma straduiesc, sa stii!
Anonim 3: Si eu ma gandeam ca o sa mor de foame in curand! :)) Dar, d-asta exista posibilitatea unui al doilea job, care, desi este part-time, este platit la fel ca cel de la scoala. In fine, orice ar fi, la scoala nu renunt!
Anonim 4: Ma simt flatata ca imi urmaresti blogul, dar mai ales ca si admiri ceea ce scriu. Da, ai dreptate, sunt o fire justitiara, recunosc greselile, incerc sa repar consecintele acestora. Am lasat in urma de foarte mult timp orgoliul, am invatat sa negociez, sa fac compromisuri, caci doar asa reusim sa ne socializam sanatos in marea societate! Dar sunt unele lucruri peste care nu pot trece! Si, mai ales cand am dreptatea in mana, lupt pana in panzele albe! Cat despre blogurile siropoase...ce sa zic? Sunt la fel de false ca si oamenii care le scriu. Mi-am format in timp un simt al "citirii" oamenilor. Acolo unde mi se pare ca e rost de prea multa bonomie, prea multa dulcegarie, prea multe "pupincurisme", stau deoparte! Sau fug! Acolo e cea mai multa ipocrizie! Si cel mai mare pericol!
Anonim 5: Multumesc! Daca esti cadru didatic, iti urez si eu toate cele bune! Daca esti parinte, iti urez la multi ani! Pentru ca si parintii sunt educatori! Nu-i asa?
Geocer, daca ti-ai dat seama ca a fost frumoasa iesirea, inseamna ca am reusit sa redau cat de cat corect ideea aceasta! Am dat in mintea copiilor si m-am simtit tare bine asa! Ce atata maturitate? De unde atata seriozitate? daca nu facem lucrurile si cu un pic de nebunie, viata nu are gust!