Fără glumă! Acesta a fost primul meu job plătit! Am ajuuns la grădiniţă printr-o conjunctură urâtă urâtă de tot - am înlocuit-o pe mama, care a avut o perioadă luuuungă de timp concediu medical. Dar, să trecem peste moment, acum mama e bine. Dar, cu ce experienţă m-am ales eu?
Învăţasem pe rupte pedagogie preşcolară în facultate, psihologia copilului şi credeam că sunt pregătită să fac faţă, bine înarmată cu răbdare şi cunoştinţe. Mă încuraja şi faptul că îi ştiam pe copii, ei erau obişnuiţi cu mine, părinţii, de asemenea, mă cunoşteau, deci, nu avea ce să meargă rău!
Şi, mă trezesc mijlocul a 20 de prichindei, toţi cu o energie ieşită din comun, care alergau în toate părţile, care se simţeau liberi, că doar nu mai era doamna lor printre ei. În prima săptămână am crezut că nu voi face faţă. Mă simţeam sleită de puteri, căutam întruna în toate informaţiile pedagogice din capul meu metode, tehnici, prin care să îi atrag de partea mea, să îi fac să...mă iubească.
În maxim trei săptămâni am reuşit! După ce am fraternizat cu ei, am dat în mintea lor, mă jucam cu ei! Odată atraşi de partea mea, am început să "scot untul din ei", i-am pus la lucru serios - numărat, socotit, memorizări, pictură, desen, jocuri didactice ...
Bineînţeles că nu am reuşit să imortalizez totul - panoul cu regulile clasei, copacul palmelor, lista cu bulinuţe, din păcate. Dar le păstrez pe toate în sufletul meu, căci nu am să pot uita ever cum stăteau la "ora judecăţii" - când luam fiecare copil în parte şi "evaluam" comportamentul conform panoului cu reguli, apoi fiecare primea bulinuţe roşii sau negre, iar părinţii, seara, se apucau de numărat bulinuţe negre:). Urmau apoi recompensele sau...întăririle negative.
Pentru că mi-a plăcut să fac şi lucruri inedite cu ei, mai ales că am putut profita de entuziasmul lor, îi provocam la fel de fel de activităţi. Luaţi şi priviţi un carnaval al "Prietenilor omului" (animale domestice. Să ştiţi că măştile sunt realizate de mânuţele lor dibace!!!:
Bineînţeles că organizam şi mini-petreceri de ziua lor, ocazie cu care de abia aşteptam să ne murdărim la guriţă, să purtăm coifurile cu multă mândrie, să aruncăm cu confetti, să dansăm - de altfel, dansam în fiecare zi, căci ne făcusem un obicei din asta!:
Cred că nu aş putea să vă redau aşa cum trebuie ce frumuşei au fost copiii mei la serbarea de Crăciun. Toţi costumaţi, viu coloraţi, cu năsuc morcovel, cu hăinuţe brăduleţ, cu rochiţe de crăiese ale zăpezii:X
M-a preocupat în mod special să îi alfabetizez puţintel şi în domeniul religios. De asta l-am chemat pe părintele diacon de la noi de la Biserică să le vorbească puţintel despre Mântuitorul, despre Dumnezeu, despre Îngeraşul protector. Dar, am fost şi noi la Casa Domnului, unde ne-am împărtăşit în Săptămâna Mare:
Alte evenimente deosebite aveau loc în grădiniţă când veneau diferite trupe de teatru spre deliciul copiilor:
Eheee, dragii mei, a trecut fix un an de când mama a revenit la catedră, iar eu i-am redat în grija ei. Unii au plecat la şcoală, alţii au rămas în grădiniţă.
Am realizat că poţi să ştii teorie multă, dar dacă nu ai un fler deosibt să aplici, un tact pedagogic care, după mine, este oarecum înnăscut, totul e în van. Bineînţeles că îi vizitez ori de câte ori reuşesc să ajung pe acolo, deşi vă mărturisesc că mă îneacă lacrimile când îi văd că-mi sar în braţe! Mi-e dor de ei, dar am marele avantaj că o pot întreba pe mama de fiecare în parte, mă asigur că-s bine şi că se dezvoltă frumos.
Acum am crescut şi eu. Am trecut de la grădiniţă la şcoală, unde cu aceeaşi pasiune mă dedic tot lui...COPILULUI!
Învăţasem pe rupte pedagogie preşcolară în facultate, psihologia copilului şi credeam că sunt pregătită să fac faţă, bine înarmată cu răbdare şi cunoştinţe. Mă încuraja şi faptul că îi ştiam pe copii, ei erau obişnuiţi cu mine, părinţii, de asemenea, mă cunoşteau, deci, nu avea ce să meargă rău!
Şi, mă trezesc mijlocul a 20 de prichindei, toţi cu o energie ieşită din comun, care alergau în toate părţile, care se simţeau liberi, că doar nu mai era doamna lor printre ei. În prima săptămână am crezut că nu voi face faţă. Mă simţeam sleită de puteri, căutam întruna în toate informaţiile pedagogice din capul meu metode, tehnici, prin care să îi atrag de partea mea, să îi fac să...mă iubească.
În maxim trei săptămâni am reuşit! După ce am fraternizat cu ei, am dat în mintea lor, mă jucam cu ei! Odată atraşi de partea mea, am început să "scot untul din ei", i-am pus la lucru serios - numărat, socotit, memorizări, pictură, desen, jocuri didactice ...
Bineînţeles că nu am reuşit să imortalizez totul - panoul cu regulile clasei, copacul palmelor, lista cu bulinuţe, din păcate. Dar le păstrez pe toate în sufletul meu, căci nu am să pot uita ever cum stăteau la "ora judecăţii" - când luam fiecare copil în parte şi "evaluam" comportamentul conform panoului cu reguli, apoi fiecare primea bulinuţe roşii sau negre, iar părinţii, seara, se apucau de numărat bulinuţe negre:). Urmau apoi recompensele sau...întăririle negative.
Pentru că mi-a plăcut să fac şi lucruri inedite cu ei, mai ales că am putut profita de entuziasmul lor, îi provocam la fel de fel de activităţi. Luaţi şi priviţi un carnaval al "Prietenilor omului" (animale domestice. Să ştiţi că măştile sunt realizate de mânuţele lor dibace!!!:
Bineînţeles că organizam şi mini-petreceri de ziua lor, ocazie cu care de abia aşteptam să ne murdărim la guriţă, să purtăm coifurile cu multă mândrie, să aruncăm cu confetti, să dansăm - de altfel, dansam în fiecare zi, căci ne făcusem un obicei din asta!:
Cred că nu aş putea să vă redau aşa cum trebuie ce frumuşei au fost copiii mei la serbarea de Crăciun. Toţi costumaţi, viu coloraţi, cu năsuc morcovel, cu hăinuţe brăduleţ, cu rochiţe de crăiese ale zăpezii:X
M-a preocupat în mod special să îi alfabetizez puţintel şi în domeniul religios. De asta l-am chemat pe părintele diacon de la noi de la Biserică să le vorbească puţintel despre Mântuitorul, despre Dumnezeu, despre Îngeraşul protector. Dar, am fost şi noi la Casa Domnului, unde ne-am împărtăşit în Săptămâna Mare:
Alte evenimente deosebite aveau loc în grădiniţă când veneau diferite trupe de teatru spre deliciul copiilor:
Eheee, dragii mei, a trecut fix un an de când mama a revenit la catedră, iar eu i-am redat în grija ei. Unii au plecat la şcoală, alţii au rămas în grădiniţă.
Am realizat că poţi să ştii teorie multă, dar dacă nu ai un fler deosibt să aplici, un tact pedagogic care, după mine, este oarecum înnăscut, totul e în van. Bineînţeles că îi vizitez ori de câte ori reuşesc să ajung pe acolo, deşi vă mărturisesc că mă îneacă lacrimile când îi văd că-mi sar în braţe! Mi-e dor de ei, dar am marele avantaj că o pot întreba pe mama de fiecare în parte, mă asigur că-s bine şi că se dezvoltă frumos.
Acum am crescut şi eu. Am trecut de la grădiniţă la şcoală, unde cu aceeaşi pasiune mă dedic tot lui...COPILULUI!
Nu,nu stiam ca ai fost educatoare,dar se pare ca te-ai descurcat minunat! Se vede ca iti plac copiii foarte mult si incerci sa te ocupi de ei cat mai bine. Imi plac foartee mult pozele cu micutii la serbarea de craciun,la o aniversare,la biserica ! Mi-am adus aminte de mine, de clipele petrecute la gradinita. Off..cum trece timpul !! Puuup
Cora ai un drum foarte asemanator cu cel al lui Lori.Sunt convinsa ca si tu,ca si ea,binecuvantati loculunde va desfasurati activitatea.
Sassy, iubesc copiii! Intr-adevar, timpul trece mult prea repede...iar copiii se transforma, isi pierd din inocenta, se pervertesc...
Elite, ma flateaza faptul ca ma asemuiesti cu Lory, care este o persoana atat de deosebita! As vrea eu sa fiu ca ea. Mi-ar plăcea, mai ales, să citesc cât citeşte ea!!!
Buna dimineatza, Cora!
Cred ca tzi-a folosit mult episodul acesta, chiar daca motivul a fost cam intunecat.
Cine cunoashte copiii si-i iubeshte vede toate lucrurile putzin altfel decat ceilaltzi.
Lumea lor este minunata.Acolo toate sunt posibile.
Fara oprelishti.
Fara hotare.
Nu este deloc poveste vorba cu" Tineretze fara batranetze!
O zi frumoasa!
neaţa! da, are dreptate Elite! :-) după ce am terminat liceul pedagogogic cu dublă specializare (învăţători - educatoare) am lucrat un an - jumate ca învăţătoare, jumate ca educatoare...
eram în program step by step cu 40 de copii de 5 ani (grupa mare). era fun, dar dormeam 4 ore la prânz :-))
am învăţăat cu ură pentru examenul de admitere la facultate :-)
Neata, Inceritudini!
Ai mare dreptate! În lumea lor nu ai cum sa te pervertesti! Daca esti "murdar", incep sa te respinga! Nu mai faci fata copilariei lor, le devii strain si incep sa te respinga! De aceea trebuie sa ramai pentru totdeauna FRUMOS! Acum, sa nu crezi ca eu am fost in totalitate asa. Am si gresit. Si gresesc inca. dar aceasta a fost lectia pe care am invatat-o!
40 de copii? Oh, Doamne! Esti eroina!
Ai un avantaj enorm ca esti absolventa de pedagogie pura.In felul acesta poti lucra cu copii de diverse categorii de varsta fara prea mare greutate. Si mai ales daca esti pasionata, ies minuni. Se vede de fapt din poze. Cred ca pregatirea de specialitate, tactul pedagogic si flerul tau si-au spus cuvantul. si mai ales dragostea pentru copii.
Frumoasa lectia pe care spui ca ai invatat-o si de la acestia.E adevarat, ei sunt cei mai mari judecatori ai cadrelor didactice . si mai ales cei mici. Ei inca nu stiu sa minta, sunt puri si asa ar trebui sa ramana si cand vor creste. Insa nu se intampla totdeauna asa. Caci de multe ori sufera influente negative si sunt dezamagiti chiar de cei pe care ii admira cel mai mult.Si atunci e foarte dureros . Nu vor uita toata viata. Hilar este faptul ca cei care distrug suflete de copii , cand li se pare ca sunt acuzati, incearca sa se eschiveze, chiar se ofenseaza.Se burzuluiesc simtindu-se ofensati. Pacat! Asta inseamna ca nu au invatat nimic din experienta traita alaturi de copii si continua in aceeasi maniera deplorabila .Ii atrag in plasa precum paianjenul, prin dulceata limbii ii fac sa se ataseze si apoi incep sa traga foloasele de pe urma lor. Cand se dezmeticesc bietii copii , incep represaliile ,si domnii au impresia ca i-au redus la tacere si racoleaza pe altii. Aceeasi si aceeasi strategie.Intrebarea este pana cand? Scarbiti, copiii le intorc spatele imediat ce termina scoala, rand pe rand, generatie dupa generatie.
Sunt si dascali care stiu sa-si pastreze coloana vertebrala in pozitie verticala. Nu inseala asteptari, isi educa cu dragoste dicipolii isi raman in amintirea lor ca adevarate modele, mult timp, ani in sir. Ferice de asemenea dascali. Cu siguranta te vei numara printre ei. si asta fara sa fii falsa, fara sa ai in gura miere artificiala. caci cine are-n gura miere, in inima are fiere .
nu stiam si totusi! te prindea atat de bine!
Copii sunt atrasi de persoanele ce-i iubesc cu tot sufletul iar pe tine ( se vede de la o posta ) te adora!!!
Tu stii foarte bine sa te pui la mintea copiilor, asa ca nu ma mira faptul ca ai fost si educatoare.
Anonim, am si eu niste exemple...de ramai masca numai cand auzi! Nu am decat un an la catedra + cele cateva luni la gradi, dar ce mi-au auzit urechile si ce mi-au vazut ochii ma tulbura in continuu! O sa scriu despre toate acestea in curand, dupa ce va trece si saptamana ultima de scoala si "stresiunea"! In fine, pacat ca distrug visele copiilor si isi bat joc de asteptarile si entuziasmul lor! Nu-mi place sa vorbesc despre asta, dar sunt lectii pe care le invat din mers!
Orianda, de anul acesta ma intorc si in gradinita, dar nu ca educatoare, ci ca profesor consilier. Deci, voi reveni printre prichindei!Sper sa ma iubeasca si ei, desi nu voi petrece atat de mult timp alaturi de ei!
Geocer, e de bine sau de rau ca dau in mintea copiilor?
CORA,sti ce am remarcat eu de cand am copilasi la gradinita?Am remarcat cat de tinere arata educatoarele,indiferent ca au 25 de ani ori 55 de ani....au o seninatate anume pe fata si ochii le lucesc atat de frumos...ce mai?!Nu ma pot opri sa nu ma minunez de ele....si aici aduc vorba despre educatoarele Luanei mele!
:-)
Da, Ana Maria, stiu! Mama este educatoare de la 18 ani:) si ramane vesnic tanara!
Buna Cora, mai stiu eu pe unul care atunci cand il cautai era mereu pe la gradinitza :P. Ghici cine e ala? :)