Ploaia a înnebunit şi plouă ca nebuna, iar Soarele din mine se zbate să iasă, dă cu pumnii şi picioarele sufletului meu, se războieşte! Iar eu, ca să îi fac faţă, am scotocit în lucrurile vechi, pe care le-am "cules" de pe unde am apucat, şi am găsit! Ochelarii vechi, pe care i-am furgăsit prin casa bunicilor mei. Pe care mi-i mai puneam la ochi din când în când, iar mama râdea mereu de mine..."iar eşti bufniţă?". Da, sunt imenşi, sunt aproape de caraghioşi...dar au aerul vintage, pe care îl ador. Iata-mă!
Da sunt interesanti! :)
Aoleu, poze nu-ti facusei cu ei! Si le-ai mai pus si pe blog!
Mie chiar imi plac si in poza arati bine cu ei....nu stiu cum arati in realitate....:))
Lasa,ca vine el si soarele ala...si pe strada si pe aleea sufletului....Eu una m-am bucurat ca timpul probabil s-a inselat in ceea ce priveste Banatul....
Sa revenim:imi plac ochelarii si cum te prind in poza....:))
Ana, asta e, ca in suflet e soare si afara ploaie si ma simt un pic contrariata! Ma bucur ca-ti plac ochelarii mei de bufnita!
Atentie... sa nu ne jucam cu bufnitele! Nu de alta, dar cica sunt simbol al intelepciunii.
Cora, Cristake are in felul lui dreptate, in felul meu iti dau tie dreptate, era si timpul soarelui, fie din suflet sau de afara.