Am vrut să transform ziua de sâmbătă, pe care de obicei o folosesc numai pentru odihnă, într-o zi deosebită! Motiv pentru care am acceptat provocarea de a merge la pescuit cu Răzvan şi cu fratele lui. Tocmai bine, mi-am zis, profit de ocazie să mă bronzez puţintel. Numai că exact puţintel este bronzul meu, fiindcă am folosit emulsie de plajă! Şi nu m-am prăjit. Mai bine aşa. Încet, dar sigur!
Am profitat de liniştea peisajului, am ascultat natura, vântul vâjâind printre trestii, orchestra de broscoi şi insectele bâzâind.
Şi m-am jucat cu palmele şi cu natura!
- m-am lăsat mângâiată de razele soarelui!
- am dat formă norilor!
- am invitat coroana unui copac la un vals!
- am fost invidioasă pe un fir de iarbă pentru îndrăzneala cu care se înalţă înspre soare!
- am scufundat degetul în catifeaua norilor!
- am lăsat norii să cadă peste mine!
- şi, mai presus de toate, am rostit o rugăciune: "Doamne, prinde-mă de mână şi miluieşte-mă!"
Am profitat de liniştea peisajului, am ascultat natura, vântul vâjâind printre trestii, orchestra de broscoi şi insectele bâzâind.
Şi m-am jucat cu palmele şi cu natura!
- m-am lăsat mângâiată de razele soarelui!
- am dat formă norilor!
- am invitat coroana unui copac la un vals!
- am fost invidioasă pe un fir de iarbă pentru îndrăzneala cu care se înalţă înspre soare!
- am scufundat degetul în catifeaua norilor!
- am lăsat norii să cadă peste mine!
- şi, mai presus de toate, am rostit o rugăciune: "Doamne, prinde-mă de mână şi miluieşte-mă!"
Frumos gandit Cora, sunt sigur ca cerurile sau deschis lasand loc Binecuvantarii Domnului asupra ta!
Ultima optiune este cea mai de folos trupului si sufletului.
Cu cata sensibilitate ai reusit sa surprinzi relatia om-natura-divinitate!
Minunat si emotionant...fainute poze!:-)
ce linistita e natura,ce calzi sunt norii si ce frumos creste firul de iarba.frumos surprinse in aceste poze.
Paul, sper din tot sufletul ca Dumnezeu mi-a auzit rugaciunea. Oricum, ii simt prezenta in fiece moment, ma ocroteşte şi îmi călăuzeşte paşii! Doamne ajută!
Disa, welcome! Da, cu adevărat, rugăciunea pe care am surprins-o în această fotografie este cea mai folositoare!
Anonimule, mulţumesc că ai simţit sensibilitatea mea dincolo de aceste poze!
Ana-Maria, mulţam fain de aprecieri!
Într-adevăr, Mihaella, natura este magnifică! Şi încă eu nu am reuşit să surprind totul...din păcate!
Superb.
Multumesc din suflet, domnule jurnalist!
superb..:)
10x for Hugs...
>:D<>:D<>:D<
Daca tot sunt for free, profit!
Te-ai jucat de-a pozatul ! Si cat de bronzata ai iesit din toata aceasta frumoasa zi?
Un pic mai bronzata decat deloc:) Asta pentru ca am folosit muuulta emulsie de plaja! Caci am oroare de usturimile acelea ale arsurilor. Dar, saptamana viitoare ma duc din nou! Si uite asa, usor usor, ma bronzez eu frumos si fara usturimi!
Frumoase de tot, atat gandurile tale, cat si imaginile! Se pare ca a fost o zi de sambata superba pentru sufletul tau!
p.s. da da, nu am putut sa nu observ culoarea unghiilor tale :P si eu am obiceiul sa mi le fac curcubeu de tot :)
şi eu am remarcat unghiile... mie nu-mi place să "le fac", dar îmi place să văd la alţii :-)
Si asta este o forma de inchinare. Dumnezeu a creat de la nori pina la firul ala razlet de iarba, tot ce exista. Iar mina care ai ridicat-o este asa o creatie complexa...numai sa ne imaginam cite miscari facem cu ea...
Cred ca tu ai prins simbata trecuta cu mina ce ai ridicat-o spre cer...insasi esenta vietii.
Dumnezeu nu ne-a facut robi ci ne-a daruit intreaga lui creatie sa o admiram...Numai sa ne oprim din activitate si sa ne odihnim.
Dumnezeu insusi s-a odihnit dar noi ne credem mai cu mot...
Multumesc pentru ca mi-ai amintit de ziua de odihna...am sa-ti iau exemplul!!!
Mihaela, ador sa imi colorez unghiile in culorile pe care la port la haine! Dar, de multe ori, mi-e lene sa le fac in fiecare zi...Si, da, a fost o zi superba!:X
Lory, cred ca am furat pasiunea asta de la mama...care chiar si le "face" in fiecare zi!!!
Rodica, suntem intr-o alergare continua! Eu ma opresc cel putin o data pe saptamana din fuga asta si imi pastrez timp pentru mine. In care nici macar nu citesc. Imi ascult gandurile. Si atat! Si uite asa ma incarc cu energie sa o iau de la capat!
Superbe fotografiile...minunat ultimul gand!Rugaciunea in mijlocul naturii...
Poate er trebui sa-I multumim mai des pentru tot ce ne ofera!
Frumos tare...
O saptamana cat mai buna cu lumina in suflet si inspiratie!
Foarte frumoase pozele Cora :)
Imi plac foartee mult pozele ! Cred ca a fost o zi excelenta.. ( Abia astept sa merg si eu la pescuit ) Te puuup, Cora ! :* O saptamana frumoasa
Multumesc, Tartoras! saptamana a inceput deja cum nu se poate mai bine! O sa povestesc in curand ce eveniment fericit a avut loc astazi! Si nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta!
Anne, nu-s experta in ale fotografiatului, insa asa am simtit sa imortalizez natura:). Ma bucur ca va place!
Sassy, o zi superba a fost si saptamana aceasta este la fel! Cred ca urarile voastre mi-au fost de ajutor!