CORA
De Sfântul Andrei aş fi vrut să postez un material cu mult mai încărcat spiritual decât va fi acesta. Dar nici timpul şi nici dispoziţia nu mă lasă să creez câteva rânduri aşa cum le-aş fi dorit.
Astăzi sunt în concediu fără plată, motiv pentru care mă simt tare nervoasă. Nu aş vrea să îmi descarc aici toate frustrările legate de acest eveniment neplăcut, deşi îmi este tare greu să mă abţin...
Sărbătoarea Sfântului Andrei îmi este tare dragă, probabil cu atât mai mult cu cât acest Sfânt este cel care a creştinat poporul român. Îmi amintesc cu mare plăcere de excursia în care am mers însoţite (eu şi prietena mea, Felicia) de doamna noastră profesoară de religie, la peştera Sfântului Andrei. Cred că cel mai mult m-a impresionat patul de piatră al Sfântului Andrei - bun prilej să conştientizez de cât de puţine lucruri are nevoie un om care îl are pe Dumnezeu.

În zilele noastre creăm dependenţe de te miri ce obiecte, fără de care avem impresia că nu putem trăi: telefonul mobil, computerul, televizorul, frigiderul, aragazul. În schimb, omul acela simplu, devenit Sfântul pe care îl sărbătorim astăzi, îl avea pe Dumnezeu. Şi îi era suficient. Şi era liber. În contrast, noi avem pretenţii de libertate, înscrise în legi, constituţii, carte, declaraţii. Dar ne învârtim între dependenţe mici, pe care le numim amprente ale evoluţiei, ale civilizaţiei. Iată că Sfântul Andrei este un model de simplitate, înţelepciune, credinţă, iar pentru toate acestea, românii astăzi îl cinstesc!

Astăzi îi sărbătorim şi pe toţi cei care poartă numele acestui Sfânt: Andrei, Andreea şi derivate! La mulţi mulţi ani şi multă putere să ne dea Dumnezeu să urmăm exemplul Sfântului al cărui nume îl purtăm!

Fotografia a fost preluată de aici.
Etichete:
3 Responses
  1. admin Says:

    dragut post spor in continuare la scris :P

    app ce nume am la u in blog?...k nu ma vad....ai putea sa ma treci News ?...ar fi super;;)


  2. CORA Says:

    Piticu, am sa te adaug de indata si am sa te si anunt, daca nu uit! :)


  3. CORA Says:

    Cristi, nu stiu cum esti trecut, cred ca...asa cum te-ai denumit chiar tu!