Ieri am descoperit o plăcere cam hidoasă în a privi oamenii din metrou şi a-mi da seama de poverile sufleteşti pe care le au. Sunt trăiri care se imprimă pe chip. Se desenează prin riduri. Câteodată anulează zâmbetul natural şi îl înlocuiesc cu rânjet forţat, intrus, câteodată făţarnic.
Ieri am privit oamenii şi am gândit: habar nu au ei că eu intuiesc ce simt, ghidându-mă numai după mimică sau poziţia corpului.
Ieri am învăţat despre oameni. Ieri i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru patternul meu, care nu m-a lăsat să dezvolt trăiri depresive sau anxioase, în ciuda tutror factorilor de risc care au existat în istoria mea personală şi care ar fi putut să mă dezechilibreze.
Ieri am înţeles cum să înţeleg oamenii.
Ieri am fost la un curs pe tema depresiei!
Ieri am privit oamenii şi am gândit: habar nu au ei că eu intuiesc ce simt, ghidându-mă numai după mimică sau poziţia corpului.
Ieri am învăţat despre oameni. Ieri i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru patternul meu, care nu m-a lăsat să dezvolt trăiri depresive sau anxioase, în ciuda tutror factorilor de risc care au existat în istoria mea personală şi care ar fi putut să mă dezechilibreze.
Ieri am înţeles cum să înţeleg oamenii.
Ieri am fost la un curs pe tema depresiei!
Cora, ai dreptate.
Eu am remarcat tendinta asta depresiva printre colegii mei. Am zis ca daca tot sunt noi...imi permit sa ii studiez.
Si daca stai sa te gandesti mai sunt 26 de zile pana la Craciun. Asta nu schimba cu nimic sitatia, macar in cazul copiilor?!
Din pacate acest lucru il remarcam si eu in fiecare zi, acasa. Lumea a devenit atat de impovarata de griji incat a uitat parca faptul ca avem doar o viata si ca trebuie sa ne bucuram de ea in fiecare clipa, ca si cum ar fi ultima! Pentru ca azi suntem..dar maine cine stie?
Sincer nu cred ca ai inteles nimic din ce exprimau ceilalti,nici macar nu intuiai:)
Carmen, copiii sunt din ce in ce mai mult pe marginea prapastiei si asta tocmai pentru ca adultii au din ce in ce mai putin timp pentru ei.
Sadd, daca ai sa citesti postarea de jos in sus, ai sa intelegi ca "citirea" celorlalti nu a avut loc in mod haotic, ci in urma unor grile deprinde in urma cursului.
Diana, nu stiu daca grijile impovareaza oamenii. As tibnde sa cred ca insingurarea impovareaza oamenii.
Chiar daca nu am luat parte la "cursuri de depresie", cred ca toti am observat sau am vrut sa credem ca putem observa trairile oamenilor necunoscuti din jurul nostru.
Personal, foarte des ma uit in jurul meu. Si imi imaginez meseria, familia, necazurile omului respectiv. E ca intr-un roman... Si la final te intrebi: o fi fictiune sau realitate ?