CORA



Astăzi este o zi deosebită, căci îl prăznuim pe Sfântul Nectarie, un Sfânt care este aproape sufletului meu, un Sfânt la moaştele căruia ajung ori de câte ori simt nevoia. Şi niciodată nu am simţit că ruga nu îmi este ascultată. Căci, de fiecare dată Sfântul Nectarie, prin rugăciunile sale, a reuşit să facă minuni.
Ziceam că este un Sfânt aproape de sufletul meu. Sunt unele lucruri din viaţa Sa care m-au uimit şi care m-au mişţcat din toţi rărăunchii. De pildă:
Sfântul Necatrie a fost director al Seminarului din Rizareion. "Se spune că odată s-a îmbolnăvit cel ce era angajat să cureţe coridoarele şi celelalte săli. Era un om sărac şi cu o familia numeroasă. Timp de trei zile, cât a fost bolnav, Sfântul Nectarie se scula cu două ore mai înainte de a se da deşteptarea elevilor şi curăţa singur întreaga şcoală. A patra zi, când a putut veni la lucru, muncitorului mare i-a fost mirarea când l-a văzut pe părintele director curăţând chiar toaletele şcolii. Cu uimire l-a întrebat:
- Vai de mine, dar ce faceţi, Prea Sfinţia Voastră?
- Ţi-am ţinut locul în aceste zile în care ai lipsit, ca nu cumva să se propună înlocuirea ta. Ştiam că este un om sărac, cinstit şi nu îţi puteai permite să îţi pierzi slujba. te rog, însă, ca ceea ce ai văzut, să nu spui nimănui". (Diac drd Morlova Nicuşor. Sfântul Nectarie Taumaturgul. Galaţi:Editura Egumeniţa)

Prima oară l-am descoperit pe Sfântul Nectarie în revista LUMEA CREDINŢEI, într-un material în care o mamă povestea cum, din greşeală, a răsturnat un vas cu apă clocotită pe copilul ei de doar câteva luni. Pe tot drumul până la spital, mama a citit acatistul Sfântului Nectarie. A aşezat apoi Acatistul în pătuţul unde stătea copilul şi îl citea în fiecare zi. Acum, copilul are peste 3 anişori şi copilul nu poartă nicio cicatrice a acelelui accident, ceea ce îi uimeşte grozav pe medici.
De asemenea, sunt multe alte minuni pe care Sfântul Nectarie le-a săvârşit pentru cei care i-au cerut ajutorul şi care m-au sensibilizat şi m-au făcut să cred în El.
Puteţi să citiţi despre ele aici, aici şi aici.

Moaşte ale Sfântului Nectarie se găsesc la şi la Mânăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.
Etichete:
5 Responses
  1. Datorita Sf. Nectarie exista cea de-a doua fetita a mea Hanna.Si eu il consider un sfant aproape de sufletul meu.


  2. Cristake1974 Says:

    O pilda extraordinara. Pentru noi, laicii, dar mai ales pentru anumiti prelati crestini.
    Am vazut aseara un jurnal de stiri, n-are sens sa dau detalii despre postul TV, in care tocmai se trata subiectul adunarii multimii la moaste, in conditii de gripa porcina. Un soi de "credinta vs. pericol de imbolnavire", cu o oarece doza de ironie - o incantare pentru prietenii atei, bag sama. Nasol.
    Ca PS... nu vreau sa fac pe desteptul, dar minunile nu le-a savarsit Sf. Nectarie, ci le-a mijlocit... lucru pe care il stiai, Cora, sunt convins. :)


  3. CORA Says:

    Miki, inseamna ca tu esti dovada vie a minunilor Lui! Doamne ajuta!


  4. CORA Says:

    Cristake, stiu despre ce vorbesti, chiar saptamana trecuta la job citeam intr-un ziar despre faptul ca Iasi-ul este orasul in care au aparut cele mai multe cazuri de gripa tocmai din cauza faptului ca au stat oamenii la rand sa ajunga sa se inchine Moastelor Sfintei Parascheva. Iar Bucurestiul e pe loc secund, pentru ca oamenii au stat la coada pentru a ajunge la Moastele Sfantului Dimitrie...
    Cat despre PS, evindet, minunea are loc prin buna-vointa lui Dumnezeu, dar rugaciunile Sfintilor pentru noi au un rol tare important!


  5. Unknown Says:

    Ce chestie , poate ne-om vedea candva la Radu Voda.
    In utima vreme nu am mai reusit sa ajung acolo.Poate mai spre vara.