Întâmnplările ultimelor zile mi-au bombardat toate colţurile interioare, mi-au zdruncinat ideile, mi-au trezit temeri...
Plecarea oricărei persoane din universul meu personal lasă un gol imens, o tristeţe de nedescris, mii de întrebări, o avalanşă de frici, o senzaţie cruntă de neputinţă...
Sfârşitul ăsta de săptămână abundă în astfel de sentimente! Mă simt atât de răvăşită, atât de împrăştiată...Am empatizat atât de mult cu familia sărăcită de omul drag din viaţa lor, încât nu reuşesc să înot câtre un mal e regăsire...
Nu-mi place moartea! O urăsc! Îmi e frică de ea! Detest moartea! De ce nu ne poate lăsa împreună? De ce trebuie să dezbine? De ce trebuie să ne fure în cel mai mişelesc mod cu putinţă oamenii dragi? De ce? De ce? De ce?
PS: Dacă nu aş fi scris rândurile acestea, aş fi simţit că explodează tristeţea în mine! Stare de spirit care contrastează atât de mult cu pozitivismul meu caracteristic. Dar viaţa nu e mereu roz...indiferent din ce colţ aş vrea eu să privesc lucrurile.
Plecarea oricărei persoane din universul meu personal lasă un gol imens, o tristeţe de nedescris, mii de întrebări, o avalanşă de frici, o senzaţie cruntă de neputinţă...
Sfârşitul ăsta de săptămână abundă în astfel de sentimente! Mă simt atât de răvăşită, atât de împrăştiată...Am empatizat atât de mult cu familia sărăcită de omul drag din viaţa lor, încât nu reuşesc să înot câtre un mal e regăsire...
Nu-mi place moartea! O urăsc! Îmi e frică de ea! Detest moartea! De ce nu ne poate lăsa împreună? De ce trebuie să dezbine? De ce trebuie să ne fure în cel mai mişelesc mod cu putinţă oamenii dragi? De ce? De ce? De ce?
PS: Dacă nu aş fi scris rândurile acestea, aş fi simţit că explodează tristeţea în mine! Stare de spirit care contrastează atât de mult cu pozitivismul meu caracteristic. Dar viaţa nu e mereu roz...indiferent din ce colţ aş vrea eu să privesc lucrurile.
Hai Cora draga, esti tanara si frumoasa, Dumnezeu te vrea printre noi pentru a fi admirata si iubita, pentru a desavarsi vrerea Lui, crede-ma ca asa este. Toti pierdem pe cineva mai devreme sau mai tarziu, a muri este ceva firesc, viata nu poate fi nepieritoare, de aceea trebuie sa traim clipa pentru ca nu stim cand ne vom duce...
O seara linistita!
nici nu prea stiu ce sa iti spun, dar vreau sa stii ca nu imi place sa te vad/citesc trista..Cei care mor merg intr-un loc mai bun, unde nu sufera de nimic si de unde ne vegheaza pe noi cei care i-am iubit, asta e mersul vietii, la un moment dat ne vom reintalnii cu cei plecati..capul sus si vei vedea ca lucrurile vor fi dinnou frumoase, si sigur cei care pleaca de langa noi nu vor vrea sa plangem prea mult pentru ei..ei ne vor fericiti
Cora,sti ,doar,ca si moartea e parte din viata...iar ura ta fata de ea nu face decat sa te amareasca in suflet si sa iti limiteze orizontul unei vieti frumoase si optimiste.
Moartea e o stare,ia-o asa...e o vama,e o frontiera dintre aici si acolo...eu una ma gandesc ca acolo ma voi reintalni cu cei plecati de aici,asta in cazul in care nu s-au reintors ca sa duca la implinire vreo noua misiune...
Exista undeva o legenda,nu mai stiu la ce popor,in care se spunea ca oamenii plangeau la venirea pe lume a unui copil,caci il astepta viata cu greutatile si dezamagirile ei si radeau cand cineva murea,caci pleca intr-o lume frumoasa si luminoasa...
E cumplit sa pierzi pe cineva drag...insa asta face parte din viata!
Te imbratisez cu drag!
Cora,cred ca e bine sa te bucuri pentru ea,ca a trecut dincolo in somn,e cel mai putin trist,cel mai usor pentru cei ce pleaca si pentru cei ce raman.
Sambata am fost sfasiata de durere la comemorarea a 9 luni de la pierderea Veronicai si ...e greu.
Nu pot sa iti zic ca sunt alaturi de tine si te susutin.
Nu pot sa iti zic ca sunt alaturi de tine si te susutin.
Cam greu sau deloc ne putem impaca cu ideea mortii. Si daca pentru propria persoana moartea este ceva nedeslusit, indepartat si chiar inimaginabil, totusi suntem nevoiti sa o vedem rapunandu-i pe cei de langa noi. Aici poate interveni insa si credinta, un leac bun pentru constiinta noastra... iti spui ca cel drag a disparut doar fizic, doar din nevolnica ta raza senzoriala, ca probabil e undeva in imparatia lui Hristos - si ea, imposibil de imaginat pentru mintea noastra. Frica cea mai mare ar trebui sa fie pentru directia sufletului de dupa pragul mortii, poate. Si poti ajuta cu rugaciune. Altfel, pana si moartea e un fenomen mai complex decat poate sa proceseze creierasul nostru. S-ar putea sa fie o sita, nu un neant, cum suntem tentati a crede.
Cand moartea vine atat de fulgerator si atat de prematur, este imposibil sa nu gandesti asa. Ma intreb daca cumva, acolo, sus, cineva aranjeaza lucrurile in felul acesta. Oare este drept? Nu judec, dar nici nu pot sa nu ma intreb
Viata va continua, e adevarat,dar fara bucuria de a o avea alaturi pe prietena mea, fara a mai auzi cuvintele sale de imbarbatare, glumele ei,pe care nu stiu cum se facea , dar stia sa le aseze exact unde trebuia ca sa te faca sa zambesti. Chiar nu mai era loc si pentru ea pe pamantul acesta?
Cora: capul sus, din nefericire pe toti ne asteapta un sfarsit.
O saptamana frumoasa!
viata e doar un drum spre moarte...oamenii vin si pleaca...si urasc rozul.. :)
Viaţa trădează frica. Moartea nu ştie de frică. Ne e "frici" pentru că trăim. Şi e bine că trăim. Treci peste TRĂIEŞTE. Dar nu trăi cu numele, trăieşte zâmbind.
Buna ziua!
Va invit la Galeria personala de arta online, cu tablouri de sezon!
O zi buna!
http://mirelapete.dexign.ro/2009/11/galerie-de-arta-cu-vanzare-online/
Paul, cred ca astfel de ganduri apar inerent, la fiecare om...iar astfel de trairi interioare le traim de fiecare data cand cineva drag dispare...
Adizzi, nici nu stiu daca e ceva de spus sau daca e ceva care sa ma faca sa ma simt mai bine. Probabil imi va trece de la sine...
Ana-Maria, mama imi povestea de obiceiul de care vorbesti si tu, de a plange la nastere si de a zambi la inmormantare...Totusi, fricile mele nu tin cont de nimic rational...
Mihaela, povestea cu somnul consoleaza si nu prea!
E normal sa fim devastati si sa suferim la plecarea oamenilor dragi...
Florentina, multumesc frumos pentru gandul bun!
Cristake, sunt perfect de acord cu tine! Credinta este cea care ne scapa de fricile mortii. Imi amintesc acum de ce imi spunea un dascal: "Frica de moarte vine de la Diavol".
Maman, parca mi-ai verbalizat gandurile...
Sergiu, stiu ca totul se sfarseste in moarte, dar parca "prematurul" asta ma sperie teribil.
Sadd, as vrea sa cred ca viata e mai mult de atat...
Hordy, zambesc, traiesc, dar si fricile tot ale mele sunt. In fond, nu suntem doar bucati de carne fara sentimente, emotii, de orice fel. Ideea e sa stim sa le gestionam...
Inteleg perfect ce simti... nu de mult am trecut si eu prin asta si urmele inca au ramas. Si da, mama, cineva acolo sus chiar le asaza asa, exact in momentul si in locul in care se intampla... Ceea ce am trait ma face sa spun asta... Cred ca cea mai mare incercare este sa nu cadem in deznadejde.