Stirea despre succesele elevilor liceului Neagoe Basarab mi-a trezit amintiri. Amintiri frumoase, amintiri urate, pe care le transpun intr-o povestioara. Atrag atentia ca orice asemanare cu realitatea este pura coincidenta!
Inceputul
Eram o adolescenta dornica de afirmare, eram plina de idei, de energie! Si probabil si de curaj, din moment ce am ajuns sa bat alaturi de prietena mea cea mai buna de atunci la usa redactiei unui ziar local, "Actualitatea Olteniteana" pentru a solicita o colaborare. Ca niste fete destepte ce eram, am fost acceptate. Am ucenicit pe acolo o vara intreaga, am invatat o sumedenie de lucruri bune, am facut cunostinta cu multi oameni importanti. Intr-o zi, pe cand plecam de la redactie, ne striga cineva de la balconul etajului 4: doamna Ceanina Godita, autoarea unei proaspat aparute carti, pentru care ar fi dorit un spatiu publicitar in paginile ziarului nostru. Apoi, intamplarea a facut sa ne revedem, la scurt timp dupa ce apartamentul i-a fost jefuit.
Perioada de glorie
A inceput anul scolar. Eram pe atunci clasa a 11-a...Ce vremuri! Am renuntat la colaborarea cu ziarul respectiv din lipsa de timp. Am reincercat, fara succese prea mari, reeditarea revistei liceului, pentru care am beneficiat de ajutorul doamnei Godita. Intr-o zi luminoasa ne cheama in laboratorul de informatica si ne face o propunere, tuturor celor care lucram la revista, sa concepem un ziar, care sa aiba caracter national (va rog, nu radeti!). Am pus pe hartie idei, am inventat rubrici, am inceput sa scriem. Numele ziarului? MESAJUL! Da, doream sa transmitem un mesaj...Mesajul, ziar national! :)) Primul numar a luat nastere usor...Al doilea cu greu, iar al treilea nu a mai aparut niciodata. De ce? Nu am avut voie sa stim. Doamna nu ne-a dat nicio explicatie, ne-a zis doar sa nu intrebam. Intre timp, relatiile dintre mine si dumneaei s-au strans foarte tare. Mergeam adesea la emisiunea pe care o realiza la postul de radio local. O vizitam in fiecare pauza la laboratorul de informatica. Si uite asa a luat sfarsit clasa a 11-a (Singura pe care am fost in stare sa o termin cu 10 pe linie, in afara de clasele primare). Vacanta...am sacrificat-o pe toata pentru dumneaei: pe banca alaturi de ea si fiica ei in fiecare seara; nemultumirea lui Razvan ca nu diversificam programul. Ce conta? Doamna Godita merita. A venit vremea sa plece uneva la tara, prin Gorj. Liberi, am inceput sa ne strangem mai multi, am inceput sa cream, sa ne imaginam, sa ne entuziasmam. Asa a aparut ideea SPOT. Gaby, Ioana, Arzu, Iulia, Razvan, Andreea Sebea, Andreea Moise si..evident...eu. Numai ca noi toti minori, aveam nevoie de cineva care sa atraga sponsorizari (si stiam ca Ceanina Godita este experta in asa ceva...dupa cum se lauda mereu). Asa ca am facut propunerea ca ea sa ne coordoneze. Gaby s-a opus cu rezistenta. Numai ca am avut atata putere de convingere asupra celorlalti, ca a ramas asa. I-am facut si dumneaei propunerea. A acceptat cu placere. Ne-am apucat de treaba. Nu stiu cum si prin ce metoda, pe Andreea Moise a inlaturat-o din grup foarte usor. Imadiat dupa prima actiune, a reusit sa ne intoarca pe toti impotriva lui Gaby. Usor usor a renuntat singur. Dupa alte actiuni, Arzu a renuntat. Usor usor a renuntat si Ioana. Doamne, cat de tare regret ca am fost atat de naiva, ca i-am lasat sa plece, ca nu am avut puterea sa ma opun dezbinarii. In fond, erau ideile noastre, ale grupului. Cand anume m-am lasat convinsa ca ei nu trebuie sa mai fie alaturi de noi? Dragii mei, daca cititi cumva randurile astea, sa stiti ca regret enorm ca v-am lasat sa plecati asa usor! Am ramas cativa, eu, Iulia, Razvan si A.S. Intre timp au mai aparut si altii, mai mici. Dar nu la fel de preocupati. Eu eram lipita trup si suflet de doamna Godita, cascam gura la tot ce-mi spunea, deschideam urechea la barfe despre profesorii din liceu (cei pe care de altfel, ii iubeam nespus!). Nu vreti sa stiti cum si cat iscodea impotriva profesorilor liceului! Mai ales impotriva directorului de atunci. In fine. O iubeam, o adulam, o acopeream cu orice, nu acceptam sa se vorbeasca urat de ea, o aparam si ii faceam mare publicitate. In tot acest timp, m-am indepartat de clasa mea. Ma consideram superioara, consideram ca toti ma invidiaza (de fapt, preluasem din gandirea telenovelistica si manelistica a "doamnei": am valoare, am dusmani!). De asemenea, daca citeste careva dintre colegii mei, va transmit sincerele mele scuze pentru comportamentul execrabil pe care l-am afisat fata de voi si...imi pare exagerat de rau ca nu am petrecut alaturi de voi mai mult timp!
La un moment dat, are loc o intamplare pe care nu mi-am iertat-o nici acum, pentru care m-a taxat si Lucian Diculescu, pe care mi-o asum. Intr-o dimineata, prietena mea gaseste in banca un telefon, pe cand eu transcriam niste fraze la ora de germana pe tabla. I-am propus sa-l ducem inpoi celui care a stat in banca noastra inainte. Numai ca, in pauza, in loc sa ne ducem cu el la clasa cu pricina, ajungem...ghiciti unde? In cabinet la madama Godita! Eh, acum e momentul critic! (pe care eu, acum, ca profesor, il vad altfel!). Ca adult, ce sfat ar fi trebuit sa ne dea atunci??? Eh, evident, sa ne vedem de treaba si sa ducem baiatului respectiv telefonul. Cand colo: Fetelor, pastrati-l! Prietena mea deja isi imagina cum face bani pe el, prin vanzarea lui. Iar eu, m-am hotarat sa trec totul sub tacere, s-o acopar! Numai ca am dus telefonul in redactia revistei, unde cel mai deosebit om de pe acest pamant l-a gasit si a facut ceea ce ar fi trebuit sa facem noi: l-a returnat, Slava Cerului!Ne-am recunsocut greseala, ne-am mancat papara. Care a fost sfatul doamnei Godita? "Fetelor, in locul vostru nu as recunoaste nici in ruptul capului!!!"(De altfel, aceasta este modul de abordare al tuturor problemelor pe care le are, de care ne-am dat seama ulterior). Bun. (App! Ce poofta de scris am!). Urmeaaza un Mister, pe care il organiza o clasa care isi daduse foarte bine seama de cine este madame Godita si care au decis sa o ridiculizeze in show-ul lor. Iar eu am luat totul ca pe un afront atat de personal, incat m-am implicat intr-un scandal peste care madame Godita a pus paie pentru ca focul sa fie cat mai mare, in loc sa stinga conflictul, asa cum orice om matur ar fi facut. Din nefericire, nu-mi pot cere scuze Laurei Buiac pentru raul pe care i l-am facut. Am rupt, de asemenea, o prietenie frumoasa cu Cristina. Si totul pentru...da, ati ghicit, doamna Godita (stau eu acum si ma gandesc: Doamne, cat de fraiera si oarba am putut fi???).
Urmeaza un alt capitol important: Flagrant (un ziar pe care probabil si-l aminteste toata Oltenita), ziar la care am lucrat un timp (pe bani, fiind primul meu job platit;)). Ce credeti? Madame Godita a reusit sa ma faca sa renunt si acolo, pentru ca era periculos patronul..De fapt, cred ca era periculos sa nu aflam cu ce sume sponsoriza SPOT-ul si ce suma ajungea de fapt, in contul SPOT.
Si de aici incepe declinul...
Pe o ploaie infernala ne ducem pana la Filatura, dupa o sponsorizare, pe un ger teribil strangem niste banuti, ca sa punem pe picioare asociatia. Varsam banii intr-un cont.. Mai facem si alte actiuni de altfel frumoase...Dar de fiecare data ieseam pe minus. Nu pot uita cum la spectacole banii ajungeau toti la ea in geanta. Si apoi ni se spunea: cand am ajuns acasa aveam in geanta ..nu mai stiu ce suma...dintre care nu stiu cat..erau ai mei. Incepea ceva sa scartaie. In tot acest tavalug, vine propunerea unui redactor Flagrant (cu care mai tinusem legatura) sa puna la rubrica "Omul saptamanii" pe madame Godita. M-a deranjat nespus rapiditatea cu care l-a chemat sa-i faca poza, a dat si declaratii. Intr-adevar, era reprezentanta SPOT-ului, dar...sa apara acolo singura, ca fiind singura merituoasa a celor ce intreprindeam cu toti cu greu, mi s-a parut exagerat. Simteam cum imi curge sange fierbinte prin vene. Nici macar nu meritam sa aparem cu totii acolo? Poza noastra, a tuturor, una de grup? Nu! De ce? Pentru ca probabil madame avea prea multe guri de inchis (a directorului, a fostei sotii, a tuturor celor despre care credea ca o invidiaza, dupa cum ii este genul: am sa va demonstrez eu ca sunt deasupra voastra!...).
Sfarsitul
Madame se decisese asa deodata sa vada de ce suntem in stare fara ea. Asa ca ne-a lasat sa facem singure o actiune. Bineinteles, fara bani, ca nu aveam voie sa umblam in contul ala al SPOT-ului. Desi acolo erau banii dupa alergasem, noi, copiii, pe la toti patronii din oras. Si ne sare tandara, bineinteles, aveam nevoie de 30 ron. La care nu am avut acces. De ce credeti? Ne-am dus la banca si am cerut un extras de cont. Ce credeti ca am descoperit??? Ghiciti voi! Au urmat amenintari: ca ne da in vileag fapta cu telefonul, ca suntem niste gunoaie, ca suntem niste curve ca am luat masa alaturi de colegii de redactie,toate acestea, bineinteles, pentru ca noi se ne simtim incoltite si sa nu spunem nimic din ceea ce descoperisem. Au urmat repercisiunile, alte amenintari, ca va trimite scrisori la toate facultatile, sa stie toata lumea ce gunoaie suntem. :)) Apoi a inceput sa imprastie lucruri urate despre mama mea (ce legatura o fi avand?) ca a imprumutat-o pe mama cu niste bani pe care nu i-a recuperat:)) Hilar, era vorba chiar de aceeasi suma care lipsea...
Da, recunosc, sunt un gunoi ca nu am deschis ochii la timp, sunt un gunoi ca am iubit-o si am aparat-o atat de-a lungul timpului!
Prezent
Stire pe Olteniteanul: Mare glorie mare pentru elevi ai liceului Neagoe Basarab. Cine poarta laurii? Madame, aceeasi Madame...Numai ca lumea a mai deschis ochii, au inceput sa curga commenturi si bune si rele. Si, reluand stilul manelistio-telenovelistic, apar raspunsuri de genul urmand aceeasi linie.
In plus, are si ea o manie: sa i se spuna profesoara. Cand o da titularizari, grade didactice, cand o lupta cu clase intregi de elevi, atunci poate va merita si apelativul asta. Pana atunci, se ocupa de 2-3 elevi dotati, al caror singur merit este ca sunt ei destepti.E si normal.Cand ai lectii de pregatit, clase de tinut in frau, lucrari de corectat, e de inteles ca cu greu iti mai arde de proiecte extracurriculare. Desi sunt multi profesori adevarati care se ocupa si de asa ceva. Dar in imaginatia ei..si a celorlalti "lingai" cum ii numea Lidia, pe Olteniteanul..., nu exista persoane mai deosebite decat ea, ea are valoarea, ea are dusmanii:))
AAAh! Ce mi s-a aparut si mai hilar a fost faptul ca s-a folosit de numele ziarului Mesajul pentru proiectul de informatica. Doamne, cat am mai stat cu Iulia sa ne gandim pana am ajuns la denumirea asta!!!
Dragii mei, sa nu va imaginati ca face toate astea de dragul vostru! Sau de amorul artei! O face pentru ca ii vin niste bani, probabil prin salariul de merit sau gradatia de merit. Pentru ca mai pica un premiu si pentru fiica. Pentru ca, dupa cum ziceam si mai sus, vrea sa inchida guri, pe care le considera invidioase, dar de care nu isi imagineaza ca vad penibilul!
MESAJUL
Pentru toti cei care lucrati cu madame: Nu va lasati pacaliti! Profitati de faptul ca are timpul necesar sa lucreze la fel de fel de proiecte, dar nu o lasati sa intre in viata voastra personala (ca profita din plin!) Nu de putin ori imi spunea ca nu ma vede in viitor langa Razvan...ca desi e un baiat bun, nu ne potrivim (spre marea ei surpindere, poate, si acum, dupa 6 ani, suntem impreuna!).
*Aceasta postare este un pamflet si trebuie tratat ca atare!
Inceputul
Eram o adolescenta dornica de afirmare, eram plina de idei, de energie! Si probabil si de curaj, din moment ce am ajuns sa bat alaturi de prietena mea cea mai buna de atunci la usa redactiei unui ziar local, "Actualitatea Olteniteana" pentru a solicita o colaborare. Ca niste fete destepte ce eram, am fost acceptate. Am ucenicit pe acolo o vara intreaga, am invatat o sumedenie de lucruri bune, am facut cunostinta cu multi oameni importanti. Intr-o zi, pe cand plecam de la redactie, ne striga cineva de la balconul etajului 4: doamna Ceanina Godita, autoarea unei proaspat aparute carti, pentru care ar fi dorit un spatiu publicitar in paginile ziarului nostru. Apoi, intamplarea a facut sa ne revedem, la scurt timp dupa ce apartamentul i-a fost jefuit.
Perioada de glorie
A inceput anul scolar. Eram pe atunci clasa a 11-a...Ce vremuri! Am renuntat la colaborarea cu ziarul respectiv din lipsa de timp. Am reincercat, fara succese prea mari, reeditarea revistei liceului, pentru care am beneficiat de ajutorul doamnei Godita. Intr-o zi luminoasa ne cheama in laboratorul de informatica si ne face o propunere, tuturor celor care lucram la revista, sa concepem un ziar, care sa aiba caracter national (va rog, nu radeti!). Am pus pe hartie idei, am inventat rubrici, am inceput sa scriem. Numele ziarului? MESAJUL! Da, doream sa transmitem un mesaj...Mesajul, ziar national! :)) Primul numar a luat nastere usor...Al doilea cu greu, iar al treilea nu a mai aparut niciodata. De ce? Nu am avut voie sa stim. Doamna nu ne-a dat nicio explicatie, ne-a zis doar sa nu intrebam. Intre timp, relatiile dintre mine si dumneaei s-au strans foarte tare. Mergeam adesea la emisiunea pe care o realiza la postul de radio local. O vizitam in fiecare pauza la laboratorul de informatica. Si uite asa a luat sfarsit clasa a 11-a (Singura pe care am fost in stare sa o termin cu 10 pe linie, in afara de clasele primare). Vacanta...am sacrificat-o pe toata pentru dumneaei: pe banca alaturi de ea si fiica ei in fiecare seara; nemultumirea lui Razvan ca nu diversificam programul. Ce conta? Doamna Godita merita. A venit vremea sa plece uneva la tara, prin Gorj. Liberi, am inceput sa ne strangem mai multi, am inceput sa cream, sa ne imaginam, sa ne entuziasmam. Asa a aparut ideea SPOT. Gaby, Ioana, Arzu, Iulia, Razvan, Andreea Sebea, Andreea Moise si..evident...eu. Numai ca noi toti minori, aveam nevoie de cineva care sa atraga sponsorizari (si stiam ca Ceanina Godita este experta in asa ceva...dupa cum se lauda mereu). Asa ca am facut propunerea ca ea sa ne coordoneze. Gaby s-a opus cu rezistenta. Numai ca am avut atata putere de convingere asupra celorlalti, ca a ramas asa. I-am facut si dumneaei propunerea. A acceptat cu placere. Ne-am apucat de treaba. Nu stiu cum si prin ce metoda, pe Andreea Moise a inlaturat-o din grup foarte usor. Imadiat dupa prima actiune, a reusit sa ne intoarca pe toti impotriva lui Gaby. Usor usor a renuntat singur. Dupa alte actiuni, Arzu a renuntat. Usor usor a renuntat si Ioana. Doamne, cat de tare regret ca am fost atat de naiva, ca i-am lasat sa plece, ca nu am avut puterea sa ma opun dezbinarii. In fond, erau ideile noastre, ale grupului. Cand anume m-am lasat convinsa ca ei nu trebuie sa mai fie alaturi de noi? Dragii mei, daca cititi cumva randurile astea, sa stiti ca regret enorm ca v-am lasat sa plecati asa usor! Am ramas cativa, eu, Iulia, Razvan si A.S. Intre timp au mai aparut si altii, mai mici. Dar nu la fel de preocupati. Eu eram lipita trup si suflet de doamna Godita, cascam gura la tot ce-mi spunea, deschideam urechea la barfe despre profesorii din liceu (cei pe care de altfel, ii iubeam nespus!). Nu vreti sa stiti cum si cat iscodea impotriva profesorilor liceului! Mai ales impotriva directorului de atunci. In fine. O iubeam, o adulam, o acopeream cu orice, nu acceptam sa se vorbeasca urat de ea, o aparam si ii faceam mare publicitate. In tot acest timp, m-am indepartat de clasa mea. Ma consideram superioara, consideram ca toti ma invidiaza (de fapt, preluasem din gandirea telenovelistica si manelistica a "doamnei": am valoare, am dusmani!). De asemenea, daca citeste careva dintre colegii mei, va transmit sincerele mele scuze pentru comportamentul execrabil pe care l-am afisat fata de voi si...imi pare exagerat de rau ca nu am petrecut alaturi de voi mai mult timp!
La un moment dat, are loc o intamplare pe care nu mi-am iertat-o nici acum, pentru care m-a taxat si Lucian Diculescu, pe care mi-o asum. Intr-o dimineata, prietena mea gaseste in banca un telefon, pe cand eu transcriam niste fraze la ora de germana pe tabla. I-am propus sa-l ducem inpoi celui care a stat in banca noastra inainte. Numai ca, in pauza, in loc sa ne ducem cu el la clasa cu pricina, ajungem...ghiciti unde? In cabinet la madama Godita! Eh, acum e momentul critic! (pe care eu, acum, ca profesor, il vad altfel!). Ca adult, ce sfat ar fi trebuit sa ne dea atunci??? Eh, evident, sa ne vedem de treaba si sa ducem baiatului respectiv telefonul. Cand colo: Fetelor, pastrati-l! Prietena mea deja isi imagina cum face bani pe el, prin vanzarea lui. Iar eu, m-am hotarat sa trec totul sub tacere, s-o acopar! Numai ca am dus telefonul in redactia revistei, unde cel mai deosebit om de pe acest pamant l-a gasit si a facut ceea ce ar fi trebuit sa facem noi: l-a returnat, Slava Cerului!Ne-am recunsocut greseala, ne-am mancat papara. Care a fost sfatul doamnei Godita? "Fetelor, in locul vostru nu as recunoaste nici in ruptul capului!!!"(De altfel, aceasta este modul de abordare al tuturor problemelor pe care le are, de care ne-am dat seama ulterior). Bun. (App! Ce poofta de scris am!). Urmeaaza un Mister, pe care il organiza o clasa care isi daduse foarte bine seama de cine este madame Godita si care au decis sa o ridiculizeze in show-ul lor. Iar eu am luat totul ca pe un afront atat de personal, incat m-am implicat intr-un scandal peste care madame Godita a pus paie pentru ca focul sa fie cat mai mare, in loc sa stinga conflictul, asa cum orice om matur ar fi facut. Din nefericire, nu-mi pot cere scuze Laurei Buiac pentru raul pe care i l-am facut. Am rupt, de asemenea, o prietenie frumoasa cu Cristina. Si totul pentru...da, ati ghicit, doamna Godita (stau eu acum si ma gandesc: Doamne, cat de fraiera si oarba am putut fi???).
Urmeaza un alt capitol important: Flagrant (un ziar pe care probabil si-l aminteste toata Oltenita), ziar la care am lucrat un timp (pe bani, fiind primul meu job platit;)). Ce credeti? Madame Godita a reusit sa ma faca sa renunt si acolo, pentru ca era periculos patronul..De fapt, cred ca era periculos sa nu aflam cu ce sume sponsoriza SPOT-ul si ce suma ajungea de fapt, in contul SPOT.
Si de aici incepe declinul...
Pe o ploaie infernala ne ducem pana la Filatura, dupa o sponsorizare, pe un ger teribil strangem niste banuti, ca sa punem pe picioare asociatia. Varsam banii intr-un cont.. Mai facem si alte actiuni de altfel frumoase...Dar de fiecare data ieseam pe minus. Nu pot uita cum la spectacole banii ajungeau toti la ea in geanta. Si apoi ni se spunea: cand am ajuns acasa aveam in geanta ..nu mai stiu ce suma...dintre care nu stiu cat..erau ai mei. Incepea ceva sa scartaie. In tot acest tavalug, vine propunerea unui redactor Flagrant (cu care mai tinusem legatura) sa puna la rubrica "Omul saptamanii" pe madame Godita. M-a deranjat nespus rapiditatea cu care l-a chemat sa-i faca poza, a dat si declaratii. Intr-adevar, era reprezentanta SPOT-ului, dar...sa apara acolo singura, ca fiind singura merituoasa a celor ce intreprindeam cu toti cu greu, mi s-a parut exagerat. Simteam cum imi curge sange fierbinte prin vene. Nici macar nu meritam sa aparem cu totii acolo? Poza noastra, a tuturor, una de grup? Nu! De ce? Pentru ca probabil madame avea prea multe guri de inchis (a directorului, a fostei sotii, a tuturor celor despre care credea ca o invidiaza, dupa cum ii este genul: am sa va demonstrez eu ca sunt deasupra voastra!...).
Sfarsitul
Madame se decisese asa deodata sa vada de ce suntem in stare fara ea. Asa ca ne-a lasat sa facem singure o actiune. Bineinteles, fara bani, ca nu aveam voie sa umblam in contul ala al SPOT-ului. Desi acolo erau banii dupa alergasem, noi, copiii, pe la toti patronii din oras. Si ne sare tandara, bineinteles, aveam nevoie de 30 ron. La care nu am avut acces. De ce credeti? Ne-am dus la banca si am cerut un extras de cont. Ce credeti ca am descoperit??? Ghiciti voi! Au urmat amenintari: ca ne da in vileag fapta cu telefonul, ca suntem niste gunoaie, ca suntem niste curve ca am luat masa alaturi de colegii de redactie,toate acestea, bineinteles, pentru ca noi se ne simtim incoltite si sa nu spunem nimic din ceea ce descoperisem. Au urmat repercisiunile, alte amenintari, ca va trimite scrisori la toate facultatile, sa stie toata lumea ce gunoaie suntem. :)) Apoi a inceput sa imprastie lucruri urate despre mama mea (ce legatura o fi avand?) ca a imprumutat-o pe mama cu niste bani pe care nu i-a recuperat:)) Hilar, era vorba chiar de aceeasi suma care lipsea...
Da, recunosc, sunt un gunoi ca nu am deschis ochii la timp, sunt un gunoi ca am iubit-o si am aparat-o atat de-a lungul timpului!
Prezent
Stire pe Olteniteanul: Mare glorie mare pentru elevi ai liceului Neagoe Basarab. Cine poarta laurii? Madame, aceeasi Madame...Numai ca lumea a mai deschis ochii, au inceput sa curga commenturi si bune si rele. Si, reluand stilul manelistio-telenovelistic, apar raspunsuri de genul urmand aceeasi linie.
In plus, are si ea o manie: sa i se spuna profesoara. Cand o da titularizari, grade didactice, cand o lupta cu clase intregi de elevi, atunci poate va merita si apelativul asta. Pana atunci, se ocupa de 2-3 elevi dotati, al caror singur merit este ca sunt ei destepti.E si normal.Cand ai lectii de pregatit, clase de tinut in frau, lucrari de corectat, e de inteles ca cu greu iti mai arde de proiecte extracurriculare. Desi sunt multi profesori adevarati care se ocupa si de asa ceva. Dar in imaginatia ei..si a celorlalti "lingai" cum ii numea Lidia, pe Olteniteanul..., nu exista persoane mai deosebite decat ea, ea are valoarea, ea are dusmanii:))
AAAh! Ce mi s-a aparut si mai hilar a fost faptul ca s-a folosit de numele ziarului Mesajul pentru proiectul de informatica. Doamne, cat am mai stat cu Iulia sa ne gandim pana am ajuns la denumirea asta!!!
Dragii mei, sa nu va imaginati ca face toate astea de dragul vostru! Sau de amorul artei! O face pentru ca ii vin niste bani, probabil prin salariul de merit sau gradatia de merit. Pentru ca mai pica un premiu si pentru fiica. Pentru ca, dupa cum ziceam si mai sus, vrea sa inchida guri, pe care le considera invidioase, dar de care nu isi imagineaza ca vad penibilul!
MESAJUL
Pentru toti cei care lucrati cu madame: Nu va lasati pacaliti! Profitati de faptul ca are timpul necesar sa lucreze la fel de fel de proiecte, dar nu o lasati sa intre in viata voastra personala (ca profita din plin!) Nu de putin ori imi spunea ca nu ma vede in viitor langa Razvan...ca desi e un baiat bun, nu ne potrivim (spre marea ei surpindere, poate, si acum, dupa 6 ani, suntem impreuna!).
*Aceasta postare este un pamflet si trebuie tratat ca atare!
Intr-adevar ai probleme serioase cu blogul asta.. uof uof...
Articolul meu era despre experienta mea, nu despre un om anume. Erau amintirile mele, poate distorsionate, poate inventate. Cine stie...poate ma voi razgandi si il readuc. Deocamdata, nu vreau sa se creada mai importanta decat e. SI nu, nu pentru ca as vrea sa fiu populara l-as reposta, ci din frustrare...
@Ale: am probleme?
Hmm... Acum am inteles eu.. Cred :) Am crezut ca s-a sters singur ;)) Bine, nu inteleg de ce l-ai sters, dar este treaba ta. Am zis ca ai probleme serioase cu blogul asta pentru ca am crezut ca s-a sters singur articolul, deci imi cer scuze..
L-am sters pentru ca nu as vrea sa dau satisfactii nimanui. Dar sa stiti ca inca ma gandesc daca voi republica post-ul sau nu...Sunt destul de multi oameni care imi solicita sa-l repostez...
Cora, te rog frumos sa postezi materialul. Am aflat tarziu de el si ma intereseaza. Este bine intotdeauna sa fim informati, pentru a putea discerne.
Multumesc,
Laura
Doamne, sunteti prea multi care imi cereti sa repostez povestea mea. Asa ca o voi face. ;)
Mi-ai deschis rani adanci cu articolul asta...Si totusi ma bucur ca l-ai scris...Copiii aia merita sa stie cu cine au de-a face...
Ma bucur ca ai readus articolul ...pe blog.
Poate asa unii... isi scot ochelarii si ..vad corect
sau ....se gasesc raspunsuri la multele intrebari aparute pe ..Olteniteanul
Ma bucur ca ai readus articolul ...pe blog.
Poate asa unii... isi scot ochelarii si ..vad corect
sau ....se gasesc raspunsuri la multele intrebari aparute pe ..Olteniteanul
Cryssr
S-a spart un buboi fetid....
:) interesant articolu' ... sunt lucruri pe care ti le spunea lumea dar nu le credeai!
Ca si gluma: este adevarata vorba aia "o sa intelegi cand o sa te faci mare" :)
Oricum ... ai dat dovada de ceva curaj! Bravos!
S-auzim de bine!
Interesant articolul ...felicitari ca l'ai scris am sa povestesc si eu colegilor ceea ce am citit;) desi sunt de anu asta in liceu n inteleg fetita aia a ei e asa desteapta de pleaca prin mexic ?sau profita de pe urma acelor copii ?..lamureste'ma si pe mine:D !felicitari inca odata!
Doaamne, ce popular a devenit acest blog! Vorbesc cat se poate de serios. Aproape toti elevii de la Sahia l-au citit. Toata lumea vorbeste. Te vom sustine din toata inima, dar nu se va intampla nimic, nu are curajul sa iti faca ceva pentru ca suntem prea multi de partea ta!
Cu respect!
ai afce bine sa mai treci prin liceul nostru..cunosc o poveste similara daca nu chiar identica...povestea asta se repeta la nesfarshit!te felicit pentru curajul tau!asa sa fii mereu..sa iti spui punctul de vedere..ca daca tii in tine..te va innabusi pana la urma!felicitari inca o data!
Mare adevar despre ea.Stiu caz concret cu sponsorizarile astea...sunt de efect pentru ea.Pentru plecarea in Mexic de acest an a refuzat sa adune sponsorizari si pentru Gabi Velicu,zicandu-i acestuia ca el are bani si nu ii trebuie,bani pe care el nu ii avea...(si este vorba de 25 de milioane,bani pentru biletul pana in Mexic)deci...fara cuvinte!
imi place ce ai scris:D..ai si dreptate ..dak ai trait'o p pielea ta e d inteles...:)..o intrebare am si eu...dak am inteles bn..esti profesoara?dak da..ce predai..?si nu pun intrebarea k sa fiu rautacioasa..k sa nu s interpreteze:D:D..
Da, sunt profesor. La o scoala in Bucuresti, unde sunt consilier psihopedagog si mai predau si doua ore de educatie civica.
multumesc;;)
mult succes in ceea ce faci:)
Cora, trebuie sa-ti spun ca maturizarea e un proces pe care cei mai multi il inteleg dupa 40 de ani, daca il inteleg. Tu ai vrut sa arati mai multor oameni (colegi, prieteni, profesori) ca timpul acesta poate fi redus la cativa ani. Ai reusit! Ridica-ti fruntea si priveste drept inainte! Acum ai de ce sa zambesti!... (M-as fi bucurat mult mai mult daca si colega ta de banca ar fi aparut printre comentariile de aici).
Felicitari!..
Putini ar fi facut ce ai facut tu!..
Rari oamenii cu coloana vertebrala...
Azi putini ...recunosc ...dreptatea in locul ...banului..
intradevar ...o perioada a adolescentei tale ..cam zbuciumata dar totodata si foarte frumaoasa. A fot o peroada in care ti-ai facut remarcata existenta, calitatile, ai cunoscut si te-ai facut cunoscuta in fata multor persoane, o periada in care lumea a alflat de existenta unei deosebite persoane pe nume Cora M. SPOT - o asociatie despre care nu poti spune dacat asta: " Imi pare nespus de rau ca nu mai exista!"; si cum un fruct incepe sa se strice din interior spre exterior, asa si omul, asa si SPOT-ul... Pentru cei care vad comentariul si isi pun intrebarea: " Frate da` p`asta ce-l mananca-atat in c** si se baga asa aiurea in seama?", aflati dragii mei ca vorbesc in cunostiinta de cauza. De cat timp astept sa se mediatizeze acesta fapta marsava, aceasta delapidare, acest abuz in serviciu(functie),trafic de influenta, acest mod de a profita de naivitatea si incerderea celor care te inconjoara? Ohhhho!... Dar in sfarsit s-a facut public...pacat ca nu si dreptate. Pot sa afirm cu mana pe suflet ca fetele acestea au muncit (atat fizic cat si psihic) pentru a putea pune pe picioare o asociatie, de pe urmele careia Municipiul Oltenita, in care cu rusine spun ca inca mai dainuiesc, profita din plin si nu numai Oltenita cat si locuitorii ei cat si imaginea ei. Totul mergea ca pe roate: SPOT-ul era mediatizat de presa, de gurile oltenitenilor si nu numai, copii, mamicile, taticii, bunici si bunicile veneau si se implicau trupeste in activitatile acestei asociatii...Dar, asa cum intotdeuna exista un dar .... draqul si-a bagat coada si in ochiul vigilent al acestei stimate doamne. "Doamna?" vai.... dar ce fel de doamna este acesta....fura acadeaua de la copii! Halal doamna ....a bada poate Doamna profesoara....da ca sa se spune asta este algoritmul de adresare! Bravo fato! Cora rules!... Cu mult respect, un redactor FLAGRANT(cu care mai tinuse-ti legatura). ID armmy_cyborg
Daca as comenta articolul asta, cred ca ar trebui sa mai sciu un alt articol...Ma bucur din suflet ca ai avut curajul sa spui aceste lucruri...Recunosc cu mana pe inima ca nu am citit articolele de pe Olteniteanul pana nu am vazut blog-ul asta...Acum inteleg ce te-a facut sa povestesti totul...Nu-mi vine sa cred cat tupeu poate avea femeia asta, cum isi face in continuare numele cunoscut pe spatele elevilor buni din Oltenita. Si e trist ca putini ii stiu adevaratul caracter...infect...Cand o vad cum pozeaza in postura de INFORMATICIAN nu imi pot aminti decat cum am descoperit ca munca noastra fusese in zadar si ca toti banutii pe care ii credeam la loc sigur in banca de fapt erau de mult cheltuiti...Mi se umple sufletul de tristete cand vad atatia copii cum o admira, cum o apara in fata celorlalti cu aceeasi naivitate cu care o aparam si noi...Si nu pot decat sa regret acel episod fatidic (cu telefonul, bineinteles), episod in urma caruia am cazut atat de mult in ochii unui om care ne-a ajutat enorm...dirigu'...Si ma intreb acum, ca adult, cum poate un cadru didactic sa sfatuiasca un elev sa fure?Lasand la o parte vina pe care mi-o asum si inconstienta mea de atunci, faptul ca o priveam ca pe o a doua mama m-a facut sa o ascult orbeste...La fel ca si tine, de altfel...In fine...Deja m-am intins si nu e cazul...Daca cineva mai avea inca dubii asupra autenticitatii acestui articol, vin sa confirm tot ceea ce ai scris...Si iti multumesc ca ai facut-o...Bafta in tot ceea ce faci!Numai bine
Colega de banca:)
Felicitări Cora pentru inititiva ta de a arata adevărata fata a "doamnei profesoare de
renume internaţional".
Mulţumesc pentru ca mi-ai acordat posibilitatea de a putea scrie despre aceasta
"madame" care susţine ca a terminat atâtea facultăţi, dar de fapt nici una nu a dus-o pana
la capăt si are marele tupeu sa se dea drept profesoara la toate concursurile la care
participa.
Prin prisma acestor concursuri si a elevilor participanţi, aceasta "madame" beneficiază de
mulţi bani de la sponsori pe care nu-i justifica in totalitate(restul unde sunt???).
Neavand pregătirea necesara in informatica, nu inteleg de ce i se permite de către scoală
sa pregătească elevii sa sa-i insoteasca in calitate de profesor la concursuri.
Nebunia inseamna sa faci acelaşi lucru in mod repetat si sa te aştepţi sa obti alt rezultat.
(Albert Einstein)
Sunt sigura ca mai exista si alte persoane care ne pot dezvălui mai multe lucruri si
întâmplări.
Doamne!... cate a putut face aceasta "doamna profesoara de informatica de renume international" (poate le auzim(citim) pe toate...SAU macar partial)..si... nu s-a luat nici o masura?!
Ba din contra..este rasfatata...
De ce?...
Ma ajuta cineva sa inteleg! :D
cryssr
Colega mea de banca, nici nu stii cat ma bucura sprijinul tau si cat ma intareste ceea ce mi-ai scris! Si, cu ocazia asta, mi-a venit o intrebare: cand dracu am decis noi ca nu trebuie sa ne mai vorbim deloc?
Buna intrebare!Ma bucur ca ai scris acest articol, ca sa spargem gheata!:). A trebuit sa ne maturizam ca sa apreciem persoanele care au facut parte din viata noastra!Ai grija de tine, abia astept sa vorbim mai multe.
@cyborg:Chiar ca e multa lume care imi citeste blogul:) Iti multumesc ca esti alaturi de mine, in continuare :D. Mai vorbim pe mess, te-am adaugat in lista mea:)
@tuturor: Scriind aceasta poveste, aceste reflectii, am lovit intr-un anumit prototip uman, al individului care, prin carisma sa, atrage de partea lui oameni, pentru ca mai apoi sa se foloseasca de ei in interesul personal, fara a-i pasa de sentimentele lor. Am redat dezamagirea celor care se apropie de aceste persoane, teama de a se mai apropia vreodată de cineva, greutatea cu care îşi regăseşte echilibrul.
Povestirea mea a avut un efect spiritual maxim: în post, am reuşit să-mi calc peste orice temere, să-mi cer scuze celor faţă de care am greşit profund, am reluat legătura cu persoane importante din viaţa mea.
Cateva vorbe pentru "colega de banca":
Domnisoara, ai aparut la timp! Ma tot intrebam de ce nu o faci! Si nu voiam sa ma insel in privinta ta! As fi fost profund nefericit daca nu erai alaturi de Cora acum!Inca mai cred ca voi doua trebuie sa va intoarceti la ce v-a legat pe vremea aceea, si nu la ce v-a separat mai tarziu. Prietenia voastra trebuie sa reziste! Bine ai revenit!
Pentru Cora:
Adu-ti "colega de banca" aproape! E timpul! Asculta-ma, ca stiu ce spun!
Desi nu te cunosc personal, simt ca esti o foarte veche si draga cunostinta. Imi pare rau, imi este rusine ca nu am curajul tau de a vorbi despre ranile pe care mi le-a provocat mie aceasta femeie. Cu fiecare comentariu citit, simt ca ma vindec putin.
Eu inca nu sunt vindecata. Desi mi-am urlat in intreg spatiul virtual durerea, inca mai simt gustul amar al dezamagirii. Dar stiu, cel putin, ca mi-am luat revansa fata de oameni care o merita :) Si asta este un mare pas inainte!
Doamna asta e atat de versata in ceea ce face, incat are grija sa nu lase nicio urma. Degeaba vrem noi sa se faca dreptate, degeaba ne-am pus mainile in cap dupa ce am realizat ca aceasta femeie ne-a pacalit, ne-a jefuit, pentru ca totul se rezuma la bani, ca ne-a dat toate planurile legate de viitorul nostru peste cap. Totul e in van. Nu avem dovezi legale sa o acuzam de ceva, oricat am vrea sa plateasca pentru tot ceea ce ne-a facut.
Nu va lasati pacaliti de aceasta femeie, nu mai apelati la serviciile ei, va cheltuiti banii de pomana.
Cora, sper ca intr-o buna zi sa se faca dreptate. Pana atunci, iti doresc tot binele din lume!
Cata dreptate are ultima persoana!
"Proletari din toate tarile unitiva!..."
Ultimului Anonim nepublicat: I give you a sign. Am primit! Mersi. Keep in touch!
De ce s-a inchis Olteniteanul cu reclama la concursul acela? Nu este vorba despre aceeasi dna profesoara CG? Stie cineva,...cauza?
Mi-au dat lacrimile cand am citit postul asta...
Ma bucur nespus ca l-ai publicat, si mai ales ca, intr-un final, ti-ai dat seama cate greseli ai facut in numele unei persoane de 2 lei !
Pacat ca pentru unele regete este prea tarziu (vezi Laurici). Cred ca nici nu stii cat rau i-ai facut de fapt atunci!
Oricum sunt sigura ca ea te-a iertat...si eu de altfel de multa vreme.
Dar intotdeauna mi-a parut rau pentru anii nostri de prietenie spulberati intr-o clipa din cauza une "doamne".
Oricum, pentru cei care sunt sub "vraja" ei, cum era tu pe vremea aia, ma indoiesc ca articolul va face altceva decat sa-i revolte.
Insa mie mi-a facut mult bine sa-l citesc.
Multumesc!
Nici o veste...nimic nou!?
A fost doar cateva valuri intr-un pahar cu apa?
Care pahar? Ce valuri? Poti da detalii?
Mai, dragele mamii, hai sa va povesteasca mama cum, in indepartatul 1988, domnisoara Nitu (asa se numea atunci viitoarea d-na Ceanina Godita), eleva fiind, a participat la festivalul "Cantarea Romaniei", impreuna cu colegi din clasa dansei... Si, ce "au transpus in scena"?... Nimic altceva decat "Steaua fara nume" a lui Mihail Sebastian. Cine era Ceanina? Era Mona, sotia unui bogatas obisnuit sa-si petreaca noptile prin cazinouri. Si, pentru a parea credibila in rolul pe care-l facea, era imbracata cu rochia de mireasa a unei profesoare din liceul unde invata (ceva foarte simplu si elegant)si, la gat, purta colierul d-nei Godita (cea originala, iniziala,... fireasca, as zice...).
Morala: daca in anul 1988, ii purta colierul d-nei Godita, dupa cateva luni a ajuns sa-i poarte... sotul....
o Javra mai mare ca asta nu am intalnit si sper sa nu mai intalnesc pana o sa inchid ochii. nici in Iad sa nu fie primita
Om anonim, sunt curioasa ce te face sa spui asta! Imi poti scrie pe mailul meu: coramoldoveanu1@yahoo.com