CORA
Leapșa de la Claudia:

Cât din viata personală expui scriind un blog?
Puțin. Nici 10%. Dacă ar fi să scriu despre tot ceea ce dă gust și culoare vieții mele, ar însemna să stau numai pe blog, scriind. Aș reduce astfel timpul petrecut in real life. De altfel, deși este o pagină personală, ea este totuși publică. Iar eu țin la intimitatea mea.

Cu ce îti dăunează blogul?
Câteodată am impresia că am creat dependență de blog și bloggerit. Dar am început ședințe de desensibilizare sistematică, am redus timpul de stat în fața calculatorului, bloggerind. Simt că mi-a furat ceva din timpul pe care l-aș fi putut petrece altfel: citind, vizionând un film bun.

Cu ce te ajută blogul?
Îm primul rând, m-a ajutat să fiu mai reflectivă. Dacă nu folosesc amănunte din viața mea personală, public însă reflecții, gânduri sau experiențe inedite. Se păstrează astfel impresii, care altfel s-ar fi pierdut.
În al doilea rând, interacțiunea cu alți bloggeri este o experiență minunată, interferearea cu alte moduri de a privi viața, cu alte experiențe și poveștii fiindu-mi de bun augur.

Ce reactii permiti?
Public toate comentariile. Nu cenzurez nimic, nu resping nimic. Pentru că un comentariu, așa cum este el, vorbește despre autorul lui, nu despre mine. Nu îmi place ideea de cenzură...vine din timpuri pe care le consider apuse. Iau în calcul orice părere, pentru că îmi place diversitatea. Nu merg pe principiul cine nu e cu mine e împotriva mea.

Care ti-e rutina de blogger?
Deschid tabloul de bord, postez comentariile (dacă sunt), dacă am o postare în minte, mai întâi o scriu pe ea. Dacă nu, citesc noutățile de pe blogurile-prietene, unde, în funcție de timp las impresii sau nu. :)

Pasez leapșa celor care vor să ne vorbească despre bloggerul din ei.
Etichete:
3 Responses
  1. o voi prelua si eu, dar putin mai tarziu sau maine :D


  2. Monica Says:

    interesant mod de abordare:):*


  3. Moise Says:

    ai uitat sa mentionezi cea mai importanta apucatura a ta ca bloggerita: furi cititorii altora