La ora 6 1\2 , bubuitul tobelor oştirii anunţa sosirea Domnitorului si a Doamnei escortaţi de ofițerii statului major princiar si de două eScadroane de lănceri, opriţi câteva minute pe bulevardul ce purta de aci înainte numele de Elena Doamna, Principele si Principesa fura primiţi sub un arc de triumf de către ministrii si prefectul poliţiei, apoi fură condusi de Presedmtele Consiliului de miniştri pe estrada cu doua fotoliuri princiare pregătite pentru ceremonie. Pavilionul eră decorat în culorile naţionale; stâlpii acoperiţi de verdeaţă si flori purtau' lungi stindarde tricolore ce fâlfâiau în adierea vântului. De cealaltă parte se afla un altar pregătit prin îngrijirea clerului Mitropoliei; ghirlande de flori si de frunze decorau modesta capelă; pe acest fond de verdeaţă se vedeau strălucind auritele cărţi bisericesti, vesmintele sfinte si frumoasa mitră a Mitropolitului pe care le purta cuviosul arhiereu Păr. Calist însărcinat să săvârsească serviciul divin în lipsa capului bisericii nationale ce era bolnav. Deasupra altarului era aşezat portretul Mitropolitului Filaret II, după dorinţa însăși a Doamnei Elena Cuza.
Înainte de a ţine slujba, părintele arhiereu Calist se adresă Principesei Domnitoare:
Măria Ta 1 Iniţiativa ce ati luat pentru crearea unui stabiliment de orfani sub înaltul patronagiu al Măriei Voastre este una din cele mai frumoase probe a simţămintelor de umanitate ce Vă caracterizează si a pătrunderii de poveţele evanghelice pe cari le practicaţi cu .atâta generozitate; căci Maiestatea
Voastră realizaţi prin aceasta chiar cuvintele Mântuitorului nostru care a zis: «Lăsaţi pruncii să vină la mine », Majestatea Voastră ce alt faceţi ? Decât îmbrăţișaţi pe acesti prunci fără asigurare si fără protecțiune!
' «Această frumoasa şi umană faptă meritând tuturor si frumoasa suvenire a vechilor
Doamne ilustre ale tării noastre, cari nu simtiau mai dulce si mai înaltă fericire decât a sacrifica cea mai mare parte din averile lor la niste fapte de a căror binefaceri se bucurau toţi de obste, si pe cari le vedem încă atât aici în România cât si în Moldova existând chiar si până în zilele noastre, precum posteritatea va vedea si se va bucură si de binefacerile acestui stabiliment cu numele de «Elena Doamna ». Cât pentru noi, Măria Ta, care ca păstor din datorie trebuie să ne bucurăm de orice faptă și caritabilă, n-avem decât a ne ruga pe Cel Înalt să vă dăruiască viață lungă si fericită ca să puteţi realiza frumoasele simţăminte inspirate de religiune, prin niste aseme¬nea fapte filantropice, cari să deştepte zelul, şi în alte inimi, de a Vă imita.
După ceremonia religioasă s'au pus : cutie de aramă o medalie comemorativă bătută cu acea ocazie, câte o piesă din monetele timpului si actul de fondatiune al cărui conţinut era:
«Astăzi, Duminică la 29 ale lu'nei Iulie, anul 1862, în zilele Măriei Sale Alexandru Ion I Cuza Domnitorul Principatelor Unite, si ale Măriei Sale Doamnei Elena s'a pus piatra 'fundamentală a institutului copiilor găsiţi de sub patronajul Măriei Sale Doamna numit' Asyl Elena Doamna, fiind ministru presedinte al Consiliului Niculae Creţulescu, al Afacerilor străine si de Stat Prin¬cipele Alexandru Cantacuzino, al' Cultelor si Instrucţiunei Publice Nicolae Racovitză si inspector general al Serviciului sanitar Doctor Carbl Davila »,
Au mai semnat în acest act Par. arhiereu Calist, directorul Administraţiei sanitare, si cei mai bă¬trâni dintre arhimanaritii administratori ai mânăstirii Cotroceni.
Cutia fu pecetluită cu plumb si înmânată Doamnei Elena Cuza, care însoţită de Domnitor se coborî în santier; acolo Principesa Domnitoare primi din mâinile meşterului arhitect un sort lucrat pe pânză fină de ţărancele dela Cotroceni si-1 încinse la brâu, simbol al operei binefăcătoare căreia i se dedică; apoi introduse cutia în piatra pregătită si o cimenta cu o mistrie de argint.
[...]
Această dare de seamă a Ceremoniei publicată in Moniorul Oficial reprezintă nu numai bucuria particulară a domniței întemeetoare, ci a unul popor întreg care simțiâ împlinindu-se prin aceasta cele mai frumoase instituții de calitate.
Sursa: Lucia Borș - Azilul Elena Doamna
Ce as pautea sa spun? Ma simt mandra ca am trecut, si nu degeaba, prin aceste locuri, ca m-am putut bucura de savoarea lor data de incarcatura istorica pe care am privit-o cu ochii inflacarati ai adolescentei. Imi voi aminti intotdeauna cu dragoste si respect de dascalii eminenti pe care am avut privilegiul sa-i am si care mi-au oferit modele demne de urmat. Dar cel mai mult, ma bucur ca si tu ai trecut pe acolo.Sentimentul este minunat!
Abia astept terminarea lucrarilor de renovare a bisericii ca sa putem merge impreuna sa ne inchinam(imi voi cere si iertare ca am tutunat pe acolo).La fel de mult imi doresc sa mai contemplu statuia Anei Davila(da, mai furam cate o tura de teren la adapostul ei, si-i multumeam ca exista)de a carei rochie ma minunam cum de a putut sa fie redata in piatra cu toate broderiile.
Cu aceasta postare mi-ai trezit toate nostalgiile despre acei ani frumosi. Si e tare placut! Iti multumesc, Cora!