M-am născut în epoca pe care o consideram apusă, am crescut în perioada ce a urmat comunismului, pe care tind să o cred tot comunistă, iar tinerețea mi-o trăiesc într-o Românie în care comunismul este ars pe rug de un președinte jucător și reinventat tot de el.
Astăzi torturam telecomanda, gândind plictisită că nu sunt șanse să găsesc ceva care să îmi placă. Și am dat totuși peste ceva ce m-a lovit în moalele capului. Și care m-a pus pe gânduri.
"Reeducarea de la Pitești".
Am adăugat acest documentar tuturor celorlalte experiențe livrești legate de fenomenul Pitești, de fenomenul închisorilor comuniste, de fenomenul strangulării umanității de către...om.
Sfântul închisorilor, Întoarcerea la Hristos, Jurnalul fericirii, Cel mai iubit dintre pământeni, expoziția "Pe drumul Învierii". Petre Țuțea, Ioan Ianolide, Nicolae Steinhardt. Mărturii ale vremurilor care nu au apus. Pentru că nici oamenii acelor vremuri nu au apus. Mă întreb numai pe unde sunt torționarii, pe unde sunt sifonarii. Se ascund? Sau trăiesc liniștiți cu gândul împăcat că fiecare perioadă de glorie se ridică pe umerii falnici ai cuiva, iar ei, tocmai ei, și-au pus umărul la clădirea socialismului glorios.
Privind documentarul mi s-a făcut rușine. De români. Ei, cei de astăzi, sunt tot cei de atunci. Iar tinerii sunt copii lor. Și eu tot copilul lor sunt. Mă gândesc adesea că și eu sunt tot fructul acelei societăți monstruoase, care își boteza mlădițele creștine în găleata cu fecale. Sunt copilul acelor minți bolnave care călcau în picioare tot ce era mai bun dintr-un om, reeducându-l și transformându-l în românul de azi.
Nu, nu îi judec pe torționarii vremurilor acelea. Mă întreb numai...eu cum aș fi fost la Pitești? E ușor să judeci în vremuri pașnice ceea ce făceau oamenii sub teroare.
De altfel, exact aceasta a fost ideea cu care s-a încheat documentarul de astăzi, cu vorbele unui fost deținut: "După ce am ieșit din închisoare, mă întrebam ori de câte ori cunoșteam pe cineva: EL CUM AR FI FOST LA PITEȘTI?"
Astăzi torturam telecomanda, gândind plictisită că nu sunt șanse să găsesc ceva care să îmi placă. Și am dat totuși peste ceva ce m-a lovit în moalele capului. Și care m-a pus pe gânduri.
"Reeducarea de la Pitești".
Am adăugat acest documentar tuturor celorlalte experiențe livrești legate de fenomenul Pitești, de fenomenul închisorilor comuniste, de fenomenul strangulării umanității de către...om.
Sfântul închisorilor, Întoarcerea la Hristos, Jurnalul fericirii, Cel mai iubit dintre pământeni, expoziția "Pe drumul Învierii". Petre Țuțea, Ioan Ianolide, Nicolae Steinhardt. Mărturii ale vremurilor care nu au apus. Pentru că nici oamenii acelor vremuri nu au apus. Mă întreb numai pe unde sunt torționarii, pe unde sunt sifonarii. Se ascund? Sau trăiesc liniștiți cu gândul împăcat că fiecare perioadă de glorie se ridică pe umerii falnici ai cuiva, iar ei, tocmai ei, și-au pus umărul la clădirea socialismului glorios.
Privind documentarul mi s-a făcut rușine. De români. Ei, cei de astăzi, sunt tot cei de atunci. Iar tinerii sunt copii lor. Și eu tot copilul lor sunt. Mă gândesc adesea că și eu sunt tot fructul acelei societăți monstruoase, care își boteza mlădițele creștine în găleata cu fecale. Sunt copilul acelor minți bolnave care călcau în picioare tot ce era mai bun dintr-un om, reeducându-l și transformându-l în românul de azi.
Nu, nu îi judec pe torționarii vremurilor acelea. Mă întreb numai...eu cum aș fi fost la Pitești? E ușor să judeci în vremuri pașnice ceea ce făceau oamenii sub teroare.
De altfel, exact aceasta a fost ideea cu care s-a încheat documentarul de astăzi, cu vorbele unui fost deținut: "După ce am ieșit din închisoare, mă întrebam ori de câte ori cunoșteam pe cineva: EL CUM AR FI FOST LA PITEȘTI?"
Fereasca Dumnezeu -am postat si eu pe tema asta -ptr ca multi nu stiu ce s-a intamplat atunci.
Da' ce frumos a fost si imediat dupa Revolutie, cand am avut iarasi un partid maaare si incapator, CPUN aka FDSN si cum s-a mai numit... cand devastau sediile PNL si PNT, tulai Doamne.. si bateau barbosi si ochelaristi pe strada minerii... si alte jocuri si jucarii de astea, de arata ca manipularea, violenta si giumbuslucuri de astea ("Noi nu ne vindem tara" - sanchi, au vandut-o ei, nu noi) Se vede treaba, naravurile din vremea Bodnaras/Pauker inca mai existau in 90. Acuma ce, or fi murit, sau s-or fi preschimbat? Iliescu trebuia sa fie la mititica de mult, pardon frumos!
Acele vremuri ne fac sa intelegem de ce ne aflam inca aici si de ce suntem cu 50 de ani in urma multor tari europene.