Deja îmi e dor de lalele!


Ieri a fost o experiență interesantă! Pregătirile pentru prezentare, prezentarea în sine, dar și interacțiunea cu colegii stresați au fost constructive de-a dreptul!

PREGĂTIREA PENTRU PREZENTARE
Examenul de disertație a constat în prezentarea lucrării de disertație, la care am muncit în ultima lună mai ceva ca un miner. A fost o reală cursă cu obstacole, mai ales că, vineri, la ultima verificare a domnului profesor, mi s-a recomandat să schimb întreaga structură a lucrării, iar luni trebuia să depun dosarul cu lucrarea la secretariat. Bineînțeles, am reușit să duc totul la bun sfârșit. Numai că, am impresia că obosisem și, când am văzut eu că totul e gata, am pus punct, deși știam că mai umra și prezentarea. Tocmai de aceea, mi-a venit tare greu să mă mobilizez să termin prezentarea lucrării, în Power Point.
Vă mai amintiți de Eliade și de pregătirea lui la Matematică? Vă dau eu un fragment care să vă lămurească...
Dar de câte ori încercam să citesc primul capitol, descopeream ori că creionul nu e destul de ascuţit, ori că tabla de logaritmi nu e la în¬demână, că fereastra scârţâie, că nu mi-am aşezat comod picioarele, că gulerul de la cămaşă mă supără, că hârtia de pe masă e pătată, că praful de pe iconiţă n-a fost şters de la Duminica Tomii, că s-a uscat cerneala în călimară, că n-are să-mi ajungă hârtia ş.a.m.d.
Cam așa eram eu alaltăieri, cu laptopul deschis, cu PP-ul deschis, însă constatam că ar fi cazul să mai scriu ceva pe blog, că ar fi bine să mai răspund unor comentarii, că prcă aș juca încă un pic Catan, că aș vrea să fac niște pâine, că poate ar fi cazul să mai citesc câteva pagini din cartea pe care o parcurg acum. Cu multe insistențe din partea voinței mele, am reușit să termin prezentarea!
Nicio emoție, niciun tremur, nicio furnică, așa cum vă spuneam. Doar o plictiseala imensă și o totala lipsă de motivație. Știu și cauza...nota pe care aveam să o iau nu mă ajută cu nimic. Salariul tot îmi va scădea cu 30%, deci, pentru ce atâtea emoții?

AM DAT FAȚĂ CU REACȚIUNEA
Înspre dimineață, am început să simt câțiva fluturi în stomac. Nu pentru prezentare și notă în sine, ci simțeam acel stres al faptului că merg în fața unei comisii serioase care îmi va evalua munca. Am așteptat de la 8 și jumătate până pe la 13, când am intrat. A fost un pic chinuitor, dar am reușit să mă descurc, să îmi păstrez zâmbetul pe buze în timpul prezentării (așa ne-a învățat profesorul coordonator - să avem o mină deschisă în timpul prezentării).
Nu mă întrebați ce am spus acolo, probabil că nimic din ceea ce îmi propusesem să spun pe lângă ceea ce arătam în PPT.
Îmi amintesc doar că am reușit să binedipsun comisia cu imaginea pe care am folosit-o pe slide-ul cu mulțimiri, de la final, care arăta cam asa:

Am știut din acel moment care îmi va fi nota. Mereu știu din privirile unei comisii când e de foarte bine sau ... nu. Acum, când am ieșit din sală, am știut că am reușit să conving că merit maximul.

AȘTEPTAREA
Povestea așteptatului la ușă a fost delicioasă, iritantă și totuși, interesantă! Preț de 6 ore am vorbit cu colegii, ne-am trăit emoțiile împreună, am căutat să ne liniștim unii pe alții, deși, de multe ori, nu reușeam decât să ne agităm împreună mai ceva decât o sticlă de Cola.
Cândva, pe la 15 au fost citite și rezultatele. Mi s-au confirmat așteptările, m-am bucurat pentru toți colegii mei, pentru că am reușit cu toții să luam peste 9.

ȘI CU ASTA BASTA
Odată plecată de pe holul facultății, mi-am luat rămas bun și de la mediul academic. Cândva îmi doream să mă înscriu la doctorat. Acum, nu mă simt motivată cu nimic să fac asta! Mai bine îmi mai iau un job și ies cu siguranță în câștig. Așadar, cel puțin pentru anul viitor, nu îmi fac planuri să mai merg pe la facultate, decât ca să îmi ridic diploma!