De la Monica strigare: Prima întâlnire cu cartea!

Nu îmi pot da seama dacă a fost dragoste la prima vedere, știu doar că a fost dragoste cu năbădăi. Ne-am atras, ne-am respins, ne-am atras, ne-am ispitit, a durut, ne-am respins și, în final, am rămas împreună!
Dragoste cu năbădăi și cutremur
Cred că primul contact cu CARTEA a fost facilitat de propria-mi mamă, care îmi citea povești înainte să adorm! Prima amintire legată de acele momente este...cutremurătoare... Într-o după-amiază, mama îmi citea cu spor Pinochio, înainte de somnul de frumusețe. Era prin '90, aveam aproape 5 ani. Exact atunci, un scârțâit șuierător al ușilor de șifonier și un zbucium speriat al mamei, care m-a dus sub grindă. Era acel cutremur din '90, de care probabil vă amintiți și voi. Iată, deci, sub ce auspicii minunate are loc prima mea amintire cu cărți!
Prima apropiere
Prin clasa I, am primit de la mama de la serviciu o carte cu un cățel îndrăzneț și ambițios, care și-a luat codița la spinare și a plecat în călătoria de maturizare, precum Harap-Alb, în căutarea zgărzii celei roșii. Fridolin, prima care citită.
Primul război declarat
Prin clasa a II-a, învățătoarea noastră s-a gândit să ne apropie de carte într-un mod care a reușit să mă îndepărteze de tot de cărți.
Organiza concursuri săptămânale, cu întrebări din anumite opere dinainte stabilite: Cuore (carte care mi s-a părut ok), basme (din care apăreau întrebări de genul: ce culoare aveau pereții camerei Prințesei - ceea ce mă descumpănea teribil pnetru că niciodată nu reușeam să rețin asemenea detalii) și, bomboana de pe tort, Jules Verne. 20.000 de leghe sub mări sau Copiii căpitanului Grant. Eh, ăsta a fost momentul în care am zis că nu mă mai ating de cărți în viața mea. Nici nu vă puteți imagina cât am putut să urăsc acea perioadă în care trebuia să mă lupt cu o lectură pe care, chiar și acum, o simt greoaie pentru un copil de 9-10 ani. Am bătut cu pumnul în masă și rămas a fost: nu m-am mai apropiat de carte decât în cazuri de extremă nevoie, deși am adorat dintotdeauna materia Limba și Literatura Română. Citeam doar lecturile absolut obligatorii. În rest, niente!
Și ne-am reapropiat
Prin clasa a VIII-a, prietena mea, Cristina, a început lectura unei cărți despre care îmi zicea că o fascinează. Și am intrat într-un joc alături de celelalte 3 prietene de-ale noastre, să citim împreună toate cele 6 volume din TORENTE. Nu vă puteți în ce măsură m-a reapropiat de cărți și de lectură acest joc. Pentru că mi-a plăcut teribil povestea, pentru că ajunsesem să citim câte un volum pe zi, ca să nu rupem firul și să rămânem în urmă!
Și ne-am tot apropiat!
În vacanța dintre clasa a VIII-a și a IX-a am mai citit câte ceva, nimic consistent, Însă, în clasa a IX-a, am legat o prietenie cu un frumos șoricel de bibliotecă. Citea ce apuca, cărți valoroase, cărți de duzină, cărți cărți. Ea m-a motivat să citesc. Și să citesc. Și să citesc.
Tot în liceu, scriam o rubrică într-un ziar: POFTA DE CITIT!
Îmi amintesc de nebunia adolescentină când ieșeam în parc și citeam, lucru obișnuit pentru București, dar total deplasat pentru provinciala Oltenița, unde tinerii ascultă manele pe mobil pe banca din parc. Dar eu și Andreea am început și am terminat o sumedenie de cărți acolo, pe bancile din parc. Remember, Andreea?
Un hop!
Dacă mai poate avea acces cineva la fișa mea de la biblioteca de la liceu, ar fi interesant de numărat de câte ori m-am chinuit să termin Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război! Dumnezeule, nimic nu mi se părea mai chinuitor decât să parcurg partea cu războiul! Și renunțam, o returnam, apoi o reluam, o returnam și tot așa, până când a trebuit să o termin, pentru că urma să o studiem, iar pentru noi, toate operele de studiu erau lecturi obligatorii (ce ciudat îmi sună acum povestea asta cu obligatoriul!).
Și totuși, iubirea nu moare!
Oricât de patetic ar suna asta, legătura dintre om și carte nu se disipă niciodată. Odată legată, rămâne un ceva, la care te întorci, indiferent de cât de mult rătăcești! În facultate, toți banii de bursă mi se duceau pe cărți. De specialitate mai ales. După ce am început ritmul de lcuru nebunesc, care îmi fură atâta timp și energie, m-am văzut obligată să mai tai din timpul acordat lecturii, însă nu îmi lipsește nici acum cartea din geantă sau de la căpătâiul patului.

Acum, că am dezvăluit atâtea intimități despre mine și cărți, ce ar fi să tragem un ochi și pe la Lory (știu o poveste interesantă a ei, spusă elevilor!), Ana, Claudia, Veronica, Mariana, Tasha, Angi, Iulia, Monica!

PS: Nu mă pot abține să nu vă povestesc despre Clubul de Lectură pe care îl conduce o colegă de-a mele și care a avut mare priză printre elevi! Pentru că descoperă plăcerea lecturilor fascinante, dincolo de Fefeleaga sau Frații Jderi (cărți cu valoare incontestabilă, dar puțin atractive!). Am furat niște imagini ale fișelor de lucru ale elevilor, pe care vreau să le împărtășesc cu voi!