Universul omului în pragul Crăciunului, al românului în pragul sărbătorii Nașterii Domnului este înconjurat cu o sumedenie de lucruri, semn al trecerii noastre printr-o eră comunistă care, e clar a durat prea mult, și o dovadă certă a unei eterne tranziții. E greu să îmi explic în ce mod au reușit ambele - era comunistă și veșnica tranziție să ne sărăcească, să ne frustreze și să ne îndobitocească. Însă miile de cozonaci înfulecați, miliardele de cârnați nedigerați încă, steluțele, globurile, luminile, călătoriile (valoroasele călătorii pe Valea Prahovei), Moșii, catralioanele de lei cheltuite pe jucării care mai de care (vândute de „comersanți”șmecheri avizi de bani și cumpărate de părinți care vor să îsi dovedească cu această ocazie cât de buni și dedicați sunt ei) - toate acestea sunt dovada clară că ultimii 70 de ani ne-au lăsat fără ce aveam mai de preț: credința adevărată în Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Astăzi, românii își dovedesc lor că au ieșit din sărăcie: se ghiftuiesc, se bucură de cadourile lor scumpe, ascultă manele în boxele mari (asemenea vecinului meu de la care aud acum refrene necunoscute mie).
Astăzi, Bisericile nu au fost la fel de pline la frigiderele (ciudată și, probabil,. urâtă comparație). Oamenii nu se îngrijesc de sufletele lor în aceeași măsură cu care se îngrijesc de stomacele lor, uitând cu desăvârșire adevăratul motiv pentru care astăzi este una dintre cele mai mari Sărbători ale anului.
Aș putea trece cu vederea toate aceste aspecte, aș putea să mă fac că nu văd, aș putea să fiu mai spirituală, aș putea să nu scriu despre toate acestea. Însă nu pot să nu fiu tristă pentru toți cei care astăzi se bucură în van de un Moș care nu există, de un frigider prea plin pentru colesterolul nostru și care se ascund după pretextul datinei străbune. Toți aceștia pierd. Pierd din suflete ADEVĂRUL Crăciunului care stă să fie aflat în inima Bisericii, în acea iesle plină cu credincioși - magi care stau martori ai Luminii care se coboară pentru noi, ia chip de OM pentru mântuirea noastră. Culmea - a noastră, a tuturor...
Astăzi, românii își dovedesc lor că au ieșit din sărăcie: se ghiftuiesc, se bucură de cadourile lor scumpe, ascultă manele în boxele mari (asemenea vecinului meu de la care aud acum refrene necunoscute mie).
Astăzi, Bisericile nu au fost la fel de pline la frigiderele (ciudată și, probabil,. urâtă comparație). Oamenii nu se îngrijesc de sufletele lor în aceeași măsură cu care se îngrijesc de stomacele lor, uitând cu desăvârșire adevăratul motiv pentru care astăzi este una dintre cele mai mari Sărbători ale anului.
Aș putea trece cu vederea toate aceste aspecte, aș putea să mă fac că nu văd, aș putea să fiu mai spirituală, aș putea să nu scriu despre toate acestea. Însă nu pot să nu fiu tristă pentru toți cei care astăzi se bucură în van de un Moș care nu există, de un frigider prea plin pentru colesterolul nostru și care se ascund după pretextul datinei străbune. Toți aceștia pierd. Pierd din suflete ADEVĂRUL Crăciunului care stă să fie aflat în inima Bisericii, în acea iesle plină cu credincioși - magi care stau martori ai Luminii care se coboară pentru noi, ia chip de OM pentru mântuirea noastră. Culmea - a noastră, a tuturor...
