preluata de aici

Nu am fost niciodată o împătimită a gândului în vers. Am avut mai mereu senzația că e ceva forțat la mijloc, că nu pică lin cuvântul, că exprimarea e forțată numai cu scop stilistic.

Pe Eminescu l-am resimțit ca MARE POET în urma contactului cu entuziasmul profesorilor mei, de la doamna dirigintă la profesorii de Limba Română.

În copilărie, mă fascinau ATÂT DE FRAGEDĂ și alte poezii de dragoste. Nu am resimțit până ieri gustul poeziilor cu iz filosofic. Cu toate că le-am studiat în liceu. Dar mintea mea de acum, de pildă, digeră altfel GLOSSA:

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?... Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limba Recea cumpana-a gândirii Inspre clipa ce se schimba Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. Privitor ca la teatru Tu în lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine. Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat începutul Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost ori o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace Se supun câte exista, Si de mii de ani încoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama. Nu spera când vezi miseii La izbânda facând punte, Te-or întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dânsii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste în vârteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri în laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece. Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie) (preluată de aici)