Buni: Creierul femeii poate cântări 2.5 kg, pe când cel al bărbatului doar 2.Aceasta a fost discuția ce mi-a stârnit la început o stare de amuzament teribilă în timp ce vizitam expoziția THE HUMAN BODY! Apoi, m-am întrebat (temă de casă pentru voi):
Nepoțelul: Nu e adevărat!!!
Buni: Ba da, uite, au spus cercetătorii!
Nepoțelul: Ba nu!
Buni (zâmbind): Ei, uite, scrie aici!
Nepoțelul: Poate așa e, DAR NU ÎNTOTDEAUNA!
- ce îl făcea pe puștiul de maxim 7 ani să fie atât de înverșunat pe creierul fetițelor?
- cine l-a pus vreodată în comparație cu fetițele, iar concluzia lui a fost că băiețeii sunt mai buni, mai inteligenți decât fetițele?
- cum ar trebui discutat despre fetițe și băieți și diferențele dintre ei?
- cum rămâne cu „masa fetelor și masa băieților” sau „fetele cu fetele și băieții cu băieții”?
- e bine sau e rău că băieții sunt formați să gândească și să se simtă superiori fetițelor?
- oare fetițele, la rândul lor, se supun acelorași legi? Sau ajung să se sustragă lor? Cum se vor împotrivi ele gândirii „patriarhale” a bărbaților și, poate, a unor femei?
PS: Expoziția „The Human Body” este, într-adevăr, spectaculoasă! Am intrat cu inima cât un purice, de teamă că mă voi speria, am ieșit uimită de perfecțiunea propriului nostru corp! Cine, unde, când, a avut timp să ne proiecteze atât de inteligent, astfel încât noi să fim atât de armonios construiți, milimetric proiectați, într-un detaliu care nu se poate observa poate nici la microscop! Am rămas șocată de misterele propriului meu corp și de echilibrul cu care mi se îmbină fiecare fibră a ființei mele, pentru ca eu să mișc, respir și, mai ales...să gândesc!
Nu am găsit nimic înspăimântător, nimic dizgrațios (din contră, grația cu care au fost așezate exponatele este surprinătoare!). Oricât de grea ar fi viața pe acest pământ, oricât de dificil îmi este uneori să răzbat printre problemele cotidiene, am conștientizat astăzi că...merită! Experiența unui trup perfect, minunea de a fi o creatură armonioasă, ieșită din planurile grozave ale lui Dumnezeu, asta da...asta merită să sărbătorim!
Maxim !
Gorgeous!
Chiar daca unii baieti/barbati cred ca sunt superiori femeilor, nu inseamna neaaparat ca le cred pe ele proaste, doar ca asta au vazut in jurul lor.