CORA


Astăzi am cunoscut, prin voia virtualului, autorul blogului dedicat apiculturii, pe care îl puteți vizita aici.
Pasiunea lui pentru micile hărnicuțe mi-a amintit de un serial din copilăria mea, copilărie după care recunosc că tânjesc melancolic, copilărie care, deși nu cea mai fericită din lume, mi-a fost dulce, însorită și lină.
Unul dintre episoadele pe care mi le amintesc cu mare drag este legat tocmai de apicultură.
Bunicii mei aveau câțiva stupi lăsați în grija unui apicultor de meserie, care locuia undeva într-un sa de lângă Oltenița. Sultana se numește sătăcul cu pricina. În fiecare vară mergeam să "recoltăm" mierea. Eram fascinată de procesul de producere a mierii...țin minte că stăteam minute în sir cu ochii ațintiți în apartul acela care aruncă mierea pe pereții lui, prin rotirea unor plase (? Îmi scuzați lipsa limbajului de specialitate), pe care hărnicuțele albine depuseseră muncă lor de cu primăvară. Le vedeam cum roiesc pe acolo, cum tânjeau parcă triste după munca lor, care era spulberată de mașinăria cu pricina.
Îmi amintesc, de asemenea, cum ronțăiam fagurii și cum mestecam cu nesaț ceva propolis.
Într-o vară, o albină mai năstrușnică m-a înțepat de degetul mare. vai vai, ce am mai plâns, de teamă să nu mi se umfle degetul!!! Dar m-au oblojit cu diverse, printre care și cu sare și am scăpat. Ca să mă consoleze, mi-au spus că albina a murit pentru că m-a înțepat. Pentru că acul a rămas la mine în deget (Doamne, ce urât sună!). Așadar, ar fi trebuit să mă liniștesc. Și când colo...a început o altă frământare. Unde o fi albina moartă? Și m-am pus pe căutat prin toată curtea albina moartă, ca pedeapsă a faptei sale tare urâte de a mă fi înțepat. Bineînțeles că am dat nu de una, ci de N albine moarte, așa că m-am lăsat păgubașă.
Îmi amintesc, printre altele, de mulțimea de pepeni care domnea în curtea oamenilor cu pricina, căci aceea era perioada în care mergeam după "recolta mieristică". Îmi umpleam burtica cu pepenași, care aveau un gust magnific. Apoi, soția domnului apicultor îmi fierbea niscaiva știuleți de porumb și mă lăsa să mă înfrupt și din producție de lapte bătut. Vă imaginați numai ce amestec era în burtica mea, care nu de puține ori mi-a dat dureri groaznice.
Una peste alta, treaba e că îmi plăceau ieșirile la Sultana, la stupii noștri de acolo. Acum, atât domnul apicultor, cât și bunicul meu, au trecut la cele veșnice, iar practica "recoltatului mieristic" este doar un episod viu al copilăriei mele. De care îmi amintesc mai ales primăvara, când ne invadează mirosul salcâmilor! Și care se apropie cu pași repezi!
Etichete: , , ,
11 Responses
  1. Interesant mersi mult pentru aprecierea bloglului meu.


  2. daaa vine primavara, acum chiar cred ca vine...sper sa nu ne mai insele....


  3. Hordy Says:

    Uhhh albinele alea care mureau când mă înţepau şi pe mine. Da da daaaa alea.


  4. denisia Says:

    Super articol...chiar dacă albinele mai şi înţeapă...


  5. Orry Says:

    cica va mai intarzia putin! lapovita ne face o vizita in seara asta!
    Intre timp, primavara s-a pitit cuminte intr-un colt al naturii si asteapta sa fuga geroasa o data pentru totdeauna!


  6. Simion Says:

    vrumos episod;))


  7. tu26dor Says:

    da... fumos articol... franturi de primavara imbinate cu amintiri copilaroase. foarte insirata abordare.


  8. Black Angel Says:

    eee ..amintirile... frumoasele amintiri... (multumesc de comm. pe 100.ro ..am si raspuns :) :) )


  9. rebelu Says:

    abia astept mierea de salcim!


  10. tasha Says:

    Unii fac shoc la intepatura de albine,si eu am fost intepata cand eram mica,am si eu amintiri de genu'....mama zicea-las' ca -ti trece pana te mariti...:))


  11. Anonim Says:

    Interesant . Si daca va bate gandul sa va apucati de apicultura intrati pe www.vandstupi.ro gasiti stupi de calitate si la preturi foarte bune