Aseară mă pregăteam să ies în oraş. Pe când îmi "înroşeam" buzele mai cu spor, mi-am amintit brusc că în decembrie anul trecut am început să scriu pe blog! Oare când împlinesc un anişor? Oare când, oare când? Cu întrebarea înfiptă în mintea-mi curioasă, caut în arhivă. Prima postare: 2 decembrie 2008.
Doamne, am uitat că a fost ziua blogului meu! Indolenta de mine a neglijat acest aspect atât de important din viaţa mea de bloggeriţă! Ştiam eu că de Crăciun am scris. Dar chiar credeam că acelea au fost primele postări! Uf!
Aşadar, am împlinit un an!
Cum am pornit la drum? Urmăream cu multă curiozitate blogul unei foste profesoare din facultate, Oana Moşoiu. Dar şi pe cel al unei foste colege de liceu, Alexandra Velescu. La un moment dat, m-am întrebat de ce nu aş avea şi eu un loc al meu în care să îmi torn ideile...
Şi mi-am creat un cont pe Blogspot.

Într-o seară am pornit în căutarea altor bloguri. Nu aveam însă curajul să mă apuc şi eu să scriu. Unul dintre domeniile mele de interes este Educaţia. Şi am dat de alte bloguri cu acelaşi domeniu de interes. Şi aşa am descoperit-o pe Elite. Şi de la Elite am ajuns la Lory (cu care am descoperit, între timp, că am o grămadă de lucruri în comun ;) ). Nu vă imaginaţi că am avut curajul să le adaug in blogroll (pe atunci nici nu ştiam cu ce se mănâncă asta). Am notat link-urile lor la finalul agendei mele. Şi intram să le citesc gândurile în fiecare seară. Fetele astea două chiar m-au fascinat, zău, mai ales că lucrează în lumea şcolii (iar eu eram pe atunci atât de novice!!! :) ).
Încă nu aveam curaj să scriu. Poate era o prejudecată...poate îmi era teamă să nu fiu judecată greşit. Poate că..nu ştiu ce era în mintea mea...
În fine, pe 2 decembrie am început să scriu. Bineînţeles, am simţit nevoia să îmi motivez iniţiativa: prima postare (care mi-a şi fost comentată de un bun prieten de-a meu, care mi-a dat mult curaj!). Am vorbit apoi despre mine şi prietenii mei, căci aşa se cuvenea. Şi a urmat restul! Un lung şir de idei, vorbe, imagini!
Eram tare tăcută în blogosferă. Deşi începusem să urmăresc - în mod vizibil - alte bloguri, o făceam în modul cel mai tacit cu putinţă. :D
Nici nu ştiu prin ce mijloc, Giovanny, un DJ cunoscut de pe meleaguri olteniţene, care se ocupă, printre altele, şi de site-ul oraşului Olteniţa, a aflat de blogul meu şi mi l-a promovat - şi îl promovează şi în zilele noastre ;) pe site-ul www.olteniteanul.ro. Îi mulţumesc din suflet pentru asta, mai ales că sunt concetăţeni de-ai mei care mă viziteazi aproape zilnic prin intermediul acestui site!
Cu timpul, postările se înmulţeau, dar...comentariile nu veneau (iniţial nu aşteptam comentarii. Ulterior, mi-am dat seama că ele vin ca un soi de confirmare că cineva citeşte ce scriu). Am fost pe zero cam până prin februarie (până atunci îmi scriau numai cunoscuţii). Iar prima care mi-a scris a fost...Elite!!! (la această postare).
În martie, a avut loc explozia vieţii mele de blogger. Am scris un pamflet, în care s-a regăsit o persoană din Olteniţa şi care a încercat cu tot dinadinsul să demonstreze că despre ea vorbeam în acel pamflet şi nu despre un personaj fictiv, cu nume fictiv. Am trecut prin aventura unei plângeri penale cu tot tacâmul. Furtună într-un pahar cu apă. Am primit NUP, iar persoana cu pricina presupun că a trăit deziluzia vieţii :)).
Uşor uşor am început apoi să leg realmente prietenii virtuale cu voi toţi, cei care poposiţi la mine pe blog şi nu pot decât să vă mulţumesc din suflet pentru asta!
Luna în care am fost cea mai inspirată, în care am avut timp să scriu (41 de postări) a fost Iulie.
Postarea care mi-a adus cele mai frumoase comentarii, cele mai frumoase gânduri bune a fost cea de ziua mea. Îmi amintesc că eram la mare, pe plajă, iar mama, de acasă, îşi făcea cu sârguinţă treaba de locţiitor: publica toate comentariile cu urări, mai şi răspundea din când în când, dar, de fiecare dată mi le citea pe cele noi! Să ştiţi că urările voastre chiar au dat savoare acelei vacanţe! :-*

Am început, cu timpul, să devin curioasă câţi vizitatori am zilnic, aşadar mi-am deschis conturi pe diverse site-uri, care mă ţin la curent cu...tot ce mă interesează!
Am descoperit, de asemenea, diverse instrumente care fac blogul mai interesant! Oricum, cei care mă urmăresc de ceva vreme, ştiu că am purtat şi alt look. Vă mărturisesc faptul că, la început, îmi propusesem să schimb hăinuţele blogului după fiecare anotimp. Dar, trandafirii aceştia mi se potrivesc de minune, deci am să renunţ cu greu la ei!

Am creat, în timp, mai multe Etichete (De la lume adunate/De mine rumegate/Pe blog postate, Pofta de citit, Pasiuni Vintage, Flower Friday). De unele mă ţin cu stricteţe, de unele mă ţin cu...dinţii...Ştiu că nu am mai abordat de o grămadă de vreme Pofta de citit, de pildă! Iată că intru deja în sfera nemulţimirilor. Sunt exagerat de nemulţumită de faptul că scriu prea rar. Şi că vă citesc blogurile prea rar. Şi comentez prea puţin. Dorinţa nu-mi lipseşte, dar timpul mă secătuieşte. Cele două joburi şi cursurile de master, la care se adaugă fără doar şi poate evenimentele casnice, nu mă lasă să bloguiesc pe cât miaş dori. Dar, în week-end, încerc pe cât posibil să scriu! Îmi e ruşine de faptul că de prin august, cred, am pus la rubrica din dreapta URMEAZA SĂ SCRIU : Azilul de fete Elena Doamna. Este un subiect la care nu renunţ cu una, cu două, căci îmi este drag. De aceea nici nu am renunţat la rubrica respectivă! Ca să îmi amintesc că trebuie să scriu despre asta! În vacanţa de iarnă, cu siguranţă! ;)

Pentru mine, blogul înseamnă o ieşire din spaţiul intim, înseamnă o oglindă a gândurilor şi experienţelor mele. Pentru prietenii mei, blogul meu este o cale prin care ţin contactul cu cotidianul meu. O bună prietenă, Andreea, îmi spune de fiecare dată când vorbim la telefon, că nu e nevoie să îi spun ce mai fac eu, căci îmi citeşte blogul. Wrong, Andreea! Blogul este doar un decupaj din cotidianul meu. Aici aşez doar ce e de aşezat. În rest, viaţa mea prinde gust şi culoare prin mii de momente - amare, acre, dulci, galbene, roz, gri - despre care nu vorbesc aici!
De asemenea, blogul mi-a readus aproape oameni cu care oprisem din varii motive relaţia. Şi mă bucur din suflet că mi-au scris!!! E minunat să constaţi că oamenii încă ţin la tine, în pofida unor momente mai întunecate care au dus la pălirea prieteniilor!

Iar acu, după ce aţi avut răbdarea să parcurgeţi radiografia blogului meu, vă invit pe toţi la o cupă de şampanie! Cine se înscrie pentru un toast? ;)