CORA
Când nu-ţi cunoşti limitele, iese prost! Şi tot pentru tine! Am început de ceva timp să mă plimb prin blogosferă (spre ruşinea mea, până acum puţin timp, deşi aveam blog, nu citeam şi alte bloguri...nu din dezinteres, ci din lipsa de timp!), să citesc fel de fel de postări, fel de fel de comentarii, fel de fel de ...sondaje.
La un moment dat, dau de un sondaj care m-a amuzat pentru o întreagă săptămână. Întrebarea este legată de consecinţele pe care le are "exodul" forţei de muncă româneşti în străinătate, consecinţe resimţite de copiii acestor oameni. Nu, nu vă gândiţi că dorinţa celui care a iniţiat sondajul a fost de a afla care sunt, punctual, aceste consecinţe, cum ar putea fi: lipsa reperelor parentale, crearea unei carenţe educative, afective, emoţionale, apariţia unor probleme legate de faptul că aceşti copii rămân în grija unor persoane străine, cu prea mulţi bani pe mâna lor. NUUU! Întrebarea se interesează doar dacă aceşti copii resimt "acut" lipsa părinţilor. Nu zău! Ar putea cumva să nu o simtă??? Poate sunt copii care nu conştientizează lipsa părinţilor, deşi şi acest aspect este rar întâlnit. Dar e un nonsens să pui această problemă în discuţia publicului, dat fiind că se ştie clar care va fi rezultatul sondajului!
Şi, de parcă asta nu ar fi fost suficient ca realizatorul sondajului să îşi dovedească incompetenţa în ale cercetării, chiar şi la un nivel atât de informal, apar ca variante de răspuns următoare: DA, NU, FOARTE MULT, DELOC.
Poate îmi explică şi mie cineva diferenţa dintre NU şi DELOC, că eu încă nu o sesizez! Acest aspect m-a amuzat teribil!!!
Cred că ar trebui să îi mulţumesc şi aici domnului profesor Lucian Ciolan pentru alfabetizarea mea în domeniul cercetării! (deşi cred că nu trebuie să studiezi asta la facultate (fie ea Filologie sau Pedagogie sau Psihologie sau Sociologie...) ca să simţi că ceva e în neregulă!) Simpla cunoaştere a semnificaţiei cuvintelor este suficientă pentru a-ţi da seama de greşeală. şi ca să nu credeţi că aberez...şi eu...citez: "Sistemul de variante de răspuns al oricărei întrebări închise trebuie să satisfacă un număr de condiţii elementare, dintre care amintim:
a) El trebuie să fie complet, în sensul că orice răspuns posibil trebuie să-şi găsească locul în gama variantelor prevăzute.
b) El trebuie să fie discriminatoriu, înţelegând prin aceasta că două situaţii semnificativ diferite trebuie suprinse în variante de răspuns diferite.
c) El trebuie să fie univoc, adică unui răspuns să-i corespundă o singură variantă dintre cele oferite".
Acum, pentru că vreau să folosesc această postare nu numai în scop critic, ci şi formativ, îi voi oferi realizatorului sondajului două alternative:
1. Copiii care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate resimt acut lipsa dragostei acestora.
a. Adevărat
b. Parţial adevărat
c. Fals

sau:

1. Cu ce probleme se confruntă copiii care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate?
a. carenţa afectivă
b. carenţa educativă
c. carenţă socială
d. altele (şi aici se pot lăsa variante de răspuns pe spaţii libere sau, în cazul blogului, prin comentarii).
De remarcat este că eu optez pentru cea de-a doua formă!
9 Responses
  1. Anonim Says:

    SI EU, DE CAND AM DESCOPERIT BLOGUL TAU,AM INCEPUT SA CITESC SI ALTELE, MAI NOI (PENTRU CA ESTI O SURSA DE INSPIRATIE). AM VAZUT SONDAJUL SI ITI IMPARTASESC OPINIA.(I)MATURITATEA ASTA!!!


  2. Anonim Says:

    Dar ce parere ai de cei care pretind ca sunt poligloti? Sunt snobi, sufera de sindromul Munchausen sau sunt, pur si simplu, idioti?
    a)Extraordinar de mult
    b)Mult, mult
    c)Mult
    d)Mult spre putin
    e)Putintel
    f)Putin
    g)Nu
    h)Deloc
    i)Suna un prieten
    Te pup si te admir!
    Semnat: Una muchacha avec many cosas de sprechen about. Ich like the Brazilian y Austrian lenguas. Auguri!


  3. Anonim Says:

    Hi, hi, hi!Exemplul asta trebuia trimis cui îşi bagă nasul ăla de atotstiutor in ale realizarii de sondaje! Mare e gradina Domnului si mare e dorinta unora de a epata! Lasa-i , Doamne, sa se simta bine!Daca mai mult nu-i duce mintrea!


  4. Anonim Says:

    Ruşine. ruşine şi încă o dată ruşine!!!!!!!!!!!Ce vă opuneţi, frate unor oameni care vor si ei să arate ca au cunoştinţe din toate domeniile:literatură, cercetare pedagogică şi sociologică!Că o nimeresc ca nuca in perete, asta e altceva! Imporant este ca ei încearcă!Ce? Pentru asta e nevoie să aibă diplomă de profesor?


  5. CORA Says:

    @Anonim 1: Ma bucura faptul ca imi citesti blogul si, mai mult, de atat, imi si impartasesti opinia! Tine aproape!


  6. CORA Says:

    @Anonim 2: Si eu te pup! Si eu te admir pentru comentariul absolut genial! Raspuns: EXTRAORDINAR DE MULT!


  7. CORA Says:

    @Anonim 3: Ii lasam sa epateze, ii lasam sa se dea in stamba, dar nu ne putem abtine sa nu comentam, sa nu ne amuzam, sa nu criticam!


  8. CORA Says:

    @Anonim 4: Nu imi este rusine cu nimic. Hai, fii sincer! Si pe tine te amuza, nu?


  9. CORA Says:

    As dori, daca este posibil, sa va uitati la concluziile sondajului. Dar inainte, pregatiti-va sa va amuzati din greu. Cica cei care au votat resimt lipsa parintilor. Or simti ei lipsa parintilor? Oare chiar au toti parintii plecati? Oare toti sunt copii? In plus, va rog frumos sa faceti abstractie de virgula dintre subiect si predicat! Doar autorul a absolvit Filologia! La naiba!