Pentru că actul de întemeiere al oraşului Olteniţa a avut loc pe data de 23 aprilie 1853, de Sf. Gheorghe (care şi este Sfântul ocrotitor al oraşului), Olteniţa a împlinit 156 de ani! Cu justificată întârziere urez LA MULŢI MULŢI ANI olteniţenilor! Deşi propriu-zis aniversarea a avut loc acum câteva zile, astăzi oraşul este în strai de sărbătoare, evident fiind motivul că în cursul săptămânii nu ar fi avut acelaşi farmec. Nu pot să nu menţionez regretul că nu voi mai regăsi acelaşi fast de altădată. Autorităţile dau vina pe criză, eu aş mai adăuga şi lipsa de interes electoral (care acum un an, de pildă, era în floare!). Dar nu contează, Olteniţa merită celebrată! Iar eu o voi face printr-un alai de fotografii:



Olteniţa de demult, strămoşi de-ai noştri, clădiri vechi, clădiri care au căzut în urma dorinţei comuniste de modernizare. Şi totuşi...



...aceasta a rezistat! Şi mă bucur că au păstrat arhitectura. Ador balconul din colţ!

Biserica unde merg la Sf. Liturghie cu mare drag! Ea adăposteşte certificatul de naştere al Olteniţei, Un Stâlp de temelie, pe care sunt inscripţionate într-o limbă română veche date cu privire la actului de întemeiere a oraşului.

Statuia închinata eroilor care au luptat pentru independenţă şi unire! Din păcate, nu am o forografie şi cu monumentul închinat soldaţilor ruşi, pentru luptele de pe acest teritoriu. Amintesc că în acele vremuri a trecut pe aici, în acea trupă, şi Lev Tolstoi!

Recunosc că nu am luat niciodată masa la acest restaurant, dar am vizitat adesea DUNĂREA. Deşi peisajul nu este tocmai demn de ea, aerul ei este curat şi adierea vântului în preajma ei este atât de viu!

În plus, aş vrea să vă împărtăşesc nişte pozne olteniţene, pe care le-am citit în monografii sau mi s-au povestit de către cei mai în vârstă:
- O stradă din oraş, poartă numele TRAIAN, are o poveste tare haioasă. "Consilierii locali" de la acea vreme, reuniţi într-o şedinţă plăcută, deciseseră că este cazul să dea nume străzilor nou apărute. Au avut loc dezbateri fel de fel, mai ales asupra uneia, pe care vroiau să o denumească după o figură istorică pregnantă. Au avut de ales, în cele din urmă, dintre Traian şi Decebal. Pentru că au considerat că este de cuviinţă ca strada cu pricina să ne amintească de gloria eroilor de pe teritoriul nostru şi nu de cea a cotropitorilor, în cele din urmă, au decis să îi spună DECEBAL. Numai că cel care consemna procesul - verbal, fiind un pic ameţit de discuţie, dar mai ales de nişte păhărele de vin, s-a încurcat şi a scris negru pe alb: TRAIAN!
- Evenimentul construirii căii ferate în zona noastră a fost pesemne unul fericit pentru strămoşii noştri olteniţeni. Numai că, primul contact cu trenul nu a fost unul foarte încântător, dat fiind că ai noştri nu ştiau ce sunet implică sosirea unui tren în gară. Deşi s-au strâns cu mic cu mare să întâmpine primul vagon ce avea să sosească în gară, mare le-a fost spaima când au auzit zgomotul pe care îl scotea mult aşteptatul tren. Gura lumii încă spune că au fugit cât i-au ţinut picioarele, de teama sunetului!

Iar acum, mă simt nevoită să dau nişte explicaţii celor care mă tot întreaba dacă nu cumva sunt nebună că iubesc Olteniţa. "Ce te îmbeţi cu apă rece? Nu vezi că nu-ţi oferă nimic? Nu vezi că e un oraş mort? NU vezi ce plictisitor e?" Ba da, văd. Am trăit pe propria piele toate astea. Numai că, asta nu înseamnă că nu văd ceea ce voi vă încăpăţânaţi să nu vedeţi:
- aici am devenit OM! Aici am crescut, aici am deschis ochii pe lume. Aici sunt oamenii care m-au ajutat să deven ceea ce sunt acum. Aici sunt rădăcinile mele. Nici
Humuleştiul lui Creangă era un loc mirific.Dar a ştiut să îl vadă ca pe un colţişor de Rai, cu Ozana lui cea frumos curgătoare.
- Consider că în orice loc există oameni de toate felurile. Nu numai aici de strâng băbuţe la bârfă, nu numai aici se mănâncă seminţe la colţ de stradă. Dar şi astea au farmecul lor. În plus, pe lângă asta, avem o mulţime de lucruri pe care să le admirăm. Nu le ştiţi? Păcat de voi!Oricum, consider că cei care nu văd frumosul aici, nu îl vor vedea niciunde!