CORA
1. Mi-am descoperit vocaţia! Oricum sunt în căutare de job, bine plătit şi accesibil! Am să mă alătur profesioniştilor de la Glina, sper să am priză la ei şi să mă primească în tagma lor! Luaţi de citiţi din Libertatea:
"La groapa de gunoi Glina este forfotă mare în fiecare zi. Zeci de persoane de etnie rromă scormonesc, de dimineaţa până seara, printre deşeuri după cupru şi fier.
Afacerea Glina îi îmbogăţeşte pe ţigani de ani de zile. Palatele lor răsar precum ciupercile după ploaie, iar autorităţile preferă să ţină în continuare ochii închişi.

Restul reportajului şi sursa foto aici

2. Într-un editorial din Ziarul Financiar de luni, capitaliştii sunt chemaţi la Unire! Tot aici se argumentează de ce guvernarea pesedistă a fost mai liberală decţt catastrofala guvernare liberală de azi: "Din păcate, economia, mediul de afaceri, antreprenorii, companiile, angajaţii au avut o şansă economică extraordinară între 2005 şi 2008 pe care o pierd acum, din cauza luptelor politice, din cauza proastei administrări a statului (economistul-şef al BNR spune că guvernul Năstase, social democrat, a fost mai responsabil în administrarea ţării decât cel liberal, guvernul Tăriceanu), dar şi a faptului că au rămas constant la mâna clasei politice şi a administraţiei fiscale, sanitare, medicale, judecătoreşti etc." - mai multe aici

3. Jurnalul Naţioinal citează Mesajul Comisiei Europene către cetăţenii ţarilor aflate în recesiune! Românii oare au urechi de auzit?

""Saracia are leac. Nu credeti guvernele ca nu au bani. Faceti presiuni asupra politicienilor!".

Citiţi aici!

4. În Formula As de azi există o sinteză delicioasă a amintirilor dulci ale copilăriei! Nu puteţi citi decât în ediţia print! Merită!

5. În noapte, versurile se ţin de capul meu:

România doarme!
Va muri de foame
C-au crescut taxele
Ş-au scăzut salariile!

Viaţa de criză e plină de gust...amar!
2 Responses
  1. Cristake Says:

    Chestiunea din poza, cea incercuita, m-a dus putintel cu gandul la "Morometii", la filmul respectiv: anume la pauza luata de Ilie & co. in timpul secerisului, mancand fasole si amuzandu-se. E o diferenta intre taranul roman la seceris si tiganul roman la Glina... sa fie si intre societatile respective (per ansamblu, nu ma refer strict la tiganie).


  2. gabrielle Says:

    Citez:
    "România doarme!
    Va muri de foame
    C-au crescut taxele
    Ş-au scăzut salariile!"
    Dupa ce ti-am citit versurile m-am gandit la ... "Sorcova" ;)) Hmmm, mai bine la "Plugusorul" cuiva ... nu dau nume!