Că iubesc dimineţile nu mai este un secret pentru nimeni, dar niciunul dintre voi nu ştiţi că sâmbăta dimineaţă este preferata mea! Pentru că se anunţă o luuuuuuungă zi liberă, pentru că se anunţă un mâine la fel de liber! Îmi place sâmbăta dimineaţa pentru că pot lenevi cât vreau, îmi pot lua tot timpul din lume pentru a sta cu ochii în tavan şi să visez la stele verzi! Ador mirosul de mâncare delicioasă din cuptor, care mă trezeşte algoritmic în fiecare sâmbătă dimineaţa, graţie mamei mele vrednice - care nu stă cu ochii în tavan ca mine.
Dacă aş face o istorie a dimineţilor de sâmbătă încă de la începutul amintirilor mele, găsesc anumite ritualuri, pe care de abia acum constat că le ador, de care mi se face cred că tocmai mi se face dor!
Îmi amintesc de serialele pe care le urmăream cu toată pasiunea sâmbăta dimineaţa: "Lassy", "Black Beauty" şi..."Drumul spre Avonlea". Pentru "Drumul spre Avonlea" păstrez trăiri atât de dulci! Efectiv am adorat "Drumul spre Avonlea"!
O admiram atât de mult pe Sara, care mi se părea o domnişoară atât de rafinată, curajoasă, mă miram cum o femeie atât de urâtă ca Hetty King poate să aibă un suflet atât de nobil! Cred că Drumul spre Avonlea" mi-a deschis gustul pentru vintage: acele toalete superbe ale fetelor, broşele discrete care încheiau sub bărbie bluzele mătăsoase ale personajelor feminine, decoraţiunile interioare ale caselor şi clasele...acea clasă condusă de Hetty King, care îmi părea că zace în praf de cretă, clasă aşa cum imaginez că există în Muzeele ale Educaţiei (vezi aici)
Da, evident, dacă ar fi să aleg filmul de sâmbătă dimineaţa al copilăriei mele, Drumul spre Avonlea îşi câştigă acest drept fără să stau prea mult pe gânduri.
Mai înspre adolescenţă savuram "Oala sub presiune". Mi se păreau tare interesante subiectele dezbătute, îmi plăcea de Raoul ;;). De asemenea, îmi amintesc de telenovelele de sâmbătă dimineaţa, pe care Acasă le difuza în reluare, la care, de asemenea, mă uitam cu mult interes (mai ales că rulau câte 2-3 episoade). Îmi amintesc că eram absolut înnebunită de "La Usurpadora". Da, recunosc cu un soi de ruşine că urmăream telenovelele, îmi cam pare rău de timpul pierdut şi îmi cam vine să mă dojenesc eu pe mine pentru gusturile "rafinate" pe care le aveam. Dar, dacă "Drumul spre Avonlea" nu mai era? (acesta este un foarte bun exemplu că televiziunile sunt formatoare de obiceiuri, gusturi). Însă, oricât de ruşine mi-ar fi de obiceiurile mele telenoveliste, nu pot contesta că ele mi-au adus o mare achiziţie: limba spaniolă, pe care numai datorită telenovelelor o înţeleg, o vorbesc la nivel minimal - dar o vorbesc suficient cât să înţeleagă spaniolu' ce vreau să spun!
După ce am am devenit studentă, am început să iubesc şi mai şi dimineţile de sâmbătă. Pentru că erau cele în care mă regăseam în patul meu de acasă, după care tânjeam în fiecare dimineaţă din timpul săptămânii. Pentru că îi deschideam ochii pe tavanul meu, al copilăriei mele, pe tavanul bleu şi nu alb de cămin.
În fiecare dimineaţă de sâmbătă maşina de spălat toarce ca o mâţă plictisită - în copilărie acea maşină de spălat veche, mai "vocală" decât cea pe care o avem acum. Da, maşina de spălat este nelipsită din viaţa mea de sâmbătă dimineaţă!
Cum sunt acum dimineţile mele de sâmbătă? Ochii în tavan, acelaşi miros dumnezeiesc din cuptor, pe aburii căruia zbor adulmecându-i - ca în desene animate! Numai că acum îmi iau locul la PC, îmi citesc mailurile, am tot timpul să vă citesc şi pe voi, mai las un comentariu, mai postez ceva de blog - după cum vedeţi. Până când cuptorul îşi termină misiunea şi mă strigă mama să luăm prânzul. Ceea ce s-a şi întâmplat cu varza cea frumos mirositoare care mă aşteaptă acum în farfurie! :) Poftă bună şi vouă!