CORA

Cât de mult ne definesc locurile prin care trecem? Cât din noi rămâne în locurile prin care trecem zilnic, în care ne trăim zilnic, în care ne bucurăm, plângem, ne facem prieteni? Atunci când pleci, cum te rupi de locul în care ai fost tu, cu tot ce ai?

Zilele trecute am trecut pe lângă fostul sediu Mediafax, unde am muncit cu pasiune timp de un an și jumătate. Până atunci, avusesem impresia că locul cu pricina nu m-a marcat în niciun fel. Și totuși, când am trecut pe acolo, mi s-au activat N amintiri, m-au trecut N fiori și am înțeles-o pe mama, care atunci când a trecut pe lângă clădirea liceului în care a învățat, a simțit nevoia să rupă o pietricică din clădire și să o ia cu ea!

foto de aici
Etichete:
5 Responses
  1. Veronica Says:

    O, da. Locurile pe langa care trecem si avem amintiri acolo, ne misca de fiecare data.
    Asa patesc mereu, mai ales cand ajung in Iasi, un oras plin de amintiri deosebit de frumoase pentru mine. Recunosc ca am si amintiri mai putin placute acolo, dar astea mai putin conteaza.
    Te inteleg draga mea.


  2. CORA Says:

    Multumesc pentru destainuirea gandurilor!

    O dupa amiaza frumoasa sa ai!


  3. pai cum sa nu ne marcheze tu cora :P:)

    cat priveste postarile mele mai mult sau mai putin personale - mie imi plac asa im-personale cum sunt :)) nu am de gand sa pierd mult timp cu blogu' in a crea ceva cat mai personal ..daca ma intelegi ce vreau sa spun :D


  4. tasha Says:

    E greu sa te rupi de locurile care au insemnat ceva in viata ta...eu m-am desprins spre exemplu de casa in care am trait alaturi de sotul meu,am inchis-o,nu pot sa stau acolo singura...dupa moartea sotului meu m-am mutat la fetele mele,cred ca realizezi ce mare este off-ul...dar...viata merge mai departe!


  5. mama Says:

    Da, eram in stare sa ma lupt si cu balariile mai inalte decat mine, numai sa pot calca pe aleile care m-au fermecat atat de mult odinioara!De fapt nici nu le vedeam, pentru ca in fata ochilor aveam imaginea acelor locuri in vremea adolescentei mele. Noroc ca m-ai trezit la timp! Asa ca m-am multumit cu o pietricica.
    Emotiile sunt imposibil de descris atunci imi amintesc anii de liceu care au fost cu adevarat deosebiti. O parte din mine a ramas acolo pe langa vechea cladire a fostului azil Elena Doamna, pe aleile dintre biserica ce cu adevarat poate fi socotita un monument istoric, si fostul teren se sport unde mai furam cate o tura la adapostul statuii Anei Davila.
    Cand crezi ca mai putem merge impreuna pe acolo?