MECTS finanţează, anual, competiţii între şcoli pentru evaluarea instituţională a fiecărei unităţi din punct de vedere al incluziunii şi performanţei, în funcţie de rezultate acestea fiind clasificate pe cinci niveluri: "excelent”, "foarte bun", "bun", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător". (sursa Mediafax)

Discuțiile legate de performanță în educație, mi se par, în forma în care au loc ele prin media, total greșite. Vorbim despre rezultate excepționale, despre olimpici, despre recorduri, despre EXCELENȚĂ, uitând că educația este pentru oameni, pentru copii, pentru noi, cei care suntem atât de diferiți, cu potențe intelectuale diferite, care se întind uniform pe o scală de la 0 la 10. Putem avea elevi de excepție sau putem avea elevi cu cerințe educative speciale. Sau poate elevi normali, unii muncitori, alții leneși. Cine poate spune care este o școală performantă? Cine poate spune care este o școală nesatisfăcătoare? În funcție de ce criterii se aleg aceste școli? În funcție de numărul de olimpici sau în funcție de procentul de incluziune? (este necesară aici o clarificare conceptuală a cuvântului "incluziune", care presupune includerea eficientă a elevilor cu cerințe educative speciale în școlile de masă).
Se naște, evident, întrebrea: și dacă o școală are numai elevi normali...nici supradotați, nici cu cerințe educative speciale, acesta fiind exemplul școlilor de cartier. Va fi aceasta o școală nesatisfăcătoare? Doar pentru că elevii săi nu sunt supradotați (căci, sinceri să fim, la modul în care arată subiectele de la olimpiade, numai supradotații pot obține rezultate miraculoase)?
Din punctul meu de vedere, nu performanța ar trebui sa facă diferența, ci calitatea. Calitatea climatului educațional, a actului educațional, a tot ceea ce se întâmplă într-o școală.
Performanța elevilor mi se pare un criteriu neadecvat, puțin relevant. Ah. Poate cei care au gândit legea s-au gândit la alt aspect, care mi s-ar părea relevant, însă greu de pus în practică.
Performanța unui elev poate fi stabilită în funcție de propriile rezultate și obiective de atins. De pildă, dacă un elev în clasa a V-a se află la un anumit nivel, de nota 6, de exemplu, iar în clasa a VI-a va ajunge la nivelul notei 8, atunci putem vorbi de performanță. Pentru Minister, performanța nu e notabilă. Elevul nu e olimpic. Însă pentru elev, dar și pentru profesori, performanța este una fundamentală.
Mă tem că nu la acest aspect se referă prevederile noii legi. Și mă tem că vom rămâne agățați de mania olimpiadelor, ignorând masa populației școlare, care nu deține aptitudini școlare de excepție, dar care merită atenție sporită.