CORA

De mâine o iau de coadă! Facultatea! Da, mâine e 1 octombrie, iar facultatea îşi redeschide porţile pentru studenţi. Deşi nu voi fi la festivitate, nu pot să nu recunosc că mi-ar plăcea să fiu acolo, alături de colegi şi de profesori! Ca altădată...
Viaţa de studentă mi-a fost frumoasă! Liniştită, dulce, cu prietenii trainice, cu tinereţe trăită aproape de cote maxime! Acum, tot studentă mă numesc! Una licenţiată, dar masterandă! Numai că studenţia mea nu mai are aroma de altădată, vie, de altfel în amintirea mea!
Cu toate astea, legătura cu mediul academic se menţine! Şi asta se simte!
An universitar productiv urez tuturor studentilor! Mai ales boboceilor! (da, Marius, Nicu, la voi mă gândesc!)

PS. Zilele trecute am trecut prin furcile caudine străduindu-mă să intru în posesia diplomei mele de licenţă! Dar, acum o am şi-s tare mândră de ea!
Etichete: , 31 comentarii |
CORA
Bătrân 1: "Păi, aveam de toate: pensii mari, salarii mari, locuri de muncă...Droguri ne mai trebuiau! Asta era tot ce ne lipsea!".
Bătrânică 2: "Cel mai bine e ca femeia să fie mai tânără decât bărbatul. Uite, eu eram de-o seamă cu băbate-meu şi toată viaţa m-a înşelat cu femei mai tinere decât mine".

Replici auzite pe stradă, în drum spre şcoală! Păreri?
CORA
27 septembrie 2003, trecut de 8 seara
Cora (17 ani) se plimbă sâmbătă seara alături de prietenele ei, Andreea şi Andreea. Toate trei singure, doar Andreele dorindu-şi cu ardoare un prieten. Subsemnata poate încă se gândea la băiatul pe care îl plăcuse, dar care nu o merita. Iar subsemnata nu avusese niciun prieten până la acea oră.
Şi, cum probabil tuturor adolescentelor le plac jocurile în care să îşi pună la încercare norocul, mai ales în dragoste, cele două Andree s-au prins în jocul "Băiatul în roşu" - primul băiat în roşu care avea să ne iasă în cale este Alesul. Prin parc, apare. Pe bicicletă, cu o bluză roşie ca focul! Zâmbindu-ne! "Fetelor, el este! L-aţi găsit", le zisei eu aproape ironic, sceptică fiind, evident, faţă de jocul lor. Numai că el, băiatul în roşu se prinse în joc, ştiind parcă de el. Şi se tot plimba prin jurul nostru cu bicicleta lui, care îl ajuta să ne apaă brusc în faţă sau să se intersecteze cu noi pe aleile parcului. "De ce te oboseşti să ne urmăreşti? Mai bine vino şi te plimbă cu noi! Cum te cheamă?". "Alex!". "Nu-mi place numele tău! Poţi să rămâi aici". S-a blocat, timp în care noi începeam să ne deplasăm. "Stai, că mă mai cheamă şi Răzvan!". "Ah, bun, atunci hai la plimbare!". Acest schimb de replici a avut loc între mine şi el.
Au continuat prezentările, Andreea, Andreea, Cora şi amănunte despre noi: câţi ani avem, unde învăţăm, la ce profil...Iar el...el învăţa într-un liceu "mai special", unde sunt mai puţini elevi decât într-unul normal. "Tu eşti la seminar?". "Da..." - un "da" aproape ruşinat.
De îndată am început să creionez un profil moral, important pentru mine la acea oră. Am găsit o bancă liberă, s-a debarasat de bicicletă şi ni s-a alăturat. Din păcate, nu îmi mai amintesc ce am mai vorbit sau ce am mai făcut, dar ştiu că plănuiam cu Andreea S ca în seara următoare să mergem pe pod, să ne bucurăm de tainele Argeşului noaptea.
Băiatul în roşu ne-a însoţit apoi înspre casă, unde eu mă grăbeam teribil să ajung, căci la TVR 1 era filmul "Mizerabilii", iar eu tocmai ce citisem cartea şi eram tare curioasă să căd şi ecranizarea. După ce ne-am despărţit şi de ultima Andree, rămânând doar noi, foarte aproape de blocul meu, l-am invitat a doua seară să meargă cu noi. Iar el, îndrăzneţ: "Dar nu vrei să mergem acum?". M-am uitat înspre casă, cu gândul la "Mizerabilii", cu gândul la mama, care avea să îşi facă cu siguranţă griji...dar, până la urmă, nu în toate serile am ocazia să întâlnesc un băiat care să îmi placă. Şi, am făcut cale întoarsă. Bineînţeles că a avut grijă să mă copleşească prin cuvinte frumoase, pe care probabil în seminar le învăţase. Nu ştiu când a trecut timpul...bineînţeles că mama fierbea, era prima oară când nu ajungeam acasă când promisesem.
Ne-am văzut şi a doua seară, iar luni dimineaţa trebuia să îşi ia zborul către Slobozia, acolo unde era seminarul pe care îl urma. Slobozia, oraşu către care au zburat visele mele 3 ani la rând, oraşul care îl lua de lângă mine, oraşul din care se întorcea acasă o dată la două săptămâni.

27 septembrie 2009, trecut de ora 8 seara
Cora povesteşte pe blogul ei despre povestea ei de dragoste, care durează de şase ani. Şase ani care au trecut pe nesimţite. Şi totuşi, îi pare că El a fost lângă ea dintotdeauna. POate chiar aşa a fost. În visele ei, băiatul acesta a fost lângă ea mereu. Pentru că exact aşa şi-l dorea: carismatic, blând, frumos şi iubitor. Echilibrat de iubitor: nici prea rece, nici prea obsesiv.
Jocul celor două Andree a pus la bătaie, de fapt, soarte Corei.
Relaţia înfiripată atunci a avut momente de tot felul, fericite, exuberante, agitate, triste...ca orice poveste de dragoste. Cei doi au crescut împreună, s-au maturizat împreună, şi-au făcut - şi încă îşi fac - planuri de viitor. Ce contează că distanţa le-a pus 3 ani piedici? Ce dacă pe vremea aceea nu aveam telefoane mobile, iar el o suna pe telefonul fix de la o cabină telefonică? Ce dacă el, de multe ori, îşi exprima sentimentele de iubire în scrisori? Ce dacă ea simţea că i se rupe inima ori de câte ori îl vedea plecând, ştiind că îl va mai revedea după 2 săptămâni?
Toate astea au maturizat relaţia, i-au făcut să se iubească şi mai mult! Ea îşi aminteşte acum cu melancolie de ziua în care a mers cu el la autogară, iar el a refuzat să plece cu autobuzul ce tocmai pleca, pentru a mai rămâne încă o oră împreună. Iar radioul din staţie răsuna melodia care verbaliza perfect sentimentele ei:

RICHARD MARX-Right here waiting
Asculta mai multe audio Muzica
Mii de amintiri, mii de momente fericite, presărate şi cu momente de criză, cu temeri că povestea va lua sfârşit...Numai că, mai presus de toate, au fost sentimentele.
Anii au zburat, dar ei încă îşi trăiesc cuminte iubirea. În seara aceasta vor merge pe vechiul pod, pentru a retrăi momentele în care s-au înfiripat primele emoţii, în care el i-a promis că va fi alături de ea mereu, promisiune care a fost cu sfinţenie împlinită.
O scuzaţi acum pe Cora, dar trebuie să meargă să se pregătească! Vrea să fie cea mai frumoasă!
Etichete: , 44 comentarii |
CORA



Luaţi de vă înfruptaţi din energia optimismului roşului de floare! Şi învăţaţi lecţia pe care ne-o dă: "Trăiesc aceste clipe minunate, mă bucur de Soare, vă zâmbesc. Nu contează că mâine aş putea fi ofilită! Azi sunt fericită!"
CORA
"Draga mea, ai grijă ce idei lansezi în Univers!" a fost replica pe care o doamnă psiholog a dat-o temerilor mele că nu aş putea face faţă unei anumite situaţii.
cuvintele mi s-au întipărit în minte şi multă vreme nu mi-au dat pace. Aşadar, ideile mele au ecou în Univers? Ideile mele, ale unui trecător insignifiant prin această lume, pot influenţa în vreun fel mersul lucrurilor?
Ştiam deja că "trebuie să am grijă ce îmi doresc, pentru că e posibil să mi se îndeplinească dorinţa" sau că "dacă îmi doresc ceva cu ardoare, întreg Universul va conspira pentru a-mi transforma dorinţa în realitate", însă acum, o persoană apropiată părea că îmi dă un sfat rupt din experienţa ei de viaţă.
Şi, pentru că există cu siguranţă o lege nescrisă conform căreia atuncicând ceva te obsedează, aproape toate contexele în care intri converg către aceeaşi obsesie, de curând am pus mâna pe o carte care debutează cu un magnific discurs despre energia gândurilor, "Tehnici de concentrare":
"Toate gândurile sunt sursă de energie. Trebuie să ţineţi minte că fiecărui gând îi trebuie o secundă pentru a înconjura Pământul şi a se întoarce la voi cu aceeaşi energie. Fiecare gând în parte este un emiţător de energie, care influenţează în trecerea sa întregul Pământ. Pentru a deţine controlul absolut asupra mecanismului nostru de gândire, trebuie să îl supraveghem în permanenţă.
Vibraţiile energetice emnise sunt copia fidelă a gândurilor noastre. Gândureile de iubire, de fericire, de linişte vor genera o mare cantitate de energie. Insistând asupra gândurilor negative, de nelinişte, ură, resentimente, atragem efecte nedorite.
Aţi remarcat cât de bine vă simţiţiîn preajma persoanelor optimiste? Acest lucru se datorează vibraţiilor. Vă îndepărtaţi în mod inconştient de pesimişti, pe care, dacă aţi avea de ales, i-aţi evita.
Fiecare gând creează propria vibraţie! Gândul devine vibraţie. Vibraţia se exteriorizează şi influenţează. Vibraţia se întoarce la voi după ce a făcut ocolul pământului cu influenţa sa vibratorie".

Deşi oricum sunt o persoană optimistă, acum am şi mai multe motive să lansez Universului gânduri pozitive. Să înlătur temeri, frustrări şi să dau frâu liber dorinţelor, aspiraţiilor şi energiilor pozitive! Vreau să creez doar alternative pozitive pentru Univers. Aşadar:
- Sunt sănătoasă!
- Mi se întâmplă numai lucruri bune!
- Sunt fericită!
- Iubesc!
CORA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că speră ca sindicatele "să aibă inteligenţa" să nu facă grevă generală, aşa cum au anunţat mai multe organizaţii sindicale, arătând că acest demers nu va rezolva nimic în ceea ce priveşte noul sistem de salarizare, stabilit pe baza unor "principii corecte".
Deci domnul Băse ştie că ne irită faptul că o să ni se micşoreze salariile, deşi colegu' Boc ne-a asigurat că acest lucru nu se va întâmpla...dar..ce-i pasă? Avem nevoie de scene, avem nevoie de perdele, tre' să facem economie la bugetu' de stat! Iar, noi, marii cheltuitori avem nesimţirea să ne răsculăm.
Pe de altă parte, dacă nu mai am nici măcar bruma asta de salar, nici măcar apa caldă nu o să fiu în stare să o plătesc. Iar un dispecer RADET recomandă să fac baie în copaie!
"Dispecer RADET: Vă spălaţi... încălziţi o oală de apă pe aragaz şi vă băgaţi în cadă şi o turnaţi în cap. Pe mine prea puţin mă interesează, că sunt un ţăran şi asta e. Eu mă spăl la copaie. Acum aţi venit din Moldova şi aţi ajuns în Bucureşti şi vă... Pa, la revedere".
Aşadar, dacă am inteligenţa să nu protestez, recompensa va fi o baie de cinste în copaie!

Tablou: Nicolae Vermont: Femeie cu copaie
CORA
Vorba lui Mircea Badea: "Eu nu mai pot..." de atâta răspundere! De o lună încoace numai despre răspunderea Guvernului vorbeşte presa. Tone de cerneală au curs pe hârtia de ziar, sute de imagini şi sunete transmise prin unde radio sau TV au vorbit despre aceeaşi răspundere.
Am înţeles...s-au prezentat în faţa membrilor Parlamentului (reprezentanţii noştri) şi au zis: ne asumăm răspunderea pe legile astea trei. Bun, şi? Constituţia le dă dreptul ca de acum încolo să aplice legile, fără a fi înainte dezbătute în Parlament, de către cei pe care noi, prin votul nostru, i-am ales să ne reprezinte. Adică Guvernul ne ignoră cu tupeu. Ce contează că există Parlament, ei fac ce ştiu: reformă. Eh, dar ce reformă? Reformă care nemulţumeşte o sumedenie de clase sociale! Şi ce dacă? Nu pot să intuiesc corect care este motivul acestei grabe, însă mă întreb...ce răspundere îşi asumă Guvernanţii?
Dacă aceste legi vor avea consecinţe negative...cum vor răpunde ei? În faţa cui? Ce riscă ei înşişi...căci noi, ca beneficiari, deja ştim ce riscăm. Dar ei...ei ce riscă? Zău, vreau să ştiu cum vor răspunde!
În faţa Justiţiei? Cu libertatea? Cu viaţa? Cum vor răspunde? Căci, dacă şi-au asumat răspunderea...aşa vreau să fie.
CORA
De mâine grupuri alb-albastre (culoarea uniformei) vor da viaţă aleilor ce conduc înspre şcoală! De mâine elevii vor repopula sălile de clasă, vor ridica praful de pe podele; de mâine vor răsuna voci zglobii pe holuri, reîncepe jocul de-a alergata pe scări; mâine va suna clopoţelul - bătrânul, neobositul şi niciodată întârziatul clopoţel!
Bineînţeles, începutul de şcoală naşte în sufletul fiecărui copil o urmă de regret, se uită în spate la vacanţa lipsită de griji şi totuşi...privesc inainte spre noul an, spre colegi, spre noile cunoştinţe, dar mai ales spre noile năzbâtii.
Şi, cu toate acestea, pentru unii copiii începutul de şcoală e cu mult mai trist! Şcolile sunt insalubre...cadrele didactice ripostează împotriva nedreptăţilor şi poate vor renunţa la frumoasa festivitate de deschidere a noului an.
Am trăit cu multă tristeţe lipsa festivităţii de deschidere a anului şcolar în care eu păşeam în ultimul an de liceu. Mi-aş fi dorit să o păstrez în amintire miresmatică şi veselă, aşa cum îmi amintesc festivitatea de deschidere a primului an de liceu...
Dar, atunci, ca şi acum, profesorii se simţeau la fel de nedreptăţiţi şi...protestau. Ce le-a păsat guvernanţilor? Dacă i-ar fi durut cumva mica noastră tragedie, probabil că acum nu s-ar fi repetat povestea.
Chiar îmi doresc cu ardoare să înţeleagă cineva în România care este rolul educaţiei în societatea noastră. Şi să trateze lumea şcolii cu responsabilitate.
Mă doare...mă doare tensiunea din cancelarie: "Luna asta ne-or da salariile întregi?", "Aţi auzit că nu ne vor mai plăti orele de dirigenţie?", "Aţi auzit că vor să mărească normele?" şi alte întrebări care nu duc decât către un oftat prelung...
Aşa începe noul an şcolar. Trist!
Însă dincolo de toate acestea, rămâne bucuria reîntâlnirii cu elevii, care au crescut, care se transformă uşor uşor în generaţia de mâine. Oare ei cum ne vor plăti şi răsplati?
CORA

Şi ce dacă azi nu mai e vineri?
Eu tot postez Floarea de Vineri - Gălbioara de la Afteia!
CORA
...că a început şcoala! Mi-am reluat vechile activităţi: raliu între şcoală, casă, redacţie şi am renunţat parţial alte activităţi: bloguit, lenevit, vizionat filme în prostie.
Iar dintre toate acestea, cel mai rau îmi pare de blog...nu o să mă mai pot ocupa la fel de mult de el...dar, nu mă las şi tot voi aşterne eu câteva gânduri pe aici! Mai ales că săptămâna viitoare sunt mai liberă!
Un week-end minunat vă doresc tuturor!
Etichete: 6 comentarii |
CORA


Ieri am primit de la Mariana un premiu tare delicios, exact aşa cum i-ar sta mai bine siluetei mele ca să fie mai rotunjoară.
Astăzi îmi voi îmbrăca silueta - rotunjoară oricum - într-o rochie nouă şi voi fi alături de un cuplu când vor face un legământ în faţa lui Dumnezeu!
Vă doresc tuturor o duminică delicioasă!
PS. Cum să îmi aranjez părul? Cum mă machiez? Cum îmi fac unghiile? :D
PPS: Mariana, de ce nu pot lăsa comentarii pe blogul tău?
CORA
În urma postului precedent, mi-aţi sugerat că mi se potriveşte mai bine un anumit trend - al anilor '60, '64 sau '00. Evident, a o fost un simplu joc, numai că, nu pot să nu mă întreb. Ce aş fi avut de făcut daca aş fi avut de confruntat moda anilor '62, '65, care nu mi se potrivea deloc?
Sau, mai bine spus, ce aş fi făcut dacă, chiar şi în zilele noastre, aş fi fost obligată să ţin pasul cu moda? Cu siguranţă aş fi fost în afara tuturor legilor modei.
Nu pot sta în Patul lui Procust! ŞI mă uit cu uimire la fetele care se aşează cu atâta ardoare în el. Cum îşi mai taie un călcâi sau un deget mare, pentru a putea încăpea în pantof.
Îmi amintesc de o poveste cu tâlc pe care ne-a împărtăşit-o profa noastră de "Psihologia Adolescentului", la tema "Imaginea de sine". Se pare că, pentru multe adolescente, Kate Winslet a fost un soi de idol, mai ales după succesul Titanicului. Ei bine, într-un interviu, a recunoscut că, în urma şedinţelor foto, stiliştii o mai ajustau pe calculator, "lucrându-o" până atingea imaginea unei sirene. Ei bine, această sirenă se întipărea în memoria vizuală a adolecentelor, care preferau să atingă limita anorexiei, numai să fie precum idolul lor. Şi când colo, idolul...
Ca să numai vorbim despre modelul de frumuseţe al păpuşilor cu care se joacă fetele noastre, despre care am mai scris şi aici
Încep să cred cu o tărie din ce în ce mai mare că în şcoala românească chiar sunt necesare ore de cunoaştere şi autocunoaştere, ore în care elevii să facă o excursie către propriile lor suflete, pentru a-şi crea o imagine de sine corectă. Pentru a şti unde se află în raport cu tendinţele lumii, pentru a şti unde să se oprească în procesul de imitare a modelelor...care se dovedesc de multe ori a fi o himeră.
Şi, pentru a închide ca un cerc micul meu discurs, trebuie să spun că moda care mi se potriveşte este cea care îmi place, care mă face să mă simt în pielea mea. Pentru că, în fond, tendinţele modei sunt rezultatele imaginaţiei unor creatori de modă...şi atât!
CORA
Pe când mă plimbam prin blogosferă, am dat de acest sait, care efectiv m-a fascinat. Ştiţi doar că îmi place aerul vintage. Uite aşa am avut ocazia să mă transpun în femeia ultimilor 60 de ani, aşa cum a trăit ea moda, cu toate tendinţele ei. Oare care mi se potriveşte? Mă ajutaţi?

1950


1960


1964


1976


1986


1996


2000
CORA
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar în ultimele două zile de vineri nu am fost acasă şi nu am reuşit să mă alătur şirului florilor de vineri. Dar acum, iată-mă la post! Şi, pentru că am tot călătorit, dar mai ales pentru că prin acele locuri am dat de flori minunate, le-am cules în imagini...special pentru Friday Flowers.


In fiecare zi de vineri, bloggerii posteaza pe blogul lor o fotografie proprie cu buchete sau doar o singura floare. Cu siguranta "este voie" sa scrii si ceva pe langa aceasta fotografie, insa nu obligatoriu.
CORA
După SFânta Liturghie am pornit înspre casă. Ne-am luat La revedere de la Măicuţe, am promis şi ne-am promis că anul viitor vom fi tot acolo. Cu multe binecuvântări, am plecat.
Dilemă: pe care drum ne întoarcem? Pe Braşov? Pe Valea Oltului? Nuuuuuu! Hai pe Transfăgărăşan! Şi Transfăgărăşan a fost!

Am urcat la Bâlea Lac, am văzut barajul de la Vidraru şi...Am simţit cum cad munţii peste noi, am înţeles că existenţa noastră efemeră este nimic în comparaţie cu magnifica NATURĂ.
Etichete: 6 comentarii |
CORA
Astăzi a fost prima zi de şcoală din al doilea an în învăţământ. Nu puteam rata ocazia să las aici ceva impresii. Am găsit şcoala la fel cum am lăsat-o, am cunoscut câţiva colegi noi, am regăsit emoţiile şi amintirile anului trecut.
În rest...e clar! Nu-mi place prima zi de şcoală: cum ne acoperim norma, eu nu vreau clasa cutare, eu vreau opţional la clasa cutare, dă-mi orele alea, cum îmi completez norma...junglă didactică...Asta nu-mi place...Şi mă bucur că nu am probleme de genul ăsta! Eu vreau la catedră, cu elevi!

***

Mai spre seară, aflu că s-a găsit soluţia. Putem să facem economii la bugetul de Stat, renunţându-se la sporuri, gradaţii, salarii de merit, ore luate de la profesori şi date la învăţători. Aproape că nu îmi pot structura opiniile, dar:
- în ceea ce priveşte Meritul, aproape că sunt de acord cu suspendarea lui. Ştiu, mă veţi urî pentru asta. Numai că eu, una, nu mai puteam de simpozioane, de articole, de concursuri, de parteneriate, realizate nu pentru binele elevilor, ci pentru acea sumă de bani. Ştiu, 25 la sută nu e de colo...dar parcă prea se îmbolnăvise toată lumea de simpozionită. În şcolile mari, gradaţiile astea chiar se dădeau pe merit. Pentru că lupta era crâncenă. În schimb, în şcoli mici, în localităţi mici, toatea astea se luau pe ochi frumoşi. Şi am exemple evidente în sensul ăsta...
- În schimb, să pui învăţătoarea să predea Limba Engleză, mi se pare chiar deplasat. Pentru că nu ne putem juca cu asta. Imaginaţi-vă numai o învăţătoare de circa 50 de ani, care a făcut rusa în şcoală...Sau la o învăţătoare care nu are înclinaţii pentru limbi străine. Se duce tot. Pentru că se va chinui să predea...aşa cum se pricepe..numai că poate pune baze greşite, cu pronunţie greşită...şi numai noi ştim că e mai greu să dezveţi decât să înveţi.
Etichete: 18 comentarii |
CORA
Alba Iulia m-a cucerit. Prin liniştea pe care o emană, prin aerul habsburgic, prin cavalerii care ne aşteptau la fiecare poartă a cetăţii. Am dus la bun sfârşit traseul porţilor, am făcut fotografii băieţilor cu săbii şi puşti. Şi ne-am plimbat printre zidurile cetăţii. Am luat o gură de medieval şi am plecat din Alba-Iulia cu o lecţie de istorie temeinic învăţată! Şi am învăţat să apreciez cu atât mai mult oamenii care au apărat această ţară din toate puterile lor...nu ca astăzi...când nu ştiu cum să ne vândă pe bani mai mulţi...




Cred cu tărie că dacă Alba Iulia ar beneficia de o popularizare turistică măcar pe jumătatea Sibiului, ar reuşi să cucerească o mulţime de turişti. DE pildă, în fiecare sâmbătă, la ora 11, au loc frumoase reprezentaţii cu tunuri de epocă. Puteţi să vă înfruptaţi cu mai multe onformaţii de pe site-ul Primăriei Albei.
***********
După Alba Iulia, din care niciunul dintre noi nu am fi plecat, am mers la mânăstire, unde am luat o cină aproape la fel de delicioasă ca prânzul. Am mers în cameră, ne-am debarasat de pliante, camere, telefoane şi am ieşit în faţa căsuţei să stăm la poveşti. Ni s-a alăturat o familie foarte frumoase, care se afla în pelerinaj prin ţară şi aleseseră să înnopteze aici. Am vorbit, am povestit, am făcut schimb de experienţe duhovniceşti preţ de vreo trei ore. FRUMOS!
Am mers la odihnă târziu, dar cu sufletele pline de bucuria acelei întâlniri.
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă - ziua II
Etichete: 1 comentarii |
CORA
Dimineaţa, ne-a trezit răul care trece pe lângă mânăstire, cu susurul lui cuminte. Ne-am pregătit pentru Sfânta Liturghie, la care a participiat si ÎPS Andrei, care mi-a apărut ca un trăitor întru Hristos, cu o voce blândă care îi descoperea credinţa. Înălţătoare a fost slujba, mai ales predica, despre familie.
A urmat mult aşteptata masă de prânz - fiind hramul mânăstirii, vă daţi seama ce bucate alese am mâncat. De post. Dar delicioase. Ca la mânăstire, de altfel!
Am pornit apoi înspre Mânăstirea Afteia pe un drum tare împădurit, urcând, de-a dreapta şi de-a stânga câte o prapastie. Aproape de 600 de m altitudine.
Vă închipuiţi numai cum se trăieşte credinţa aici. În câtă linişte şi cu câtă profunzime. Chiar pe drumul acela atât de sălbatic am întâlnit cruci care stau ca dovadă a credinţei neamului nostru. Mi-a plăcut mânăstirea Afteia - sau Mânăstirea Cioara, cum e cunoscută după locul pe care este amplasată. Mi-a plăcut pentru aerul tare de acolo, pentru mireasma credinţei şi pentru pacea sufletească pe care am dobândit-o păşind acolo.
După Afteia, a urmat Lancrăm.
*********
Acolo unde a văzut lumina zilei poetul meu drag, poetul luminilor, Lucian Blaga. Mi-au plăcut pălăria şi paltonul care aşteptau parcă să fie din nou îmbrăcate, mi-a plăcut poezia "Lumina", scrisă pe o hârtie diafană, aşezată pe o fereastră a modestei case. Nu se vedeau decât versurile atât de lin scrise pe acea foaie semi opacă. Însă am amuşit în faţa manuscriselor. Manuscrise care fac istoria scrierilor lui Blaga. Tăieturi, corecturi, cadenţe, tăieturi, reveniri, corecturi. Cu negru, cu roşu. Aşa au luat naştere ideile lui Blaga. Asta e istoria lor!
**********
După Lancrăm, Alba Iulia.
Etichete: 0 comentarii |
CORA
Nu-mi plac:
- pepenii galbeni;
- aglomeraţiile în trafic;
- ploile lungi;
- lucrurile făcute fără cap şi fără coadă;
- restul aici