Alba Iulia m-a cucerit. Prin liniştea pe care o emană, prin aerul habsburgic, prin cavalerii care ne aşteptau la fiecare poartă a cetăţii. Am dus la bun sfârşit traseul porţilor, am făcut fotografii băieţilor cu săbii şi puşti. Şi ne-am plimbat printre zidurile cetăţii. Am luat o gură de medieval şi am plecat din Alba-Iulia cu o lecţie de istorie temeinic învăţată! Şi am învăţat să apreciez cu atât mai mult oamenii care au apărat această ţară din toate puterile lor...nu ca astăzi...când nu ştiu cum să ne vândă pe bani mai mulţi...




Cred cu tărie că dacă Alba Iulia ar beneficia de o popularizare turistică măcar pe jumătatea Sibiului, ar reuşi să cucerească o mulţime de turişti. DE pildă, în fiecare sâmbătă, la ora 11, au loc frumoase reprezentaţii cu tunuri de epocă. Puteţi să vă înfruptaţi cu mai multe onformaţii de pe site-ul Primăriei Albei.
***********
După Alba Iulia, din care niciunul dintre noi nu am fi plecat, am mers la mânăstire, unde am luat o cină aproape la fel de delicioasă ca prânzul. Am mers în cameră, ne-am debarasat de pliante, camere, telefoane şi am ieşit în faţa căsuţei să stăm la poveşti. Ni s-a alăturat o familie foarte frumoase, care se afla în pelerinaj prin ţară şi aleseseră să înnopteze aici. Am vorbit, am povestit, am făcut schimb de experienţe duhovniceşti preţ de vreo trei ore. FRUMOS!
Am mers la odihnă târziu, dar cu sufletele pline de bucuria acelei întâlniri.
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă - ziua II