Dețineam prin liceu o cană de ceai pe care stătea cu mândrie inscripționat ADEVĂRATA PLĂCERE NU E ATUNCI CÂND NU AI NIMIC DE FĂCUT, CI ATUNCI CÂND AI O MULȚIME DE LUCRURI DE FĂCUT ȘI NU FACI NIMIC!
Fără intenția de a face elogiul lenei, notez pe file de blog gustul fantastic al lui dolce far niente! Am auzit de el în mult discutata ecranizare a cărții Eat. Pray. Love. Și mi s-a întipărit acolo, ca un proiect de viitor.

de aici

De când cu plecarea de la Mediafax (trâmbițată, deloc justă, însă aducătoare de miracole) și odată cu venirea vacanței de vară, mi-am zis: dolce far ninte scrie pe mine, fără planuri, fără îngrijorări legate de locuință, fără targeturi sau dead-line-uri.
Bineînțeles că au apărut diverse de făcut sau oameni care să îmi amintească de varii îndatoriri (am constatat că unii oameni au simț al datoriei curios de ridicat), însă consider că mă încadrez într-o perioadă de dolce far niente de succes (dată fiind mărimea de o lună și ceva a perioadei).
Am citit când am vrut, ce am vrut, dacă am vrut, am văzut filmele pe care mi le-am dorit, am stat cu ochii căscați în tavan gândindu-mă la dorințele mele ascunse, am dat frâu liber emoțiilor (de cele mai multe ori nu celor pozitive, uimitor de agresive - poate să fie asta tema unei alte postări), m-am plimbat, am mâncat înghețata favorită, m-am gândit puțin la dietă, deși am început una, însă nu mi-am făcut mari procese de conștiință când am renunțat la ea după cinci zile. Am găvărit pe teme politice și, slavă lui Băsescu, am avut ce găvări. M-am comportat așa cum am vrut, am făcut aproximativ tot ce mi-a trecut prin cap. M-am  bălăcit. Am stat în soare. Am râs cu gura până la urechi, am suferit maxim de mici incoveniente din viața personală, m-am enervat de nimicuri, m-am bucurat de alte nimicuri. Sunt fericită.
Perioada mea de dolce far niente se apropie de final. Mai am fix 9 zile până când încep activitatea la școală, însă am bateriile încărcate și experiența dulcei trândăvii, a unei detașări atât de benefice de lumea și lumile care se încăpățânează să se tot încorseteze...și pe mine odată cu ea!
Ca și cum aș fi câștigat vreun Nobel, mulțumesc mamei care m-a salvat de unele îndatoriri casnice, prietenilor care m-au suportat, dar, mai ales, lui Dumnezeu, pentru timpul liber dat!