27 septembrie 2003, trecut de 8 seara
Cora (17 ani) se plimbă sâmbătă seara alături de prietenele ei, Andreea şi Andreea. Toate trei singure, doar Andreele dorindu-şi cu ardoare un prieten. Subsemnata poate încă se gândea la băiatul pe care îl plăcuse, dar care nu o merita. Iar subsemnata nu avusese niciun prieten până la acea oră.
Şi, cum probabil tuturor adolescentelor le plac jocurile în care să îşi pună la încercare norocul, mai ales în dragoste, cele două Andree s-au prins în jocul "Băiatul în roşu" - primul băiat în roşu care avea să ne iasă în cale este Alesul. Prin parc, apare. Pe bicicletă, cu o bluză roşie ca focul! Zâmbindu-ne! "Fetelor, el este! L-aţi găsit", le zisei eu aproape ironic, sceptică fiind, evident, faţă de jocul lor. Numai că el, băiatul în roşu se prinse în joc, ştiind parcă de el. Şi se tot plimba prin jurul nostru cu bicicleta lui, care îl ajuta să ne apaă brusc în faţă sau să se intersecteze cu noi pe aleile parcului. "De ce te oboseşti să ne urmăreşti? Mai bine vino şi te plimbă cu noi! Cum te cheamă?". "Alex!". "Nu-mi place numele tău! Poţi să rămâi aici". S-a blocat, timp în care noi începeam să ne deplasăm. "Stai, că mă mai cheamă şi Răzvan!". "Ah, bun, atunci hai la plimbare!". Acest schimb de replici a avut loc între mine şi el.
Au continuat prezentările, Andreea, Andreea, Cora şi amănunte despre noi: câţi ani avem, unde învăţăm, la ce profil...Iar el...el învăţa într-un liceu "mai special", unde sunt mai puţini elevi decât într-unul normal. "Tu eşti la seminar?". "Da..." - un "da" aproape ruşinat.
De îndată am început să creionez un profil moral, important pentru mine la acea oră. Am găsit o bancă liberă, s-a debarasat de bicicletă şi ni s-a alăturat. Din păcate, nu îmi mai amintesc ce am mai vorbit sau ce am mai făcut, dar ştiu că plănuiam cu Andreea S ca în seara următoare să mergem pe pod, să ne bucurăm de tainele Argeşului noaptea.
Băiatul în roşu ne-a însoţit apoi înspre casă, unde eu mă grăbeam teribil să ajung, căci la TVR 1 era filmul "Mizerabilii", iar eu tocmai ce citisem cartea şi eram tare curioasă să căd şi ecranizarea. După ce ne-am despărţit şi de ultima Andree, rămânând doar noi, foarte aproape de blocul meu, l-am invitat a doua seară să meargă cu noi. Iar el, îndrăzneţ: "Dar nu vrei să mergem acum?". M-am uitat înspre casă, cu gândul la "Mizerabilii", cu gândul la mama, care avea să îşi facă cu siguranţă griji...dar, până la urmă, nu în toate serile am ocazia să întâlnesc un băiat care să îmi placă. Şi, am făcut cale întoarsă. Bineînţeles că a avut grijă să mă copleşească prin cuvinte frumoase, pe care probabil în seminar le învăţase. Nu ştiu când a trecut timpul...bineînţeles că mama fierbea, era prima oară când nu ajungeam acasă când promisesem.
Ne-am văzut şi a doua seară, iar luni dimineaţa trebuia să îşi ia zborul către Slobozia, acolo unde era seminarul pe care îl urma. Slobozia, oraşu către care au zburat visele mele 3 ani la rând, oraşul care îl lua de lângă mine, oraşul din care se întorcea acasă o dată la două săptămâni.
27 septembrie 2009, trecut de ora 8 seara
Cora povesteşte pe blogul ei despre povestea ei de dragoste, care durează de şase ani. Şase ani care au trecut pe nesimţite. Şi totuşi, îi pare că El a fost lângă ea dintotdeauna. POate chiar aşa a fost. În visele ei, băiatul acesta a fost lângă ea mereu. Pentru că exact aşa şi-l dorea: carismatic, blând, frumos şi iubitor. Echilibrat de iubitor: nici prea rece, nici prea obsesiv.
Jocul celor două Andree a pus la bătaie, de fapt, soarte Corei.
Relaţia înfiripată atunci a avut momente de tot felul, fericite, exuberante, agitate, triste...ca orice poveste de dragoste. Cei doi au crescut împreună, s-au maturizat împreună, şi-au făcut - şi încă îşi fac - planuri de viitor. Ce contează că distanţa le-a pus 3 ani piedici? Ce dacă pe vremea aceea nu aveam telefoane mobile, iar el o suna pe telefonul fix de la o cabină telefonică? Ce dacă el, de multe ori, îşi exprima sentimentele de iubire în scrisori? Ce dacă ea simţea că i se rupe inima ori de câte ori îl vedea plecând, ştiind că îl va mai revedea după 2 săptămâni?
Toate astea au maturizat relaţia, i-au făcut să se iubească şi mai mult! Ea îşi aminteşte acum cu melancolie de ziua în care a mers cu el la autogară, iar el a refuzat să plece cu autobuzul ce tocmai pleca, pentru a mai rămâne încă o oră împreună. Iar radioul din staţie răsuna melodia care verbaliza perfect sentimentele ei:
RICHARD MARX-Right here waiting
Asculta mai multe audio Muzica
Mii de amintiri, mii de momente fericite, presărate şi cu momente de criză, cu temeri că povestea va lua sfârşit...Numai că, mai presus de toate, au fost sentimentele.
Anii au zburat, dar ei încă îşi trăiesc cuminte iubirea. În seara aceasta vor merge pe vechiul pod, pentru a retrăi momentele în care s-au înfiripat primele emoţii, în care el i-a promis că va fi alături de ea mereu, promisiune care a fost cu sfinţenie împlinită.
O scuzaţi acum pe Cora, dar trebuie să meargă să se pregătească! Vrea să fie cea mai frumoasă!
Cora (17 ani) se plimbă sâmbătă seara alături de prietenele ei, Andreea şi Andreea. Toate trei singure, doar Andreele dorindu-şi cu ardoare un prieten. Subsemnata poate încă se gândea la băiatul pe care îl plăcuse, dar care nu o merita. Iar subsemnata nu avusese niciun prieten până la acea oră.
Şi, cum probabil tuturor adolescentelor le plac jocurile în care să îşi pună la încercare norocul, mai ales în dragoste, cele două Andree s-au prins în jocul "Băiatul în roşu" - primul băiat în roşu care avea să ne iasă în cale este Alesul. Prin parc, apare. Pe bicicletă, cu o bluză roşie ca focul! Zâmbindu-ne! "Fetelor, el este! L-aţi găsit", le zisei eu aproape ironic, sceptică fiind, evident, faţă de jocul lor. Numai că el, băiatul în roşu se prinse în joc, ştiind parcă de el. Şi se tot plimba prin jurul nostru cu bicicleta lui, care îl ajuta să ne apaă brusc în faţă sau să se intersecteze cu noi pe aleile parcului. "De ce te oboseşti să ne urmăreşti? Mai bine vino şi te plimbă cu noi! Cum te cheamă?". "Alex!". "Nu-mi place numele tău! Poţi să rămâi aici". S-a blocat, timp în care noi începeam să ne deplasăm. "Stai, că mă mai cheamă şi Răzvan!". "Ah, bun, atunci hai la plimbare!". Acest schimb de replici a avut loc între mine şi el.
Au continuat prezentările, Andreea, Andreea, Cora şi amănunte despre noi: câţi ani avem, unde învăţăm, la ce profil...Iar el...el învăţa într-un liceu "mai special", unde sunt mai puţini elevi decât într-unul normal. "Tu eşti la seminar?". "Da..." - un "da" aproape ruşinat.
De îndată am început să creionez un profil moral, important pentru mine la acea oră. Am găsit o bancă liberă, s-a debarasat de bicicletă şi ni s-a alăturat. Din păcate, nu îmi mai amintesc ce am mai vorbit sau ce am mai făcut, dar ştiu că plănuiam cu Andreea S ca în seara următoare să mergem pe pod, să ne bucurăm de tainele Argeşului noaptea.
Băiatul în roşu ne-a însoţit apoi înspre casă, unde eu mă grăbeam teribil să ajung, căci la TVR 1 era filmul "Mizerabilii", iar eu tocmai ce citisem cartea şi eram tare curioasă să căd şi ecranizarea. După ce ne-am despărţit şi de ultima Andree, rămânând doar noi, foarte aproape de blocul meu, l-am invitat a doua seară să meargă cu noi. Iar el, îndrăzneţ: "Dar nu vrei să mergem acum?". M-am uitat înspre casă, cu gândul la "Mizerabilii", cu gândul la mama, care avea să îşi facă cu siguranţă griji...dar, până la urmă, nu în toate serile am ocazia să întâlnesc un băiat care să îmi placă. Şi, am făcut cale întoarsă. Bineînţeles că a avut grijă să mă copleşească prin cuvinte frumoase, pe care probabil în seminar le învăţase. Nu ştiu când a trecut timpul...bineînţeles că mama fierbea, era prima oară când nu ajungeam acasă când promisesem.
Ne-am văzut şi a doua seară, iar luni dimineaţa trebuia să îşi ia zborul către Slobozia, acolo unde era seminarul pe care îl urma. Slobozia, oraşu către care au zburat visele mele 3 ani la rând, oraşul care îl lua de lângă mine, oraşul din care se întorcea acasă o dată la două săptămâni.
27 septembrie 2009, trecut de ora 8 seara
Cora povesteşte pe blogul ei despre povestea ei de dragoste, care durează de şase ani. Şase ani care au trecut pe nesimţite. Şi totuşi, îi pare că El a fost lângă ea dintotdeauna. POate chiar aşa a fost. În visele ei, băiatul acesta a fost lângă ea mereu. Pentru că exact aşa şi-l dorea: carismatic, blând, frumos şi iubitor. Echilibrat de iubitor: nici prea rece, nici prea obsesiv.
Jocul celor două Andree a pus la bătaie, de fapt, soarte Corei.
Relaţia înfiripată atunci a avut momente de tot felul, fericite, exuberante, agitate, triste...ca orice poveste de dragoste. Cei doi au crescut împreună, s-au maturizat împreună, şi-au făcut - şi încă îşi fac - planuri de viitor. Ce contează că distanţa le-a pus 3 ani piedici? Ce dacă pe vremea aceea nu aveam telefoane mobile, iar el o suna pe telefonul fix de la o cabină telefonică? Ce dacă el, de multe ori, îşi exprima sentimentele de iubire în scrisori? Ce dacă ea simţea că i se rupe inima ori de câte ori îl vedea plecând, ştiind că îl va mai revedea după 2 săptămâni?
Toate astea au maturizat relaţia, i-au făcut să se iubească şi mai mult! Ea îşi aminteşte acum cu melancolie de ziua în care a mers cu el la autogară, iar el a refuzat să plece cu autobuzul ce tocmai pleca, pentru a mai rămâne încă o oră împreună. Iar radioul din staţie răsuna melodia care verbaliza perfect sentimentele ei:
RICHARD MARX-Right here waiting
Asculta mai multe audio Muzica
Mii de amintiri, mii de momente fericite, presărate şi cu momente de criză, cu temeri că povestea va lua sfârşit...Numai că, mai presus de toate, au fost sentimentele.
Anii au zburat, dar ei încă îşi trăiesc cuminte iubirea. În seara aceasta vor merge pe vechiul pod, pentru a retrăi momentele în care s-au înfiripat primele emoţii, în care el i-a promis că va fi alături de ea mereu, promisiune care a fost cu sfinţenie împlinită.
O scuzaţi acum pe Cora, dar trebuie să meargă să se pregătească! Vrea să fie cea mai frumoasă!
Va iubesc impreuna! Sa nu va despartiti niciodata si sa nu incetati sa va iubiti asa cum o faceti!
Va iubesc impreuna! Sa nu va despartiti niciodata si sa nu incetati sa va iubiti asa cum o faceti!
Va iubesc impreuna! Sa nu va despartiti niciodata si sa nu incetati sa va iubiti asa cum o faceti!
Va iubesc impreuna! Sa nu va despartiti niciodata si sa nu incetati sa va iubiti asa cum o faceti!
Cora scumpa!ce frumoasa poveste-adevarata-sa fiti fericiti mereu!sa mentii aceasta relatie frumoasa!
Multi, multi ani , fericiti impreuna. E atit de frumos si , cu siguranta , va fi din ce in ce mai frumos si mai profund. Ca vinul vechi! Sanatate si implinirea tuturor dorintelor voastre!
Frumos... Foarte frumos...
Si pe iubitul meu il cheama Alex.... Adrian ! :)
Va doresc sa va iubiti muuulti ani in continuare !!!
Va doresc inca de vreo 12 ori mai multi ani sa fiti impreuna! Si chiar mai multi! Zbuciumul meu din seara in care v-ati cunoscut nu a fost in zadar si imi amintesc mereu cu un zambet de el. Sa fiti fericiti o viata intreaga ca sa ma bucur si eu alaturi de voi!
Sa fiti fericiti si sanatosi..100 de ani de acum incolo!SR
ce frumos :) ce ma bucur pentru tine..pentru voi...La cat mai multi ani fericiti impreuna..:)
ce poveste frumoasa!chiar ca e adevarat ca dragostea apare cand nu o cauti!
De multe ori am spus ,convinsa fiind , ca "viata bate filmul".Si,povestea ta(ca si a mea)sta marturie. Sa pastrati mereu vie amintirea acelui 27 septembrie,sa-l sarbatoriti in fiecare an cu iubirea voastra!
E o poveste tare frumoasa!
Sa fiti fericiti impreuna, asa cum ati fost pana acum.
Felicitari.
va doresc multa fericire si iubire
La mulţi ani! Foarte frumoasă poveste :-) sper că o să ne povesteşti şi despre seara de pe pod... :-)
cât despre cei 3 ani... sunt sigură că a fost mai simplu decât ai crezut! Noi am fost despărţiţi tot 3 ani, soţul meu (atunci prietenul meu) fiind plecat în Germania la o bursă... şi ne vedeam o dată la 2 luni... nu 2 săptămâni... şi deşi mulţi erau sceptici în legătură cu distanţa şi "ochii care nu se văd să uită", uite că a fost foarte bine... pentru că distanţa a lucrat în favoarea noastră! La mulţi ani încă o dată... Apropos, noi după 7 ani ne-am căsătorit :-)) scuze, a fost o aluzie nepotrivită :-))
Foarte frumos :) Ma bucur pentru voi,chiar daca nu ne cunoastem :)
La cat mai multi ani impreuna:)>:D<
La multi ani si sa fiti fericiti! Povestea voastra e de referinta pentru mine cand ma gandesc la cupluri perfecte. Si la dragoste rabdatoare, si la asteptare, si la nabadai :P
bravo, felicitari , si daca voi va doriti si sunteti fericiti cat mai multi ani impreuna plini de impliniri...Foarte frumoasa povestea
Frumoasa povestea ta Cora, sa fiti fericiti intreaga viata!
Frumoasa poveste!La multi ani fericiti impreuna!
Alexandra, nu esti singura care ce cunoaste si care ne spune ca nu isi imagineaza cum ar fi sa fim separati!
Mariana, draga mea, am sa lupt cat pot sa mentin povestea de dragoste vie!
Mihaela, ai dreptate, cu fiecare an care trece, relatia se consolideaza si devine mai trainica!
Nikol, nici hnu stiu ce mi-a venit atunci cu Alex, in fond, nu este un nume urat si nici nu imi dispalce atat de tare, dar...asa a fost sa il numesc pe iubitul meu: Razvan, un nume care. de altfel, ma fascineaza de cand eram mica mica.
Maman, ma bucur ca est alaturi de noi, asa cum ai fost mereu!
Anonimu SR, multumesc pentru gandurile frumoase!
Adizzy, esti tare dulce si iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Stii, in momentul in care ne-am intalnit, mi-am zis asa: El nu va fi pentru totdeauna. El va fi pana cand va aparea ceva mai bun. Stiu ca suna monstruos, dar...zau...de atunci nu a aparut nimeni mai bun!
Elite, istoria fiecaruia dintre noi poate fi subiect de film! De altfel, eu chiar ador filmele inspirate din realitate!
Carmen, sper si eu sa ma iubeasca la fel de mult...sau poate chiar mai mult de atat.
Lory, aluzia ta nu este singulara, ba mai mult, o aud cam des in ultimul timp...numai ca, zau, parca nu ma simt pregatita sa imi schimb statutul. Si e doar o chestie care tine de mine...si atat.
Andra, virtual ne cunostem si iti multumesc pentru gandurile bune!
... si multi ani impreuna!
Uau...Cora,am lipsit motivat la aniversarea asta,insa vin si eu acum din urma(urma scapa turma) si strig din toti bojocii cu bucurie,veselie si drag pentru voi :"LA MULTI ANI! CORA SI RAZVAN!Sa traiti in dragoste mare si frumoasa,sa va iubiti mult si sa fiti fericiti!"
ai dreptate! şi eu urăsc de nu mai pot aluziile astea :-) scuză-mă! :-)
La multi si fericiti ani impreuna! Ma scuzi,eu abia acum am reusit sa citesc povestea voastra frumoasa:)Zilele astea am facut planificarile,am conceput predictivele si am dat o parte azi...acum rasuflu mai usurata! Frumos, frumos,frumos :)
Andreea, tu care ne cunosti de atata amar de vreme stii mai bine cum e intre noi! Te pupacesc dulce!
Cristina, multumesc pentru urarile transmise!
Ana-Maria, am motivat absenta cu bucuria ca totul este bine pentru voi! Va intorc insutit gandurile bune!
Lory, aluziile astea incep sa faca parte din peisajul cotidian...
Cristian, asa sper si eu!
Ana, stiu cum cu planificarile...si eu tot cu nasul in hartii de genul asta sunt...of!
mmmmmmmmm
Foarte frumoasa povestea,foarte frumos povestita,in curand,alta nunta in blogosfera,alta luna de miere,abia astept!
Am nulta rabdare,sa sti!
Felicitări. Soarta si o frumoasă poveste de iubire, de maturizare, de respect!
O minune... un miracol... iubire şi frumos!
Sanatate si "iubiţi-vă mult".
Stiu povestea voastra iar cand o recitesc suna din ce in ce mai frumos. Cora,ma bucur nespus pentru tine!simte-te mandra de bucuria de a il avea pe razvan numai pentru tine..e mult mai ciudat cand imparti persoana iubita..Felicitarile si respectul meu :* Astept invitatia la nunta;)