Dimineaţa, ne-a trezit răul care trece pe lângă mânăstire, cu susurul lui cuminte. Ne-am pregătit pentru Sfânta Liturghie, la care a participiat si ÎPS Andrei, care mi-a apărut ca un trăitor întru Hristos, cu o voce blândă care îi descoperea credinţa. Înălţătoare a fost slujba, mai ales predica, despre familie.
A urmat mult aşteptata masă de prânz - fiind hramul mânăstirii, vă daţi seama ce bucate alese am mâncat. De post. Dar delicioase. Ca la mânăstire, de altfel!
Am pornit apoi înspre Mânăstirea Afteia pe un drum tare împădurit, urcând, de-a dreapta şi de-a stânga câte o prapastie. Aproape de 600 de m altitudine.
Vă închipuiţi numai cum se trăieşte credinţa aici. În câtă linişte şi cu câtă profunzime. Chiar pe drumul acela atât de sălbatic am întâlnit cruci care stau ca dovadă a credinţei neamului nostru. Mi-a plăcut mânăstirea Afteia - sau Mânăstirea Cioara, cum e cunoscută după locul pe care este amplasată. Mi-a plăcut pentru aerul tare de acolo, pentru mireasma credinţei şi pentru pacea sufletească pe care am dobândit-o păşind acolo.
După Afteia, a urmat Lancrăm.
*********
Acolo unde a văzut lumina zilei poetul meu drag, poetul luminilor, Lucian Blaga. Mi-au plăcut pălăria şi paltonul care aşteptau parcă să fie din nou îmbrăcate, mi-a plăcut poezia "Lumina", scrisă pe o hârtie diafană, aşezată pe o fereastră a modestei case. Nu se vedeau decât versurile atât de lin scrise pe acea foaie semi opacă. Însă am amuşit în faţa manuscriselor. Manuscrise care fac istoria scrierilor lui Blaga. Tăieturi, corecturi, cadenţe, tăieturi, reveniri, corecturi. Cu negru, cu roşu. Aşa au luat naştere ideile lui Blaga. Asta e istoria lor!
**********
După Lancrăm, Alba Iulia.