Am obiceiul ca, de fiecare dată când îmi iau LA REVEDERE de la cineva, să dau asigurări că vom mai vorbim, când ne mai întâlnim!
În ultima săptămână, mi s-a întâmplat de prea multe ori să îmi înghit cuvintele pe care ar fi trebuit să le rostesc după acel vag LA REVEDERE, pentru că realizam de îndată că...data viitoare nu mai există!
Sunt colegele cu care am dat definitivatul, adunate de prin toate colţurile ţării, sunt colegele de la şcoala unde predau, care s-au transferat prin alte părţi! Au fost poate şi elevii din clasa a VIII-a de care m-am despărţit la final de an şcolar!
Sună apocaliptic şi poate ar aduce o oarecare undă optimistă să spun că sper că ne vom mai întâlni cândva, măcar prin RATB!
E urât să spui NICIODATĂ! Însă chiar realizezi că acel NICIODATĂ e plin de sens. Mai ales când îmi amintesc de doamna drăguţă pe care am întâlnit-o în compartimentul trenului dinspre Buzău! Sau de doamna doctor din microbuzul dinspre Bucureşti! Sau de bunicul care a murit pe neaşteptate!
Pentru toţi oamenii de întâlnirea cărora m-am bucurat chiar şi câteva minute, ofer florile de vineri!