Ora 14.37. Am întors ultima filă a cărții cu șiroaie de lacrimi în ochi. Sunt mii de gânduri care îmi invadează ființa. Nici nu știu dacă voi reuși cândva să le verbalizez pe toate.
Este chiar posibil ca praful să se aștearnă peste toate trăirile acestea, de aceea am să încerc să le mențin vii pe această pagină virtuală.
Destinul este ca un joc de cărți, în care norocul - sau absența lui - poate demonta sau schimba cursul unei munci asidue, muncă cu care construiești o strategie pe între parcursul jocului. Deodată, te lovește un ceva, numit noroc ... sau nenoroc (numind nenoroc pentru tine ceea ce pentru alții este evident noroc), care schimbă întreaga traiectorie a cursului vieții tale.
Am învățat din "Țărmul" că suferința este purificatoare. Însă purificarea este atât de dureroasă, încât ai prefera să nu treci niciodată prin acest proces crunt, cu preț prea mare.
Am învățat din carte că bărbații sunt puțin atenți la marea de sentimente a femeilor. O fac atâta timp cât le este bine alături de ele. Le ocrotesc speranțele și le hrănesc visele numai cât și lor le place acest joc numit iubire. Atunci când regulile jocului fac apel la spiritul lor de sacrificiu, sunt capabili să calce în picioare tot castelul de basm al poveștii lor de dragoste.
Am învățat că fiecare dintre noi pornim în excursia vieții cu speranța că pe noi, cel puțin pe noi, soarta ne va apăra, ne va ocroti, ne va alinta și că nu, nu ne va face să cunoaștem IADUL numit răutatea și răul din oameni. Însă, pe drum, oricât ne-am strădui să stăm departe de el, ne lovește ca un bumerang și ne destabilizează, ne dezechilibrează, ne face să ne fie frică...de însăși VIAȚA și să ne ascundem în spatele unor armuri, care pot lua de multe ori chip jovial și binevoitor. Nu, nu e deloc ipocrizie. E apărare și instinct de conservare. Armura aceasta te protejează până și de cei care spun că te iubesc cel mai mult. Căci, da, în fața lor ești cel mai vulnerabil. Și sunt și ei, la rândul lor, oameni...cu răul din ei, caracteristic tuturor, vor ajunge să te rănească, cu sau fără intenție...în esență, nici nu mai știi dacă intenția sau lipsa ei mai contează atunci când rana îți supurează și te ustură și urletul de durere îți este surd...
Am învățat că elevii, copiii, munca cu ei, îți păstrează sufletul cald și zâmbetul viu.
Am învățat că orice piedică poate fi înfrântă, însă prețul plătit este adesea usturător. Cui îi mai pasă dacă vrei sau nu să îl plătești? Ești pus în fața faptului împlinit și nu ai decât să deschizi portofelul sufletului și să îl lași să se golească...
Am învățat că, dincolo de orice, o femeie nu trebuie să uite ce este rafinamentul, bunele maniere, arta, frumosul, muzica de calitate, decența ci, din contră, bunul gust trebuie să respire prin fiecare por al pielii ei.
Cartea merită citită, sunt convinsă că fiecare dintre voi vă veți regăsi în bucuriile, tristețile, certitudinile și incertitudinile, fricile și emoțiile personajului. 

PS: În următoarele zile, am să fac și o recenzie a cărții! Până atunci, o seară de duminică plină de emoții frumoase să aveți!