CORA
Şcoala nr.93, Emil Racoviţă. Elevi îndrăgostiţi de mamele lor şi cadre didactice entuziaste. Idei frumoase şi pasiunea unor clipe frumoase în dar de...Ziua Mamei!
Ingredientele perfecte pentru reuşita unui eveniment închinat feminităţii şi maternităţii.

Alături de colegele mele Luminiţa şi Cristina, am reuşit să conturez un MĂRŢIŞOR viu oferit cu entuziasm de copiii dornici să îşi exprime sentimentele pentru mamele lor. Stâlpii întregului eveniment au fost Andreea şi Ramona, cu care am pregătit preţ de trei săptămâni întregul eveniment: ornamente, felicitări, flori, invitaţii, între programul, pregătit moment cu moment, prezentarea generală. Copii excepţionali, de nota 10, atât la propriu cât şi la figurat.


Pentru că una dintre credinţele mele este că vremea serbărilor tipic comuniste trebuie să treacă, am gândit împreună cu fetele momente deosebite, cu surprize , în care limitele dintre "scenă" si public au fost eliminate. Am dorit ca mamele, publicul nostru, să participe la programul nostru, să vină alături de noi şi să ne bucurăm împreună de aceste moemnte speciale:

1. Deschiderea programului a fost însoţită de un fond muzical primăvăratic, iar fetele au transmis gânduri cale mamelor prezente, dar şi doamnelor profesoare care au fost alături de noi la acest eveniment.


2. Primul moment importat al programului a fost închinat Maicii DOmnului, Florin Bratu vorbind despre exemplu acesteia pentru educarea unui copil. Au urmat cântece închinate Fecioarei Maria, interpretate de grupul vocal al şcolii.

3. Surprizele pentru mămici nu au întârziat să apară. Am pregătit trei tombole cu premii pentru mămici, însă acestea nu erau înmânate decât dacă acestea ne povesteau momente inedite din copilăria lor sau amintiri cu puii lor, încă de când i-au ţinut pentru prima oară în braţe. Emoţiile au năpădit repede sub formă de lacrimi atât copiii, cât şi mămicile, atmosfera creată fiind una caldă şi vibrantă.

4. "Teatru altfel". O piesă de teatru ar fi lipsit programul nostru de un anumit farmec, însă nici o piesă convenţională poate nu ar fi fost la fel de atractivă precum Treatrul Forum, pe care l-am ales pentru a ilustra aspecte din cotidianul relaţiei mamă-copil. Ceare deosebit acest tip de teatru... Finalul este stabilit pe loc, împreună cu publicul, unul dintre spectatori urcând pe scenă şi intrând în pielea unui personaj, cu rol decisiv în finalizarea punctului culminant al piesei. Pentru garantarea succesului, e nevoie de spectatori doritori să vină alături de actori, dar şi de actori spontani, care să dea replici potrivite. Deşi am avut emoţii că fetele se vor bloca în acele momente, Olga şi Rebeca s-au descurcat de minune, dând sare şi piper întrugului moment.

5. Pentru a personaliza cât mai mult programul, atât copiii, cât şi mămicile, au povestit despre boacănele lor, despre momente veselesau triste petrecute împreună. Aceste "destăinuiri" au acordat o mireasma personală aparte evenimentului nostru.

6. Nu am uitat nici de sensibilitatea câtecelor sau de frumuseţea versurilor. Ce-i drept, am evitat să ne folosim prea mult de ele, însă nu am uitat nici de valoarea lor. Astfel, grupul vocal al şcolii a interpretat piese frumoase dedicate Mamei, iar anumiţi elevi au recitat versuri de suflet pentru mama. UNul dintre elevi a compus el însuşi o poezie, pe care o redau mai jos:

MAMA
de Preda Alexandru-Cristian

O fiinţă iubitoare
O stea sclipitoare
Este mama cea iubită
De copil e îndrăgită

Ea ne dă viaţă
Noi să-i dăm speranţă
S-o îngrijim la nevoie
Şi să ştim ce n-avem voie

S-o iubim la bătrâneţe
La fel ca la tinereţe
Un chip dulce şi fericit
Trebuie îngrijit necontenit.

Ea ne îngrijeşte
Şi de boală ne fereşte
Şi noi trebuie s-o îngrijim
Şi cel mai mult să o iubim.

7. Doamna profesoară de Limba Română a profitat de faptul că mămicile au venit la şcoală şi nu le-a iertat, le-a "dat un test", dar nu numai lor, ci şi copiilor lor. A fost vorba de un test de cunoaştere, cu întrebări despre culoarea preferată a mamei şi a copilului, momentul ultimei bucurii trăite împreună sau a ultimei dojeniri. Perechea câştigătoare a primit o carte şi o cutie de bomboane, de care să se bucure împreună.
Un alt concurs pregătit de noi a fost oferirea unei flori desenate într'un minut şi crearea unui acrostih plecând de la fiecare literă din componenţa numelui mamei. Copiii au fost inventivi, iar rezultatele au bucurat toate mămicile!

8. Una dintre cele mai mari surprize pentru mămici a fost rularea unor imagini cu ele şi copiii lor, atunci când erau foarte mici, imagini însoţite de versuri şi sunete emoţionante. Copiii au scotocit prin cutia cu fotografii vechi fără ca mamele să ştie, astfel încât surpriza a fost una pe măsură.

9. La finalul evenimentului, mămicile au primit un mărţişor dulce din partea comitetului de părinţi al şcolii.

10. Colateral,elevii au pregătit şi un târg de mărţişoare, de unde colegii lor au putut procura felicitări şi flori origami pentru mămicile lor.

Concluzii
1. Pentru orice tip de activitate este nevoie de copiii deschişi la minte.
2. Pentru a valorifica prospeţimea ideilor lor, este nevoie de un profesor îndrăzneţ, care să iasă din algoritmul propriu şi să dea frâu liber imaginaţiei copiilor.









PS. La eveneniment am avut un invitat special, unul cum mai special nu se putea! Mama mea! La multi ani, mama!!!

10 Responses
  1. Mariana Says:

    La multi ani,sa iubesti si sa fii iubita mereu!


  2. Monica Says:

    foarte frumos:)
    felicitari. ma bucur pt originalitate!:)


  3. mama Says:

    Nu as fi lipsit pentru nimic in lume de la un asemenea eveniment, mai ales cand te-ai numarat si tu printre organizatori. Am petrecut doua ore de vis, in compania unor copii absolut minunati. Felicitari lor, dar si dascalilor!
    La multi ani si tie, si toata viata sa-ti fie o primavara!


  4. Cosmin Says:

    bravooos!

    Si filmul cu showul?
    ;)


  5. angi Says:

    A fost o zi speciala si pe la voi.
    La multi ani,Cora!


  6. CORA Says:

    Monica, Multam fain de aprecieri! O primavara insorita pe toate aleile vietii sa ai!


  7. CORA Says:

    Mariana,
    Mi-a placut teribil jocul florilor bucuriei!


  8. CORA Says:

    Maman, cand mai fac, mai vii? :D


  9. CORA Says:

    Cand strang toate fotografiile de la copii, promit ca iti fac un CD cu ele...si cu filmulete!


  10. CORA Says:

    Angi,
    ne-am straduit sa facem din aceasta frumoasa zi una placuta si de tinut minte!