Astăzi şi ieri au fost două sărbători cu pilde demne de luat în seamă asupra educaţiei, în general, a educaţiei religioase, spirituale, în speţă. Atât femeia cananeeancă, cât şi Maica Domnului, îşi închină fii lui Dumnezeu. De subliniat este aici rolul părinţilor, fie ei cei biologici sau spirituali, în educaţia copiilor, în rigorile anumitor valori, într-un anumit spirit duhovnicesc.
De la cine am învăţat eu prima rugăciune? De la cine am învăţat să pup pe Doamne Doamne în icoane? Păi, rugăciunea Tatăl nostru o ştiu de la bunicul meu, care m-a învăţat-o de micuţă. Sper că plata în ceruri pentru acest lucru să-i fie pe măsură! Doamne ajută! Cât despre Doamne Doamne, ştiu de la bunica, cu care mergeam adesea la Biserică, mai ales de Paşte. Apoi, a intervenit o ruptură, când m-am laicizat întru totul, după care l-am întâlnit pe Răzvan, care m-a readus la Biserică şi la valorile ortodoxe aşa cum a ştiut el mai bine. Mă întreb dacă aş fi fost la fel de receptivă la ceea ce am învăţat de la el, dacă în copilărie nu aş fi avut experienţele de care aminteam mai sus.
Aşadar, în timpul predicii de azi am regăsit în copilăria mea învăţăturile părintelui: un anumit stil de viaţă, mai ales cel întru Dumnezeu se formează de mic şi se păstrează pentru totdeauna!