CORA
Mi-ar plăcea ca oamenii, toți oamenii, să simtă Paștele ca pe o sărbătoare cu învățăminte alese. Cu valori pe care să le aducă în viața lor și să le așeze la loc de cinste în cutia cu nestemate ale traiului de zi cu zi.
Mi-ar plăcea ca oamenii să învețe că SACRIFICIUL este piatra de temelie în orice fel de relație interpersonală.
Mi-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă că lupta pentru mântuire se adaugă luptei pentru supraviețuire. Este vorba despre supraviețuirea de dincolo de viața de pe acest pământ.
Mi-ar plăcea ca semenii mei să ocrotească IUBIREA, acele sentimente alese care ar trebui să sedimenteze relațiile dintre oameni.
Mi-aș dori ca oamenii să învețe că după tristețe vine bucurie, mi-ar plăcea ca oamenii să creadă în frumosul care succede urâtul, mi-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă că, cei BUNI nu vor fi niciodată călcați de cei RĂI.
Și, mai presus de toate, mi-ar plăcea ca oamenii să îl simtă pe Iisus Salvator, Mântuitor, veșnic îndrăgostit de lucrarea Tatălui Său, gata să ne ia între brațele Sale și să ne ocrotească în orice clipă a vieții.
Nu,nu mă supăr că oamenii tind să învețe mai degrabă o nouă rețetă de drob. În fond, tradiția trebuie respectată. Dar TRADIȚIA nu trebuie pusă înaintea CREDINȚEI!

HRISTOS A ÎNVIAT!
Etichete:
5 Responses
  1. carmen Says:

    Adevarat a Inviat!


  2. Unknown Says:

    Pascal spunea "Omul este o trestie cugetătoare". Iar trestia trăieşte destul de bine. Deci ne putem duce această viaţă chiar şi precum o trestie. Doar că, stă în esenţa şi în menirea fiinţei noastre să ne dorim mai mult, să aspirăm şi să nădăjduim la "altceva". La o altă cale, la o altă lume. Şi există o altă lume. Pe care nu trebuie să o resimţim ca pe ceva situat la o distanţă apreciabilă de această lume ci să o trăim ca pe o altă lume în interiorul acestei lumi.


  3. CORA Says:

    Toate cele bune, Carmen!


  4. CORA Says:

    Silviu, lumea mea interioara e ca un palat, de care de multe ori am uitat, insa niciodata in preajma acestor Sfinte Sarbatori nu uita sa isi deschida somptuoasele camere si ferestre pentru a primi aerul primenit al Invierii!


  5. HRISTOS A INVIAT!
    Foarte frumos ai punctat!, trebuie sa ne deschidem sufletele pentru a primi lumina sfanta si poate asta ne va face sa devenim mai buni :)