CORA
"Eu când vreau să fluier, fluier" este filmul care poate fi cu ușurință catalogat ca fiind unul slab. Mai ales de cei care nu îl privesc cu ochi avizat, profesionist. Unghiul din care l-am văzut eu este cel de psihopedagog. Din punctul meu de vedere, filmul atacă una dintre cele mai stringente probleme ale societăți românești - exodul forței de muncă în țările occidentale și consecințele acestuia pentru copiii noștri.
Din acest punct de vedere, filmul redă dureros de real acest spin din coasta societății noastre.

************

Pe scurt, filmul se centrează pe povestea unui adolescent de 18 ani, provenit dintr-o familie distorsionată, cu un tată bolnav și o mamă plecată în Italia, un adolescent care cade în plasa delincvenței juvenile, ajungând astfel într-un centru de corecție (închisoare). În responsabilitatea lui rămâne fratele lui mai mic, pentru care își dorește o adolescență diferită de cea a sa. Numai că mama lor, recent întoarsă din străinătate, își dorește să repete istoria, dorind să își ia copilul cu ea, așa cum făcuse și cu Silviu, pe care , atunci când își găsea un iubit, îl făcea pachet și îl trimitea în România.

Silviu vrea cu tot dinadinsul să îl salveze pe fratele lui de dezamăgirea transmformată în dramă la care el însuși a fost supus prin iresponsabilitatea unei mame descrisă ca fiind egoistă.

Ideea mamei de a-l lua pe fratele lui Silviu cu ea naște în el un conflict pe care, cu stângăcia de a-și controla eficient furtuna interioară, o rezolvă așa cum crede el mai bine. Fluierând. :) Fluieratul fiind simbloul rebeliunii adolescentine a lui Silviu.

******

Acțiunea filmului este centrată pe furtuna interioară a lui Silviu. Imaginile sunt statice. Cuvintele sunt puține. Și, de cele mai multe ori, izbitoare. Despre detalii cinematografice tehnice puteți citi aici, într-un comentariu al lui Pitbull, care a realizat o cronică care, pentru mine a fost edificatoare.

*******

În urma vizionării acestui film am constatat că nu știu să văd un film. Că nu pot aprecia valoarea lui, pentru că nu am grila de apreciere corectă. Aș putea să spun că am plecat un pic dezamăgită de la cinema, mai ales de final. Final care am înțeles că este unul foarte bine ales. Poate că tocmai d-asta am și fost intrigată de el. Citind apoi opinii specializate, am ajuns la concluzia că problema e la mine, deci ar fi cazul să mă opresc de la comentarii răutacioase.


******

Ceea ce m-a izbit a fost cruzimea cu care regizorul a transpus în peliculă viața din detenție. Muzică de calitate josnică, limbaj colorat, vulgar (mă întreb încă cum vor traduce în engleză anumite expresii tipic românești, fără a distorsiona expresivitatea lor), comportamente de mahala, violența în floare.
Am auzit persoane care se întreabă dacă chiar era cazul să arătăm tuturor hibele românești și dacă chiar era nevoie să ne facem pe noi no de râs. Subiectul rămâne de comentat, părerea mea fiind că un film bun nu se poate complace în compromisul acoperirii realității. De altfel, ceea ce adaugă valoare acesui film este tocmai gradul ridicat de congruență cu realitatea.

******

În mod evident, juriul Festivalului de la Berlin a știut ce și, mai ales, de ce premiază "Eu când vreau să fluier, fluier".

******

Această postare a fost în mod intenționat amânată, pentru a scrie numai ceea ce a rămas în memorie, după ce a intervenit uitarea. Sunt aspecte pe care nu le-am comentat, cum ar fi așa zisa iubire dintre Silviu și Ana, despre care am tot auzit vorbindi-se (în ceea ce mă privește, nu aceasta este punctul central al filmului - decât poate pentru a evidenția modul în care un tânăr mai percepe astăzi o relație). Așadar, dacă aveți și alte puncte de comentat, aștept schimbul de impresii.

sursa foto aici
Etichete:
4 Responses
  1. Adelin Says:

    Unde ai comentat de ceea ce se intamplă în puşcărie, mă îbdoiesc că puteau să-i arate pă-ia jucând ţară, ţară, vrem ostaşi! ascultând Chopin. În toate puşcăriile din lumea asta e aşa, nu-s românaşii noştrii mai cu moţ. Şi până la urmă, ce se află într-o puşcărie, n-are cum să fie perceput ca fiind imaginea generală a unui popor. Mai multe nu zic pentru că nu văzui filmu'. Sper s-o fac cât de curând.


  2. Eu personal iti inteleg opinia pentru exact asa cum spuneai si tu...privesti lucrurile din perspectiva unui psihopedagog...si e normal sa vezi lucrurile altfel si sa mergi pe alte ipoteze, dar filmul cred ca dincolo de ce vedem noi ca si psihologi este ok...Transmite. EU asta simt. Ca transmite desi e si trist....


    Ps. ai o leapsa la mine pe blog...daca ai placerea sa o faci!!!:*


  3. CORA Says:

    Adelin, sunt convinsa ca si puscariile occidentale arata cam tot asa. Sau ca delincventii occidentali au cam aceleasi apucaturi. Sa impartasesti parerea dupa ce vezi filmul! Neaparat!


  4. CORA Says:

    Monica, ai dreptate! Filmul transmite! Izbeste!